Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Visul

de Emma Greceanu

?tergându-?i fa?a transpirat?, Nina împinge cu un genunchi u?a de fier.
Urc? gîfîind cele treisprezece trepte ale blocului în care locuie?te, potrivindu-?i din când în când geanta grea de pe um?rul stâng.
Simte cum c?ma?a uniformei albastre de func?ionar al po?tei o strânge, o sufoc?, materialul din care e f?cut? e, desigur, de proast? calitate, impermeabil, croiala incomod?, un chin, mai ales pe c?ldura de-afar?. Nici m?car nu are mînecile scurte, e groas?, distan?a dintre nasturi e prea mare pentru a-i permite s? deschid? m?car unul, de parc? un func?ionar de la po?t? trebuie s? ascund? c? e la fel ca ceilal?i, c? are o piele care trebuie s? respire.
M?car de sacou a sc?pat, datorit? grevei femeilor din oficiu care au amenin?at cu demisia în mas?, dac? nu li se va permite s? le scoat? pentru perioada de var?.
De pe fruntea ?tears? inutil i se preling pic?turi de sudoare. Le simte ca pe ni?te fiin?e lunecoase, pe gât, între sîni, la subsori ?i de-a lungul spatelui, se scarpin?, ?terge, gîfîie ?i urc? din nou ?i din nou cele treisprezece trepte. E doar la cinci, de lift îi e fric?, mai are înc? cinci.
Se opre?te, î?i trage sufletul, prive?te în h?ul dintre etaje ?i-i vine s? se arunce de nervi. M?car geanta aia mare s-o lase s? cad?, ce-ar fi de pierdut? O va smulge din um?r, îi va face vânt ?i-ntr- o ploaie de facturi ?i scrisori, majoritatea oficiale, va c?dea, lovindu-se de un cap?t odat? cu furia ei. Inutil, desigur. Va trebui apoi s? coboare ?i s? strâng? totul, unde ?i cum s? scape de condi?ia ei?
Va trebui s? dea socoteal?, în geant? sunt pensiile oamenilor pe care nu i-a g?sit acas?, sunt în?tiin??ri, telegrame, a murit vreo rud? a cuiva sau s-a n?scut un copil a?teptat mult timp, o promovare visat? obsedant, ce prostie!
Pere?ii, vopsi?i odat? în turcoaz, sunt de când îi ?tie scoroji?i. Buc??i mari ca ni?te pl?gi p?mântii înfloresc în fiecare zi din urma copiilor care, ascunzându-se de canicul?, se joac? mai mult pe holuri. Î?i aduc p?turicile ?i un amalgam de mame ?i de ta?i minusculi se lamenteaz? pi?ig?iat aproape în fiecare zi între pere?ii blocului vechi ?i prost între?inut, aflat într-un cartier de îndoielnic? reputa?ie.
Geamurile nu mai au sticl? demult ?i curentul flutur? haotic perdelele vechi puse din bun?voin?? de vreo gospodin? care nu a putut concepe un geam, în cazul acesta fie ?i un cadru, gol.
Inutil gest, aerul dezolant circul? nestingherit, lovindu-se orb de u?ile închise ?i deschise des. Ecoul creat e ca o pic?tur? chinezeasc? pentru ea, e cu neputin?? s? se poat? obi?nui ?i totu?i asta e realitate, î?i spune, ridicînd din umeri a resemnare.
O dor picioarele, a pedalat mult ?i cînd nu a mai putut din cauza ma?inilor parcate pe marginea str?zilor, a mers pe jos. Tot corpul îi e greu, sufocat de multitudinea de impresii care se îneac? f?r? împotrivire în mintea ei. Ce rost are s? le salveze, nu-i folosesc la nimic.
Ajuns? în propria-i locuin??, desc?l?îndu-se, î?i prive?te lung picioarele înro?ite. Le simte pulsînd din cauza înc?l??rilor incomode, î?i aminte?te c? bicicleta ?i-a l?sat-o la subsol ?i-n timp ce-?i maseaz? degetele chinuite, se gînde?te enervat? la frica ei de acel loc. Probabil reminescen?ele copil?riei sunt de vin?, subsolurile blocurilor vor r?mâne frecvent în întuneric, locatarii care au boxe se racordeaz? individual, comutatorul principal e a?ezat absurd, mult spre interior, un drum al groazei pân? s?-l g?se?ti. ?i chiar g?sindu-l, e o minune s? ?i func?ioneze. Iar sclipirea din ochii pisicilor vagaboande ?i trecerea apei prin ?evi e înfior?toare.
Cu gesturi lente, înso?indu-?i gîndurile, Nina apuc? pantofii pe rînd ?i le scoate t?lpicii improviza?i din carton. S-au distrus, va trebui s?-?i fac? al?ii pentru mîine. ?i c?ma?a va trebui s? o spele, nu are decât dou?, dar mai tîrziu, acum î?i va permite s? se descotoroseasc? de ea, aruncînd-o pe sp?tarul scaunului, ca ?i cum n-ar interesa-o ce va fi mîine.
Dincolo de ferestrele ei se las? seara, prin pere?ii sub?iri, suflete ca ?i ea rezoneaz? apatic. Ultimele zvîcniri ale zilei.
Apropiindu-se de chiuvet?, r?mîne cu ochii fixa?i la propria-i imagine reflectat? într-o oglind? mic?, în timp ce las? apa s? curg? într-o g?leat? de aluminiu. Nu e curat?, din cauza ?evilor vechi are nuan?e maronii, dar o va arunca ?i va l?sa s? curg? din nou. Ridic? apoi g?leata pe aragaz s? se înc?lzeasc? ?i a?ezându-se întâi doar pe un col? de pat, se abandoneaz? în cele din urm?, l?sându-se pe spate, cu mâinile r?sfirate deasupra capului. Undeva, ?ip? strident o ambulan??. În alte timpuri s-ar fi gîndit la sigura?a celor cunoscu?i, acum nu mai are rost.
Arcurile scâr?îie, sunetul strident o surprinde, ca ?i cum ar fi pentru prima dat?. Noaptea ascunde treptat detaliile înc?perii, doar fl?car? aragazului pare vie în peisajul semiobscur. Degetele, jucîndu-se în spa?iul îngust al patului lipit de unul din pere?i, se lovesc de agenda cu coper?i ro?ii primit? cadou de ziua ei de la unul din colegi” pentru a-?i scrie gândurile sau, poate, întîlnirile” i-a spus atunci, f?cându-i cu ochiul.
La lumina veiozei cite?te cu tâmplele sprijinite în palme. Sprîncenele ei frumos arcuite, se încrunt?, pupilele dilatate ca-ntr-o trans? spontan?, privesc aparent în gol, apoi brusc, se rupe, închide agenda ?i se ridic?.
L?sându-se s? alunece ghemuit? în cada îngust?, nu schi?eaz? nici un gest. Sub genele ei dese, ochii nu tresar, nu tremur?, nu clipesc, doar pulsul îi bate imperceptibil în tâmple. Corpul încearc? din nou s? se abandoneze, dar tresare scuturat de tuse.
Amestecul de aburi cu mucegai o sufoc?, trebuie s? se spele mai repede ?i s? ias?. Inutil s? se plâng? proprietarului, inutil s? se intoxice a?a cum a mai f?cut-o, în încercarea de a elimina mucegaiul cu solu?ii de clor. Lipsa unei ferestre sau a unei aerisiri face zadarnic? orice ini?iativ?, el revine mereu ca o boal? prost tratat?.
Totul e inutil. Se zbate într-o pânz? de p?ianjen.
În fa?a ferestrei Nina î?i ?terge p?rul. Aflat? la un etaj superior poate m?car s? priveasc? cerul. Ziua se v?d câmpurile, în dep?rtare satele împr??tiate prin v?i, dealuri peticite de culturi diverse, ?oseaua spre alte ora?e ?i chiar calea ferat?. Seara prinde uneori asfin?itul ?i ascult? greierii ?i broa?tele aciuate într-un râu care curge apatic, aducînd pân? la ea miros de de?euri domestice.

?i dac? totu?i era posibil? Dac? dorindu-?i atât de mult o alt? realitate, ea, fie ?i imperceptibil? tuturor, se poate contura?
Îndep?rtând alene perna, se las? din nou pe spate.
Cu ochii închi?i, cu tot corpul abandonat st?rii de repaus, inspir? adânc. Num?rând, re?ine aerul în pl?mâni ?i doar atunci când simte usturimea din piept, îi d? drumul încet, într-o ?oapt? de ?uier. Treizeci, e bine, î?i spune. Repet?m.
Expirînd, simte cum din piept se r?sfrânge spre extremit??i ceva ca un val vibrând. Sub pleoapele închise culori vii apar ?i dispar, acum picurînd, imediat întinzându-se, retr?gându-se pentru ca altele s? le ia locul. într-un vârtej halucinant. Corpul, privat de aer, zvîcne?te întâi împotrivindu-se, dar mai apoi, cu fiecare flux-reflux de aer tras adînc, re?inut ?i expirat prelung, se relaxeaz?.
Atunci ei i se pare mai întâi c? se afund?, alunecând prin pat, într-un gol interminabil, arcurile trosnesc de parc? ar primi o greutate în plus, din palme ?i din t?lpi curg spre nic?ieri valuri de energie cald?, ca ni?te fîlf?iri, sub impulsul c?rora corpul începe s? reac?ioneze ciudat, împins dintr-o parte în alta ?i-n cele din urm?, rupt din normal, e aruncat înspre tavan. Atunci urmeaz? pragul. Dac? va reu?i s?-?i st?pâneasc? emo?iile transpuse în b?t?ile neregulate ale inimii încarcerate, totul va deveni întîi alb, apoi galben, tot mai galben, insuportabil de luminos...

…

Lumina puternic? o face s? clipeasc?. Cu ochii închi?i pip?ie a?ternuturile ?i zîmbe?te. Sunt moi, lucioase ?i reci.
- Hai Nina, cafeaua e gata, ne gr?bim, trebuia s? fim deja pleca?i, ?tii tu, traficul...
Vocea b?rb?teasc? se apropie de ea, simte o r?suflare fierbinte pe lobul urechii, o gîdil? ?i zâmbe?te, ascunzîndu-?i fa?a în pern?.
- Mai vreau s? dorm, sunt surmenat?.
- ?tiu iubire, dar tu ai propus plecarea, trebuie s?-?i asumi responsabilitatea.
- Nu mai vreau responsabilit??i, am visat iar ciudat. Blocul acela gri, ciori rotindu-se peste un câmp, copii ?ipînd. Mereu acela?i bloc mizerabil, nu în?eleg de ce se înc?p??âneaz? subcon?tientul s? p?streze aceast? imagine, nici m?car nu ?tiu de unde s-a inspirat.
- Nu-?i bate capul, sunt vise, se r?ce?te cafeaua.
- Cafeaua e mai bun? rece ?i nu facem nici riduri, r?mînem tineri pentru totdeauna.
Cu ochii îmbiba?i de lumina dimine?ii, cu p?rul lung acoperindu-i par?ial un sîn spre care privirile b?rbatului alunec? interesate, Nina deseneaz? cercuri pe pieptul lui. Dar cînd acesta încearc? s? o s?rute, se rostogole?te ?ipând cu glasul îngro?at.
- Nu mai e timp, nu Nina, trebuie s? ne gr?bim, se r?ce?te cafeaua ?i e trafiiiiiiiic!

*

În camera întunecat? Nina râzând, se zbate ca pentru a sc?pa de cineva, apoi r?mîne imobil?. Pe frunte ?i sub buza inferioar? lucesc pic?turi de sudoare, sclipind vag, în lumina palid? a veiozei.

Emma Greceanu (emmagreceanu) | Scriitori Români

motto: nici unul

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro