Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Revederea (26)

de Helia Rimoga

Zarurile erau de acum aruncate. Nu-mi r?mânea decât s? a?tept s? fiu citat? pentru audiere. În noaptea aceea am avut din nou un co?mar în care l-am visat pe Lucian. Dac? moartea lui totu?i nu putea fi pus? pe seama ac?iunilor Puic?i? Bazându-m? pe logic? ?i cuno?tin?ele mele de pân? atunci, socotisem c? apa fierbinte îi f?cuse ?i mai r?u tatei în plin? criz?. Era îns? oare asta opinia comunit??ii medicale? Puteam dovedi cu argumente emise de c?tre persoane specializate?
M-am dus a doua zi dis de diminea?? la o bibliotec? din centru ?i am cerut la sal? toate revistele de medicin?, incluisv reviste în german?. Pe atunci, chiar dac? internetul exista, nu prea era informa?ie din bel?ug ca acum publicat? pe site-uri ?i nici motoare de c?utare performante, care s? scormoneasc? dup? un cuvânt pân? în inima celui mai încriptat fi?ier. Pune?i la socoteal? ?i faptul c? nici eu nu eram un geniu al computerului ?i nici nu aveam acas? unul personal, iar ca s? m? rog de Martha sau de Hans, mai bine lips?.
C?utatul la biblioteci era un demers anevoios pentru c? nu era nic?ieri un index dup? cuprinsul revistelor (nici nu era posibil de f?cut) încât trebuia sa cer un top de reviste, s? caut ce m? interesa dup? care s? le dau înapoi dac? nu con?ineau ?i s? cer altele. Asta nu putea decât s?-mi atrag? uit?turi acre din partea bibliotecarelor ?i s? le ridic suspiciuni. Preg?team o tez? sau ce? Parc? eram prea b?trân? s? fiu student? ?i prea lipsit? de prestan?? s? fiu vreo doctorand? în medicin?. Abuzând de r?bdarea lor ?i uzând din plin de a mea, am g?sit pân? la urm? câteva articole, contradictorii în fond. Unele sugerau c? apa fierbinte cre?tea tensiunea altele c? o sc?dea.
Existau p?reri c? apa fierbinte la picioare într-adev?r sc?dea pericolul unui accident vascular cerebral atr?gând ca un magnet sângele de la cap în membrele inferioare. Desigur exista argumentul dilat?rii vaselor care ar fi dus la sc?derea tensiunii. Dar coana Puica îl b?gase pe tata în ap? pân? la gât. Apoi acela?i articol atr?gea aten?ia c? totu?i apa nu trebuie s? fie fierbinte de la început pentru c? în primele secunde tensiunea cre?te.
Alt articol explica moartea subit? a unor persoane în apa fierbinte prin blocarea porilor ?i împiedicarea transpira?iei. Asta provoca accelerarea pulsului ?i putea produce într-un final stop cardiac. Asta se potrivea cu cauza decesului care era trecut? pe certificatul de deces al lui Lucian Postolache.
Am cerut xeroxarea acestui articol ?i am ob?inut-o. Mi-am notat cu grij? numele ?i num?rul revistei pe spate ?i data apari?iei. Sigur c? celelalte articole care sus?ineau benficiile acestui procedeu le-am ignorat – m? a?teptam desigur ca avoca?ii Puic?i s? le prezinte taman pe acelea – în cazul în care le-ar fi g?sit.
Am pus la p?strare cu grij? acas? materialul. Continuam s? m? feresc de Hans. Pur întâmpl?tor, citindu-i un mesaj pe celular, aflasem îns? c? ?i el era angrenat într-un proces. Hans d?duse în judecat? firma la care lucrase. Ăsta era unul din motivele pentru care probabil ?i f?cea delega?iile atât de dese în fosta lui patrie. Îmbina obliga?ia de serviciu cu r?zbunarea ?i ?inea asta secret. Prin urmare ?i el cheltuia o groaz? de bani. În treac?t, f?r? s? m? preocupe prea mult de fapt, m? întrebam dac? o mai revedea pe acea femeie, Anelise. Nu ?tiu de ce îmi zbura gândul la ea când ?i când. Suferin?ele pe care ea mi le provocase erau departe, str?ine de ceea ce tr?iam acum. Poate c? în subcon?tient îmi doream ca Hans s? fie, independent de mine, fericit.
