proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

N-avem vreme.

Un robot industrial, o vac? mare, vars? gum? ?i plastic, gum? ?i plastic.

Obiectul cucere?te ?i prolifereaz?. E tot ce ?tie, e dogma lui. Înghi?itor de spa?iu, de timp.

Jory se treze?te. Num?rul obiectelor a crescut, presiunea e intens?. În Limbo, Jory se hot?r??te s? stea, s? z?boveasc?. S? închirieze o camer? la hotel, dac? e posibil.

Frenetic? înmul?ire. Apendice ?i articula?ii mecanice transpir? ulei ?i rugin? în hale gigantice, glorie liniei de produc?ie, aleluia!

Ritm. Capul e scos din imersiune ca o veche epav? de nerecunoscut, ?iroind, mascat? cu alge, capcan? de pe?ti zvârcoli?i.

Bulbii ochilor infuzeaz? încet, încet, colorând ibricul în care e cufundat cu nuan?ele st?rii de veghe. Zbang-a-bum! Pe sfântul Curry! Ziua începe.

Deocamdat?, capul lui Jory e o pia?? cu tarabe. Zeci de voci r?gu?ite, forfot?, aglomera?ie.

Apoi un circuit de vitez?. Zzzvuuum!

Mintea lui Jory prime?te semnale din toate regiunile corpului. Gânduri spontane, altele mai vechi, fantome ale unora care nu-i dau pace niciodat?, toate în aceea?i înc?pere prost luminat?. Haos.

Pentru acest? stare confuz?, Jory a creat Ritmul: ta-ra, ta-ra, ta-ra, ta-ra, ta-ra, ta-ta-ta, cu accent pe ta.

Ta-ra, ta-ra, ta-ra, ta-ra, ta-ra, ta-ta-ta/Ta-ra, ta-ra, ta-ra, ta-ra, ta-ra, ta-ta-ta...

Va dura ceva. Tâmpla lucioas? a robotului industrial transpir? ulei ?i rugin?. Motorul din pieptul lui arde trilioane de secunde odat?, l?sând restul lumii, pe Jory, f?r? timp, într-un proces de mumificare accelerat?. E secet?.

Co?marul se ?ine de Jory cu din?ii ?i ghearele, pe când el se ridic? din mâlul regenerator al somnului. Ritmul începe s? se aud?, irig? pieptul ?i membrele, urc? în grota cu lilieci pentru a o lumina.

Jory se bâ?âie pe marginea patului acum, cânt? ritmul cu voce tare, îl url? maniac.

Unghiile cresc neregulat. Bzzzbmm. Parazit. Cele de la mâna stâng? mai repede. Dintre degetele mâinii stângi, unghia ar?t?torului e mai sub?ire, friabil? ?i cre?te încet. Asta arat? cum e r?spândit filonul de calciu în mine. Bzzzmm. S-a ars.

Mizeria n?v?le?te în fa?a por?ii ?i de-a lungul gardului. Pahare de plastic, o sticl? turtit?, zdren?ele unor ambalaje eviscerate, colorate ?ip?tor, printre resturi organice de copaci ?i alte plante. Cerul e vân?t, vântul rece, iar în spatele lui, dealul e un trol obez nemi?cat. Ultimele cuno?tin?e au plecat, Jory e singur. Departe, ma?ina e un lob de mercur ce scade ?i, unde strada cote?te, dispare. Pe strada pustie, Jory înainteaz? ca un crustaceu, pe vine, cu bra?ele întinse, cu mîinile cle?ti, un crab cl?n??nind pe o strad? de lâng? o plaj?, un ecogadget creat de natur?, ?i adun? mucuri de ?igar?, pachete mototolite, c?m??i rupte de napolitane, punguli?e, pahare strivite, o sticl? turtit?, toate pline de praf, lipicioase. Se întoarce ?i merge de-a lungul gardului în aceea?i manier?, târând dup? el sacul negru special pe care îl purtase o vreme în buzunarul de la spate, bombat.

Plecarea a l?sat în urm? o form? de vid. Lini?tea f?r? glasuri e asurzitoare. Dar, dup? un interval, se ridic? vocile electrice. Frigiderul uruie insidios, repetitiv, pârâie în felul unei l?mpi cu neon, zorn?ie ca o bil? rotit? într-un pahar. Din ceas curg fulgi de lemn, fier?str?ul roade trrr-trrr-rr.

Pe bun? dreptate m? enervez. Nu am priz?. Toate îmi scap? printre degete.

Sunt o prezen?? ostil? care absoarbe lumina, în miezul zilei galbene, galopante.

Cunosc o femeie în alb care extrage lichid vital s?rat de culoare ro?ie folosind o instala?ie cu vacuum, direct din carnea celor vii.

Între tone de piatr?, între patru stânci, patru bolovani uria?i, gra?ia balerin? a perdelei se m?soar? în grame, fereastra ecran, cinematograf, patul suport în care e?ti prins, p?tura cap? de erou comic, deasupra abisului.

Obiectele prolifereaz?.

Fereastra mic? de la apus e indigo. E neagr?. E ce r?mâne din cer dup? apus.

Ta-ra, ta-ra, ta-ra, ta-ra, ta-ra, ta-ta-ta...

Orice altceva putea s? spun? zodic?reasa, zilele însorite erau un dezastru pentru el.

O urm?rea cu mare aten?ie, el, meteo-sensibilul, îi pl?cea mai ales gâtul ei m?rgelat, de pas?re prezic?toare sexy.

Soare în exces îi injecta prin piele ?i ochi un venin al melancoliei, copt apoi în vacuola plin? de amintiri a tâmplei.

Destul! Pe sfântul Curry! Ajunge cu lamenta?iile.

Jory era o caracati?? în apa de cristal matinal? ?i înota. ?edea în pat, privea valurile gelatinoase, uleioase ale zilei fierbin?i izbind în geam, murd?rindu-l. Pentru el, în fiecare an, aceea?i catastrof? ecologic? se repeta, fire?te, pe întinderea mai multor luni.

Patul avea dou? depresiuni. Din nu se ?tie care motiv, el dormea mereu în stânga patului, dreapta cum prive?ti. Când scobitura se adâncea, Jory întorcea patul cu 180 de grade, îl rotea pe jum?tate, încât s? poat? dormi pe o suprafa?? proasp?t?, c?ci patul î?i revenea dup? un timp.

81 de kilograme nu erau un fleac. P?tratul lui 9, cifra maxim?. Un record personal.

Jory se odihnea cu mare pl?cere pe o suprafa?? care opunea rezisten?? ?i provoca un u?or masaj de presiune, dar moale, nu tare-scândur?, moale, pl?cut. Un pat mângâietor.

Întins pe spate, privea tavanul în cel mai simplu mod, deschidea ochii ?i hop! întinderea alb? stratificat? ca un tort: ce vedea el era doar fri?ca, mai erau blatul însiropat, ciocolata, crem?, blat, crem?, fri?c?.

Pe pat, de obicei, Jory putea s? jure c? erau dou? perne. Dar acum iat? cinci, dou? mici, cafenii ?i tari, cu model leopard, dou? dreptunghiulare, familiare, ?i una p?trat? bombat?. Câte vor fi oare mâine, poimâine? ?apte, apoi nou?? Nou?sprezece? Dou?zeci ?i unu?

Sigur, le putea înl?tura, dar ele ar fi continuat, independent de voin?a lui, s? se multiplice, oricum.

Era un fapt c? num?rul gogo?ilor umplute cu pene sau câl?i cre?tea. Inexplicabil.

Un pat înalt era un pat bun, dac? nu erai genul care cade din el, în vâltoarea viselor sau a crampelor, credea sincer Jory. Dar al lui era scund, aproape de sol, ?i îl f?cea tare nefericit când cobora ?i se lovea cu genunchii în piept sau chiar în b?rbie, mu?cându-?i dureros limba, depinde cât de gr?bit se nimerea s? fie.

Alt neajuns era c? un pat jos îl cam punea la cheremul târâtoarelor care, supersti?ie sau nu, intrau în cas?, sau nu, dar fire?te c? puteau, dac? ar fi dorit sau chiar din gre?eal?, nu din rea-voin??, din curiozitate.

Pilota de iarn? era pielea lui de leu împotriva frigului. Înc? util? acum, prim?vara, pentru picioarele prost irigate. Mult mai reci ca torsul, în orice caz.

Trebuie s?-mi ?in mintea ocupat? cu astfel de m?run?i?uri, gândea Jory, ca s? pot ignora cataclismul solar în plin? desf??urare, pretutindeni, din care nu se poate ie?i. Doar noaptea mai face via?a suportabil?, ?i atunci î?i cam vine s? dormi.

Jory sim?ea, ca întotdeauna, fluidul toxic al anxiet??ii urcând în ?ira spin?rii, radia?ia lui rece spre membre, efectul nepl?cut. Trimitea împotriva lui energia gândurilor simple, cu scop existen?ialo-sanitar, pân? sc?dea ?i, eventual, era retrimis în coccis sau mai jos.

Mintea lui Jory, în captivitate, în c?utarea unei ie?iri, g?sise vitrina. Ce fascinant! Era casa elefantului, piticului, îngerului cu vioar? ?i a papagalului. Între timp ap?ruse ?i o veveri?? uria??. De unde, cum ?i când? Era cât se poate de clar c? bibelourile, ca ?i oamenii f?r? minte, c?l?toresc, de?i atât de fragile, casabile chiar, din vitrin? în vitrin?, au propriile circuite turistice de care noi habar nu avem.

Jory ar?t? limba în oglinda circular? mare montat? pe un dul?pior, un hibrid în fa?a c?ruia î?i petrecuse copil?ria, jum?tate cal, jum?tate giraf?, a?a ie?it? din fabric? ?i nu isprav? de amator chinuit de imagina?ie, de creativitate, sau de banal plictis.

Imaginea avea suficient? acurate?e, deoarece Jory î?i imagina, în mod obi?nuit, cum girafa, s?tul? de pozi?ia înalt?, î?i abandona soclul ?i alegea via?a de boa, ?i, încol?cit? într-un baobab, st?tea în cerc.

Fenomenul optic scoase limba la Jory, ceea ce era de a?teptat.

-O! Dar iat? curajul cum vine, vine, vine, calc? totul în picioare, cal, copite! Totul, mai ales supersti?ia! Pe sfântul Curry!

Nu cu mult timp în urm?, când membrele îi erau mai scurte, nasul ?i urechile ginga?e, un alt mucos îl informase c? nu po?i scoate limba în oglind? f?r? s?-l vezi pe Dlacu. N?-n?! Pelicol male!

Dar, într-un târziu, oasele s-au lungit la maxim, oase de campion. Nerupte vreodat?, din gre?eal? sau inten?ionat. ?i atunci realizase.

Frica veche pic? ca un dinte de lapte. Cre?te una nou?, mai solid?, cu r?d?cini mari, greu de extras, la o adic?. Upgradare la spaim?. Vag mai ra?ional? ca precedenta, care a preg?tit terenul, pentru restul zilelor.

Femeile con?in mai mult calciu ca b?rba?ii, fu gândul colateral ap?rut de niciunde în miezul ?edin?ei de narcisism ?inute de Jory cu fenomenul optic. Mai era prezent? ?i mintea lui Jory, vast?, dar ce?oas?.

Gândul vine ?i pleac?, m?gar în cea??. Cât mai e, iha-hau-iha-hau-hau, hâc, rage: femeile într-adev?r au unghii puternice, lungi ?i curbate, oase ?i articula?ii formidabile, vezi cum merg în vârful tocurilor. Sunt mult mai minerale sau compacte ca b?rba?ii, ace?tia diafani, dar slabi cu nervii, efectul lipsei de calciu ?i a altor elemente.

Ra?iunea e o scar? de supersti?ii. Acestea sunt grupate pe colec?ii, ca la muzeu. ?i cea mai mare colec?ie este, îi vine lui Jory s? spun?, societatea. Ce fungus!

Extrapolat din oglind?, Jory se întoarse lin, o aterizare de leb?d?. Începu modelarea unui cuvânt, supravegheat?. Gura era cap?tul unui tub care elimina o past?. L?s? corzile vocale neciupite, abandon? violoncelul într-un col?.

Mima, buzele erau dou? persoane gelatinoase care gesticulau ?i se ondulau. Cuvântul ap?ru pe orbit?, undeva în interior. Era foarte luminos, aprins. Circula între neuroni ?i sinapse, cu viteza cuantic?, r?mânea mereu tân?r. ?i se teleporta când dorea el, unde dorea, avea atâtea galaxii la dispozi?ie. Bang-zdrang-fffuu????t!

Primul sunet era ventuz? plus dop care sare. Mai mult dop. Apoi limba suna sonerie pe cerul gurii. Motor pe cer, dând din coad?. Mârâit. Urm? altul, mu?chiul se f?cea covrig. Col?ul gurii stâng plec? într-un rictus alungit. Aerul circula printre din?i. În col?uri ap?reau gropi?e, poate ?i pentru c? e gr?su?. Sunet cu gropi?e în obraji, vaaai! Mai departe, beh?it de oaie. Invita?ie de ?arpe. Sfincter olimpic. Motor.

Jory mimase în oglind? sunetele unui cuvânt pe care nu mai voia s?-l aud?. Zmeserie m-ai halit-zbelit.

Se felicit? singur, împreun? cu fenomenul optic, iluzoriu. Dar ce p?cat c? trebuia s?-?i ia la revedere, era în program. Ce p?cat, altfel ziua ar fi fost perfect?, ceea ce nu exist?.

Fiecare dintre aceste creaturi de sistem era un mic elicopter agresiv cu elicele trei, uneori patru fraze standard, care vâjâiau neîncetat în zona capului, alimentate cu un vocabular de buzunar. Vorbeau perfect p?s?reasca ierarhic? ?i erau genii ale ignoran?ei superioare. Oameni!

Capul îi pivota cu u?urin??. f?r? dureri, în toate sensurile. Gu?a i se cam umfla când privea în jos, vertiginos. Era devreme, dronele de atac nu trecuser? înc?, înspre. El va fi înaintea lor, a?teptând, acolo, în holul crepuscular. D?du ochii peste cap, dar nu reu?i s?-?i vad? fruntea. Ce tâmpenie.

Observa cu mare aten?ie rezisten?a pe care i-o serveau obiectele. Nimic u?or, nimic simplu. Aerul, cât de vâscos poate s? fie! gândea. Nu era o glum? s? trag? hainele pe el dar, dup? un timp, reu?ea, ?i era bucuros, de?i rezervele de energie pentru întreaga zi erau serios afectate.

Urma s? fie o altfel de zi, poate, cu pu?in noroc, o s?pt?mân? sau mai mult petrecut? în afara rutinei. Entuziasmul îi crescu alarmant când reu?i, în fine, s? introduc? ?i al doilea picior în cracul enigmatic.

Avea deja umezeal? în zonele mai freatice ale corpului, acoperite. Când a închis cureaua, l-a trecut senza?ia unui deja vu. Aha, da, dul?ul are ?i el a?a ceva, doar c? poart? la gât. Se sufoca, a sl?bit cu o gaur? strânsoarea, chiar el, era evident, exersa zilnic în lan? ?i devenise musculos, cre?tea în volum.

În acel moment, el sim?ea c? este optimist. Sim?ea o dorin??, ?i iubire, ?i apreciere pentru obiectele comune, pentru buretele de baie, papucii de plastic, s?punul de vase, ah, s?punul de vase, cât? spum? f?cea!

Cum ie?ea c?tre sud, în stânga, printre crengile unui nuc crenguros abia înfrunzit, b?tea soarele, un nasol. Cameleon la pând? pentru musca mic?. Întotdeauna bate în fa??, golan. ?i î?i aminti de fata aceea care avea carne vie pe umeri, ?i deloc piele. E drept, cu tenul ei alb l?ptos, într-o zi anun?at? cu explozii în coroan?, atât de verde, ea, ?i imprudent?! Tot ?esutul acela distrus, plasma ?iroaie pe umeri, amenin?area cu puroi, cataplasmele b?be?ti, durerea, probabil, dar ea era atât de senin?, mai mult îl durea pe el, cicatrizarea fusese un succes.

Soarele e aici ca s? ne fiarb? ?i s? ne op?reasc?, credea Jory.

Începând de la poart?, c?rarea avea urm?toarele serpentine, iar Jory le ?tia cu ochii închi?i, fire?te..

...ie?ind pe poart?, spre dreapta, dou?zeci de pa?i medii, sau zece uria?i, pân? la intersec?ia cu strada selului, un ued practic, în semide?ertul natal. Prea mult spus, dar totu?i. Un semi-ued.

Trotuar, pavat pe vremea faraonului Gelaus III, ?osea turnat? în vremea reginei egiptene Marigold, strada selului, mâncat? pân? la os, cu o palm? de praf de?ertic, foarte instabil, aruncat în aer pân? la mari în?l?imi, relativ, chiar ?i de trecerea taligilor, vehicule trase de m?gari, cu oameni, dintre care cel mai aprig exemplar alearg? încet, ?i poate fi dep??it cu u?urin?? ?i de un alerg?tor mai gr?su?, rubicond.

S?racii m?g?ru?i, hr?ni?i cu ciulini ?i iarb?, se reped cum v?d o hârtie, un ambalaj, ?i rumeg? prelung, cu poft?. Boii din talig? folosesc ciomege lungi, fiindc?, uneori, m?garii devin capsomani. V?zuse cu ochii lui un bou ciom?gind un m?gar.

Jory, cum mergea spre sud, cu fa?a luminat? pe latura stâng?, sim?ea clar un fior cald pe lobul urechii ?i în pavilion, ?i ar fi p?rut, oric?rui trec?tor simplu, dac? ar fi fost cineva pe strad? atunci, un zeu cu masc? de aur pe jum?tate din chip, funingine pe cealalt? jum?tate, înso?it de un slujitor colosal, umbra lui.

Gardul locului unde se ducea ca s? plece iar??i, de data aceasta înc? mai mult, dac? nu total, cu speran?a c? va reu?i s? trag? dup? el firele ?i nodurile, pânza format? prin prezen?a lui îndelungat? aici, o ceremonie a desprinderii, o realizare simbolic?, pentru care câteva zâmbete ?i replici, obligatoriu un la revedere jovial, erau necesare, dar pe care le uitase când plecase definitiv prima ?i a doua oar?, pân? în trei, gardul era din sârme sudate prin care puteau trece cu u?urin?? privirile, gâng?niile, vr?biile, ?obolanii r?t?ci?i, dihorii nocturni sau mâ?ele îndr?gostite, dar nu un om sau un cal, nici unul mic. ?tia, pentru c? odat? un cal încercase, dar nu reu?ise, mutând gardul câ?iva metri buni, lovindu-se la nas, dar sc?pând cu picioarele intacte, încât fericitul st?pân, ?i el zdruncinat în ?aret?, pl?tise pagubele din toat? inima. Dac? se gândea bine, m?surat, probabil o pisic? mai c?poas? ar fi r?mas în?epenit?.

F?cu un cot la dreapta, dar nu brusc, nu era niciun motiv, ci arcuit, ca un avion pe cer, o dâr? u?oar? de praf tulburat pe urme. Nimeri chiar pe alee, printre arbori strâmbi cu inflorescen?e maronii bizare, ciucuri catifela?i, o lu? la stânga, evit? o bordur? înalt?, agresiv?, a c?rei existen?? f?cea parte dintr-un plan diabolic, cel al constructorului, care nu permite aleilor s? curg? firesc dintr-una în alta, ?i, uneori, umple copacii de borduri, p??unile, paji?tile.

Pe sfântul Curry! V?d ce v?d? zise Jory în forul s?u interior.

Coborâse de pe bordur?, cu dificultate, ?i nu f?cuse nici trei pa?i, când d?du peste melcul care nu mai era deloc codobelc, dimpotriv?, z?cea zdrobit. Cochilia îi era împr??tiat? pe întinderea a jum?tate de palm?, ceea ce vorbea despre for?a loviturii. Înc? vie, mica molusc? de uscat î?i ar?ta dezgustul fa?? de întâmplare ?i protesta mi?când dezordonat tentaculele cu ochi ?i celelalte dou?, privit cu aten?ie. Fusese prins afar? din cas? ?i retezat aproape ca un infanterist lovit de obuz. Poate c? ?i urla de durere, dar nu se auzea nimic.

Lovitura venise din cer, cu precizie. Partea lui gânditoare p?rea c? se îneac? în vâscozit??ile corpului, ejectate din cas?, m?runtaie zemoase scânteietoare. În acel moment, cuprins de remu?c?ri, Jory ar fi sunat la 911, dar ?tia c? nu exist? a?a ceva pentru erbivorele mici în suferin??, nici pentru cele mari.

Iat? ce p??im to?i, când degetul divin decide s? ne turteasc?, zise Jory, nearticulat.

Era prea târziu. Când e?ti carne de mici, op?iunile scad. Jory nu avea cum s?-l ajute. Poate c? sistemul lui ganglionar nu cunoa?te suferin?a! fu ultimul gând al lui Jory, înainte de a-?i desprinde fundul de sol cu greutate, c?ci ?ezuse pe vine cam mult ?i nu mai era chiar a?a de tân?r. Genunchii, cele dou? macarale eroice, pârâiau ?i scâr?âiau prelung, uneori dureros, ca acum. Înainte s?-?i vad? de drum, tulburat, contempl? un moment reflectorul solar care parc? proiecta ziua pentru vii ?i pentru cei în agonie.

S? fi fost soarele, marele nesuferit? Nu. Imposibil.

Cel mai probabil, m?celul era opera unui toc cui femel din cele care treceau pe aici, unele propulsate formidabil, ?oc-?oc-zbum, pe al c?ror circuit nefericitul melc intrase.

Nu avea telefonul la el. Un gândac de plastic, manifestare a min?ilor lacome, superioare. Ce or s? mai inventeze? Îi ura pe Marconi ?i toat? clica...

...?i nu în?elegea welt-anchauung-ul noii genera?ii de mocofani, se f?cea s?-i evite. Of, alt gând colateral, lipsa lui obi?nuit? de concentrare, abulia care îl rodea încet dar sigur. Pân? când?

Pe sfântul Curry, altul! Îi venea s? parieze c? m?celul era opera unui toc cui femel, pe care presiunea unui arc bombat îl f?cea o arm? redutabil? de penetrare.

?edea în alee cu fundul lipit de dalele modelate în forma semnului pentru infinit, un opt culcat, cu podul palmelor în tâmple ?i degetele casc? pe chica craniului, iar opozabilele în urechi. Era un moment de profund? perplexitate.

Melcul p?rea s? fi anticipat lovitura din cer. Continua s? se zbat?, o mi?care lent?, în ritm de melc. De câte ori privise sub fustele lor, iar acum î?i primise pedeapsa.

Jory presim?i c? va pierde ziua ?i evenimentele vor sc?pa de sub control, într-o spiral? a distrugerii, dac? nu începea s? se gr?beasc?. Ar fi preferat s? fie înso?it de o coloan? sonor?, un taraf eliberator, care s? puncteze momentele culminante, drama zilei pas cu pas. Încercase, dar nu s-a în?eles la pre? cu ei. Muzican?ii erau speculativi. Îl atacaser? cu silogisme amare.

Cum s? intre acolo? Era o balt? cu aligatori, mici ?i mari, verzui, maronii. Col?o?i, r?h??indu-se ?i vânând.

Atunci, în mijlocul indeciziei lui Jory, ap?ru omul în costum negru care alerga mi?când cu mare pricepere coatele, ta-tam, ta-tam. Pumnii se roteau în aer. Mi?carea lor se transmitea întregului corp, ta-tam, ta-tam, prin articula?ii, ?i, ca un fel de turbo, amplifica spectaculoasa pompare a picioarelor, care loveau gra?ios în p?mânt. În acest fel, privind sus, la coroanele copacilor, cu haina care se zbate amintind de o pereche de aripi, l?sând vederii dosul roz, c?ptu?eala, dar rar, arcuindu-se pe t?lpi cum Jory nu-?i amintea s? mai fi v?zut pe cineva, echipat cu pantofi în care se oglindea albastrul cerului, b?rbia mândr? ?op?ind ca un dop pe valuri, pielea capului alb?, orbitoare, p?rul de r?zboinic urban, aproape ras, dar senzual ca o antilop?, ajuns în dreptul lui, s?ri peste el f?r? efort vizibil, apoi, din alte dou? ?op?ieli hop! peste gardul înalt, folosind tehnica australian?, cu b?taie, ?i disp?ru în ierburile înalte de pe marginea str?zii selului. Uau!

Jory f?cu Hm! tare, ca s? poat? fi auzit, apoi î?i f?cu vânt în direc?ia opus?.

Coti la dreapta. Un arbore ornamental cu ?epi mari efectuase o ambuscad? întinzând un bra? cu ghimpi în spa?iul virtual al aleii. Cum trecuse cangurul costumat de acest obstacol, era un mister. Probabil tot cu o s?ritur?.

Privi în jos unde al?i trei melci erau c?zu?i pe alee, ca fructele coapte, descompuse în copac, c?zând târziu, decisiv, împr??tiat. Desfigura?i, turti?i ?i mai ap?sat, iremediabil, incompatibil cu via?a, parc? victime ale unui road killer în serie, ale unui ?ofer abuziv ?i cumplit. Jory se frec? la ochi, con?tient c? gestul e teatral, dar el dorea s?-?i arate compasiunea de fiin?? miloas?, cu vina personal? neimplicat?, totu?i vibrând ca o siren? de alarm?, acea vin? care are semin?ele pretutindeni, în solul fertil din sufletele celor sensibili, ?i cre?te rapid.

Ce soart?, imprima?i în infinitul semnelor de ciment. Aplatiza?i ca de o trecere masiv?, repetat?...

Atunci, din ierburile umede, anonime, î?i ridicar? nasurile doi scotocitori. Foloseau unelte, unul un b?? gros ascu?it, cel?lalt o bar? scurt? metalic?, extras? din mobilier, dup? cum îi fu dat lui Jory s? recunoasc?.

Erau hominizi, bipezi, înc? în cre?tere. Oasele li se lungeau, min?ile li se suceau, aparent, din crude, crude de-a binelea. Astfel, mitul tocului cui femel c?zuse. În loc, doi ascu?i?i, din cei care populau intens zona. Ei erau zdrobitorii, se pare, ac?ionau din pl?cere, c?ci li se citea pe chip. Sadici sau nu din embrion, evoluaser? odat? cu specia. Era forma lor de cunoa?tere, ?i, cel mai probabil, avea s? r?mân? singura, calcul? repede Jory. Desigur, îi cuno?tea pe nume.

Ace?tia sunt zdrobitorii, zise Jory, mai mult pentru sine, c?ci nimeni altcineva în plus nu se afla prin preajm?. Prudent era s? nu le întoarc? spatele ?i s? nu-i priveasc? în ochi, deocamdat?. Soarele terminase de r?s?rit, între timp. Cât, nu ?tia, îi trebuia o rulet? marcat? în stânjeni.

Pentru umbr? ?i în?sprirea privirii sale, Jory duse palma sus, deasupra ochilor, de fapt în dreptul sprâncenelor, nu chiar pe frunte, ca ?i cum ar fi privit departe, departe, în abisul din sufletele celor doi, care, totu?i, nu puteau fi judeca?i, învinui?i, aceasta fiind natura lor, la drept vorbind ei fiind inocen?i de-a binelea, ?i dorind binele, dar specia vorbea prin ei, dominatoare ?i cuceritoare, a?a c? duse palma strea?in? la ochi, gest decisiv, autoritar ?i chiar u?or exagerat.

În mod obi?nuit, cei doi lansau proiectile, v?rsau lichide, împro?cau, l?sau dâre, scuipau, rar de tot r?neau pe cineva, comportamentul normal de zi cu zi al majorit??ii lor, dar acum, calcul? Jory, s?riser? peste cal.

Jory se hot?rî s? strige la ei ?i, nu mult dup? aceea, strig?:

-Hei!

Nasurile celor doi coborâr? în iarb?, mai jos.

-Hei! Alo! schimb? Jory perspectiva, ingenios. Dar nimic.

Nu mai putea articula altceva, r?m?sese f?r? cuvinte.

Îi dep??ea, când surprinse în col?ul ochiului drept momentul în?l??rii din iarb? a melcului, prins între ar?t?torul ?i opozabilul celui mai scund dintre cei doi, cel cu bara metalic?. Oho! f?cu cel?lalt, oho.

Nici nu avu timp s? se întoarc? pe c?lcâie, tartorii executar? melcul rapid, cu o piatr? care f?cu bum! dar se auzi, vag, ?i sunetul de os sub?ire zdrobit. Înt?râta?i de reu?it?, pe vine, ei priveau sub piatr?, iar Jory privea la ei, prad? unor instincte amestecate.

Oh, ce îngeri, ar fi zis oricine în acel moment, cum st?teau ei cap în cap, chic? la chic?, patru urechiu?e, patru ochi?ori, dar Jory nu se l?s? înmuiat, c?ci ?tia care era ocupa?ia lor, cu adev?rat, ?i zise, folosind o fraz? mo?tenit?, în ?oapt?: S?ri-v-ar ochii din cap! ?i-i l?s? balt?. Atât.

V?zuse genitori ce nu-?i înc?peau în piele în fa?a acestui gen de precocitate ar?tat? de urma?i. Asta pentru c? se recuno?teau în ei, înclina?ia lor genuin?, pur?, în c?utarea pl?cerii. Cât? satisfac?ie!

Dezgustat pân? la os, Jory se cutremur? când cel scund ridic? iar bolovanul ?i-l l?s? în c?dere. Dup? toate probabilit??ile, în acela?i loc, peste molusca mic? imprimat? în ciment. Era a doua sau a treia oar? când pivota frumos, din mijloc, din umeri, din gât, spre spate, pentru a supraveghea mi?c?rile lor. Totu?i avea t?lpile, labele picioarelor, în sensul corect, aliniate. Ce not? acum, erau dou? rânjete de o rar? acurate?e ?i hido?enie.

Ce poveste...Care ar fi titlul? Doi înfiin?ând abator din pur? pl?cere. Nu ?tia. Doi tineri lapidatori. Tinere?ea lapidatorului. Tân?ra speran??. Zorii lapidatorului. Hm.

La intrare sunt trepte. Iat?-l ajuns pe Jory, luând cu asalt diferen?a de nivel, important?, în eventualitatea cre?terii apelor, gândit? a împiedica, de asemenea, libera circula?ie a târâtoarelor.

De?i intrase pe aici de mii de ori, abia acum sim?ea Jory nevoia unor m?sur?tori atente ale gurii de acces. Impuls inexplicabil, dar sincer. Probabil apar?inea min?ii lui Jory, mai mult decât lui Jory propriu-zisul, cel distrat. Cât tocise pre?ul pe aici, lucrase din ochi, f?r? scheme ?i calcule rigide, de maniac.

Deasupra, b?tut în perete, ca un trofeu de vân?toare, un V de ?evi ruginite era suport pentru dou? be?e lungi ?i groase, pe care erau cusute dou? pânze mari, destul de ferfeni?ite.

Când trecu pragul, femeia cu m?tur? îi bar? drumul. F?cuse doi pa?i în interiorul întunecat, deja. Din fericire, se cuno?teau, altfel cine ?tie ce întors?tur? ar fi luat lucrurile, m?tura clasic?, mâner solid din lemn tare, paie strâns legate, f?ra? metalic ascu?it în apropiere, arsenalul obi?nuit. În trecut, când el era ocupat, neatent, ea deseori intra pe vârfuri s? spele geamurile, ascunzându-se în spatele perdelei. Se întâmplase, de câteva ori, s? o descopere c?lare pe pervaz, lungindu-se s? ating? sticla de sus, pe vârfuri. O salutase întotdeauna cu condescenden??, pentru rolul ei asumat, dificil.

Jory nu era nici el un neofit în tehnica m?turatului ?i era capabil s? recunoasc? o expert? atunci când îi ie?ea în cale. Diferen?a era urm?toarea: dac? el învârtea m?tura cu mare pricepere pe dosul palmei ?i sub bra?, ei bine, ea f?cea acela?i lucru, cu dexteritate sporit?, ?i pe degete, pe ceaf?, pe bra?e ?i picioare, uneori m?tura i se deta?a de corp, zburând liber? prin aer, prins? iar cu îndemânare. Nu era de glum?: o v?zuse lansând m?tura, cu coada tare înainte, în capul unui ?oarece care traversa o camer?, de la trei metri distan??, zdrobindu-i craniul pe loc.

Relaxa?i, pe baza unei îndelungate colabor?ri în trecut, începur? o discu?ie în care erau reluate temele familiare, îndr?gite, descusute în ocazii repetate, tema gunoaielor care sfideaz? orice taxonomie, a mirosurilor persistente din toaletele devastate, tema meteo.

Între ei doi exista un soi de intimitate a opiniilor care le pl?cea ?i discu?ia continu? un timp.

Ca s? pipereze situa?ia, Jory întreb? cine era domnul acela elegant ?i s?ritor de pe alee, îmbr?cat la costum, de acum câteva clipe, iar ea se ar?t? extrem de mul?umit? s?-i r?spund?, pe un ton subit conspirativ: A, el este domnul inspector, vine s? ia lapte proasp?t! Este foarte respectuos, este un om deosebit. A?a e el, apare ?i dispare, nu ?tii când, dar e pl?cut. Se manifest? matinal, uneori ?i nocturn.

Femeia zâmbea destul de cald, ?i rotea m?tura cu repeziciune. Dintr-o dat? îns?, ochii ei luminar? diferit, ba chiar unul se stinse de tot. Jory deveni foarte con?tient c? gre?ise undeva, ?i c? afectase sufletul pur al femeii, sentimentele ei sincere.

Ce omisiune! Procedura spunea clar, la intrare clientul sau angajatul, chiar ?i ?eful, era obligat s? bat? picioarele tare în covorul de plastic, apoi s? le ?tearg? de trei ori, apoi s? le bat? iar, m?car o dat?.

Ori Jory nu respectase aceast? regul? de aur al c?rei cerber femeia era. Rezultatul erau trei urme proaspete, dezgust?toare, de praf, pe imaculata suprafa?? a holului. Ce era mai grav, ierarhia superioar? urma s? soseasc?. Era prea târziu. Frumoasa lor prietenie se sfâr?i chiar atunci.

Femeia oft? greu ?i capul îi c?zu pe um?r. Ca o Madon? a melancoliei, continu? opera?iunea de degajare a intr?rii, având în vizor urmele proaspete ale lui Jory.

Ochii lui vedeau prost la lumina artificial?. În fa?? era deschis? o u??. Pe dreapta, se deschidea un culoar interminabil cu ferestre mari, vertiginos ca o fântân?.



Au sosit, dar toate erau gr?bite, a?a c? Jory se mul?umi s? le salute cu palma, rotind antebra?ul din cot, într-un unghi mic îns?, ?i bra?ul din um?r, foarte pu?in, ar fi vrut s? le opreasc? din curs?, dar nu era prudent s? le sar? în fa??, a?a c? st?tu cuminte pe banc?, balansând palma încet, s? nu le sperie.

D?du ?i din cap, salutând plin de respect, care se citea ?i în zâmbetul lui larg, politicos, lucrat în oglind? ?i m?surat atent, a?a cum se cerea. Trecerea lor gr?bit? suna ?oc-?oc-?oc, câteva rochii îi lovir? nasul, m?turându-l, ba chiar, din neaten?ie, una îl pocni cu muchia tare a gen?ii în tâmpl?, ame?indu-l u?or.

?edea acum într-un buzunar de parfumuri amestecate, acumulate, formând o pung? de gaz.

Una dintre ele, care avea postul foarte vizibil, tocmai în spate, dar mai sus, expus ?i luminat de o oglind? care se orienta dup? soare, ?i care nu ?tia noul lui statut, de independent, sau îl considera moale ?i manevrabil, u?or de îngrozit, îl rug? insistent pe un ton profesional, superior, expert, s? fac? lini?te, de?i el t?cea mâlc ca un pe?te pe fundul apei, ?i un altul, c?ru?a? dup? alur?, care ?inea un bici împletit înfipt la brâu, tu?ea îngrozitor, ?i î?i dregea glasul, de fapt î?i râcâia laringele într-un mod hidos, dar acesta era ascuns în spatele ficusului mare de la intrare, ?i toate privirile mirate se întorceau c?tre el, r?s?rit subit pe firmament.

Mai mult decât atât, c?ru?a?ul î?i aprinse o ?igar?, la ad?postul plantei cu frunze mari ?i c?rnoase, elastic? ?i decorativ?, ?i sufla spre tavan, unde începea s? se formeze un nor pe care, gândi Jory, probabil i-l vor pune tot lui în cârc?. Mirosul puturos str?punse curând punga de gaz înmiresmat în care se g?sea Jory, p?trunzându-i agresiv în n?ri. Acest lucru era interzis, dar scuzabil, pentru unul care privea toat? ziua în fundul cailor, ?i Jory hot?rî s?-l lase pe om s?-?i afle împ?carea sub ficus.

Se f?cuse tare lini?te. Dup? un timp, pe banca de lemn, Jory începu s? mo??ie, f?cea calendare, dup? vorba b?trâneasc?, care habar nu avea de unde vine. Ba chiar vis?, dar nu limpede, confuz, ?i c?zu într-o parte, oprindu-se cu obrazul pe un um?r cu arom? de cal.

Când c?ru?a?ul pocni din bici, Jory s?ri în sus speriat. La timp, c?ci pe culoarul cu ferestre mari femeile circulau din nou. Una se apropie foarte mult de el, ?i crezu c?, în sfâr?it, î?i va putea lua la revedere, dar ea, cu um?rul ridicat, lipit de ureche, ?i dou? pungi mari umplute cu brânz?, din care curgea zer, coti exact, cât s?-l evite abil. Tocurile cui loveau gresia împr??tiind a?chii în toate direc?iile.

Jory avea un început de grea?? ?i o u?oar? ame?eal?, iar stomacul îi clocotea, înc?rcat cu acid. Locul special amenajat pentru a voma era departe, alergând pân? acolo ar fi riscat s? lase o dâr? pe hol, lâng? cea de zer, una mai urât?. În fa?a cl?dirii, erau flori ?i fluturi, melci zdrobi?i ?i ierburi vulgare, acestea, da, erau potrivite pentru a depune substan?a care, sim?ea, urca vertiginos.

Nu apuc?, îns?. C?zu în genunchi lâng? ghiveciul ficusului, ?i se l?s? în voia spasmelor, ?uvoiului eliberator. C?ru?a?ul veni lâng? el ?i-l b?tu pe spate, morm?ind ceva, ar?tând cu degetul peretele, unde era un afi? galben, cu litere mov, care zicea: Aici nu se vomeaz?!

Voma este chiar imaginea vie a triste?ii! zise Jory în forul s?u interior. Eliberat, se gândi c? e momentul s? plece, f?cuse destule. Când se ridic? în picioare, cinci femei, cuno?tin?e vechi, îl priveau, patru pe hol, vorbind la telefon simultan, iar una într-o camer? mic? mobilat? mai mult în negru, b?tea darabana cu unghiile lungi ?i coroiate. Din suprafa?a l?cuit? s?reau cioburi, formând treptat o mic? gr?m?joar?. Încurcat un pic de postura în care se afla, cu b?rbia înc? murdar?, Jory f?cu o mic? plec?ciune c?tre vârful ierarhiei, din camera mic?, apoi repet? mi?carea din cot a palmei, c?tre cele patru, se întoarse pe c?lcâie ?i plec?, pe gura care din intrare îi era acum ie?ire.

Era mul?umit, c?ci pentru asta venise, s? î?i ia la revedere, ?i s? cânt?reasc? aspectele care-l motivaser? s? plece definitiv, valabile, constatase el, iar acum în sufletul lui, remu?c?ri sau regrete nu mai aveau loc, se purificase pentru restul zilei, cel pu?in.

Inima îi spunea s? se îndep?rteze cât mai mult de locul acela. Dar, cum i se întâmpla ?i în unele vise, pa?ii i se înmuiaser? considerabil. Ce s? fie? se întreb? el. Deochi? Anemie? Micul dejun? Un virus, preliminariile unei maladii?

Aleea fantomatic? înghi?ea picioarele pân? la glezne, mu?chii îi erau dezacorda?i, ?i refuzau s?-l ajute, de?i era în nevoie.

Panica înflorea exuberant în calea lui. Soarele b?tea în cre?tet ?i în ochi, ?i-l împingea într-un miraj cromatic cu aspect de vortex.

Urechile vâjâiau în nota obi?nuit?, nici mai mult, nici mai pu?in. M?car atât.

Copiii nu mai erau pe alee. În locul lor, trei oameni în toat? firea, aparent, barau trecerea, a?a c? lu? în calcul o traversare prin iarb?.

Cei trei formau un grup compact, o echip?. Unul, cel mai sub?irel, st?tea aplecat, cu mâinile pe rotule, ca s? permit? celui mai important dintre ei, purt?torul unei c?ciuli uria?e în form? de ciuperc?, s? studieze un dosar larg deschis pe spatele s?u, în care mai ?i scria din când în când cu un creion, pe care-l înmuia în saliva din gur?.

Cel mai interesant era al treilea care, echipat în montgolfier, se ar?ta gata de plutire, ?i avea aerul mecanicului unui zeppelin. Degetul lui mijlociu era legat cu o sforicic? de cel al ?efului, importantul. Acesta din urm?, totu?i, observ? cu dezam?gire Jory, avea pantalonii foarte uza?i, lucio?i ?i cam g?uri?i, mai ales în dos.

La vederea lui, cei trei schimbar? priviri pline de subîn?eles, i se p?ru lui Jory, dar nu avea indicii care era acesta. Par încânta?i s? m? vad?, îi veni, în forul interior, un gând subiacent.

-V? salut! pronun?? atunci r?spicat, prad? mai mult unei convulsii a aparatului fonator, decât unui impuls electric cerebral, mirat ?i el, totodat? îngrijorat, c?ci replica era una care îi provocase nepl?ceri. Pronun?at? superficial, ea suna ca V? s?rut, un mesaj diferit, intim.

Cel important, a c?rui fa?? îngust? îi amintea de capul unui crap mare, pe care îl avusese nu de mult în farfurie, ?i care-l obseda, zise:

-Muoa! M?uu, m?ooa, hmm??uuu, sorbind aer prin pâlnia sub?iat?, gâtuit?, a buzelor ?uguiate lung, aproape cât un fluier, articulând ceva-ceva, dar sunând mai mult a tuturug? de copii.

To?i trei întorceau capetele s?-l urm?reasc?, cum ocolea prin iarba înc? ud? ?i alerga, pe alee în sus, spre strad?.

Acolo era un vehicul murd?rit cu noroi proasp?t, acoperit de iarba broa?tei, care ori ie?ise dintr-o balt? recent, ori traversase una. Apa ?iroia ca dintr-un burete mustos.

Ma?ina era a lor. De unde veniser? oare? Unul îi va lua locul, sau to?i trei, acum, c? plecase definitiv. Fusese acela un zgomot obscen, un gest lasciv, sau de apreciere? Atâtea întreb?ri f?r? r?spuns.

?i iat? c? înaintea lui se derula ?oseaua, un aluat înt?rit, aseptic, bactericid, cu temperatura în cre?tere. Soarele se ar?mea ca o gutuie la cuptor. În aceast? zi special?, în care rutina fusese abolit?, urm?toarea destina?ie era deopotriv? cea mai dulce ?i cea mai amar?.

Era vorba despre o desp?r?ire sentimental?, pl?nuit? de Jory.

Ajuns în dreptul ferestrei cu folie reflectorizant?, Jory scuip? cu discre?ie în palme ?i î?i netezi p?rul sculat la b?taie. Nu era elegant, dar era oportun ?i util.

Jory avu senza?ia clar? c? privea interiorul unei catedrale gigantice argintii, luminat? spectaculos pentru o încoronare, dintr-un demisol scufundat ?i muceg?it, crepuscular. ?i acolo era el, un altul, mai chipe?, mai angelic. Vederea aceasta îi confirma teoria sa dintotdeauna, anume c? Soarele e un fals vulgar, ba chiar nociv, care urâ?e?te lumea cât poate, ?i doar anumite reflect?ri, rare, ne arat? frumuse?ea ei, atâta cât este.

Era convins c? gestul fusese înregistrat de camerele faraonice ?i imaginea lui era sorbit? acum de Piramid? prin paiul lung al firelor optice, ?i stocat? întru eternitate magnetic?.

Î?i imagin?, un scurt moment, marea r?fuial? de apoi, sau o bazaconie asem?n?toare, cu judec?tori plictisi?i sau nervo?i, cu umori oscilante, întorcând pe toate fe?ele gesturi precum al lui, ?i rostind cu glasuri de tunet sentin?a ridicol?, la suferin?? etern?, pentru unul care, de exemplu, s-ar fi sc?rpinat în fund în chiar mijlocul unei preasl?viri la care asista. De cât? minte ai nevoie! Pe sfântul Curry!

Chiar de aici, de la aceast? deschidere în perete, cu pelicula de sirop al siliciului înt?rit? ?i transparent?, ocrotitoare, p?zit? de credincioasele orhidee, pitbullii florilor, sau dalma?ienii, privea el curgerea lumii, doar câteva secunde, cât l?sa câ?iva stropi de ap? s? le curg? pe tulpini, suficient ca s? se asigure c? nu e nimic nou. Era postul lui de observa?ie în rarele ocazii când dorea s? se priveasc? ochi în ochi cu pustietatea.

În a dou? clip? a introspec?iei sale, Jory fu întrerupt de un geam?t. De dup? col?, din amontele selului, ap?ru o corcitur? de ?acal, tr?gând cu greutate o victim? însângerat?, opintindu-se, cu spatele ?i toat? greutatea corpului. Jory ?tia c?, de jur împrejur, în afar? de mla?tin?, mai sunt p?duri ?i triburi de s?lbatici, ?i mai ales, s?lb?ticiuni. Pricepu graba ?acalului pe dalele de beton ale civiliza?iei.

Ar fi vrut s?-i arate p?durea, dar nu ?tia încotro e. Cel mai probabil, înapoi, pe urmele ?acalului, ajungeai acolo. Canidul f?cu o pauz?, s?-?i trag? sufletul. Victima gemu din nou, ?i spuse ceva în ?oapt?. Un behehe sau un mehehe, Jory nu auzi clar. ?acalul îl v?zu ?i-i ar?t? col?ii lungi, încovoia?i ?i limba ro?ie. Botul lui era vopsit stacojiu. Viclean ca un lup, r?u ca o vulpe, înc?p??ânat ca un leu, hapsân ca un vultur, acesta era ?acalul, în viziunea lui Jory.

El iubea animalele, de?i, câteodat?, le ?i mânca, atunci când îi erau servite în farfurie. Dar, în acest caz particular, se sim?ea neputincios la vederea botului prelung de zeitate a Piramidei, o corcitur? de Anubis cu Sisif eminamente carnivor, rostogolind prada la deal, pentru a o consuma sus, cu priveli?te.

C?ci priveli?tea ajut? la digestie.

Jory porni, cu pa?i mari, mai mari decât de obicei, f?r? s? priveasc? înapoi. Probabil, ?acalul era unul dintre aceia adapta?i, care aveau vizuin? într-o cas? p?r?sit?, ?i circulau pe culoare de liber? trecere, în r?stimpuri ?i r?gazuri studiate atent ?i memorate.

Destul de curând, se întâlni cu grupuri compacte legate prin conversa?ie sc?zut?, cu fe?e invizibile, întoarse c?tre interior. Tot din sensul opus, veneau ?i ciorchini t?cu?i de persoane aproape îmbr??i?ate, câte ?apte-opt, ?i Jory sim?i nevoia s?-i avertizeze, de prezen?a ?acalului. Dar, de cum d?dea s? se apropie de ei, se îndep?rtau rapid. Ei, nu-i nimic, dac? ?acalul enervat va ataca, o s? v?d la ?tiri, calcul? Jory.

Urma liniile întrerupte ale gardurilor, care nu erau identice de cele dou? p?r?i ale drumului, ceea ce era foarte tulbur?tor. Pa?ii lui erau ezitan?i, lipsa de simetrie a albiei prin care trecea fiind de vin?.

Travers? o intersec?ie unde, pe asfalt, urcase praful, dep??i un parc în care felinarele cre?teau ca ciupercile, apoi o cl?dire mare, cu etaj, de pe care decolau porumbeii.

Apoi, din iarba înalt? a unei cur?i pustii cu gardul f?râme ?i pietrele temelului împr??tiate peste tot, ap?ru un prieten vechi, nu unul recent, un domn despre care nu ?tia ce devenise, în ce-l transformase timpul. Tr?gea dup? el un c??el, la cap?tul unui la? de sârm?.

C??elul era alb-g?lbior, nu prea mare, cu o ureche neagr? sau cafenie. Era nefericit ?i îngrijorat, poate chiar anxios, dac? Jory putea citi bine ce scrie pe chipul lui.

Dup? efuziunile protocolare, pe care le f?ceai vrând-nevrând, Jory ar?t?, cu degetul întins, c??elul.

-Dar el? Ce faci cu el?

-L-am prins în curte la mine. C?uta prin cuibare.

-Poate era fl?mând.

-Î?i face loc prin gard. E un ho?, o vulpe.

-?i de ce-l sugrumi a?a?

-A f?cut pagub? mare. Se furi?a, când era lini?te. Uneori noaptea.

-E totu?i un c??el curajos. Înfiaz?-l.

-Înfiaz?-l tu. E un ouar.

-D?-l încoace!

-He-he, râse a?a-zisul amic, s-o crezi tu! Îi dai drumul, ?i o iau de la cap?t. Nu, gata, cu ?sta s-a terminat.

-N-ai încredere în mine? Ne ?tim de mult.

-Am auzit c? pleci din sat de tot. Ce faci cu el?

Jory gre?i aici, c?ci se gândi dou? clipe. Cel?lalt zise:

-Vezi? Hai, baft?, când ne-om mai vedea...?i trase brutal de la?, câinele scânci sufocat, îngrozit.

Jory întinse mâna dreapt? spre gâtul prietenului s?u vechi, s?-l apuce, dar acesta se feri. Lovi cu piciorul drept, ?intind zona moale, dar individul ?op?i înd?r?t ?i scoase din buzunar un briceag, pe care-l roti în aer.

Atunci Jory ochi o piatr? coco?at?, o ridic? ?i o arunc?, pocnindu-l, din fericire, pe monstrul crud, drept în frunte. Acesta avea c?p??âna tare, c?ci doar d?du doi pa?i înapoi ?i c?zu în fund, buim?cit, în loc s? pice lat, cum ar fi trebuit. Continua s? ?in? la?ul îns?, a?a c? Jory lu? o alt? piatr? ?i se apropie. D?du drumul câinelui liber, desf?când la?ul, iar acesta o tuli ca un iepure, f?r? s? mul?umeasc?.

Jory calcul? atent ce era mai bine s? fac? acum: o dâr? ro?ie cobora pe fruntea amicului. Îi trecu prin minte s?-i mai ard? una, ca s? fie sigur c? nu-l urm?re?te, ?i c? va l?sa câinele în pace pe viitor. La fel de bun? ar fi fost provocarea unei amnezii totale, pentru toate p?r?ile implicate. Dar, de unde s? ?tii cât de tare trebuie s? love?ti? Hot?rî s?-l trag? pe iarb?, din ?osea, ?i s? nu-l mai croiasc?, pentru a nu provoca, din gre?eal?, daune totale. Ceea ce ?i f?cu.

Îl b?tu u?urel pe spate, amical, îi ?terse cu grij? fruntea, cu un smoc de iarb?. Cum ?edea el în capul oaselor, pe marginea ?an?ului, ca unul ce admira natura, p?rea inofensiv. În realitate, era semicon?tient ?i bolborosea ceva de neîn?eles, din care se ghicea furia. Probabil, gândi Jory, va trece un timp pân? când va porni s? se r?zbune. Arunc? briceagul în marea de buruieni dintr-o curte.

În ciuda a ceea ce s-ar putea crede, Jory era bucuros c? salvase c??elul cu urechea cafenie de la o soart? nemeritat?. Cât prive?te prietenul, ei bine, acesta se transformase într-un monstru, de bun? seam?, ?i, probabil, cruzimea lui nu nu cuno?tea vindecare.

Jory coti la stânga, pe o râp? circulabil? care cobora vertiginos, parte a infrastructurii. Tot o ramifica?ie a uedului originar, calcul? el, cel care strânge apele ploilor într-un singur loc noroios, de pe spin?rile de deal a?ezate în amfiteatru, ca ni?te boi uria?i înjuga?i în evantai, care se u?ureaz? în aceea?i g?leat?.

Deocamdat? îns?, pantofii lui Jory intrau cu totul în praf, gleznele se albeau, apoi genunchii. O voce veche din memorie îi zicea: Nu mai târî picioarele, c? faci praf! dar, când le ridic?, impactul t?lpilor f?cea norul dublu de gros. Dac? mar?ul lui eroic prin ??rân? ar fi continuat suficient de mult timp, f?r? îndoial? c? ar fi devenit, u?or-u?or, Omul de pulbere Invizibil, una cu drumul pe care c?l?tore?te.

Ajunse la un drum de p?mânt. Descoperi un fel de paradox: c?dea din râp? în balt? ?i din praf în mocirl?. Aici stagnau apele ploilor dar, în plus, locul era a?a de jos, c? infiltra?ii freatice, injectate din lacurile mla?tinii Mustipal Ros, ajungeau la suprafa??. Avea în fa?a lui o cale mai mult acvatic?, un canal navigabil, un paradis al pescarilor.

Ochiuri de ap? cu miros viu, calificat odat? ca fiind pestilen?ial, de un or??ean cu nas fin din Hipercity, dar pe care Jory nu-l resim?ea o duhoare, ci mai mult un damf ca cel de putreziciune al m?rii. Chestie de gust. Cei din Hipercity, impregna?i cu vapori de benzin? pân? la os, aveau n?rile arse de gaze, fire?te c? erau steriliza?i fa?? de orice iz al naturii.

Stuf crescuse pe margini, unde Jory î?i imagina trotuarul. Ecosistemul era compus din broa?te ?i mormoloci, înfloritor, tulburat doar de copite ?i ro?i. Casele se ascundeau în spatele unor copaci mari, cu coroane aproape negre.

Jory circula pe o potec? îngust? ?i alunecoas?. Uneori, trebuia s? sar?, f?r? a avea certitudinea c? aterizeaz? în picioare. Pe m?sur? ce se apropia de casa ei, a viitoarei foste iubite, situa?ia devenea tot mai disperat?. Linia c?r?rii se întrerupea ?i Jory fu nevoit s? p??easc? lung, între ni?te c?p??âni plate, care ap?reau din mocirl?, alunecoase ca pietrele din râu, în vârful c?rora dans? de mai multe ori, involuntar, pa?i de step dezordona?i.

În fa?a por?ii verzi unde locuia sufletul s?u pereche, pentru o vreme, totul disp?ru: nimic solid sub t?lpi. P?mântul începu s?-l soarb?, încet dar sigur.

Piciorul lui drept, cel mai robust, era inoperant. Stângul bâjbâia, c?utând o salvare. Prin fisurile timpului încremenit subit, v?zu steagul deprimant al sfâr?itului. Panica f?cea din aer un gel gros, un jeleu sufocant, un ?erbet dezgust?tor. Închise ochii ?i se preg?ti pentru impactul cu nefiin?a.

Ar fi putut s? strige la ea, dar îi era ru?ine, s?-l vad? neputincios, (ab)sorbit, învins de elemente. Orice aur? eroic?, b?rb?teasc?, pe care ar fi avut-o, în ochii ei, eventual, ce intra în compozi?ia amorului, spulberat? de mizerabila împrejurare, ar fi l?sat o pat? în memoria ei, în locul lui, o pat?.

Atunci, din fericire, cineva îl b?tu pe um?r. Întorcându-se cât putea, din mijloc, d?du nas în nas cu botul umed al unui m?gar domestic.