Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

R?ceala

de Viorel Darie

R?ceala

(din volumul "Bucovina - Plai de basm ?i dor ")

Nu se ?tie de ce, cam la o s?pt?mân? dup? ce venise Ionu? cu bunica de la Bucure?ti, într-o diminea??, copilul se trezi cu dureri mari în gât, cu obrajii ?i urechile ro?ii, cu nasul înfundat ?i abia r?suflând. Când îl v?zu bunica în aceast? stare, se sperie toat?. Oare cum de r?cise copilul în halul ?sta? Avea ea o presupunere: fugise asear? din cas? doar cu o bluzi?? sub?ire pe el ?i cam b?tea vântul, de?i era soare înainte de înserare. Când intrase în cas?, b?use pe ner?suflate o can? de ap? rece, atunci adus? de bunicul de la fântâna din vale.

Nu-i pic? u?or bunicii aceast? situa?ie nepl?cut?, v?zând cum fruntea copilului arde ca focul, iar nasul îi curge întruna. Speriat?, nu g?si alt? cale, decât s? pun? mâna pe telefon, s-o sune pe nora sa la Bucure?ti, pe Mirela, mama copilului, s-o întrebe ce s? fac? cu bietul Ionu?.

- Mam? soacr?, strig? cam sup?rat? mama lui Ionu? prin telefon, ce-a?i p?zit, de ce n-a?i avut grij? de b?iat?

- Ce suntem noi de vin?! Era cald ?i frumos pe aici. ?i uite … ce necaz!

- Vai! M? apuc? disperarea! Ce pot face eu, tocmai din Bucure?ti? Îmbrac?-te mata repede ?i du-te la farmacia din comun?, s? aduci ceva pastile pentru febr?!

- Of ! Asta-mi mai trebuia acum, la b?trâne?e! Dar ce pot s? fac, plec în sat dup? pastile, n-am încotro! Te mai sun dup? ce vin de la farmacie…

Era speriat? biata bunic? ?i se gândea ce drum lung are de f?cut pân? la Moldovi?a, tocmai în centrul comunei, unde s-o roage pe farmacist? s?-i dea ni?te pastile de febr?. Nu st?tu mult pe gânduri, se îmbr?c?, î?i lu? tr?istu?a cu care umbla în sat ?i plec? la vale. Se întoarse cam pe la prânz, frânt?, obosit?, dar cu ceva pastile într-o pungu??, date de farmacist?. Se duse repede la patul unde z?cea copilul ?i-i puse mâinile pe cap, pe gât: era totul un foc ?i par? !

- Vai, ce ne facem? Doamne, ce necaz, ai grij? de b?iat! …

D?du copilului pastilele, a?a cum prescrisese farmacista pe plicule?e, îi mai d?du ceva s? mânânce, dar el nu era în stare s? înghit? nici o gur? de mâncare.

- Vai ! Ce m? fac ! suspina bunica

Mai d?du odat? telefon la nora sa, la Bucure?ti. În timpul ?sta, Motocel, pisoiul, intr? cum–necum în cas? pe sub picioarele bunicului, c?utându-l pe Ionu?. Îl g?si în pat, s?ri ?i el în pat, se foi, amirosi copilul, apoi se cuib?ri la pieptul acestuia. Ionu? de abia mai sufla, dar l?s? pisoiul s? doarm? pe pieptul s?u, fiind u?urel, ca un p?m?tuf.

- Ei, cum e cu Ionu? ? E mai bine ? A mâncat ceva ? întreb? mama sa prin telefon.

- De unde bine, e tot ro?u la fa??, gâtul îl doare, fa?a, capul ?i gâtul frig parc? ! Doamne, ce ne facem !

- Nu sta?i a?a, face?i ceva cu el, nu-l l?sa?i f?r? s? face?i nimic ! Vai, ce pot s? fac eu de la Bucure?ti ?! Cred c? nu erau bune pastilele pe care le-ai adus mata de la farmacie! De ce n-ai cerut ni?te antibiotice ?i ceva pentru nas ?i febr?? Trimite-l pe bunicul la farmacie s? cear? antibiotice, ampicilin? sau oxacilin?. ?i ni?te Strepsils pentru durere în gât. Nu sta?i a?a, face?i ceva !

- Unde e?ti, omule, îl strig? bunica pe so?ul ei care se odihnea în pat, obosit de atâta munc?. Îmbrac?-te repede ?i du-te la farmacie ?i adu antibiotice, cum a zis Mirela de la Bucure?ti.

- Ce s? aduc, femeie ? Acum s? bat eu drumul pân? la Moldovi?a pentru câteva pastile ?

- Nu mai comenta! S? ceri ampicilin? sau oxacilina! Nu ui?i ?

- Numai necazuri ai cu copiii de la ora?, se r?sti bunicul ! Unde se mai îmboln?veau copiii no?tri mai demult, a?a, cu una cu dou? ! Ce s? fac … trebuie s? plec … ?i când m? gândesc la noroaiele de pe uli?? …

- Du-te repede, nu z?bovi! Dac? pân? desear? nu-?i revine, chem?m salvarea !

Bunicul se îmbr?c?, cam bomb?nind, ?i plec? de îndat?.

Ionu? st?tea nemi?cat în pat, înfofolit în plapum? ?i în perne, de abia suflând. Nici nu putea respira pe nas. P?rea c? se sufoc?. Cu greu, adormi.

În a?teptarea bunicului ?i-a antibioticelor, bunica tot veghea copilul care dormea chinuit. La o vreme, îi vine în minte s?-l trezeasc?, s? vad? mai bine ce e cu el.
Copilul f?cu ochi mari, respirând greu. Bunica puse mâinile pe obrazul copilului, care frigea, nu alta. Se gândi c? poate i-ar ajuta ceva bun de mâncare, c? de diminea?? nu mai mâncase nimic. Puse foc în soba din cas?, f?cu un ceai fierbinte, îl puse pu?in la r?cit. G?ti din smântân? ?i-un ou un fel de banu? c?ldicel. Puse pe-o farfuriu?? ce g?tise, lu? vreo dou? turte din dulap, f?cute pe plit? în acea diminea??. Apoi veni cu toate astea la patul copilului, îmbiindu-l s? m?nânce.

Ionu? deschise ochii mai bine ?i se ridic? doar un pic pe pern?, încercând s? soarb? din ceai. Lu? câte pu?in ?i din farfuria cu banu?, ba ?i câte o buc??ic? din turte, chinuindu-se s?-?i astâmpere foamea. Bunica îl tot îmbia s? m?nânce, mângâindu-l pe cap, rostind vorbe blânde:

- A?a, b?iatul meu ! Pap? copile, s? vezi ce bine te faci ! O s? cre?ti mare-mare, s? vezi!

Sosi ?i bunicul cu antibioticele de la farmacie, nici prea devreme, dar nici foarte târziu. Împreun? cu bunica, reu?ir? s?-l doftoriceasc? cu pastile pe copilul bolnav. Trei zile la rând trebuia s? ia acele pastile, câte una la 6 ore, diminea?a, la prânz, seara ?i noaptea.
L-au a?ezat din nou pe Ionu? între perne, s? doarm?.
Se l?s? noaptea. Copilul adormi lini?tit, nu se mai sufoca în somn. Bunica îl urm?rea din vreme în vreme, s? aud? cum respir?.

Se f?cu diminea?a. Ionu? înc? dormea profund, dar parc? din ce în ce mai lini?tit. Bunica se ruga întruna: Doamne, ai grij? de copila?ul nostru, f?-l bine s?n?tos ! Nu-l l?sa pe cel r?u s? ne chinuie copilul !

Când se trezi a doua zi, Ionu? era deja vioi. Chiar o ?terpeli pe-afar?, la soare. Bunica, v?zându-l sculat din pat ?i alergând pe-afar?, fugi dup? el, s?-i dea c?ciuli?? ?i fular, ?i-o bundicic? mic? de copil, s? nu r?ceasc? mai tare.

Dup? înc? o zi, Ionu? nu mai avea nimic, îns? mama lui de la Bucure?ti era înc? speriat? de p??ania recent? ?i nu contenea cu fel de fel de îndrum?ri privind grija fa?? de copilul ei.

(va urma)

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro