Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Cuibul

de Viorel Darie

Cuibul

(din volumul "Bucovina - Plai de basm ?i dor ")

În diminea?a aceea, Ionu? dormise mai mult ca de obicei. Bunica îl l?sase s? doarm?, cât înc? era r?coare afar? ca s? ias? la joac?. Dar vremea era atât de frumoas?, cerul era albastru senin, iar dup? ce soarele se în?l?? pe cer mare ?i str?lucitor, se f?cu cât se poate de pl?cut prin curte ?i pe c?rarea spre uli??.

Se p?rea c? vremea frumoas? anume a?tepta s? se trezeasc? Ionu?, iar când se trezi, î?i frec? somnoros, cu mânu?ele, ochi?orii înc? lipi?i de somn. F?cu dintr-odat? ochi mari ?i se bucur? v?zând pe geam afar? splendoarea zilei senine. Mânc? în grab? ce-i preg?tise bunica, apoi o tuli pe u??. În zadar strig? bunica în urma lui, s?-?i ia h?inu?a cea groas? pe el, copilul ap?ru pe cerdac doar în c?ma??, fugind în livad?.

Cum spuneam, cerul era superb, se auzea zumzetul albinelor zburând în v?zduh, plecând ?i sosind din preajma stupilor îngriji?i de bunicul, cu veselie, pline de vioiciune. Soarele se în?l?a ?i mai mult pe cerul albastru, f?când ca în livad? ?i în gr?din?, mii de musculi?e, albine ?i fluturi s? guste din marea bucurie a miezului de var?.

Livada avea multe soiuri de pomi, mere, pere, prune ?i vreo doi cire?i. Nu erau cine ?tie ce mere de soi acolo. Merele se coceau aici, la munte, cam prin august, sau mai bine zis în septembrie. Acum, în iulie, de-abia erau prin pomi ni?te mere mici, cât o nuc?, acre de tot, nefiind niciunul copt. Unii pomi erau atât de vechi, usca?i pe jum?tate, încât prinseser? mu?chi verzi pe partea umbrit?, pe unde umblau furnicile pe trunchiul înverzit, ba umblau ?i înc? ni?te urechelni?e ?i gânganii urâte. Pentru Ionu?, toate erau noi, toate îi aduceau mare interes. În unii pomi b?trâni, în scorburi, î?i f?cuser? cuiburi ni?te p?s?ri mici.

Cum st?tea ?i se uita la toate, cu ochii lui mari de copil, Ionu? îl z?ri la un moment dat pe Motocel, r?s?rit de undeva în livad?, stând pitulat pe lâng? un pom scorburos ?i uitându-se cu încordare undeva nu prea sus, acolo unde era un cuib într-o scorbur?. Ce f?cea acolo pisoiul? Se pitula una cu p?mântul, privind atent în sus. Deodat?, când p?s?rica trebuia s? zboare afar? din cuib, el f?cu un salt în sus ?i prinse în gur? p?s?rica!

Ionu?, în prima clip?, parc? înlemnise, ne?tiind ce s? fac?. Dar Motocel, cu pas?rea în gur?, fugi tacticos spre cas?, s? se laude bunicii cu isprava lui. Nu-i f?cu nimic r?u p?s?rii, doar o ?inea strâns în gur?, iar p?s?rea se zb?tea. Bunica, v?zându-l intrând în cas? cu a?a vânat, îl cert?, chiar aspru:

- Dintr-??tia-mi e?ti ? M?nânci p?s?ri din scorburi? Las’ c? te aranjez eu !

La care, pisoiul, certat, d?du drumul la p?s?rica din gur?, care g?si drumul prin u??, prin tind? ?i zbur?, înc? speriat?, departe, în livad?, a?ezându-se pe o creang?, de unde tipa ascu?it. Avusese noroc, nu ca multe alte p?s?ri prigonite de pisici.

?tiind c? în copacul acela este un cuib, Ionu?, ros de curiozitate, se duse pe furi?, s? nu-l vad? bunica, ca s? cerceteze cum arat? un cuib de pas?re. Se urc? un pic pe trunchiul pomului, pân? ajunse cu ochii ?i nasul în dreptul scorburii ?i privi în?untrul ei. Da, într-adev?r, acolo era un cuib. Ce interesant! Un cuib mic, cât o palm?, c?ptu?it ginga? cu fire de iarb? ?i pene. În mijlocul cuibului se vedeau vreo patru pui?ori micu?i, gola?i, doar cu un puf auriu pe ei, cu ciocuri galbene, mari, deschise cu l?comie, crezând c? venise m?mica lor cu insecte. Întinse mâna ?i lu? unul din acei pui, cu mult? grij?, s? nu-i fac? vreun r?u. Dup? ce admir? ?i ceilal?i pui, coborî din pom ?i se duse în cas?.

A doua zi, înc? de diminea??, Ionu? se duse de-a dreptul spre cuib, s? vad? ce mai fac pui?orii cei gola?i. Surpriz? – cuibul era gol ! Oare ce se întâmplase ? Unde plecaser? puii? Oare pas?rea îi c?rase în alt cuib, undeva mult mai sus, de frica lui Motocel sau a lui Ionu??

Copilul era cam trist de aceast? întâmplare cu micu?ii pui. Î?i g?si alt? îndeletnicire prin livad?. Soarele deja înc?lzea puternic, spre bucuria insectelor, mai ales a albinelor. În preajma tuturor stupilor era zarv? mare. Vuia v?zduhul de mul?imea zbur?toarelor mici.

Deodat?, auzi glasul bunicului din spatele lui:

- Roiesc albinele! M?i, copile, tu nu vezi c? au roit albinele din stupul cel galben? De ce n-ai strigat s? venim?!

Era pentru prima dat? când Ionu? vedea cum roiesc albinele. Ie?iser? multe-multe din stup, toate deodat? ?i se avântar? sus, în v?zduh, învârtindu-se tot timpul, cople?ind parc? cerul.

Apoi se îndreptar? spre un pom înfrunzit din livad?, a?ezându-se pe o ramur?, toate, ca un ghem mare.

Pentru bunic nu era de ?ag?. Roiul trebuia strâns repede, s? nu se ridice ?i s? fug? mai departe, cine ?tie unde, în p?dure. A?a c? strig? la bunica:

- Hei, Ileano, roiesc albinele! Adu repede o g?leat? cu ap? ?i roini?a cu p?m?tuful! Adu repede!

Însu?i bunicul alerg? în cas?, c?ut? masca lui de pris?car, o puse pe cap, lu? roini?a ?i fo?c?itoarea de fum, cu care s? strâng? roiul de pe pom. Preg?ti roini?a, o unse în interior cu miere, s? fie mai ispititoare pentru albinele din roi. Preg?ti capacul, leg? roini?a de-o pr?jin? lung?, apoi o urc? pân? în dreptul roiului din pom.

Încet-încet, albinele, ademenite de mirosul de miere din roini??, p?r?sir? ramura copacului ?i intrar? cumin?i în?untru. Atunci bunicul coborî roini?a cu albinele, puse capacul ?i duse roiul undeva la umbr? mai mare. Vor sta acolo pân? se va însera, iar când va fi r?coare, bunicul va scutura albinele într-un stup nou, gol, deja preg?tit. Astfel se na?te o nou? familie de albine.

(va urma)

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro