proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Nu am g?sit nimic în arhiva ?colii de cartier unde Mama predase ?i nici la ?coala central?. Una nu ?inea acte mai vechi de zece ani alta dusese arhiva într-o loca?ie care arsese la revolu?ie. Apoi mi-a venit o idee: ce-ar fi s? încerc la ?ar?? Erau mici ?ansele ca o ?coal? de ?ar? s? p?streze arhiva, dar speran?ele mele se îndreptau în alt? direc?ie. Aveam adresa complet? a acelui Marcel Ţintescu, iubitul mamei din tinere?e ?i adev?ratul faun scârbavnic: din fericire neam?ul tipicar care fusese bunicul Wili p?strase ?i plicul. Trebuia s?-l v?d. Poate c? ?i Mama îi scrisese în zilele fericite ale rela?iei lor vreo scrisoare din vacan?ele petrecute acas?. Dac? faunul Marcel, care trebuia s? fie acum un b?trân trecut de 60 de ani (în caz c? nu se sinucisese a?a cum promitea atunci) fusese la fel de tipicar (sau poate cine ?tie, sentimental nostalgic) ?i la rândul lui p?strase plicul, proba ar fi fost cât se poate de elocvent?.
Am ajuns acolo cu microbuzul, în centrul comunei Cocor??tii Mari, la fostul c?min cultural, actualmente restaurant ?i club. Cred c? în ciuda sfertului de secol trecut, satul nu se schimbase prea mult din zilele când Mama predase aici. Unde s? cer rela?ii? S? m? duc direct la adres?? Nu prea ?tiam cum s? ajung. Am z?rit turla bisericii ?i m-am gândit c? cel mai nimerit era s? le cer de la preotul comunei, care cu siguran?? cuno?tea pe toat? lumea. Am a?teptat s? ias? lumea din biseric? (era duminic? ?i slujba tocmai se terminase) apoi am intrat.
Spunându-i P?rintelui p?sul meu, am aflat ?i tat?l lui fusese preot în comun? iar sora sa fusese eleva Mamei. ?i el o cunoscuse ?i în copil?rie fusese un ni?el pizma? pe Smaranda – a?a se numea sora, c? avea o înv???toare a?a tân?r? ?i dr?gu?? – el avusese la clas? o b?trân? zgrip?uroaic?.
M-a invitat s? iau masa împreun? cu ai lui, la casa parohial? ?i a?a am cunoscut-o direct pe fosta elev? a mamei mele, acum o doamn? respectabil? ?i proasp?t? bunic?.
Mama r?m?sese în amintirea doamnei Smaranda ca o foarte bun? profesionist?, sever? – desigur, dar extrem de sufletist? ?i de apropiat? de copii. To?i plânseser? când ea plecase, mai ales c? ?tiau din cauza cui – ?tiau c? fusese „dezam?git?” de un profesor tân?r din ?coal?, un flu?tiuratic care se ?inea cu o doctori?? ?i care ulterior îi f?cuse altei profesoare un copil din flori ?i fusese nevoit s? se însoare ca s? dreag? busuiocul. Ce se întâmplase apoi? Tân?ra familie se mutase la Bucure?ti, p?rin?ii lui muriser?, iar proprietatea fusese vândut?. Aflând c? tocmai pe el voiam s?-l caut fosta elev? a Mamei mi-a spus c? nu ?tia unde locuie?te în prezent, dar putea afla de la rudele r?mase în comun?. Aflând ?i pricina – procesul ?i celelalte dar mai ales necesitatea g?sirii unui act oficial scris ?i semnat de Mama, s-a oferit s? m? ajute pe o cale mai direct?: una dintre nurorile ei era bibliotecar? la ?coal?, iar în depozitul bibliotecii se aflau ?i multe acte vechi, pe care de curând le sortaser?, le ?terseser? de praf ?i le a?ezaser? pe ani ?i pe c?pr?rii, unele datând de pe vremea r?zboiului. Dac? cineva ar fi vrut s? scrie o monografie a ?colii ?i chiar a satului, material era din bel?ug. Dac? aveam timp, nu eram dispus? s? trecem pe nora dânsei, s? o lu?m cu noi ?i s? d?m o rait? printre vestigiile trecutului? Cum s? nu, am acceptat imediat.
Doamna cea tân?r? (s? tot fi fost de vârsta mea) st?tea tot pe „uli?a mare” ?i s-a oferit imediat s? ne înso?easc? ?i s? ne descuie înc?perea, luând ?i o lantern? pentru depozitul se afla la subsol ?i iluminarea era slab?. Aten?ie, mi-a spus râzând când eu, uimit? de cele ce vedeam în cl?rirea aceea veche ?i gospod?re?te între?inut?, ca dintr-un alt timp, era s? m? împiedic la intrarea în beci ?i s? m? duc de-a dura pe trepte.
Am z?rit la lumina lanternei raftul unde era scris anul 1959. Erau acolo ?tate de plat? vechi, d?ri de seam?, convocatoare la ?edin?e ?i instruiri, documente b?tute la ma?in? sau scrise de mân?, pe hârtie îng?lbenit? ?i sc?mo?at? de trecerea anilor dar perfect lizibile. Printre ele am dat de o cerere de concediu f?r? plat?, scris? de Mama în aprilie 1959, cu numele ei în clar ?i cu semn?tura ei ?i cu num?rul de înregistrare al secretariatului ?colii. Era aprobat? de director ?i avea ?i semn?tura acestuia. Cât se poate de elocvent, exact ce-mi trebuia! Iat? c? sor?ii au ?inut cu mine, am gândit.
Cum puteam s? scot oficial din arhiv? un asemenea document în original? C? doar nu era s?-l iau pur ?i simplu. R?spunsul era c? trebuia s? fac o cerere de împrumut c?tre directorul ?colii în care s? expun motivele urmând ca dup? expertiz? s?-l aduc înapoi.
Ca nu cumva s? se întâmple ceva „neprev?zut” cu documentul original ?i s? r?mân f?r? vreo dovad?, doamna Smaranda a propus s? facem o copie legalizat? a documentului. Întrucât o alt? nora a dânsei era not?ri?? în comun?, mi-a zis s? m? a?ez pe una dintre b?ncile lungi de pe culoarul ?colii ?i s-o a?tept. Între timp doamna cea tân?r? a descuiat secretariatul, mi-a adus dou? formulare tip ca s? fac cererea în dou? exemplare ?i mi-a dat un pix s? le completez, îns?rcinându-se s?-mi ob?in? aprobarea chiar de a doua zi. Documentul îns? puteam s?-l iau cu mine acum ca s? nu mai fac înc? un drum. I-am mul?umit fiebinte.
Am plecat spre Bucure?ti înarmat? cu tot ce aveam nevoie pentru expertiz?. S?pt?mâna care a urmat am primit prin po?t? ?i unul din formulare cu cererea de împrumut aprobat?, care certifica provenien?a originalului.
l-am sunat pe domnul S., procurorul ?i m-am prezentat cu manuscrisul. Must?ciosul era ?i el din nou prezent la datorie. A sucit ?i a r?sucit documentul. Domnul S. l-a întrebat dac? are obiec?ii. A r?spuns c? solicit? s? vin? ca martor persoana care a semnat cererea de împrumut ?i cea care a scos documentul din arhiv? pentru a atesta c? documentul este cel original ?i de asemenea mi-a cerut s? dovedesc cu documente c? Mama a fost într-adev?r angajat? la ?coala din Cocor??tii Mari.
D-l S. m-a pus s? semnez c? sunt de acord cu citarea martorilor ?i cu elaborarea expertizei. M-am mirat de atâta formalism într-o chestiune care în fond m? avantaja pe mine ?i mi-am exprimat cu glas tare ?i râzând nervos, nedumerirea. Must?ciosul mi-a r?spuns repezit ?i cu o satisfac?ie dispre?uitoare:
- Pentru c? dac? acuza?iile Dvs. la adresa clientei mele se dovedesc neîntemeiate, o s? deconta?i din buzunar toate cheluielile.

La jum?tatea lui martie am fost anun?at? c? s-a primit rezultatul expertizei grafice. F?r? t?gad? rezulta identitatea scrisului din cele documente, biletul de adio fiind certificat ca apar?inând mamei mele. Expertiza certifica de asemenea urmele unui dizolvant organic pentru cerneal? evident în scopul falsific?rii. Vina fiind dovedit? în privin?a respectiv? m? a?teptam ca dosarul s? fie trimis în instan??. Nu ?tiu de ce îns? în loc s? m? bucur ?i s? r?suflu u?urat?, aveam o stare vecin? cu depresia ?i tot felul de presim?iri rele.
Dac?, în ciuda oric?rei logici ?i drept??i, urma s? pierd? M? îngrozea perspectiva c? va trebui s? pl?tesc inclusiv onorariul must?ciosulul care probabil c? era foarte mare – madam Puica î?i luase desigur un exemplar de elit?. ?i oricum îmi trebuia ?i mie un asemenea „exemplar” ca s? nu fiu înfundat? de la prima înf??i?are a?a cum se l?udase draga mea ma?ter?.
Trebuia deci neap?rat s?-mi g?sesc un serviciu. S? lucrez ca asistent? medical? la un spital nu-mi surâdea deloc. Martha se operase de apendicit? pe la sfâr?itul iernii ?i în cele 3 zile cât st?tuse acolo iar eu navetasem la ea s-o v?d, reu?isem s?-mi dau seama c? dac? lucrurile se schimbaser? de ultima dat? când intrasem într-un spital românesc, schimbarea nu fusese decât în r?u. Dac? m-a? fi dus la o policlinic? sau cabinet particular, nu mi-ar fi convenit un program fix, în care s? nu dispun de libertatea de a-mi gestiona timpul, pentru c? eu trebuia s? fiu disponibil? pentru audieri, înf??i??ri ?i s? mai fac când ?i când ?i munc? de detectiv. Inspirându-m? din campania furibund? a lui Hans de g?sire a unui serviciu prin pres?, am început s?-mi iau zilnic toate ziarele care publicau anun?uri cu oferte de munc?.
Tot în perioada aceea am aflat ce declarase coana Puica la audiere. Am aflat dintr-un interviu al „dânsei” în pres?, pentru c? nefiind parte v?t?mat? (?i chiar dac? a? fi fost) nu puteam cere s? v?d dosarul pân? la finalizarea cercet?rilor.
În primul rând coana Puica binevoise s? r?spund? despre dispari?ia Mamei. Afirmând c? nu o mai v?zuse niciodat? dup? decesul Carolinei Helmans, o caracteriza pe Mama drept o cochet? incurabil?, care nu se sfia s? flirteze cu b?rba?ii nici dup? ce c?s?torise ?i f?cuse copii. Putea aduce zeci de martori care s? probeze acest lucru. Versiunea Puic?i referitoare la „cotârceala” de la priveghi inversa situa?ia ?i personajele. Ea fusese aceea care o prinsese pe Mama într-o postur? indecent?, cochetând cu propriul ei frate biologic (al Puic?i) care, u?or ame?it de b?utur? ?i înnebunit de farmecele expuse cu generozitate, fusese gata gata s? fac? amor cu ea acolo, lâng? co?ciugul bunicii Carolina. ?i pentru acest aspect putea aduce martori care-i v?zuser? ie?ind împreun?, f?r? s? mai vorbeasc? de martorul principal la scen?, fr??iorul domniei sale. Ca s? pareze ?i s? comute ru?inea, Mama îi f?cuse un scandal monstru Puic?i în biseric? acuzând-o pe ea de ceea ce era vinovat? ea îns??i.
Despre c?snicia ei ulterioar? cu tata spusese c? fusese un compromis f?cut ini?ial din mil?, apoi din dragoste: îl accepase cu o fat? întârziat? mintal ?i cu o lichea care nu voia s? înve?e de?i avea toate condi?iile, o r?sf??at? ?i o intrigant? care le otr?vea c?snicia – eu. Se declara absolut nevinovat? de acuza?iile ce i se aduceau: nu ea îl omorâse pe so?ul ei; în schimb eu, care o denun?asem, am fost fiica cea rea care-l enervam tot timpul. Cât despre bilet, ea nu ?tersese nimic, acesta era pur ?i simplu biletul pe care Mama îl l?sase în casa lui Willi, unde Puica domicilia. Eu nu eram decât o ratat? care nu reu?isem în via??, avusesem ?ansa s? m? realizez în Germania dar iat?, m? întorsesem înapoi, lefter? ?i cu coada între picioare ?i f?r? îndoial? auzind c? ea era femeie cu situa?ie voiam s? ciugulesc ceva publicitate ?i bani de pe urma ei. Lucrurile astea le spunea public, pentru c? nu era niciun secret. Trecea printr-o perioad? grea. Dar ?tia c? „adev?rul” va ie?i la lumin?.
Ulterior când am avut acces la dosar, am v?zut c? toate astea le declarase la a doua audiere, dup? ce aflase prin avocat ce declarasem eu ?i ce probe adusesem. La prima, când i se ceruse s? declare tot ce ?tie despre faptele din capetele de acuzare, min?ise (înv??at? de avocat) c? e foarte tulburat? ?i nu poate declara nimic, în afara faptului c? e nevinovat?.
Cât despre circul mediatic, acesta avea în curând s? m? loveasc?, într-un mod oarecum nea?teptat. Într-o zi Hans a avut proasta inspira?ie s? se uite pe postul ?la unde era mereu invitat? coana Puica dup? ce eu m? culcasem, iar a doua zi, colac peste pup?z?, a g?sit la cutie ?i o cita?ie pentru mine. M-a interpelat de îndat? ce a intrat pe u??. Ce era tot circul ?sta? În ce rahat m? b?gasem ?i de ce?
Momentul c?dea cum nu se poate mai prost. Nu eram acas? decât noi doi. Era vacan?? de prim?var? ?i Martha voise cu orice pre? s? participe la t?b?ra de sculptur? monumental?. Spunea c? era cel mai bun mijloc de expresie artistic?, c? doar volumele ?i ac?iunea direct? asupra materialului puteau transpune ce simte. Eu st?team cu inima cât un purice s? nu-i sar? Doamne-fere?te vreo a?chie în ochi sau s? se pr?vale peste ea blocul de piatr? ?i s-o omoare. ?i acum so?ul meu st?tea cu cita?ia la audieri în mân? (un moment sperasem c? cita?ia era la proces, dar nu) ?i voia s? aud? o explica?ie.
A trebuit s? încep cu începutul, s?-i povestesc cum intrase în via?a noastr? coana Puica, ce conflict avusese cu Mama, cum se certaser? pentru avere, cum se purtase cu mine ?i cu Crina dup? ce devenise so?ia lui tata ?i în fine cum îl b?gase în ap? fierbinte ca s? scape de el.
- Ce poveste sordid?. Nu mi-ai spus niciodat?, a zis ?i s-a uitat la mine cu o uit?tur? stranie.
Era adev?rat. De fapt nu ?tiam mai nimic unul despre altul. Mersesem al?turi pe acela?i drum al vie?ii dar ceea ce fusese pân? la punctul în care ne uniser? destinele nu discutasem niciodat?. Singura excep?ie fusese prima noastr? întâlnire dup? atâ?ia ani când el mi-o prezentase pe Anelise. Dup? ce ne-am c?s?torit, nu discutasem niciodat? decât problemele de imediat? importan?? ?i în afar? de asta, banalit??i. Nu ne împ?rt??isem secretele, amintirile, sufletele. Pu?inul pe care eu îl mai ?tiam despre el era din ce-mi povestise m?tu?a Helga.
Socotind ceea ce-mi spunea acum ca un fel de repro? pentru distan?a mea sau poate un auto-repro? pentru deta?area lui, m-am scuzat cu am?r?ciune: n-am vrut s? te încarc pe tine cu toate astea. La ce ?i-ar fi folosit s? le ?tii? R?spunsul a venit pe dat?, brutal ?i dezam?gitor: dac? ?tiam în ce familie de nebuni intru nu m? mai însuram cu tine. Poate c? în vremurile mele bune acest adev?r nu m-ar fi deranjat dar acum am fost pe punctul de a face o criz? de nervi. M-am dus în buc?t?rie, m-am încuiat ?i am plâns în hohote câteva minute bune. Eram atât de singur? pe lume, atât de singur?! Unde era m?tu?a Helga? Unde era Clara? Chiar ?i tanti Zoe, unde era? ?i ea plecase la ?ar?, m? p?r?sise. Nu aveam pe nimeni s? m? încurajeze, s? m? sus?in?.
Într-un târziu m-am lini?tit ?i mi-am spus c? poate to?i oamenii de pe p?mânt sunt singuri.
*
De?i unul din capetele de acuzare era finalizat, domnul S. nu voia s? trimit? înc? rechizitoriul în instan?? pentru c? – spunea el, faptele se legau cumva prin acea leg?tur? logic? ?i cauzal? pe care ?i eu mizasem de la bun început. Acum intrase sub lup? partea legat? de dispari?ia mamei mele. Dosarul fusese redeschis, existând câteva elemente noi: faptul c? aflasem de cearta dintre Mama ?i Puica ?i dovedirea falsului din bilet. Dac? s-ar fi dat atunci, la vremea dispari?iei, în urm?rire general? cazul mamei mele, în primul rând s-ar fi afi?at la toate posturile de mili?ie poza ei. Poate c? s-ar fi publicat ?i în ziare ?i s-ar fi dat ?i la televizor, dar cum nu toat? lumea, mai ales la ?ar?, dispunea de un asemenea obiect, de lux pe atunci, ?ansele n-ar fi fost prea mari pe filiera mass-media. Acum îns? posibilit??ile de comunicare prin mass-media crescuser? enorm. Trecuser? îns? un car de ani ?i, cu toate c? Mama avea o frumuse?e care nu se uita u?or, poate c? nu orice om care o z?rise o clip? ?i-ar fi amintit acum de ea v?zându-i fotografia. Exista ?i un algoritm informatic de ob?inere – cu anume ?anse probabilistice – a chipului din prezent. Trebuia îns? s? aduc pozele p?rin?ilor Mamei, poze de la maturitate. Lucrul acesta era imposibil: chiar dac? s? zicem a? fi putut merge în Basarabia, în comuna unde se n?scuse Mama ?i a? fi g?sit printr-o întâmplare fericit? fotografii cu p?rin?ii ei acestea nu puteau fi „de maturitate”: bunicii mei materni naturali muriser? în prima tinere?e. F?r? aceste ingrediente erau îns? mici ?ansele – mi s-a spus – ca „îmb?trânirea” chipului ei s? ias? realist.
Mai mult, o problem? era ?i g?sirea unei fotografii a Mamei de la vârsta dispari?iei. Am apelat din nou la bunul meu coleg Bogdan, care mi-a adus o fotografie de grup cu noi to?i elevii ei ?i cu ea printre noi, din prima zi de ?coal?. Am comandat pân? la urm? (am pl?tit-o din buzunar) ?i o simulare cu acel program de îmb?trânire asumându-mi riscul unor erori grosolane.
Am spus bineîn?eles, c? nu vreau ca portretul robot – în cele dou? versiuni – s? fie publicat în presa central? sau dat pe postul na?ional de televiziune, ci doar în presa local? din jude?ul unde avusese loc dispari?ia ?i pe raza a patru jude?e limitrofe. De asemenea, am fost de acord s? fie afi?at doar la posturile de poli?ie din ora?ele ?i comunele din acea zon?. Dup? tot tamtamul ?i toate minciunile declarate despre Mama nu voiam ca imaginea ei de aici, din ora?ul unde locuise ?i fusese respectat? ca înv???toare, s? fie asociat? cu asemenea murd?rii. Destul? fusese vâlva nedreapt? care se f?cuse în acei ani îndep?rta?i pentru c?-?i p?r?sese familia, destul c? acei care o ?tiau pe coana Puica de când locuise în cartier f?cuser? imediat asocia?ia ?i pricepuser? despre cine vorbea îndr?gita vedet?.
Iat? cum prin atitudinea ei, coana Puica îmi obstruc?iona orice ?ans? real? s? dau de Mama dac? – prin absurd, gândeam – s-ar mai fi aflat în via??. Coan? Puico, dac? câ?tig procesul ?i te v?d dup? gratii o s?-?i pretind ?i ceva desp?gubiri. Nu o s? pretind ca tine, s?-mi pl?te?ti martorii, avocatul ?i expertizele. O s? cer doar atâ?ia bani câ?i s? pl?tesc un artist în vog?: cu banii ?stia o s?-?i comand un portret. Un tablou al slu?eniei. Apoi o s?-l pun într-o pia?? public?, s? fie scuipat.


*
G?sirea unui job part-time s-a solu?ionat cât se poate de fericit. Cel pu?in a?a am gândit când am v?zut anun?ul în ziar: medic, caut persoan? serioas? care s? dea lec?ii de german? fiicei mele de 12 ani, în fiecare weekend. Se deconteaz? naveta. Semnat: doctorul A. Rachide. Num?r de mobil. Adresa: undeva în jude?ul Ilfov.
Ajuns? la fa?a locului cu microbuzul, mi-a cam pierit entuziasmul. Nu c? vila n-ar fi fost superb?, cu piscin? ?i gr?din? sau amplasamentul n-ar fi fost scenografic – pe malul unui lac, sau salariul n-ar fi fost generos. Dar cum s? se sim?i altfel când faci cuno?tin?? cu Rita, o zgâtie în clasa a 6-a, care alearg? prin cas? de duduie podelele, vorbe?te la mobil câte o or? ?i care î?i vorbe?te cu „tu” din prima zi?
În aceea?i zi am aflat ?i povestea. Doctorul Ra?id (n?scut undeva prin Asia Mic?, în zona de limb? francez?, ?colit în România ?i cu doctorat la Paris) era divor?at. Domni?oara Rita, fiica sa îi apar?inea de vineri dup? amiaz? când mama ei – un prosper fotomodel autohton – i-o aducea cu ma?ina ?i pân? luni diminea?a când i-o returna, dup? ce bineîn?eles se terminau orele de ?coal?. Chestia cu lec?iile de german? era a?a, de ochii fostei neveste, care voia s-o culturalizeze pe Rita, care bineîn?eles, n-avea niciun chef de înv???tur? sâmb?ta sau duminica, nici n-avea vreun talent la ceva. M-am l?murit: nu de o profesoar? era nevoie ci de un fel de bon?, dac? nu de o servitoare.
A?a c? m-am trezit intrat? slug? la st?pân, servitoarea r?sf??atei, dar ?i angajat? la domnul doctor, care ca p?rinte n-avea niciun bun sim? ?i niciun principiu de educa?ie. Dac? sâmb?ta trecea relativ u?or, fiind scutit? în mare parte de prezen?a celor doi – care se duceau prin capital? s? bat? magazinele ?i locurile de distrac?ie, duminica devenea un calvar când domnul doctor o ?tergea solo în ora? la gagici iar eu r?mâneam singur? cu r?sf??ata. D?-mi aia, adu-mi-o pe-aia. F?ceam sute de kilometri prin cas?. Seara, aveam obliga?ia s?-i preg?tesc un meniu simandicos ?i variat din fel ?i fel de ingrediente care m? f?ceau s? le?in de poft?, s? i-l aduc ?i s? stau lâng? ea s?-i repet întruna „m?nânc?, m?nânc?” pân? ce se golea farfuria. Ca s? vobim în termeni vestici, indicatorul meu de performan?? era în cazul de fa?? cantitatea de mâncare pe care scarandiva odrasl? o ingera iar camerele de supraveghere, peste tot prin cas? – martorul mut dac? cumva a? fi îndr?znit s?-mi îmbun?t??esc indicatorul mâncând eu din bun?t??ile alea la care ea se strâmba.
Printre îndatoririle mele din ziua de luni figurau: s? m? scol de la patru noaptea ?i s? prepar un mic dejun la fel de sofisticat; s? o îmbrac ?i o încal? cu ?osetele pe râzgâiat? în timp ce înc? mai dormea; s?-i aduc gri?ule?ul la pat, având grij? s? nu întârzie pentru ?coal?. Apoi trebuia s-o duc pân? în strad? ?i s? a?tept pân? ce o lua autobuzul ?colii particulare la care înv??a. Dup? care eram liber? s? m? sui ?i eu la microbuz ?i s? m? duc acas?.
A? fi putut s? închid ochii ?i doar s? r?mân cu un gust amar la ideea c? ce copil?rie aurit? au unii, spre deosebire de a mea. Dar nu puteam. Nu era vorba de invidie. Era vorba chiar de mai mult – de o ur? care s-a adâncit cu timpul. Ca de exemplu când r?sf??ata a fost gata-gata s?-mi dea peste degete cu telecomanda pentru c? voiam s? dau o secund? televizorul pe alt post. Noroc c? mi-am tras mâna la timp. ?i astfel de „pozne” nu erau excep?ii ...
Cineva ar fi v?zut în asta un fel de ironie neagr? a vie?ii împotriva mea, care ca p?rinte avusesem o atitudine extrem de blând? cu fiica mea. Dar situa?iile erau în realitate diametral opuse dintr-un punct de vedere. Eu îmi omorâsem miliarde de neuroni încercând (?i în cele din urm? reu?ind) s?-i dau o educa?ie Marthei f?r? s-o bat în timp ce pe dom’ doctor îl amuza la nebunie „personalitatea” precoce a iubitei lui copile ?i îi admitea pe fa?? toate obr?zniciile, ba chiar se împ?una cu ele în fa?a amicilor.
Între timp dosarul de c?utare al mamei mele ajunsese în punctul în care portretul ei fusese difuzat în ?ar?. St?team cu inima cu un purice c? a? fi putut afla ve?ti despre ea. Nu cred c? a? fi reac?ionat normal dac? a? fi aflat de exemplu c? a fost g?sit cadavrul ei sau c? cineva fusese martor la scena crimei în sine. În egal? m?sur? nu ?tiu cum a? fi reac?ionat dac? cineva ar fi dat de ?tire c? e în via??. Ar fi fost ca apari?ia unei fantome – chiar dac? ai iubit persoana tot te sperie apari?ia ei. Pe postul de televiziune unde se tot producea coana Puica am v?zut o frac?iune de secund? o reclam? la emisiunea care se transmitea duminic? seara, tocmai în timp ce f?ceam de jurn? la curul râzgâiatei. Dezv?luirea unui secret senza?ional în dosarul „Tigru?a ?antajat?” titra avampremiera. Cum s? fac s-o p?c?lesc desear? pe Rita s? m? lase s? m? uit pe postul ?sta în loc de Beverly Hills ?i alte asemenea?
Îmi r?m?ser? de la Martha, din timpul acelei lungi veri de nefericire ?i depresie în care ea nu mai putea nici dormi câteva pastile de lexotanil pe care i le prescrisese un medic la care fusesem cu ea. Le purtam cu mine în cazul în care gândurile m-ar fi chinuit în casa asta unde r?mâneam captiv? pân? luni.
A?ezându-m? cu spatele la camera de luat vederi, am pisat o pastil?, am dizolvat-o în suc, apoi am mai pisat o jum?tate ?i i-am dat r?sf??atei de a adormit dus? în câteva minute ?i a?a am putut s? comut pe postul pe care voiam.
Cineva – un b?rbat din jude?ul Dolj care v?zuse poza – sunase, nu la poli?ie, ci la televiziune, ca s? spun? c? atunci, la data fatal? o v?zuse pe Mama coborând la Craiova dintr-o Volga neagr?, înso?it? de un individ care – pretindea omul – îi era cunsocut ca fiind cons?tean. Omul era invitat acum în emisiune ca s? povesteasc? personal.
Conform spuselor invitatului de ocazie (fiindc? mai erau ?i al?ii – o armat? – cu titlu cvasipermanent) individul care o luase pe Mama lucrase la securitate. În prezent era mort, deci filiera se rupea aici ?i nu aducea decât ?i mai mult suspans unui subiect deja fierbinte. A început prin urmare un fel de nebunie a specula?iilor. Invita?ii ?i moderatorul f?ceau fel ?i fel de scenarii. Mama a fost recrutat? de securitate ?i azvârlit? cu anasâna în patul vreunui dictator din Africa Neagr?. Ba nu, a fost instruit? ca spioan? ?i trimis? undeva în Occident, s? seduc? vreun industria?, vreun diplomat sau politician ?i s? afle secrete de importan?? strategic?. Nu, nici asta, mai degrab? securistul a intuit mijlocul s? încaseze o prim? gras? intermediind emigrarea unei s?soaice în RFG, lucru pentru care statul german pl?tea banii grei statului român. Eram uimit? pân? ?i eu în ce b?taie de joc degenerase totul. Pe de alt? parte eram convins? c? nu era totul decât o înscenare, c? tipul era pus de coana Puica sau de avocatul ei s? produc? un fel de diversiune ca s? distrag? organele de anchet? de la mersul firesc spre aflarea adev?rului. Cine nu se uita la asemenea cancanuri? Pân? la urm? oameni suntem cu to?ii.
A fost bunîn?eles, contactat? telefonic ?i coana Puica. Jeluindu-se cu lacrimi de crocodil, a început s?-l evoce pe Lulache ca pe un om extraordinar, s? reitereze c? n-are nimic de-a face nici cu dispari?ia Mamei ?i nici cu moartea lui, c? totul nu e decât o cacialma grosolan? ?i ordinar?. Apoi, câ?iva din fo?tii mei de vecini de cartier au sunat la emisiune. S-a vorbit pre? de mai multe minute despre Lucian Postolache. Lucru ciudat, cât de eronat? era percep?ia lumii despre el, cât de diferit? era aparen?a de adev?rata lui natur?! Pentru oamenii din cartier tata trecea drept un exemplu de comportament: un tip culant, care se avea bine cu toat? lumea, gata s? fac? mereu pe plac tuturor, s?rut-mâna doamn?, v? salut tovar??e; nimeni nu b?nuia ce fiar? era acas?. Intuisem dintotdeauna c? tata era la fel de timid ca mine, de dep??it de situa?ie, de umilit în fond, ?i c? purtarea lui tiranic? era un debu?eu, o refulare pe ni?te fiin?e f?r? ap?rare, la care nu ?inea câtu?i de pu?in – eu ?i sora mea. Dar parc? toat? falsitatea asta m? îngre?o?a acum.
La ceva timp dup? aceast? evocare, am fost din nou convocat? la parchet.
Must?ciosul era ca de obicei la datorie. De data asta nu mai era un simplu scrib ci avea o misiune foarte precis?: cerea s? aduc dovezi c? tata suferea de tensiune ?i c? Puica a ?tiut acest lucru. Pentru c? „doamna Dobo?”, clienta lui, declarase c? tata nu suferea de nimic.
Am fost atât de surprins? de întors?tura dat? situa?iei încât pe moment – ca deobicei când emo?ia ajungea la paroxism – aproape am f?cut pe mine. Eu m-a? fi a?teptat mai degrab? ca avocatul Puic?i s? conteste circumstan?ele medicale – efectul apei calde. Pentru asta aveam antidotul în buzunar – dup? cum se ?tie m? preg?tisem minu?ios. Dar nu, adversarii mei reu?iser? s? m? prind? în curs? cu cererea asta perfid?. Ce dovezi s? am dup? atâ?ia ani? ?i dac? ar fi fost vreo prescrip?ie medical? ea r?m?sese la du?manca mea. Dar tata nu lua din câte ?tiu nici un medicament. Am bâiguit c? a? putea aduce martori. M-am gândit la doctori?a Grigorescu de la policlinca Globului, care trebuia s? fi fost acum la pensie. Poate c? mai existau ?i probe – fi?a lui medical?, în care i se nota tensiunea. M-am gândit c? e posibil ca tata s? fi avut fi?? ?i la cabinetul de la întreprinderea unde lucra, dac? i se f?cuse vreodat? r?u la serviciu precis asta se consemnase. Poate c? ?i aici mai existau martori, în ipoteza foarte probabil? c? fi?a nu mai exista.
- S? nu cumva s? face?i iar??i pe detectivul, mi-a spus Must?ciosul acru, s? v? apuca?i s?-i c?uta?i personal. Doar ne da?i sursele ?i restul îl fac dumnealor, organele de anchet? – pentru c? altfel o s? credem c? încerca?i s? face?i aranjamente cu martorii ?i cu probele. S? nu mai face?i ca ?i cu cererea de concediu a mamei Dvs.
Tupeul cu care mi s-a adresat m-a surprins un pic, la fel ?i t?cerea plin? de încuviin?are a domnului S., în m?sura în care m? mai putea surprinde ceva. Sau voiau ei s? fac? aranjamentele de rigoare înainte s? le fac eu? Cump?rase oare Puica pe oamenii legii?
Dup? ce le-am dat toate am?nuntele, am semnat ca de obicei declara?ia b?tut? la calculator, ?i am ie?it, m-am gândit c? din surprindere ?i z?p?ceal? omisesem s-o citez pe tanti Zoe care la moartea Crinei fusese martor? la modul cum tata o dezvinov??ise pe Puica amintind de antecedentele lui. La fel de bine putea fi citat? ?i doctori?a care f?cuse constatarea de deces.
În momentul în care am urcat treptele din nou, voind s? m? întorc, am sim?it o durere nel?murit? în piept. Nu mi se p?rea a fi fost la inim?, dar am sim?it cum brusc pulsul mi se accelereaz? ca o ploaie de var? care se înte?e?te. Am luat-o ca pe ceva trec?tor, ceva dat de firea mea emotiv? ?i nenorocit?. M-am oprit ?i am respirat adânc. Dar inima se accelera din ce în ce ?i eu nu ?tiam ce s? fac s?-i pun frân?. Transpira?ia m-a f?cut flea?c? într-o secund? ?i m-a luat cu ame?eal?. Îmi era imposibil s? mai urc. Nu mai puteam nici s? cobor. Am a?teptat cred, vreo zece minute, nemi?cat?, pân? ce totul a intrat în normal dup? care am socotit c? e semn r?u ?i c? mai bine ar fi s? plec acas?. Nu a? mai fi intrat în biroul ?la pentru nimic în lume.