Peste trei s?pt?mâni am aflat din pres? c? Puicu?a-Tigru?a fusese chemat? la parchet pentru a i se aduce la cuno?tin?? învinuirile. În acea?i zi mi-am gasit ?i eu cita?ia la cutia po?tal?.

Dac? mi-a? fi imaginat cum avea s? fie prima întâlnire dup? atâ?ia ani cu fosta mea mam? vitreg? ?i m?tu??, realitatea avea s? bat? orice imagina?ie. Ne-am întâlnit face-to-face pe culoarul de la intrare, dincolo de punctul de control, amândou? singure. Ea tocmai coborâse de pe scar?. Era ca un munte de carne, mirosind a parfum, cu p?rul vopsit ro?u, cum o ?tiam de la televizor, în?olit? dup? ultimul jurnal ?i de cum m-a z?rit, m-a abordat cu aceste cuvinte:
- Ce faci f?, ai venit s?-?i m?nânci ca?cavalul? P?i f? proasta dreacu’, chestia cu biletul pentru care m-ai dat în gât e prescris?! Prescris? de ani de zile. ?tii ce-i aia pres-cri-s?? Nu mai poa’ s?-mi zic? nimeni nici d?-te mai încolo.
Acel „f?” pe care mi l-a aruncat, co?marul copil?riei mele, anula to?i anii mei de demnitate. Sau de onorabilitate, masca pe care o puneam peste umilin?ele interioare. Iar – a?a cum m? temusem – copil?ria nu fugise prea departe de mine. La fel ca atunci am r?mas f?r? glas în fa?a ei. ?i chiar dac? m-a? fi adunat fizic ca s? articulez ceva, ce-a? fi putut spune? Eram complet luat? prin surprindere – la asta nu m? a?teptasem. Crezusem c? am probe zdrobitoare, dar iat? c? ele nu foloseau la nimic.
- E?ti o mincinoas? ordinar?, ?i proast? pe deasupra, ?i-o s? vezi c-o s? te-nfund ?i cu celelalte denun?uri.
Nici nu ?tiu când ?i cum am mai avut putere s? urc la etaj, s? m? a?ez pe scaun în fa?a biroului prorcurorului care preluase cazul ?i s? a?tept s? fiu chemat?. Transpirat?, m-am gândit ce s-ar fi întâmplat dac? ne-am fi întâlnit pe sc?ri, unde abia a? fi avut loc s? trec pe lâng? ea. Oare m-ar fi agresat fizic? Inima m? durea ?i m? temeam c? nu voi mai avea glas. În sfâr?it, u?a s-a deschis ?i am fost chemat? în?untru.
A?a ame?it? cum eram, am ascultat jur?mântul pe care trebuia s?-l depun ?i am semnat declara?ia cu jur?mântul tip?rit. Am declarat c? îmi men?in afirma?iile din denun? ?i am semnat un formular standard, b?tut la ma?in? care ordona cumva datele din denun?ul scris de mân?. Am întrebat apoi dac? era adev?rat ce-mi spusese suspecta pe culoar.
- Da, din p?cate articolul 228 din codul de procedur? penal? ne interzice urm?rirea infrac?iunilor prescrise.
Va s? zic? nu mai era speran??? Toate acuza?iile mele se refereau la trecut. Un trecut pare-se prea îndep?rtat. Atunci denun?ul urma s? fie clasat în totalitate? Atunci de ce mai trebuia s? jur?
- Nu, a spus procurorul. Infrac?iunea de ucidere a tat?lui dvs., dac? se va dovedi c? a existat, nu a intrat în termenul de prescriere, c?ci nu au trecut 22 de ani ?i jum?tate de atunci. Nici în problema biletului de adio zarurile nu sunt aruncate definitiv. Dac? totu?i falsul a avut consecin?e juridice care continu? în prezent sau uzul de fals a mai fost exercitat într-un trecut nu mai îndep?rtat de 5 ani, atunci începem cercetarea. Aminti?i-v?, exist? vreo împrejurare în care s? zicem suspecta a folosit certificatul de divor? al p?rin?ilor dvs ca s? ob?in? vreun beneficiu în ultimii 5 ani? Sau exist? vreun beneficiu de care se bucur? în prezent?
Pe moment nu mi-a venit în minte nimic în sensul ?sta. C?s?toria cu Tata, singura consecin?? juridic? a divor?ului s?u precedent, nu mai continua. ?i nici nu-l mo?tenise, ca s? pot dovedi c? de?inea ceva în mod fraudulos de la el.
- Dac? v? aminti?i ceva, veni?i de îndat?. Suna?i la num?rul ?sta – mi l-a scris pe o bucat? de hârtie – ?i stabilim o întâlnire. Oricum, nu v? face?i probleme, pentru celelate aspecte pe care ni le-a?i semnalat, mergem mai departe. În ceea ce prive?te dispari?ia mamei Dvs. putem s? cerem investigarea ca atare de c?tre organele competente, dar nu putem decât s? o cit?m ca martor pe doamna Dobo?. Chiar dac? trecând 27 de ani de atunci, o eventual? crim? ar fi prescris?, vom cere redeschiderea dosarului de dispari?ie dac? din m?rturie apar elemente noi. Nu avem cum ?ti c? mama dvs nu se afl? în via?? ?i oricum, o acuza?ie de crim? f?r? cadavru nici nu s-ar putea sus?ine.
Am plecat de acolo cu speran?a ren?scut?. Va s? zic? nu era totul pierdut, toate firele mergeau în fond mai departe. Asta îmi l?sa timp de gândire. Judecam acum la rece. Cele trei acuza?ii se sus?ineau ?i se probau unele pe altele. Poate c? aici era t?ria, sau poate sl?biciunea demersului meu. Dac? una dintre acuza?ii se dovedea a fi imposibil de probat, era de presupus c? ?i celelalte la rândul lor vor fi chelite de context. Dac? în schimb se dovedea c? Puica era vinovat? de uciderea so?ului ei, atunci era clar c? falsul din bilet crease consecin?e juridice (c?s?toria ei cu tata care f?cuse posibil? crima) care continuau în prezent (Lucian Postolache continua s? fie mort). Dac? se dovedea c? ea pusese ca Mama s? fie omorât?, ?sta devenea un mobil pentru comiterea falsului – ca tata s? dea divor? ?i crezând-o infidel?, s? nu mai cear? investigarea dispari?iei – investigare care ar fi dus poate la g?sirea cadavrului. Îmi d?deam seama c? numai o asemenea abordare a? fi avut ?anse.
Altminteri, luate în izola?ie, ce ar fi fost? S? zicem c? acuza?iile de omor e?uau din insuficien?? de probe. R?mânea cazul biletului: certificatul de divor? st?tuse la baza certificatului de c?s?torie dintre Puica ?i tata. La rândul lui, certificatul de c?s?torie împreun? cu certificatul de deces al lui Lucian Postolache fuseser? depuse ca documente la c?s?toria grasei cu nea Costic? Dobo?. Dac? aveam norocul ca acest eveniment s? se fi petrecut în ultimii 5 ani, atunci coana Puica mergea la judecat?. Dar oare ra?ionam corect? Oare un lan? al folosirilor atât de încâlcit avea s? fie admis de instan??, sau chiar de procuratur?? ?i se îndeplinea chestiunea cu beneficiul de care vorbea legea? În fond ce beneficiu puteam dovedi c? avusese Puica m?ritându-se cu nea Costic?? Salariul lui când ea era casnic?? Da, numai c? asta fusese demult. Dac? mariajul era lor recent, acum totul se inversase: el r?mâsese un am?rât de pensionar iar ea era mare patroan? de cofet?rii, vedet? TV ?i politician?. Dreptatea s-ar fi împotmolit în am?nunte.
Speram totu?i ca investiga?ia s? mearg? pe toate ramurile ca s? se poat? dovedi mai mult.



Am vizitat-o din nou pe Ioani?oaica, ca s? aflu am?nuntele care lipseau. Care fusese filmul ac?iunii dup? ce eu p?r?sisem ?ara? Când devenise nea Costic? so?ul grasei? Cum intrase în posesia apartamentului? Am?nunt pe care le cerusem firmei de detectivi particulari care m? refuzase.
Povestea era simpl?. La scurt timp dup? plecarea mea, ca urmare a reclama?iei Ioani?oaicei, coana Puica fusese nevoit? s?-?i legalizeze imediat rela?ia cu nea Costic?. Mili?ia se sesizase c? n-avea serviciu ?i venise cu arcanul s-o înroleze în rândul „oamenilor muncii”. Cum maic?-mea vitreg? nu avea drag de munc? nici cât negru sub unghie, numai verigheta o putea salva – ca s? fii casnic? trebuia s? fii c?s?torit?. A?a c? nea Costic? Dobo? f?cuse din ea nu doar o femeie „cinstit?” ci ?i o femeie f?r? griji. Din banii fura?i de coana Puica de pe carnetul CEC, la care gineric? mai ad?ugase ?i b?nu?ul lui, proape?ii însur??ei î?i luaser? mult râvnita ma?in?, o Dacia 1300 pe care coana înv??ase s-o conduc? devenind printre pu?inele la acea vreme „doamne la volan”.
Cum de intrase îns? în posesia apartamentului? Neavând mo?tenitor legal, apartamentul se na?ionalizase, iar coana Puica ?i b?rba-su pl?teau chirie. Dup? revolu?ie, când nu mai era interdic?ie s? ai mai multe propriet??i, l-au cump?rat pe 3 parale apoi l-au vîndut când pre?urile au crescut pe o sum? exorbitant?. Totul perfect legal. Bine c? îmi ascultasem instinctul ?i nu mar?asem pe asta.
I-am dat fostei mele vecine „tainul”. Mi-a mul?umit cu lacrimi fierbin?i. Oare cât o s? pot s? continui a?a? Va trebui s? fac cumva s?-mi iau un serviciu, c? o s? am nevoie de bani la greu. Cu atât mai mult cu cât o s?-mi trebuiasc? un avocat când o s? ajung? procesul în instan??. Mi-ar trebui ?i un bodyguard ca s? m? înso?easc? aici, la procuratur?, am gândit cu triste?e c?ci m? îngrozea perspectiva unei noi întâlniri cu gr?sana.

Dac? perspectiva violen?ei m? însp?imânta pe mine, nu la fel gândeau to?i membrii familiei mele. Cel pu?in unul ?i anume cel mai tân?r. Martha era încântat? c? aici în România „po?i s?-i spargi muianul” cuiva oricând ai chef, c? nu p??e?ti nimic dac? n-ai opti?pe ani. În ciuda rigorii de la colegiul german – nelalocul ei dup? p?rerea fiicei mele care aflase cum e pe la alte licee – dac? n-o comiteai pe culoar sau în sala de clas? ci undeva pe afar? pe unde s? nu te vad? nimeni, era totul în regul?.
M-a ?ocat s? v?d câte cuvinte vulgare înv??ase, de fapt asta se prinsese de ea în primul rând, pe plan lingvistic vorbind. O fascina libertatea de a-?i „exprima sentimentele”, de a-?i ar?ta antipatia, de a fi violent ?i considera asta o bravur?.
Nu m-a surprins în acest context faptul c? voia s-o dau la un curs de arte mar?iale de?i nu fusese pân? atunci vreo b?ie?oas? sau vreo b?t?u??. La Roma trebuia îns? s? te por?i ca romanii, iar la Bucure?ti, ca bucure?tenii.
M? îngrozeau cele ce vedeam la televizor în fiecare zi – crime, b?t?i, violuri. Ce folos c? aici era libertate, c? nu mai trebuia s? d?m z?pada din fa?a casei îndat? ce se depune, c? nu mai lua Hans amenzi de circula?ie din te miri ce, c? nu mai trebuia s? tund gardul viu la acea?i în?l?ime cu vecinul ca s? nu stric?m aspectul str?zii ... dac? pierdusem ceea ce dincolo însemna siguran??? Poate c? Martha avea involuntar dreptate. Teama pentru siguran?a ei care m? obsedase de pe vremea când era copil nu m? p?r?sise nici acum. Numai c? îmi d?deam seama cât de nefondat? ?i paranoic? era teama de atunci.
Intrând îns? în am?nunte am aflat motivul unor asemena inten?ii r?zboinice – o coleg? impertinent? care se tot ?inea de capul fiicei noastre. Martha era foarte curtat? de b?ie?i – mai ales c? nu-?i alesese înc? un prieten – ?i invidia feminin? era la cote maxime.
B?ie?ii nu p?reau s-o preocupe a?a mult pe Martha, care nu-?i abandonase de tot vechea pasiune – desenul. Registrul îns? se schimbase – Martha desena forme de îngeri.
- Acum nu mai desenezi „îngeri” cu coarne? o tachina Hans, amintind de vechile înclina?ii artistice.
Gândeam c? exist? în ea dou? jum?t??i de personalitate contrare. Sau poate c? acum era liber?, nu mai era sub influen?a „g??tii” ?i c?uta altceva atât ca artist cât ?i ca femeie? Poate c? se maturizase nu numai la chip ci ?i la spirit?
Spunea c? schi?ele astea le va transpune în material când va st?pâni tehnica. Voia s? mearg? în vacan?a de prim?var? la o tab?r? de sculptur?, undeva prin mun?ii Buz?ului. Eu a?teptam s? fiu chemat? la o nou? audiere.


Prima veste bun? am primit-o cu pu?in înainte de Cr?ciun. Acuza?ia de uz de fals fusese admis?. Din cercetarea dosarului dispari?iei mamei mele deschis de tata, rezulta c? tot el ceruse închiderea, dup? ce se dovedise c? disp?ruta se afla în via?? dup? momentul dispari?iei, fiind citat biletul de adio pe care-l trimisese cumnatei sale. Cum în prezent cercetarea asupra dispari?ia Mamei era sistat? ca urmare a unui fals se putea considera c? erau consecin?e juridice care continuau în prezent. Procurorii sperau ca instan?a s? interpreteze la fel. Mai erau îns? pa?i de procedur? care trebuiau urma?i. Trebuia dovedit c? falsul era f?cut de coana Puica, nu de altcineva. Trebuia dovedit c? biletul care fusese prezentat de tata era acesta, care era în posesia mea, nu altul. Dovedirea celor dou? lucruri era mai u?oar? decât îmi închipuiam. În primul rând mi s-a cerut biletul pentru o expertiz? tehnic? ?i grafic?. Trebuia doar dovedit? prezen?a dizolvantului pe bilet ?i a faptului c? scrisul îi apar?inea mamei mele. Restul se baza pe logic?, de?i în prim? instan?? n-am în?eles. De ce s? se probeze ceva ce eu declaram c? e autentic?
Explica?ia era simpl?. Pentru c? a? fi putut s? fac eu un fals – s? prezint un alt bilet, scris de mine, identic ca ?i con?inut cu cel original, s? trec o dat? veche pe el ?i apoi s-o ?terg cu pic – o solu?ie diluat?, astfel încât scrisul s? reapar? dup? un timp ?i s? prezint artefactul drept dovad?. De aceea trebuia examinat dac? scrisul era într-adev?r al mamei mele. Pentru asta trebuia comparat biletul cu alte înscrisuri care puteau fi certificate ca apar?inând Mamei. Asta pe de o parte.
Pe de alt? parte, chiar dac? la dosarul de divor? al p?rin?ilor mei nu exista o fotocopie, con?inutul biletului fusese transcris cuvânt cu cuvânt de grefier pe foaia dactilografiat?. Presupunând c? Mama nu scrisese dou? bilete identice la via?a ei, unul la o dat?, altul la alt? dat? aceleia?i persoane, se putea conchide c? biletul prezentat în instan?a de divor? ca apar?inând Mamei era unul ?i acela?i cu cel pe care îl de?ineam eu. Faptul c? pe biletul de la divor? data lipsea era certificat nu numai de transcrierea dactilo (de unde la urma urmei ar fi putut fi omis? din gre?eal?) ci ?i din faptul c? fusese admis atunci ca prob?.
Odat? certificat acest lucru mai trebuia desigur dovedit c? biletul din instan?? era acela?i cu cel pomenit în decizia de închidere a dosarului de dispari?ie. ?i aici îns? proba logicii era admisibil?: de ce s? fi ar?tat tata un bilet într-un loc ?i alt bilet în alt loc? Era clar c? nimeni nu trimite mai multe bilete de adio cuiva ci unul singur.
Aveam la dispozi?ie perioada de s?rb?tori ca s?-mi fac un plan de ac?iune. Din p?cate – de?i m? bucurasem la început c? ceea mi se cerea p?rea atât de simplu, nu mai aveam nimic de la Mama, nimic pe care s? fie scrisul ei: vreun caiet de însemn?ri, vreo agend? de telefoane, nimic. Nici m?car vreo lucrare corectat? de ea la ?coal?. Plecasem abandonându-i Puic?i tot trecutul.
Între timp se luase vacan??, Martha mea era acum acas? ?i era ar?ta ca o pisic? mul?umit?. Nu mai contenea vorbind la telefon într-un amestec de român? ?i german?, habar n-aveam cu cine, ?i povestindu-?i ispr?vile r?zboinice vizavi de colega care o nec?jise atât de la începutul trimestrului. Dup? spusele ei, o pusese la punct pe impertinent?, azvârlind-o la p?mânt ?i apoi „m?turând podeaua cu la?ele ei”, iar pe o prieten? a acesteia care venise s-o agreseze ?i ea la bud?, o b?gase cu capul în veceu ?i tr?sese apa peste ea, „ca s? i se mai r?coreasc? hormonii”.
Eu m-am îngrozit dar Hans a râs, recunoscând în fii-sa propriul lui temperament ?i propriile lui ispr?vi, inclusiv cum m? t?v?lise pe mine în nisip când eram copii. Atâta timp cât Martha se purta a?a cum se purtau to?i iar regulile ?i obstruc?iile nu erau decât de form?, doar ea nu era mai proast? decât ceilal?i s? înghit? orice.
Noi suntem genera?ia PRO declara Martha cu mândrie, ca pentru a ar?ta c? se integrase pe deplin. Pro – de la prostii, completa râzând taic?-su, v? st? mintea numai la prostii, admi?ând totu?i c? cele f?cute de fiica noastr? aici erau mult mai nevinovate decât cele f?cute în patria de ba?tin?.


Îndat? ce revelionul a trecut, am purces la g?sirea unor mostre ce purtau scrisul Mamei. Prima idee care mi-a venit a fost s? iau urma fo?tilor ei elevi – colegii mei de la clasele 1-4. Dac? vreunul p?stra vechile caiete de teme pentru acas? sau chiar cele de noti?e unde Mama f?cea adnot?ri ?i punea note, eram salvat?.
În mod evident aveam ?anse mici s? le g?sesc pe fete dup? nume, c?ci mai mult ca sigur se m?ritaser? ?i se duseser? la casele b?rba?ilor. Am început s? caut numele b?ie?ilor. L-am g?sit pe Toader Bijboc, i-am g?sit ?i pe al?ii. Nu m-am oprit îns? din c?utat pân? ce n-am g?sit un alt nume: Bogdan Simu. Fostul premiant al clasei ?i ?eful promo?ei mele. Nu numai c? sim?eam c? el, dintre to?i ar fi avut motive s? p?streze lucr?ri ?i caiete din copil?rie fiindc? fusese un campion, dar ?i c? doar la el a? fi îndr?znit s? apelez. De?i eram convins? c? ranchiunele dintre copii nu se perpetueaz? la maturitate, n-a? fi cutezat vreodat? s?-l sun pe Bijboc, care m? în?epa mereu cu glume r?ut?cioase ?i idioate. ?i nici pe al?ii care nu-mi d?duser? vreodat? aten?ie ?i nu-mi ar?taser? vreo simpatie. Doar Bogdan, prea pu?in pasionat de jocurile dure ?i de compania b?ie?ilor în general se purtase atent ?i dr?gu? cu toate fetele. L-am sunat ?i am avut o lung? conversa?ie în care el a spus c? m-ar putea servi ?i mi-a propus o întâlnire în fa?a întreprinderii unde lucra – undeva pe ?oseaua Olteni?ei aproape de Pia?a Sudului.
L-am a?teptat pe „domnul inginer Simu” cum îi spunea portarul, în chiar ghereta acestuia pân? ce salaria?ii au ie?it din uzin? ?i de la blocul TESA. L-am recunoscut deîndat?, era acela?i b?iat m?run?el, timid, cu servieta în mân? ca un ?colar. L-am pupat pe obraz ?i fiind frig ne-am dus s? discut?m la o cofet?rie din apropiere.
Bogdan îi p?strase o excelent? amintire ?i o vie recuno?tin?? Mamei. Nu numai c? fusese un cadru didactic dedicat profesiei dar avusese ?i un mare suflet ?i caracter: cine ar mai fi avut atâta r?bdare cu el, un „mutac”, cum îl numeau b?ie?ii, un copil închis în sine, ca s?-l determine s? prind? curaj ?i s? ajung? la performan?? în loc s?-l marginalizeze? Intui?ia ?i aprecierea ei d?duser? roade: fostul meu coleg era acum un profesionist al tehnicii, apreciat ?i respectat, avea un doctorat în mecanic? fin? ob?inut „magna cum laudae”, lucra în cercetare ?i chiar dac? – r?mânând acela?i timid – nu d?duse din coate pentru un post de conducere era un om mul?umit ?i împlinit pe toate planurile: se însurase, ceva mai târziu ca al?ii, ?i avea acum ?i dou? feti?e care mergeau la ?coal?. A scos din serviet? un teanc de lucr?ri de control notate de Mama ?i ne-am uitat împreun? s? le select?m pe cele care m? puteau ajuta în demersul meu.
Cum de regul? lucr?rile lui, în special cele de matematic?, erau f?r? gre?eal?, Mama nu f?cuse prea multe adnot?ri cu pixul ro?u. Unicele mostre l?sate de Mama pe acestea erau notele de zece în cifre ?i litere pe col?ul din dreapta al paginilor. Am tres?rit de emo?ie rev?zând scrisul ei atât de drag, singurul lucru în care spiritul ei mai tr?ia.
Am convenit cu Bogdan s? mi le dea pe câteva dintre cele care mi s-au p?rut demonstrative dar mi se p?rea ?i a?a c? totu?i era prea pu?in (prea pu?ine litere). În capul meu era ideea c? specialistul grafolog trebuia s? aib? la dispozi?ie toate literele con?inute în scrisul de pe bilet ca s? le analizeze ?i compare.
Am sunat la procuratur? ?i m-am ?i dus cu ele a doua zi.
Înainte s? intru în birou, am dat nas în nas cu nea Martin junior ?i cu omul pe care mi-l prezentase ca fiind de fa?? la r?pirea Mamei. Acesta din urm? mi-a tras un perdaf c? l-am b?gat în c?cat, c? dac? ar fi ?tiut c?-l pun pe drumuri nu mi-ar mai fi zis nimic niciodat? etc etc. La?itatea oamenilor nu era o surpriz? pentru mine, mai asistasem în copil?rie la o scen? când o doamn? fusese agresat? într-un parc de so?ul cu care era în divor? (am în?eles din cele ce-?i strigau) ?i to?i b?rba?ii se pe b?nci se topiser? (da ce sunt prost s? m? pun? martor? a zis unul). M? îngijora îns? faptul c? din comoditate sau fric? ar fi putut s? mint? c? nu ?tie nimic. Acum îns? eu venisem pentru alt? problem? ?i temerile care contau erau cele legate strict de proba grafic?.
Procurorul care data trecut? condusese audierea (erau trei, ca ?i atunci când fusesem prima dat? aici) mi-a confirmat oarecum temerile îndat? ce a v?zut probele pe care le aduceam. Era prea pu?in, era irelevant ?i greu de dovedit c? la rândul lor, artefactele erau originale. Trebuia ceva relevant, unde s? apar? în clar numele ?i semn?tura Mamei, eventual un act oficial depus la registratura unei institu?ii. Lucr?rile lui Bogdan se pare îns? c? au atras interesul celuilalt procuror, un domn cu musta?? care nu-mi pusese niciodat? întreb?ri ci care de fiecare date î?i lua cu aten?ie noti?e. Dup? ce le-a examinat ?i ?i-a notat în agend?, mi le-a returnat cu aerul unui profesor nemul?umit c? nu-i poate arde un trei elevului pe motiv c? nu ?i-a f?cut tema. Nu ?tiu de ce gândul m-a dus la o asemenea paralel?.
Am ie?it ?i m? îndreptam spre toalet? când l-am v?zut pe individ, ie?ise ?i el îmbr?cat pe culoar, oare i se terminase programul? L-am întrebat dac? credea c? un act depus la registratura ?colii unde lucrase Mama ar fi fost o bun? dovad?.
- Nu m?-ntreba?i pe mine, mi-a r?spuns în?epat, întreba?i-l pe procuror.
Deducând c? omul era probabil grefierul mi-am cerut scuze fâstâcit?. Totu?i, mi-am zis, dac? era grefier de ce scria în agend? ?i nu într-un calculator?
M-am întors, de?i probabil c? programul se terminase, am cioc?nit ?i am b?gat capul în biroul unde fusesem ?i i-am pus întrebarea cu actul de la ?coal? anchetatorului ?ef. Mi-a zis c? era o idee excelent?. M-a mâncat limba ?i am mai pus o întrebare.
- Dar domnul care a fost aici ?i ?i-a luat noti?e nu era colegul Dvs.?
- Nu, a venit r?spunsul. Acela este avocatul doamnei Dobo?.
M-a luat cu frig pe ?ina spin?rii. Va s? zic? eram ca într-un joc de ?ah în care Puica îmi ?tia din start toate mut?rile pe care le pl?nuiam.

Helia Rimoga (RiMoGa) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro