proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Aceast? prim? criz? a unei boli care avea s? m? biruie mai târziu, mult mai târziu, a trecut f?r? vreo urmare ?i mult timp nu m-a mai sup?rat nimic fizic. M? n?p?diser? îns? gândurile. Presim?irile rele nu se legau de starea st?n?t??ii mele ci de anchet?. Dac? nu se g?sea nimic care s? ateste crizele lui Lucian? Dac? erau ?i ele pur ?i simplu – cum eram convins? c? fusese criza mea – idiopatice? Adic? paroxistice, f?r? cauz? medical? aparent?? ?i mai ales erau sporadice. Poate c? nici un aparat nu surprinsese vreodat? o criz?. Ce era de f?cut? Mi se interzisese s? iau leg?tura cu martorii ... oare m-ar fi urm?rit cineva dac? chiar m? ?in de interdic?ie? Timp de vreo lun?, îndat? ce o nou? s?pt?mâna începea ?i sc?pam din robia râzgâiatei ?i a lui dom’ doctor Ra?id, m? înfiin?am pe strada institu?iei ?i a?teptam, pitit? pe dup? ma?ini, s? v?d cine intr? ?i cine iese. Curios, nu am z?rit pe nimeni dintre martorii la care m? gândisem. N-am v?zut-o nici pe coana Puica. Oare s? se fi dus „organul” pe teren la cei în cauz?? Într-o zi m-a surprins o ploaie cu spume ?i am intrat într-o biseric? din apropiere ?i am asistat la o slujb? de diminea??. Când am ie?it ploaia se mai domolise. Cump?rasem ni?te lumân?ri ?i le-am aprins. În timp ce m? rugam, am z?rit cu coada ochiului pe cineva, un b?rbat care m? fixa. În momentul în care mi-am întors capul spre el, acesta mi s-a adresat.
- V? v?d a?a, palid? ?i trist?, ce, ave?i un necaz?
Instinctul meu a intrat imediat în alert?, acesta fiind modul obi?nuit de abordare al vecinilor sau cuno?tin?elor care vor s? te trag? de limb? – chiar dac? tu e?ti cât se poate de vesel ?i de ro?u în obraji. Totu?i omul ?sta p?rea un intelectual, nu un bârfitor de ocazie. Altiminteri, eram prea cu picioarele pe p?mânt ca s? b?nuiesc vreo atrac?ie romantic? pentru mine.
Din pruden??, am spus c? n-am nimic, mi-am tras gluga de la tricoul pe cap ?i am pornit-o spre poarta bisricii.
- Nu vre?i s? v? las la o sta?ie de metrou? Plou? prea tare, o s? v? uda?i r?u de tot.
I-am mul?umit ?i i-am spus c? i-a? fi recunosc?toare dac? m-ar l?sa la Pia?a Unirii. De curând ne schimbasem domiciliul: Hans achizi?ionase un apartament în Aurel Vlaicu, pe lâng? Her?str?u, unde st?tuse un alt angajat de la firm? care acum voia s? se repatrieze în Germania, a?a c? ne mutasem din Titan într-un cartier de lux. Ambi?ia lui Hans nu se dezmin?ea niciodat?, oricât am fi fost de strâmtora?i cu alte cheltuieli. În timp ce ne f?ceam comozi în ma?in? ?i ne legam centurile, b?rbatul a încercat din nou s?-?i satisfac? curiozitatea.
- Nu, serios cred c? ave?i un necaz. V? v?d mereu pe-aici.
I-am spus atunci adev?rul: c? doream s? fac dreptate în privin?a unei crime ?i nu credeam c? va fi posibil. În r?stimpul cât am str?b?tut centrul cu str?zi vechi ?i pân? am ajuns la metrou la Unirii, am apucat s? povestesc în linii mari care erau faptele ?i ce piedici mi se puneau.
- S? ?ti?i c? asta n-are niciun fel de relevan??, c? era bolnav cronic sau nu – c? pârâta a ?tiut sau c? n-a ?tiut. Po?i fi vinovat nu numai prin ac?iune, ci ?i prin inac?iune. Dac? tat?lui Dvs i s-a f?cut r?u, indiferent din ce cauz?, cel mai probabil imediat dup? ce a avut alterca?ia cu Dvs., adic?, a?a cum spune?i, înainte s? pleca?i la liceu, iar când v-a?i întors dup? s? zicem – cel pu?in patru ore dac? nu cinci sau ?ase, el era deja în agonie dac? nu mort, ar ea n-a chemat salvarea în tot acest timp, atunci este vinovat?. Nu conteaz? c? l-a b?gat în baie cu inten?ii bune sau rele. Conteaz? c? n-a f?cut ce era de datoria oricui s? fac?.
Întâmpl?tor sunt avocat, a ad?ugat. Asta este cartea mea de vizit? – ce-ar fi s? ne vedem într-o zi la mine la cabinet, ca s?-mi povesti?i din fir a p?r?
Am luat cartea de vizit? din mâna lui ca pe un semn al destinului. Destinul mi-l trimitea la momentul potrivit.
În ziua urm?toare am ?i stabilit o întâlnire. Dl Ovidiu, acesta era prenumele lui mi-a spus c? va cere în primul rând s? vad? dosarul. Eu eram doar martor deocamdat?, dar pentru c? eram ?i fiica celui care decedase ca victim?, puteam s? m? constitui un fel de parte v?t?mat?. De pe aceast? pozi?ie avocatul meu putea s?-i pun? întreb?ri mai apoi pârâtei. Era important s? ?tim deocamdat? ce probe se g?siser? referitor la starea de s?n?tate a lui Lucian Postolache. Presim?irile mele rele aveau s? se adevereasc?, ba chiar s? fie întrecute de realitate. Reu?ind în scurt timp s? capete acces la dosar, dl Ovidiu a v?zut probele ultime. Coana Puica g?sise fi?a tatei de la serviciu pe care scria la fiecare an „s?n?tos clinic”. De asemenea g?sise libretul militar prin care tata era declarat „apt combatant”. Asta m? dezavantaja nu atât prin faptul – care iat? se dovedea irelevant – c? tata suferea de ceva – cât prin aceea c? m? discredita ca martor. Una era s? nu po?i dovedi ceva, alta era s? dovede?ti – cu documente – contrariul celor su?inute de mine. De altfel, în toat? aceast? anchet? în care probele materiale erau extrem de pu?ine, credibilitatea martorilor era punctul slab sau punctul forte al b?t?liei.
Nici coana Puica n-a sc?pat, cel pu?in extrajudiciar, de terfeleal?. Reu?ind s? repet figura cu administrarea somniferului, am avut ocazia s? ascult la emisiunea binecunoscut? apelul unei cons?tence a onorabilei, care a dezv?luit în direct cum îl b?tea la t?lpi Tigru?a pe bunicul Vili, „ca s? nu se mai cace pe el toat? ziua” când acesta paralizase. Femeia care povestea v?zuse scenele pe fereastra camerei unde z?cea b?trânul. În plus, coana Puica nu numai c? era unica mo?tenitoare a gospod?riei, dar semna de primire ?i pentru pensia tat?lui vitreg, însu?indu-?i-o integral. Având în vedere omul ?i caracterul, nimic suprinz?tor, conchidea interlocutoarea, ca Tigru?a s? fi fost capabil? de crim?.
Revenind la princina mea, am început s? fac cu avocatul meu scenarii despre cum puteam dovedi c? tata avusese nevoie de ajutor medical ?i c? so?ia lui nu i-l oferise. Faptul c? Lucian se enervase din pricina mea fusese recunoscut de coana Puica când descrisese împrejur?rile faptei. Din p?cate pentru cauz?, cele câteva ore scurse între enervare ?i baia fatal? nu puteau neap?rat justifica o leg?tur? între o cre?tere de tensiune momentan? ?i agravarea ei prin baia fierbinte. Dac? am fi putut dovedi – cumva – c? tata avusese mai multe pusee sau c? tensiunea se men?inuse ridicat? ?i c? el îi spusese Puic?i c? se simte r?u, atunci da, aveam cheia problemei. ?i mai bine, dac? s? zicem, cineva, vreun vecin ar fi venit atunci în vizit? ?i l-ar fi v?zut c? se simte r?u, sau ar fi auzit ceva din care s? se în?eleag? c?-i este r?u, atunci Puica ar fi fost în culp?. M-am gândit imediat la madam Ioani?oaia. Nu se declarase ea dispus? s? m? ajute cu orice minciunic? nevinovat?? Iat? c? se ivea momentul. În viziunea mea, vecina putea declara c? l-a auzit pe Lucian înjurând-o pe Puica ?i strigând la ea „cheam? salvarea, nenorocito, c? mi-e r?u” de mai multe ori. Dar mai întâi, era bine ca dl avocat s? o interpeleze pe Puica, s? vad? c? nu e sat f?r? câini ?i s? ob?inem de la ea în clar m?rturia c? nu a sunat la salvare. Desigur, planul era murdar dar ce era asta în compara?ie cu murd?ria coanei Puica?
Între timp, a trebuit s? m? ocup ?i de dosarul dispari?iei în care nu aveam nici acum o concluzie clar?. Omul care declara c? Mama fusese luat? de un securist se prezentase ?i ca martor, dar m?rturia lui nu f?cea decât s-o disculpe pe Puica, care astfel se putea pune la ad?post c? nu avusese leg?tur? cu r?pirea. De?i ?tiam c? o s? mi se pun? la nota de plat?, întru lini?tea mea sufleteasc? am cerut organelor de anchet? (care erau ale Poli?iei nu ale procuraturii) s? ordone s? se fac? s?p?turi în curtea cofet?riei ?i a casei unde locuia fratele Puic?i ?i s? se fac? cercet?ri în fântâna acestora. Dup? cum îmi ?i imaginam, nu a fost g?sit nimic, niciun schelet îngropat sau aruncat. Am cerut de asemenea s? se fac? investiga?ii la toate azilele de b?trâni ?i sanatoriile din ?ar?. Nimic – numele Vera Postolache nu se g?sea pe rolul niciuneia. De asemenea, mi s-a spus c? din documente nu rezulta ca numele Mamei s? fi fost dat în consemn la frontiere, nici nu se cuno?tea ca vreo persoan? cu semnalmentele ei s? fi fost re?inut? pentru trecere frauduloas?.
A urmat apoi venirea verii ?i vacan?a de var?. Procurorii au luat vacan?? ?i ei, dl Ovidiu a plecat în concediu, Rita s-a întors la maic?-sa ?i s-a dus cu ea undeva în provincie, iar eu am fost l?sat? la vatr?. Martha ?i Hans au plecat dou? s?pt?mâni în Germania, apoi Martha s-a întors la amicii ei, la concertele de rock, la cluburi ?i la o tab?r? de crea?ie.
Eu am vizitat-o pe doamna Ioani?oaia, i-am expus planul meu ?i i-am dat tainul. Tot la dou? s?pt?mâni o vizitam ?i-i d?deam bani. Mi se p?rea cu adev?rat c? v?c?relile ei au ceva substrat, p?rea îmb?trânit? r?u ?i bonav?. Apoi spre mijlocul verii am plecat to?i trei într-o vizit? la m?tu?a Helga ?i la unchiul Karl în ora?ul lor, ?i asta a fost o mare bucurie – singura dup? atâta timp ?i atâta deprimare. Într-un moment de intimitate mi-am pus capul în poalele m?tu?ii ?i am plâns ca un copil dup? care i-am povestit în ceea ce m? implicasem.
- Hm, draga mea, pot s?-?i dau un sfat din meseria mea – nu de profesoar? de muzic?, a zâmbit – nu, de artilerist?. Ca s? love?ti o ?int? care fuge mereu, trage în fa?a ei, nu acolo unde se afl? acum, ci unde crezi c? se va afla când o ajunge proiectilul. Adic? cu alte cuvinte, pânde?te-i mi?c?rile, vezi ce declar? ?i a?teapt-o acolo unde nu se a?teapt?.
I-am spus c? Puica fusese mereu cu o mutare în fa?a mea, pentru c? ea ?tia prin avocatul ei tot ce pl?nuiam eu. Am ad?ugat c? acum ?ansele se egalaser?, c? m? reprezenta ?i pe mine cineva. I-am povestit cum îl cunoscusem pe dl Ovidiu.
- ?i ai încredere în avocatul ?sta?
Era o întrebare de baraj. N-am ?tiut ce s? zic.

În toamn?, toat? nebunia s-a reluat. În primul rând avocatul meu o interpelase pe coana Puica ?i aflase f?r? echivoc c? nu fusese chemat niciun medic. Fosta mea mam? vitreg? sus?inea sus ?i tare c? Lucian Postolache se înfuriase ?i avusese apoi doar o stare de frig. Dl Ovidiu a cerut s? fie audiat? vecina mea. De-a lungul a dou? s?pt?mâni am auzit îns? c? aceasta nu se prezentase. M-am gândit c? m? tr?dase. Îmi luase banii ?i acum, desigur, se sustr?gea fiindc? probabil nu mai avea nevoie de al?ii. Poate c? se întorsese b?iatul ei. Mi-am propus s?-i fac o vizit? ca s? m? l?muresc îndat? ce am timp.
Un alt atac al bolii m-a f?cut s? amân îns?. De ceva timp m? durea tot timpul între sâni, aveam ca un fir ro?u care ardea în anumite pozi?ii. Încercasem s?-mi dau seama ce ar putea fi. Noul atac m-a luat îns? prin surpindere, a fost din nou aceea?i stare de tahicahrdie, transpira?ie ?i ame?eal?.
Am f?cut un EKG care a ie?it normal. O u?oar? tulburare de repolarizare. Mi-am f?cut analize de sânge – nimic. Am f?cut o eco-cardiografie ?i inima era normal?. Mi s-a spus c? totul e de la stres ?i eu am crezut. Era ipoteza cea mai plauzibil?. Nu avea rost s? iau betablocante, mi-a spus medicul, pentru c? în general tensiunea mea era normal?. Mi-a dat îns? un pumn de calmante. Aveam s? am nevoie de ele din bel?ug, pentru c? procurorii s-au hot?rât în fine s? dea rechizitoriul în instan?? pentru acuza?ia de fals ?i uz de fals în dosarul biletul de adio. Urma s? fiu chemat? ca martor în curând. În paralel, se reluase ?i circul TV. Armata de invita?i a disecat scena descris? de Puica ca petrecut? fiind între Mama ?i fr??iorul ei biologic precum ?i urm?rile acesteia. La sfâr?itul halucinant al unui ciclu de patru emisiuni, asezonat cu m?rturii ?i lu?ri de pozi?ie, au fost trase concluziile.
Scenariul era a?adar urm?torul: fr??iorul îndr?gostit d? peste un bilet vechi în casa lui Willi Helmans, îl contraface ?i-l las? la vedere, ca s-o induc? în eroare pe Puica ?i pe tat?l ei vitreg ?i s?-i împiedice s?-l mai judece a?a de aspru. Cu alte cuvinte, nu era un stricat dornic de aventuri cu o femeie m?ritat?, ci un om cu inten?ii cinstite fa?? de Vera, care, iat? c? biletul o dovedea, din proprie ini?iativ? î?i p?r?sise so?ul ?i copiii. Se întâmpl? îns? ca Vera s? dispar?, din varii motive, iar familia ei chiar crede c? aceasta a ?ters-o cu vreunul dintre mul?ii ei curtezani. Natural, Puica e lovit? de amnezie ?i nu mai ?ine minte c? un bilet identic l-a mai primit o dat? de la sora sa vitreg? ?i nu-i ridic? suspiciuni stilul. Tot natural, fr??iorul, abordat la telefon de moderator, refuz? s? dea declara?ii, cu alte cuvinte nu recunoa?te fapta – ?i ce dovezi ar fi împotriva lui? – dar povestea asta frumos legat? cu a?? ofer? o alternativ? plauzibil? la vinov??ia Puic?i în problema falsului. Oare se va sacrifica fr??iorul s? vin? ca martor la proces ?i s?-?i asume o vinov??ie fals?? Oare el, risca ceva? Atâta vreme cât el uzase de fals chipurile doar pentru a-?i îmbun?t??i reputa?ia în fa?a a dou? persoane din familie ?i nu cu consecin?e juridice, era pu?in probabil. Mi se p?rea c? totul este sumbru ?i închis la culoare.
A?teptând deschiderea procesului, în zilele libere ie?eam în curte. Aveam o curte cu copaci ?i un gard de beton mascat cu vegeta?ie, ca un fel de trestie.
Copacul din curte îng?lbenise brusc. Din cas? se auzea o melodie pe care Martha o tot punea mereu ?i mereu. Era de pe discul (acum CD-ul) lui Hannelore, cel lansat cândva la barul din Constan?a. Strofele triste se rev?rsau din CD player:
Weh, weh, mein Herz ist schwer
Gab im Frühling meinen Liebsten her
Seine wilde Rose blüht nicht mehr
Era un cântec german vechi, atât de vechi, care povestea despre un r?zboinic ce-i d?ruise iubitei un trandafir s?lbatic drept talisman. Când r?zboinicul a murit într-un t?râm îndep?rtat, trandafirul iubitei s-a ve?tejit, iar ea a ?tiut atunci instantaneu nenorocirea. ?i Martha avea predilec?ie ?i preferin?? pentru asemenea pove?ti, pe teme existen?iale ?i triste, care se reflectau în „arta” ei.
În ziua când am ascultat cântecul acesta, am sunat-o pe doamna Ioani?oaia. Nu mi-a r?spuns. M-am hot?rât brusc s? m? duc în cartier s? o v?d, cu orice risc.
De la distan?? am v?zut o salvare oprit? în fa?a blocului. Am v?zut o femeie palid?, în capod ?i papuci, nepiept?nat?, dus? încet-încet de bra? de un b?rbat între dou? vârste c?tre acea salvare ?i abia când m-am apropiat am avut un ?oc recunoscând-o. M-a recunoscut ?i ea ?i n-o s? uit spaima acut? din privire. Era doamna Ioani?oaia, iar b?rbatul probabil fiul ei. N-am apucat s? mai vorbesc cu ea, dar am intuit, cu un ?oc înghe?at c? i se întâmplase ceva foarte r?u ?i c? n-o s-o mai rev?d niciodat?. Planul meu era sortit s? moar? odat? cu ea.