Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Sonia cu accent grav ?i hiat (38)

de Daniela Luminita Teleoaca

F?r? doar ?i poate bine nu era. Guguloiul tot cre?tea ?i sim?ea cum o arde mai r?u decât fierul înro?it. Arsura iradia în bra?e, în zona cervical? ?i axilar?, ba chiar ?i în ochi. O sabota. Când îi era lumea mai drag?, ?inea cu orice pre? s?-i aduc? aminte cât de vulnerabil? era, cât de caraghioas? când simula c? exist? ca ?i cum nimic n-ar fi intervenit ?i-?i f?cea calcule pentru secunda urm?toare. Dar, uite, toat? obida ta de a deslu?i o etimologie, de a-?i bate capul cât de albastru-deschis te iubea el, cel de acum, de a vedea ce este mai potrivit s?-?i pui la prima întâlnire neoficial?, rochia mini cu frunze castanii, pe cea indian? sau, pur ?i simplu, o pereche de blugi etc., toate-toate erau preocup?ri ridicole, pentru c? – nu-i a?a?! – zarurile fuseser? aruncate ?i singurul gând decent pe care putea s?-l mai nutreasc? cineva aflat într-o astfel de situa?ie era f?r? îndoial? cel al sfâr?itului imediat, f?r? nicio revocare. Prin urmare, de acum înainte s? p??easc? altfel, s? închid? altfel u?a, nu ca ?i cum, ca un obi?nuit de-al casei, avea s? mai ias? pe ea de cel pu?in un miliard de ori! S? nu-?i mai aproprieze soarele, nici vreo pas?re, nici alte sentimente, s? nu mai amaneteze dimine?i, nici s? ipotecheze vrute ?i nevrute, punând gaj, de pild?, sensuri numai de ea cunoscute, apte, la momentul potrivit, s? salveze o parte din omenire. S? deprind? conjugarea la trecut! ?i s? nu plâng?, s? nu sufere când al?ii, mai exact to?i, vor spune dezinvolt, aproape cu tupeu: „MÂINE VOI...” ?i mâinele lor se va prelungi dincolo de orice mâine, de orice poimâine, mai-mai s? prind? eternitatea din urm?. S? se pun? în pielea unei noptiere sau mai bine a colii perfect albe. S? se pun? ?i s? accepte: nu e nicio tragedie s? r?mâi f?r? memorie, f?r? afecte, s? prinzi minimul de via?? când un cineva f?r? guguloaie, f?r? arsuri..., va da din surplusul s?u emo?ional sau doar din vanitatea proprie pentru a te va (de)valoriza într-un fel sau altul: ca gust dulce-acri?or, ca form? circular? încadrat? de semiobscuritate, ca o m?nu??... Numai c? ea era obi?nuit? s? lupte. ?i lupta-lupta. Î?i p?ta în mod constant hainele în zona omoplatului stâng încercând cu înver?unare tot felul de remedii naturiste, de la unguente cu g?lbenele, c?tin?, talpa-gâ?tii, gheara diavolului etc. pân? la tincturi ?i balsamuri care mai de care. Recursese chiar ?i la masaj personalizat ?i mai ales la tehnici redutabile de autosugestie, mizând pe eliminarea veneticului prin concentrare maxim?, la rândul ei garantat generatoare de sim? al propriet??ii ?i de egoism pozitiv. Principiul formulat ad-hoc a pream?rit arhisuficien?a existen?ei–cu/prin-sine-însu?i/îns??i ?i, implicit, dezinteresul total fa?? de orice entitate prip??it? mai mult sau mai pu?in întâmpl?tor. Dar el se înc?p??âna nu doar s? r?mân? acolo unde se ivise, ba chiar s?-?i l?rgeasc? fieful. ?i s? n-o acuze nimeni de spirit hiperbolic sau de sindrom, fie ?i incipient, paranoic, dar prip??itul cre?tea v?zând cu ochii, mai ales pip?ind cu degetul. ?i ar?t?torul se specializeze perfect, în mai pu?in de 2–3 s?pt?mâni, în dibuieli, reper?ri ?i palp?ri ca la carte. Ajunsese s?-?i urasc? degetul cu pricina, el fiind aproape un corp delict, de vreme ce p?stra în anatomie ?i func?ionalitate urmele a?a de concrete ale guguloiului vizitat constant, mai exact obsesiv. De aceea, în ultima vreme, evita s?-?i lase ar?t?torul drept a?a în v?zul ori?icui. Cu pu?in? str?danie, g?sea tehnici trompe l’oeil, care f?ceau din degetul complice la infrac?iune un deget aproximativ normal, de?i acesta cam începuse s? dea unele semne de oboseal? în exercitarea supliciului sisific.
Nu a îndr?znit mult? vreme s? fac? pe cineva p?rta? dezastrului ei: s? fi rostit cu glas tare ar fi însemnat f?r? îndoial? s? fi dat drepturi depline la existen?? unei realit??i care, dac? nu era iluzorie, avea, poate, printr-o întâmplare fericit?, printr-un destin, s? devin?. Într-un fel avea un partener de dialog, de?i acesta din urm? habar nu avea ce rol îndeplinea spor?v?indu-i de vreo 2 s?pt?mâni încoace despre ruda îndep?rtat? de la ?ar?. Victori?a nu trecea niciodat? dincolo de bluzele ?i rochiile pastelate ale Soniei, nu se poticnea în nimic, a?a c?... Omul acela se f?cea pe zi ce trecea mai mic, mai invizibil, ochii i se afundaser? în craniu ?i privea înstr?inat ca un deposedat absolut de memorie, de afect, de toate cele omene?ti. Îl vedeau ai lui cum se stinge ?i ridicau neputincio?i din umeri: nici medicii, nici m?car ?ia de la Fundeni nu reu?iser? s?-i dea de cap bolii. Omul avusese o bub? pe spate, din spusele Victori?ei, aproximativ în zona omoplatului. Se dusese la doctor dup? o vreme. Îl operaser? imediat. Nimeni nu aflase nimic grav, nimic verdictiv. Doar primiser? un sfat pe care, dup? toate probabilit??ile, se cuvenea a-l respecta cu sfin?enie: s? nu-?i ?in? t?ietura descoperit? în plin soare, m?car în primele 4–5 luni. Dar omul nu ascultase. ?i, oricum, la ?ar?, orice ran? se vindec? (mult) mai repede, în amestec cu vântul, cu apa, cu p?mântul, cu salcia amar?, cu praful ?i soarele... toate la un loc cad, când mai u?or, când mai greu (dar cine are timp / dispozi?ie s? despice firul în patru?!) peste mirosul de laborator, peste ?esuturi ?i sânge, peste toate precau?iile, cel mai probabil foarte adesea exagerate ale citadinilor purt?tori de halate. Iar, când e?ti un pescar înr?it, atunci chiar c? nu mai ?ii cont de prea multe, mai ales când au trecut 7 zile, înc? 10, înc? 20 ?i ai v?zut cu ochii t?i c? n-ai murit, ba înc? te sim?i mai bine ca înainte! Atunci, în loc de 2 ori pe s?pt?mân?, te învrednice?ti ?i dublezi cifra, te înst?pâne?ti pe malul b?l?ii nu doar sâmbetele ?i duminicile, ci înc? o dat? pe la început de s?pt?mân?, înc? una pe la mijloc ?i tot a?a... Dac? mai prinzi ?i o var? secetoas?, atunci te po?i num?ra printre beneficiarii unor servicii solare complete... ?i nu-?i cere nimeni niciun ban, gratuitate absolut?! Ce noroc! Acum l-au dat acas?, nu l-au mai pus nici la raze (Victori?a nu ?tie s? pronun?e radioterapie ?i, oricum, din fire este o persoan? cu teribile înclina?ii spre brevilocven??, a?a c?...), nici tratament (medicamentos, vrea Victori?a s? spun?) nu crede s? mai ia ceva... Dar se hr?ne?te (atât cât mai poate) doar cu alimente proaspete, produc?ie proprie, ou? de la bibilici, piept de coco? b?trân ?i restul... Sonia o ascult?... o ascult? ?i toc?ni?a de cartofi cu vinete cap?t? brusc un gust în veci cunoscut de ea; nimic nu-i aminte?te de gustul acela de Acas?, când era ea-cu-sine, f?r? niciun cotropitor ?i când f?r? îndoial? ar fi putut asculta la infinit toate victori?ele f?r? minima team?. ?tie c?-i e foame, de vreme ce e trecut de mult de ora cinei ?i intestinele au luat-o razna cu chior?itul, dar nu poate decât cel mult s? ciuguleasc?... Victori?a nu bag? mare lucru de seam?, de vreme ce e perfect convins? c? „a?a m?nânc? intelectualii”...

Se f?cea toamn? ?i senza?ia junghi-arsur?-amor?eal?-vertij-detoate devenea insuportabil?. Ploua m?runt de mai bine de o s?pt?mân?, iar guguloiul î?i ar?ta obraznic ?i sfid?tor, dincolo de orice etic? elementar?, formele de?ucheate, aproape perverse. Între timp, foarte probabil, din cauza fr?mânt?rilor l?untrice din ultima vreme, se alesese ?i cu o gastrit? hiperacid?, care-i ardea pur ?i simplu m?runtaiele (O coleg? trecuse prin ceva similar ?i se autosuspectase, f?r? s? fie contrazis?, de tot ce putea fi mai grav). Asta a fost pic?tura care a umplut paharul ?i – s? o cread? oricine! – pusese la colectat cel mai mare recipient pe care îl avusese la îndemân?, da, pe cel mai mare, nu se zgârcise cu suferin?a! Nici suferin?a cu ea! Într-una din acele zile ploioase a renun?at la o etimologie-dou?, la articolul despre ‘a se ruga’ în limbile romanice... A luat-o la goan? pe deal, a ajuns într-un suflet în sta?ia lui 32, de acolo, cu viteza fulgerului, spre Victoriei. Trebuia s? discute de urgen?? cu doctorul în -escuuuuu...-escu....-escuuuuuu....!! Cum de nu se gândise mai devreme?! De ce l?sase s? treac? atâta timp? Cum de fusese atât de incon?tient?, mai exact de neinspirat?? În sfâr?it, erau doar interoga?ii retorice, ?tia ea mult prea bine de unde toate acele ezit?ri prelungite. Dar trecuser? – tot ea s-a consolat în drum spre – aproape 6 luni de când ?i de când ?i... Timpul este mare maestru la acoperit. Nu g?se?te el chiar întotdeauna materiale impermeabile high-definition, dar m?car o perdea translucid? tot a?terne. A ajuns mirosind a ploaie ?i a team? de pas?re. Surpriza lui a fost una mare de tot. În gam? pozitiv?. Aproape c? a s?rit de pe scaun, sub privirile intrigate ale asistentei cu p?r cârlion?at, 100% natural (pariase cândva Sonia cu ea îns??i). – Lume nou? pe la noooi!! – lungise el din nou vocalele într-o frenetic? sim?ire. Ea a fost cât pe-aci s? fac? o gaf?, pu?in diplomat? din fire, ?i s? spun? c?, efectiv, n-a avut încotro, guguloaiele i-au sabotat programul, lini?tea, libertatea. Cât timp a articulat aceast? replic? în gând, a avut r?gazul pentru a exprima cu glas tare o alta, aproximativ acceptabil? din punctul de vedere al oric?rui interlocutor aflat în ipostaza cardiologului generalist în -escu: – ?i eu m? bucur pentru revedere! El i-a strâns foarte prietene?te mâinile înghe?ate ?i, din privirea-i lunecoas?, a invitat-o s? se a?eze exact în fa?a lui, exact ca alt?dat?... sau nu...?! Ea nu ?i-a putut reprima memoria afectiv?. A trecut îns? cât se poate de repede la tema arz?toare a ultimelor ei luni. I se întâmplase ceva îngrozitor (?i el f?cuse ochii mici imen?i), niciodat? nu se gândise c? va trebui s? moar? a?a de repede, când nu realizase mai nimic în via??... Da, nu exagera cu absolut nimic, realitatea cu pricina era cât se poate de palpabil? ?i cu ur? des?vâr?it?, numai de ea v?zut?, ?i-a privit adânc ar?t?torul, acum mai plin ca niciodat? de stigmate. Îi ap?ruse ceva pe spate... Da, e posibil ca el s? fi existat deja, în momentul în care ea venise prima dat? în contact cu intrusul... Într-o zi sim?ise un soi de m?rgic? pe omoplatul EI... L-a tratat cu de toate ?i a început enumer?rile... El asculta cuminte de tot... Nu voise cu niciun chip s? dispar?. Ba se f?cea din zi în zi mai mare, c?p?tase ?i o culoare ciudat? (sau oglinda îi juca din nou feste?!) ?i un miros la fel de straniu (de nu cumva p?catul cel mare îl purtau t?lpile de gâsc?, ghearele de diavol etc.?!). Feri-te-ar Sfântul, nu..., n-a vorbit cu nimeni, nici m?car cu Mama, de ce s-o am?rasc? pân? nu avea s? ?tie ceva cât mai exact?! Mai r?u este c? avea junghiuri terifiante ?i arsuri ?i mai îngrozitoare. F?r? îndoial?, în curând nu va mai putea dormi pe spate, nici vorb? de partea stâng?! ?i plaj?, cum s? mai fac??! To?i vor privi doar spre um?rul ei! Vor fugi ca de o ciumat?... – Dezbrac?-te, s? vedem despre ce este vorba! – nu se dezisese el nici acum de imperativ ?i nici de verbele cu prefix privativ. Dar Soniei i-au trecut pe lâng? ambele urechi amândou? detaliile. S-a conformat ca la carte. Nu mai purta nici sutien alb cu dantel?, iar povestea lui Geere cu Roberts se derula într-un timp ?i spa?iu, care îi d?deau ei acum cu înver?unare Not responding. Nici el nu mai era a?a de înalt, în schimb p?rea potolit. L-a privit cu încredere, din cap ?i pân?-n picioare, ca pe un vindec?tor. Unul miraculos. S-a l?sat complet pe mâinile lui mici ?i pricepute. – ....îîîî... e mobil! – articulase deja verdictul, dar Sonia nu ?tia înc? în ce sens. Din profil, fa?a lui se ar?ta luminoas? ?i optimist?. Atunci a ?tiut c? nu era chiar a?a de r?u... Da, perfect just, chestiile periculoase nu doar c? te invadau pe nepus? mas?, dar mai ales se înc?p??ânau orbe?te s?-?i fixeze r?d?cina, astfel încât nimic s? nu le mai poat? urni. Oamenii la ?ar?, ?i-a amintit ea spontan, f?ceau deosebirea între tumorile de treab?, masculine (toooot... masculine?!, da, se pare c? tooot masculine) ?i cele feminine, p?guboasele, care se înmul?eau al dracului de repede, în virtutea unui instinct ancestral de reproducere. – .... plus c? nu are nimic în vârf... – completase el argumenta?ia. Sonia iar nu în?elesese: ce s? aib? în vârf: un fruct confiat, o emo?ie?! – Nu are niciun fir de p?r, e curat ca lacrima... ?i culoarea este aceea?i ca a vecin?t??ilor – dezambiguizase el. Bine, dar atunci... ce era?! ?i de ce ap?ruse?! ?i cum avea s? scape de el?! El o invitase calm de tot s? ia loc pe acela?i scaun. O privise f?r? nicio opreli?te ?i îi explicase c? „prip??itul” avea statutul unui biet lipom, adus la suprafa?? de un colesterol foarte probabil pu?in ridicat, de ceea ce ei, oamenii în halat alb, numeau într-un cor autentic dislipidemie. Care va s? zic?, tot existau probleme, dac? nu avea s? moar? de la guguloi, atunci inima, propria inim? îi va veni de hac!! –S? nu exager?m! – tran?ase el. Dumnealui avea s? creasc? încet de tooot [asta înseamn? c? Sonia avusese iluzii optice sau oglinda aia chiar î?i f?cuse un scop din a le deforma pe toate!?]. Mai exact, probleme propriu-zise [deci, totu?i, existau probleme! Doctorii ??tia cu eufemismele lor! S? spun? odat?, s? spun? totul, s? n-o menajeze, s-o trateze ca pe un pacient oarecare, ca pe cel mai neînsemnat!] aveau s? apar? când ea, Sonia, va ajunge la o vârst? mai înaintat?, s? zicem pe la vreo 47... 50, în etapa aceea de premenopauz?, când, frumu?el, ea îl va c?uta din nou, împreun? vor c?uta un chirurg bun ?i tot împreun? vor sc?pa de intrus. Va trebui s?-?i monitorizeze colesterolul, eventual s? urmeze ?i un tratament specific pentru dislipidemie. Nici un EKG n-ar strica din când în când... V?leeeuuu! Premenopauz??! Dar, bine, ea nu avea înc? nici 25 de ani! Prin urmare, conceptul cu pricina dac? nu exista, pââââân? atunci, sigur avea s? dispar? sau m?car avea s? sufere muta?ii ce-l vor face irecognoscibil, chiar ?i în fa?a unui specialist. ?i totu?i, ?i totu?i, prin reducere la absurd, dac? ea va fi vreodat? experimentatoarea nu prea vesel? a unei etape cu pre-, ce s? fac?, s? îl accepte pe intrus atâta amar de vreme, o ve?nicie!? Îi cerea ceva absolut imposibil ?i s? nu-?i închipuie c? erau fi?e de adolescent?! Obiectiv vorbind, era im-po-si-bil! – Cu timpul [tot... cu timpul?], vei înv??a s? faci abstrac?ie, mai exact s?-l ignori [?i doctorul în -escu vorbea despre guguloi ca despre... cineva... cineva perfect însufle?it, care nu ?i-a f?cut el cel mai mare bine posibil, dar tu, în?elept cum e?ti / trebuie s? te ar??i, îl vei ierta, de?i nu ?tii dac? te vei gr?bi s? întorci una-dou? ?i cel?lalt obraz]! ?tia ?i Sonia c? obi?nuin?a era / este totul, un fel de a doua natur?, dar, de data aceasta, era convins? c? va putea stabili excep?ia de la regul?, astfel încât enun?ul cu pricina avea musai s? suporte unele compliniri, ca, de exemplu, [Obi?nuin?a e totul] atunci când, nu ?i când... A operat îns? corectura axiomei exclusiv în gând. Ad-hoc maturizat?, s-a trezit articulând gnomic, în continuitatea perfect? a celuilalt: – Ave?i dreptate, timpul le rezolv? pe toate! El a aprobat-o expresiv, când ea ?i-a manifestat din nou nevoia de certitudine... absolut?... dac?.. se... putea. ?i chiar nu era posibil s? se intervin? chirurgical... nu... nu mâine, dar s? zicem... s?pt?mâna viitoare sau – ad?ugase extrem de concesiv? – în octombrie?! El o privise îng?duitor, aproape înduio?at: nu era nicio primejdie, nicio grab?, a?adar s? se încredin?eze unor griji adev?rate, cum ar fi, de exemplu, procentul b?rba?ilor care mizau înc? pe imperativ ?i pe forma?iile verbale cu prefix privativ... sau.. sau... Existau atâtea doar!! Era o idee..., de ce nu?! ?i, totu?i, dac? el nu o luase în serios?! Mai exact, dac? bagatelizase necazul ei, doar pentru c?...?!

A doua zi, i-a prezentat guguloiul ?i lui SAD. L-a f?cut inclusiv p?rta? dialogului purtat în ziua anterioar? cu doctorul în -escu. El credea?! Cât de mult s? î?i fac? iluzii c? totul era bine, c? monstrul malign nu exista decât în mintea ei, c?, da, chiar se putea concepe o convie?uire pa?nic?, în limitele unuia ?i aceluia?i teritoriu, între proprietarul de fapt ?i de drept ?i un biet venetic, alungat de pe cine ?tie unde?! Spre surprinderea Soniei, atitudinea lui a fost rece, de-a dreptul indiferent?, cel pu?in a?a a perceput-o în acel moment. Mai târziu avea s? în?eleag?, atunci când SAD a rugat-o imperativ s? nu-l mai viziteze pe doctorul în -escu, pe care î?i permisese, într-o escapad? la policlinica respectiv?, s?-l cunoasc? îndeaproape. Era un medic mediocru, f?r? îndoial?, de?i cel mai probabil avusese dreptate când o lini?tise pe ea. ?i SAD articulase nu de mult inclusiv enun?uri gnomice, aproape axiomatice, cum c?, de pild?, se cuvine ca omul (în spe??, femeia) s? sufere ?i el pentru lucruri mai nobile, nu pentru..., nici pentru... El îi vorbise ?i despre fata de o frumuse?e antic? (în rela?ie de sinonimie perfect? cu posesoarea zâmbetului de prim?var?), r?t?cit? pur ?i simplu într-un mijloc de transport în comun, când mult mai potrivit ar fi fost, desigur, un cal înaripat sau/?i o calea?c? de magnolii ?i îngeri cânt?tori. ?i tot el, aproape brusc, ?i-a manifestat contextual nedumerirea maxim? cu privire la... virginitatea Soniei... Cum, ea înc? era virgin??! În veci n-ar fi crezut! P?i... cum de ce?! Oricine, chiar ?i un novice, î?i poate da seama de asta dup? felul în care o ea se îmbrac?, dar mai ales dup? mersul senzual, dup? modul de a pronun?a cuvintele, dup? atitudine, alur?... Numai virgin? nu putea fi! A fost o alt? zi în care Sonia s-a trezit înc? pu?in. F?r? îndoial?, omul venea adormit pe lume, aproape mort, ?i ceilal?i, interac?iunile cu ei nu se produceau decât pentru a-l scoate pe acesta din starea de somnolen?? ?i a-l face con?tient, în ultim? instan?? precaut, responsabil.
A?a, strâmb stând ?i drept judecând, cuvintele doctorului în -escu au prins r?d?cini adânci în realitatea ei. I-a mul?umit Cerului c? îi purtase pa?ii spre cabinetul acestuia: omul acela, în ciuda tuturor celorlalte pe care le purta cu sine, era un Prieten des?vâr?it, un om cu o inim? de aur, care o ajutase s? nu se mai team?. Acum chiar c? l-ar fi luat de b?rbat f?r? s? mai stea o iot? pe gânduri. Ar fi f?cut-o în secunda urm?toare de nu ar fi sim?it o presiune... nu în zona omoplatului (lipomul disp?ruse ca prin minune), ci undeva între inim? ?i stomac. Tot un fel de excrescen??, una care îns? în ruptul capului nu se l?sa dibuit? cu un ar?t?tor. Cel mai probabil era un proces inflamator acut, care, îi spunea intui?ia, avea s? se cronicizeze. Cel?lalt avea cu 5 ani, 3 luni, 1 s?pt?mân? ?i 4 zile mai pu?in decât ea... Dup? toate calculele minu?ioase ale Soniei, o diferen?? galactic?. Foarte probabil, diferen?ele astea sap? adânc, mai apoi împing la suprafa?? tot felul de protuberan?e. R?mâneau, totu?i, maci, un deal coborâtor-urc?tor, atâta Poveste...



Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro