proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Pân? la urm? inevitabilul de care m? temeam tot s-a produs. Hans a b?tut-o pe Martha de fa?? cu mine ?i eu n-am putut decât s? suf?r neputincioas? ?i s?-l ur?sc pe moment cu o intensitate incredibil?. Pentru c? momentul când s-a întâmplat n-a avut leg?tur? cu vreo vin? adev?rat? a feti?ei mele.
Nu s-a întâmplat nici când ea, v?zând pe un am?rât mâncând dintr-o pung? de chipsuri, a început s? se zbat? în mâna mea ca apucat?, urlând s?-i cump?r ?i ei, de abia am potolit-o, numai spunându-i c? o domni?oar? a?a de bine îmbr?cat? ca ea nu d? bine s? fie v?zut? înfulecând pe strad? porc?rii, ca un cer?etor care tocmai primise de poman?. Nu, pentru c? atunci el n-a fost de fa??.
Nu s-a întâmplat nici când Martha, de acum elev? la ciclul primar – grundschule – mi-a rupt în nas primul desen pe care-l f?cuse, l?sându-m? contrariat? ?i întrebându-m? cu ce i-am gre?it, de?i dup? mult timp am în?eles ?i m-am simi?it vinovat? c? i-am spus binevoitoare ?i vrând s-o încurajez „uite ce floricele frumoase ai f?cut” când ea smâng?lise de fapt, cu stâng?cie, ni?te flutura?i.
S-a întâmplat când Martha, stând pe marginea c?zii de baie, a refuzat s? intre fiindc? apa i se p?rea prea fierbinte ?i a început s? urle când Hans a împins-o totu?i în ap?. N-am putut s? intervin, totul s-a petrecut fulger?tor. Dup? ce Martha a încasat palmele, s-a s?punit plângând, iar eu, stând acolo s-o ajut s?-?i dea pe spate ?i s?-?i ?amponeze p?rul, abia m-am ab?inut s? nu plâng ?i eu.
Dup? ce a ie?it sp??it? ?i am înf??urat-o în prosoape, m-a întrebat cu jum?tate de gur?: Mami, pe tine te-au b?tut p?rin?ii t?i vreodat?? de parc? ar fi vrut s? se consoleze c? poate s? împart? ru?inea cu cineva. I-am r?spuns c? de nenum?rate ori, dar am sim?it c? îl ur?sc pe Hans pân?-n m?duva oaselor.


Prima zi de ?coal? a Marthei a inaugurat o perioad? nou? pentru mine. Cât de mândr? eram înso?indu-mi feti?a la Grundschule! Cât de mirat? am fost s? aflu c? elevii î?i l?sau pantofii la intrare ?i mergeau în sala de clas? în ?osete – care sal? de clas? avea mochet? pe jos! Din fiecare an mi-a r?mas câte o amintire st?ruitoare în minte, ca un fel de vignet? pe care s? o pun în rama memoriei. Unele vesele altele triste, sau poate combinând în ele aceste ingrediente în doze egale.
De la sfâr?itul clasei I am r?mas cu imaginea balului. Un bal cu costume, care s-a ?inut undeva mai departe de ?coal?, la o sal? de festivit??i a prim?riei. Aflasem c? prietenele Marthei se costumeaz? în zâne ?i prin?ese, c? mamele lor le-au cump?rat materiale scumpe ?i c? le fac rochii lungi pe comand?. Mi s-a îns? p?rut mai interesant – dar m?rturisesc, ?i mai pu?in costisitor s-o costumez pe Martha în doctori??. Ideea m? amuza, pentru c? – purtat? de pasiunea mea prosteasc? – ?i eu m-a? fi costumat tot la fel dac? în copil?rie mi s-ar fi oferit ocazia.
I-am brodat pe unul dintre halatele ei de activit??i practice o cruce ro?ie. Am rugat-o pe Clara, care lucra la doctorul Cetera? la clinic? s?-mi dea o bonet? de-a ei ?i i-am transformat-o pentru c?p?orul Marthei. Tot de la ea am f?cut rost de o sering? (f?r? ac bineîn?eles). I-am dat Marthei trusa medical? de la ma?ina noastr? ?i ?sta a fost toat? recuzita ei. Ca s? fac? un mic rol, am zis s? aib? ca „pacient” iepuroiul de plu? al m?tu?ii Helga pe care l-am bandajat la cap. Rolul ei era s?-i fac? o injec?ie, s?-i trag? bandajul de cap ?i gata! – pacientul se face bine prin iscusin?a domni?oarei doctor.
Martha s-a îmbufnat când s-au decernat premiile, pentru c? fuseser? apreciate doar mo?atele care purtaser? rochii de bal, chiar dac? una din ele se încurcase ca proasta când î?i spusese rolul iar alta fusese gata s? se împiedice pe scen? în poalele rochiei. Ca s? fie totul perfect fata noastr? a pus capac la toate, aplicându-i o siring? în fund fetei care luase locul întâi ?i care întruchipa zâna prim?verii, spunând în toiul aplauzelor „tu ai nevoie de o injec?ie” episod la care s-a râs copios ne?tiindu-se c? era în afara programului dar la care înv???toarea a strâmbat din nas, considerând-o ceea ce de fapt ?i era, o agresiune din invidie.
În drum spre cas?, în timp ce eram în ma?in? ?i Hans conducea, Martha a început s? plâng? sfâ?ietor. Ce s?-i explic copilului meu? Mie mi se p?ruse c? rolul ei fusese cel mai bun ?i chiar cel mai bine jucat, fie ?i l?sând la o parte umorul involuntar de la final. Cum s-o fac s? nu mai plâng?? M-am sim?it atât de umilit? ca mam?, pentru c? fusese ideea mea ?i m-a durut atâta sup?rarea Marthei dar ?i a lui Hans care m? acuza tot pe mine.
Era o prostie, dar prostiile astea dor teribil. Îmi aminteam cum suferisem ca un câine în copil?rie când Mama o ridica în sl?vi pe Ana-Mia Stroe, colega mea de clas?.
Hans nu mi-a vorbit vreo s?pt?mân?. Aceste t?ceri ale lui au devenit cu timpul un nou mijloc de a m? domina. Îmi impuneau o nesiguran??, un stres formidabil. Întrebam de ce e sup?rat ?i-mi r?spundea c? nu are nimic.
De obicei, fi?ele astea le fac femeile nu b?rba?ii. Dar raportul nostru era de a?a natur?, încât el ?tia – ?tiuse dintotdeauna c? eu eram aceea care „voiam ceva de la el”, ?i cea care tânjeam mereu dup? siguran??. Nu se deosebea cu nimic de „gagicii” mei din tinere?e, marii mei „curtezani” de la care nu m? putusem a?tepta în final, la nimic. Dar Hans îmi era so?, iar eu eram so?ie ?i mam? într-o ?ar? care nu era a mea ?i el ?tia c? depindeam de el. Iar asta nu m-a f?cut decât s? m? r?cesc în inima mea ?i mai mult.
Din clasa a doua mi-a r?mas în minte imaginea fraudei pe care am f?cut-o pe un certificat medical. Certificatul fiicei mele, care avea în program? pe lâng? orele de educa?ie fizic? obligatorii ?i ni?te ore de sport op?ionale. Martha avea de ales între tenis, balet ?i patinaj ?i ar fi fost încântat? s? se duc? la toate. Pân? la urm? se înscrisese, f?r? ?tirea mea, la patinaj. Când mi-a spus, am fost îngrozit?. Cât de umilit? fusesem când Mama m-a pus s? patinez prima dat? ?i eu am c?zut ?i mi-a fost fric?! Nu voiam în ruptul capului ca Martha s? ri?te s? se loveasc? sau s? se accidenteze. Am hot?rât cu orice pre? c? Martha nu va merge nici la tenis, nici la balet, nici la patinaj. Orele de educa?ie fizic?, obligatorii erau de ajuns. Aveam de la vizita medical? de dinaintea înscrierii la ?coal? un certificat care constata c? Martha avea un u?or suflu sistolic, gradul 1. Asta nu era ceva grav, nici m?car semnificativ pentru o interdic?ie, s? zicem, de a face efort.
Am radiat u?or codi?a de la cifra unu ?i am transformat restul în 4. M-am prezentat la ?coal? cu hârtia în mân? ?i i-am dat-o înv???toarei.
- Bine, dar Martha s-a oferit, n-am obligat-o eu, a remarcat aceasta, contrariat?, când i-am întins hârtia.
Mi-a venit repede în cap o minciun?.
- Martha nu ?tie. Nu i-am spus, ca s? nu se sperie. A? vrea s? g?si?i un mod delicat de a o scoate din echip?.
Înv???toarea s-a uitat mirat? la mine, probabil c? nu mai întâlnise a?a o situa?ie. Dar i-a spus Marthei c? pentru ea era mai bine s? se rezume la orele obligatorii ?i cu toate c? fata mea a venit mult timp acas? îmbufnat?, am fost fericit? c? o sc?pasem de necaz.

Spre sfâr?itul clasei a treia, am fost convoca?i la o ?edint?, noi, p?rin?ii, despre condi?ia fizic? a copiilor no?tri. Asistenta medical? de la ?coal? mi-a atras aten?ia c? Martha nu mai crescuse fa?? de anul trecut. Probabil c? e din cauza faptului c? nu face sport, a spus. I-am explicat c? fata mea avea suflu sistolic ?i c? nu puteam risca.
Rapoartele acestea se trimiteau ?i acas?, pe hârtie a?a c? Hans a citit ?i a aflat. Am avut bineîn?eles o discu?ie care s-a transformat în ceart?. Unchiul Karl îi b?gase în cap c?, dac? se opereaz? de amigdale, copii cresc brusc spunând c? a?a s-a întâmplat cu el. Personal, Hans considera ca sportul ar fi o solu?ie complementar?. Înotul i se p?rea un sport elegant, bun atât pentru feti?e cât ?i pentru b?ie?i ?i numai potrivit pentru un ora? unde se mergea atâta pe ap? cum era ora?ul nostru. Era chiar un sport necesar pentru siguran??. ?i nu afecta inima decât dac? problema era foarte serioas?.
Am sim?it c? m? tulbur la minte. I-am spus lui Hans ce zisese doctorul Cetera? despre opera?ia de amigdalectomie. I-am spus ?i p?rerea pediatrului Marthei, la care fusesem de atâtea ori cu diverse r?celi – c? amigdalele au rolul lor, ca ?i apendicele, fiind parte a sistemului imunitar. Nu se scot decât dac? e imperios necesar. Exact a?a înv??asem ?i eu în ?ar?.
Atunci a izbucnit:
- Ai vrut s-o scute?ti de sport, ai scutit-o! N-o la?i s? mânânce ca ceilal?i copii, tot dai zor cu calciul t?u din lactate ?i cu vitaminele din fructe ?i din legume! Tu nu vezi c? e cea mai mic? din clas??
Nu m-am putut ab?ine ?i am ?ipat ?i eu la el:
- Cu cine vrei s? semene înalt?? M? vezi doar pe mine cum sunt! A?a am fost ?i eu în ?coal?, cea mai mic? din clas?. ?i nici tu nu e?ti chiar un brad! Martha e feti??, ce vrei s? fie o p?l?mid?? A?a sunt dr?gu?e feti?ele, minione!
- Nu m? intereseaz? gusturile tale tâmpite! Eu sunt b?rbat ?i ?tiu care sunt gusturile unui b?rbat! Fata mea n-o s? r?mân? o pitic? din cauza ta!
Am trecut peste nedelicate?ea referitoare la în?l?imea mea – c? Hans îmi arunca acum în fa?? c? nu fusesem niciodat? pe gustul lui. Dar faptul c? voia s-o d?m pe Martha la înot ?i s-o mai ?i oper?m de amigdale era de neîndurat pentru mine. Dar Hans a g?sit argumentul suprem, unul care mi-a r?sucit cu?itul în inim?.
- Ai v?zut ce-ai f?cut cu prostia ta cu carnavalul. Gânde?te-te peste câ?iva ani ce o s? simt? Martha când o s? vad? c? pe colegele ei le curteaz? b?ie?ii ?i pe ea nu. Gânde?te-te bine!
- Bine, Hans, am spus, plângând, bine, o s? fie cum vrei tu. Pentru a câta oar? îmi înecam frustrarea în lacrimi!

În primul semestru din clasa a 4-a am avut o discu?ie cu înv???toarea despre viitorul fiicei noastre.
Martha avea aplecare spre partea practic? – ?i înv???toarea o vedea mergând c?tre profilul tehnic. Profilul ?tiin?ific sau disciplinele umaniste nu erau pentru ea. Nu avea profunzimea, nici r?bdarea necesar? s? asimileze detaliile ?i s? extrag? argumentele (asta observasem ?i eu ce-i drept, verificându-i temele). Era îns? ?i în sim?ul tehnic al Marthei o chichi??. Era ceva „deconstructivist”, ceva care ar fi putut trece drept artistic dac? n-ar fi fost mai degrab? anti-artistic. Dac? i s-ar fi cerut s? construiasc? o piramid?, Martha ar fi a?ezat-o cu vârful în jos. Un fel de rebeliune? Înv???toarea nu ?tia. M? uimea faptul c? din activit??ile unui copil atât de mic se pot trage atâtea concluzii pentru parcursul viitor. Am fost îns? panicat? de faptul c? orientarea se face din clasa a 5-a ?i c? e cumva definitiv?. ?tiam de la Hans ?i de la Tante Helga, consultantul nostru pe probleme ?colare – ca persoan? din interiorul sistemului – c? sistemul german de înv???mânt e ciudat în esen??. Ciclul gimnazial e contopit cu anii de liceu, cum era pe la noi înainte de venirea comuni?tilor. Institu?ia numit? „gimnaziu” era de fapt singura care te ducea pân? la cap?t spre facultate. Celelalte dou? variante de ?coal? „secundar?” se terminau – una dup? treapta întâi de la noi (aceasta era realschule – cea pentru care Martha ar fi primit recomandare) , iar alta, cea mai slab?, dup? 9 clase. Era ?i o variant? care le îngloba pe toate trei, dar nu aveam a?a ceva în ora?ul nostru, fiindc? regulile variau de la land la land. A?a c? un p?rinte trebuia s? opteze de la început. Iar admiterea la gimnaziu se f?cea pe baz? de recomandare ?i de note.
Gândindu-m? la cât suferisem eu cu admiterea la liceu n-a? fi vrut s-o expun pe fata mea la un e?ec a?a de timpuriu. Nu voiam îns? nici s? se duc? nici la o ?coal? de unde n-ar fi intrat decât la Politehnic? ?i acolo numai în anumite condi?ii. Ce era de f?cut? Bineîn?eles c? am ?inut un consiliu de familie.
Hans o ?inea pe a lui – c? aici nu eram în România, c? nu existau preten?iile pompoase ca to?i s? fac? o facultate, c? nu era nicio ru?ine s? r?mâi cu studii „medii” ?i nicio nenorocire s? lucrezi într-o fabric? sau pe un ?antier. Doar v?zusem cât? cur??enie ?i disciplin? ?i seriozitate era la el pe ?antier! (unde totu?i nu v?zusem nicio fat?, am replicat eu). Desigur, exista ?i posibilitatea c? Martha se va c?s?tori bine ?i c? asemenea mie, nu va fi nevoit? s? munceasc?, a subliniat so?ul meu.
Totu?i eu voiam altceva pentru ea. Voiam s? aib? toate posibilit??ile deschise, f?r? a o stresa cu o munc? peste puterile ei. Nu voiam s? ajung? la un serviciu numai cu b?rba?i care ar fi privit-o de sus. Dup? vreo or? de dezbatere care m-a sec?tuit de putere, am deliberat. Era la noi în cartier, destul de aproape de unde st?team, o ?coal? particular?, a?a-zis „interna?ional?”, cu predare dual?, în german? ?i francez?, la care lucrase pân? nu demult Tante Helga (abia se pensionase). Hans nu era întru totul refractar ideii, c?ci aici Martha ar fi intrat în contact cu o anume „lume bun?”, cu copii de consuli ?i ata?a?i navali, de oameni de afaceri str?ini, ?i de al?i oameni cu bani. Nu c? Hans ar fi avut vreo simpatie pentru str?ini. Dar ei o puteau introduce Martha ?i în buna societate autohton?. În plus, ?coala se termina cu certificatul de Bac interna?ional ?i nu cu Abitur, ca restul gimnaziilor ?i se f?ceau 12 clase nu 13. Eu m? gândeam c? exigen?a n-ar fi a?a de mare nici disciplina foarte drastic?, fiind vorba de odraslele unor somit??i, dar exact aici se situau obiec?iile lui Hans. În fine, tot punând în balan?? argumentele pro ?i contra am deliberat în cele din urm? de comun acord c? fata noastr? va merge aici. Prima mea victorie adev?rat?.


Mam? denaturat?. Asta eram eu. Cu o mil? ?i o grij? boln?vicioas? pentru copilul ei. ?i Hans, care se temuse ca nu cumva s? fiu o Rabenmutter!
De?i „nu mai era copil mic” o înso?eam ?i acum pe Martha la ?coal?. ?coala interna?ional? avea un autobuz al ei dar nu-i deservea pe copiii de pe o raz? de un kilometru ci numai pe cei din cartierele mai îndep?rtate, iar noi, dup? cum am spus, st?team foarte aproape. Exista totu?i obiceiul ca ?i aceia care nu mergeau cu autobuzul s? se ia unii pe al?ii de acas? ?i s? vin? împreun? la ?coal?. Martha avea doi prieteni, un b?iat ?i o fat? care st?teau în cartier ?i cu care începuse s? se a?tepte. Mergeam ?i eu cu ei, m?gar între oi, încercând s? înjghebez o conversa?ie, stânjenit? de r?spunsurile lor monosilabice. Era clar c? ce f?ceam eu trecea, chiar pentru ni?te copii de clasa a 5-a, drept straniu ?i neavenit. La un moment dat fiica mea mi-a interzis categoric s? o mai înso?esc, pe motiv c? râdeau de ea ceilal?i copii.
Dar eu tot mergeam în spatele ei, discret. Aflasem c? se produsese o r?pire undeva în landul nostru ?i tr?iam cu o ve?nic? spaim?. Mergeam în spatele ei pân? disp?rea pe u?a ?colii ?i acolo ?tiam c? e în siguran??. Când se terminau cursurile, la fel, (a?teptam într-un parc din apropiere, unde nu m? vedea nimeni). Dar nu m? puteam ab?ine uneori – când o vedeam c?-?i scoate iarna fularul sau m?nu?ile ca s? braveze, sau când vedeam c? o lua prin vreo b?ltoac? – s? nu strig din spate dup? ea, ?i atunci m? d?deam bineîn?eles de gol, spre hazul r?ut?cios al colegilor care o înso?eau.
Am mai r?mas „celebr?” în istoria ?colii printr-o isprav?, care nu ar fi dovedit unor oameni cu scaun la cap decât devotamentul meu de mam?, poate dus la extrem, dar care unora li s-a p?rut cum s? spun ... prea de tot. Martha trebuia s? plece la o tab?r? de schi în Alpi. Hans semnase formularul prin care eram informa?i despre programul taberei ?i prin care ni se cerea acordul ca p?rin?i. Eu îns? st?team cu inima cât un purice. Se dovedise c? Hans avusese dreptate cu înotul (pân? la urm? la opera?ia de amigdalectomie fusese silit s? renun?e fiindc? medicii nu agreaser?), Martha crescuse în vacan?a dintre clasa a treia ?i clasa a patra ?i era acum în?ltu??. Dar schi-ul nu era înot, era un sport periculos, unde instructorul nu te poate salva în caz de nevoie, iar eu urma s? stau acas? timp de dou? s?pt?mâni f?r? s? ?tiu ce se s-a întâmplat cu copilul meu. Urmeau s? mearg? la o caban? izolat? sus în mun?i unde nici nu ?tiam dac? aveau telefon. Pe m?sur? ce ziua plec?rii se apropia, în mintea mea prindea tot mai mult contur ideea s? m? duc ?i eu cu ea. Ni se spusese de la bun început c? p?rin?ii nu erau admi?i, dar ca persoan? particular?, nu m? putea împiedica nimeni s? m? urc la tren ?i m? cazez exact în acela?i loc ca ei.
Hans o dusese cu ma?ina la Gara Central?, dup? care plecase la treburile lui, iar eu r?m?sesem acas? nesim?indu-m? în stare s?-mi iau r?mas bun pe un peron de gar?. Dar ?tiind c? mai era timp pân? pleca trenul m-am hot?rât brusc s?-mi pun în aplicare planul. Când am ajuns ea era acolo, la punctul de întîlnire, cu cei doi prieteni ai ei, Sabinne ?i Florian, cei cu care pleca de acas? ?i venea înapoi, ?i cu al?i copii din grupul care pleca. M-am rugat de ea, disperat?, s? m? lase s? iau ?i eu bilet. Doar c? nu m-am pus în genunchi în fa?a ei. Dar pledoaria mea s-a izbit ca de un zid. Am vrut apoi s?-i smulg promisiunea de a m? suna în fiecare zi ca s? nu mai stau cu atâta grij?.
- Cum vrei s? te sun în fiecare zi din vârful muntelui unde nu e telefon? E?ti o proast?! m-a gratulat numaidecât fata mea.
Prietenii ei s-au privit cu un subîn?eles obraznic.
- Sunt o proast?, sunt o proast?! m-am pomenit repetând pe un ton ca de cântec, a?a cum f?cea cândva Crina, sora mea.
Acum, când rememorez aceste lucruri, îmi dau seama cât de umilit? se sim?ea Crina ?i cât de ciudat de inventiv reac?iona ca s? se protejeze suflete?te salvând aparen?ele. Spre deosebire de mine Crina n-a fost înfrânt? niciodat?. S-a opus umilin?ei. Eu o înghi?isem cu polonicul, o asimilasem. De ceva timp constatasem c? incontine?a mea urinar? se agraveaz?. Mai nou m? sc?pam pe mine la orice vorb? aspr? aruncat? de cineva, a?a c? purtam în permanen?? absorbant.
Acum îns? trebuia s? bagatelizez enormitatea pe care mi-o f?cea fii-mea de fa?? cu toat? lumea. Diplomatic, am întrebat-o pe o feti?? mai m?run?ic? din grup dac? ea o nume?te la fel pe mama ei.
- Nu, a r?spuns aceasta, eu îmi respect p?rin?ii.
- Vezi? i-am spus Marthei, ca ?i când a? fi prins-o în culp?.
Dar nici vorb? s? pot devia discu?ia ?i s?-mi salvez onoarea. Martha a s?rit la gâtul meu imediat cu replica potrivit?.
- P?rin?ii ei nu se ?in dup? ea cu tot felul de tâmpenii ca tine.
- O s? v? dea telefon o dat? pe s?pt?mân?, când coborâm în ora?, a intervenit b?iatul numit Florian, privindu-m? condescendent, ?i i-am fost recunosc?toare c? m-a salvat de la o umilire complet?. M?car un str?in avea un picu?or de mil? de mine.
Nu ?tiu cum ?i când au auzit c? e trenul anun?at, cum s-au sculat de acolo cu bagajele ?i cum s-au dus pe peron. Eu am r?mas ca proasta lâng? panoul electronic din aula g?rii ?i dup? mult? vreme am reu?it s? m? adun ?i s? plec acas?.


Bineîn?eles c? Martha n-a p??it nimic, s-a întors bine mersi, s?n?toas? ?i fericit? c? se sim?ise excelent. Nu ?tiu ce discu?ie a avut ea cu tat?l ei, dar într-o zi, când eram cu to?ii liberi, ?i eu m-a întors de la cump?r?turi, Hans m? a?tepta cu un aer sumbru ?i mar?ial.
- Trebuie s? st?m de vorb?, Nina, a spus.
Am sim?it iar c? fac pe mine. M-am temut c?-mi spune c? vrea s? divor??m.
- De mâine te duci s?-?i cau?i serviciu, a spus pe un ton plat ?i categoric, acel ton al lui care nu admitea replic?.
Am fost a?a de surprins? c? era s? cad din picioare.
- P?i, m-am bâlbâit, nu ai spus tu c? vrei s? am grij? de Martha?
- Ai mult prea mult? grij?. Ai dep??it orice limit? ?i asta trebuie s? ia sfâr?it.
Desigur c? n-am c?utat prea mult serviciul ?i nici prea departe. Cum era de a?teptat, Hans ?i-a sacrificat propria lui coard? de rezerv? ?i a vorbit cu doctorul Cetera?. Unde altundeva eram mai potrivit?? Asta nu-nseamn? c? m-a angajat imediat. Era Funda?ia Haussman ce-i drept o clinic? privat?, dar fiind vorba de s?n?tatea public? criteriile erau stricte. Am f?cut trei luni de „ucenicie” în clinic?, am citit ca un ?colar toate protocoalele medicale ale viitorului meu angajator, am dat examen cu comisie. Când am fost declarat? admis? am crezut c? am apucat un tigru de coad?. ?i ca orice om la început, n-am v?zut decât partea bun? a lucrurilor, jum?tatea plin? a paharului.
În primul rând, serviciul ?sta m? f?cea s? am oarecare independen?? – contribuiam ?i eu la între?inerea fiicei mele, nu mai eram un simplu gestionar de bani adu?i de altul. Îmi ob?inusem deja cet??enia german?. Eram ?i eu ceva, chiar dac? nu cineva. Poate asta o va face pe Martha s? m? respecte mai mult, gândeam. Îi eram atât de recunosc?toare doctorului Cetera?, ce om bun ?i cu suflet! În urm? cu ceva timp, marile evenimente bulversaser? Europa. În România fusese revolu?ie, Ceau?escu c?zuse, zidul Berlinului c?zuse ?i el ?i Germania se reunificase. Reunificarea asta îns? avusese consecin?e neb?nuite pentru familia noastr?. Unchiului Karl i-a venit pe chelie c? vrea s? se întoarc? în ora?ul lui natal din fosta RDG, împotriva curentului general de migra?ie care era în sens invers. ?i a?a cum a f?cut toat? via?a, a abuzat de fidelitatea Helg?i, care s-a sim?it datoare s?-l urmeze. Plecarea m?tu?ii Helga m-a afectat mai mult decât a? fi crezut. O iubeam cu adev?rat ?i ?tiam c? ?i ea m? iube?te. Fusese poate prima fiin?? în care puteam avea încredere dup? atâ?ia ani.
În curând îns? alt? încercare a trecut ca o furtun? prin via?a mea. S-a dus a?a cum a venit, dar m-a marcat. Hans avea o lucrare la noi în ora? ?i era vremea regatei. Nu mai ?tiu pentru ce pricin? l-am a?teptat într-o sâmb?t? s? ias? de la serviciu. Am trecut împreun? printre sutele de iahturi gata s? se avânte în curs?. Mi-a atras aten?ia unul pe lâng? care treceam: o femeie blond? ?i ml?dioas?, în costum de baie manevra pânza. L-a privit insistent pe Hans, iar asta cred c? de fapt mi-a atras aten?ia, f?r? s? vreau. Uitându-se în aceea?i direc?ie ca ?i mine, a observat-o ?i el. A tres?rit violent, parc? l-ar fi mu?cat un ?arpe ?i m-a luat de mân? ?optindu-mi sugrumat:
- Nu te uita! Nu te mai uita!
N-am putut s? fac îns? ce mi-a cerut ?i, ca hipnotizat?, am întors capul, de?i trecusem de iaht. M-a strâns de mân? atât de tare, încât mi-au dat lacrimile. Treceam prin port de mân? ca doi îndr?gosti?i ?i nimeni nu în?elegea c? de fapt se consuma între noi un act de violen??.
Am în?eles imediat cine era femeia aceea superb?, cu un trup de siren?, chiar dac? n-a? fi recunoscut-o din poz?. Nu putea fi decât Anelise, fosta iubit? a lui Hans. Anii nu p?reau s?-i fi luat ceva din frumuse?e ... ?tiam de la Hans c? nu era de fel din ora? ?i c? o cunoscuse tot la o regat?. M-a frapat ?i n-am putut s?-i uit privirea cu care ea m-a urm?rit, acel dispre? acid din privire. F?r? s? vreau, am sim?it un intens sentiment de vinov??ie. Mi-am amintit de minciuna cu care îl f?cusem pe Hans s? m? ia de nevast? ... oare dac? nu a? fi min?it, el s-ar fi întors pân? la urm? la ea? Oare eu îi desp?r?isem?
Am fost tulburat? câteva s?pt?mâni. Vinov??ia f?cuse loc disper?rii. Cât timp ea se afla în ora?, c?snicia mea era în pericol. ?tiam c? el trecea în fiecare zi prin port. ?tiam c? o vedea în fiecare zi.
?i am mai avut un barometru care-mi spunea, atât de elocvent ?i de înfior?tor c? ea era prezent? în vie?ile noastre. Acesta a fost, pur ?i simplu via?a mea intim? cu so?ul meu. Dup? atâ?ia ani de c?snicie ?i de disensiuni, Hans abia se mai uita la mine, vreau s? spun ca femeie. F?ceam dragoste când ?i când, aproape mecanic, f?r? prea mare chef din partea lui ?i cu mereu aceea?i supunere umil? din partea mea. Cu alte cuvinte, îndeplineam un ritual f?r? nicio pl?cere, poate doar afar? de aceea a lui, vag?, de la punctul culminant. Acum îns? totul se schimbase. Hans m? poseda cu o pasiune str?in? de mine ?i de mai multe ori pe noapte, câteodat? ?i în plin? zi, ?i cu o intensitate de nedescris. Oare î?i d?dea seama cât? suferin?? sufleteasc? îmi provoca? Probabil c? nu.
Când mareea sexual? s-a lini?tit, am în?eles c? femeia plecase. M-am dest?inuit Clarei. Ea mi-a ar?tat partea plin? a paharului: ceea ce se petrecuse ar?ta c? cel pu?in fizic, Hans nu m? în?elase. Dar ce folos?

Martha a mai fost în multe tabere de la t?r??enia aceea cu schiul. Am stat vacan?? cu vacan?? cu inima cât un purice în timp ce Hans p?rea c? nu se teme de nimic ?i c? are o încredere deplin? în fiica noastr?. Eu, dac? încercam s? m? opun, era r?zboi în familie, ?i eram tratat? ca un inamic.
Iat? c? – ironie! a venit vremea s? fie ?i el cu capsa pus? la o plecare a Marthei iar eu s? fiu de data asta în rolul poli?istului bun, v?zând cât de mult î?i dorea ea excursia. Asta s-a întâmplat cu pu?in înainte de cea de a 13-a aniversare a fetei noastre. Ora?ul în care locuiam era înfr??it cu un ora? din Anglia ?i copiii de la ?coala interna?ional? au fost invita?i la o vizit? acolo, urmând s? stea nu la hotel ci la ni?te familii, fiecare la o alta. Hans a tunat ?i a fulgerat, c? el avea mare ur? împotriva englezilor, ca de altfel ?i împotriva americanilor. Eu ?tiam asta de ani de zile, de când ne c?s?torisem ?i îmi aminteam cu cât? Schadenfreude, cum spun nem?ii la pl?cerea r?ut?cioas?, privise la televizor ?tirile despre un conflict de peste m?ri, din ni?te insule îndep?rtate unde Anglia pierduse o groaz? de nave iar Hans (ca de altfel ?i unchiul Karl) scoteau urale ca la meci de câte ori aflau c? mai fusese scufundat? una.
?tiam c? bombardamentul în care pierise familia Helg?i ?i a lui Karl era un motiv serios, dar mie una mi se p?rea c? Hans exagereaz?, aducând mereu trecutul în prezent. Pe nimeni altcineva de când venisem aici nu auzisem s? poarte o asemenea ur?, de?i r?zboiul trecuse ?i prin p?r?ile locului.
- Trecut spui? s-a o??rât Hans. E totul în prezent. Habar n-ai câte bombe neexplodate am g?sit când s?pam funda?iile cl?dirilor, aruncate de criminalii ?ia acum 50 de ani! ?tii tu c? era s? pierdem o dat? un om din echip? pe chestia asta?
Pân? la urm? a acceptat, cu greu, ca Martha s? se duc?. Ea s-a întors foarte impresionat? de acolo. Ora?ul acela era înfr??it ?i cu Gala?iul nostru ?i a?a a cunoscut câ?iva copii români, ceva mai mari ca ea, printre care pe unul care câ?tigase o olimpiad? interna?ional? de matematic?. Ei i-au vorbit foarte frumos despre România ?i s-au împrietenit imediat când au auzit c? Martha e ?i ea pe jum?tate românc?. Iar fata noastr? ne-a repro?at c? n-am înv??at-o române?te ?i c? n-am dus-o ?i pe ea în România. Am fost foarte jena?i ?i am promis c? într-o zi o s? mergem cu to?ii, de?i ?tiam amândoi c? min?im – niciunul nu mai voiam s? d?m pe acolo având amintiri prea dureroase. Dar lucurile nu s-au oprit aici. Hans a comis-o din nou, de data asta urât de tot când – revers la medalie – ne-am trezit c? Martha ne aduce la u?? trei englezoaice de diferite vârste, venite în vizit? la schimb.
- Le bag în pizda mamii lor, a explodat Hans într-o româneasc? neao?? la care Martha a f?cut ochii mari. N-au ce c?uta aici la mine în cas?. S? se duc? la hotel.
- Hans, sunt doar ni?te copile. P?rin?ii lor le-au trimis ?tiind c? vor sta la o familie, c? vor fi în siguran??, am pledat eu.
- Capra aia mare are ?aptesprezece ani.
- Chiar ?i a?a, sunt minore, nu le prime?te nimeni la hotel.
- Atunci n-ai decât s? iei tu camera, ?i s? stai ?i tu cu ele dac? vrei s? le p?ze?ti, c? eu în cas? la mine nu le primesc.
Am luat un apartament cu dou? camere la un hotel din centru, ?i am stat cu ele ?i cu Martha trei zile. Ea a stat cu fata de ?aptesprezece ani ?i cu înc? una de cincisprezece, iar eu am stat cu cea de a treia, tot de cincisprezece ani. Nu cuno?team limba englez?, iar colega mea de camer? nu ?tia germana, a?a c? doar ne-am zâmbit una alteia tot timpul ?i ne-am în?eles prin gesturi. Copilele astea mi se p?reau altfel decât prietenii Marthei, mult mai educate ?i mai binevoitoare. Martha avea la ?coal? cercul ei, ?i spre marea satisfac?ie a lui Hans î?i f?cuse chiar contacte sus-puse, de exemplu fusese invitat? la petrecerea unei fiice de amiral. Dar aveam seza?ia c? Martha le vorbea cu dispre? despre mine, parc? to?i se uitau la mine de sus.
În alt? ordine de idei, nu ?tiu dac? englezoaicelor li se p?ruse ciudat c? Martha nu a vrut s? stea cu mine în camer?, dar eu nu m? puteam a?tepta la altceva. Martha m? respingea de multe ori ?i când intram cu vreo pricin? în camera ei de acas?, nicidecum nu m-ar fi l?sat s-o ajut la lec?ii. M? întrebam disperat? dac? nu cumva oi pu?i.
Am petrecut totu?i foarte frumos, toate cinci, le-am dus pe la muzee ?i prin parcurile de distrac?ie, le-am plimbat cu autobuzul, iar seara am mâncat la restaurant. Martha era în culmea încânt?rii c? era în compania unor fete „mari”. Le traducea, afectat?, ce explicam eu, dar nu s-a sinchisit s?-mi traduc? ?i mie ce r?spundeau ele. În ultima zi m-au dus ele pe mine la un fel de club, situat undeva la un subsol, cum v?zusem în copil?rie la Constan?a, dar aici se cânta muzic? rock ?i se dansa, erau numai pleto?i c?rora le s?rea p?rul în sus ?i-n jos ?i m-a apucat spaima de la reverbera?iile alea stridente, metalice, ca ni?te cu?ite. Ba?ii îmi bubuiau în pl?mâni ?i m? l?sau f?r? aer. Fata cea mare era ?i ea rockeri??, ?i le-a montat pe toate s? se vopseasc? pe fa?? cu un fard de pleoape vine?iu ?i s-au prins ?i ele în dansul ?la îndr?cit. Am stat pe margine ?i am v?zut-o pe fata mea cum se zbân?uie în ritmul muzicii în timp ce interpre?ii î?i chinuiau instrumentele ca pe ni?te animale. Dar aceast? intruziune a mea în ceea ce însemna o lume interzis? ?i cam însp?imânt?toare era de fapt un moment unic de bucurie pentru mine: f?ceam parte din via?a fiicei mele!
Ne-am luat a doua zi r?mas bun de la fete dup? ce le-am condus la gar? (de acolo se duceau singure la Hamburg, la aeroport) ?i via?a a reintrat în tiparul obi?nuit.
La câteva luni, cu ocazia anivers?rii Marthei, am avut un musafir îndelung a?teptat ?i bine venit. Tante Helga – f?r? unchiul Karl! Am îmbr??i?at-o cu lacrimi de dor ?i de bucurie.
Am vorbit cu ea despre Martha, despre serviciul meu la clinic?, despre mine ?i Hans. Dup? p?rerea ei, Martha trecea printr-o perioad? grea – pubertatea. Trebuia s? am r?bdare (de parc? n-avusesem pân? atunci cu prisosin??!). Ce-i drept Hans nu-i tolera obr?zniciile pe care începuse s? le aib? ?i fa?? de el. O pleznea numaidecât ?i de atâtea ori m-am b?gat între ei riscând s? iau eu palmele urm?toare, cum m? b?gam odinioar? între sora mea ?i b?ie?ii chiti?i s?-i fac? r?u – sau chiar între ea ?i Tata când reu?eam s? fiu mai iute de picior decât era el de mân?. Numai faptul c? m-ar fi putul lovi pe mine îl f?cea pe Hans s? renun?e s? continuie corec?ia. Lucru ciudat, îns?, Martha nu p?rea s? ?in? sup?rare prea mult ?i mi se p?rea c?-l respecta ?i-l iubea mai mult ... mult mai mult ca pe mine. Era între ei doi o complicitate tacit?. ?i aici Helga mi-a spus s? nu-mi fac probleme: fetele se simt mai apropiate de tat?, ea îns??i îl iubise mai mult pe tat?l ei vitreg ca pe mama ei bun?.
Dup? care am început s? vorbim despre serviciu. Am discutat întâi despre clinica Haussmann ?i potenta?ii ei. Din câte ?tiam amândou?, doctorul Cetera? fusese ginerele unuia dintre patroni ?i fondatori iar dup? ce r?m?sese v?duv se rec?s?torise cu actuala lui so?ie, Mariella, o femeie mult mai tân?r?, pe care o cunoscusem la barbecu-urile doctorului. Mariella era fiica unor Gastarbeiter-i veni?i din Italia prin anii 50, care înv??ase destul de bine române?te de la so?ul ei ?i avea un fel de a fi ironic ?i zeflemitor, pl?cându-i s? domine toate conversa?iile. Cât despre ?eful meu, doctorul Cetera?, acesta era directorul medical al firmei, iar Mariella era directoarea administrativ? ?i de personal. Cei doi b?ie?i mari ai lui Cetera? erau ?i ei medici în firm?, cum s-ar zice, un fel de afacere de familie. Organizarea clinicii era „orizontal?” cum îi pl?cea doctorului s? spun?, în sensul c? o asistent? ca mine f?cea ?i pe infirmiera, practic prelua un pacient de când i se f?cea fi?a de intrare ?i se ocupa de el pân? la cap?t, pân? în sala de opera?ie ?i înapoi în perioada de convalescen??, pân? i se scoteau firele. Pacien?ii erau cu predilec?ie femei. Înainte de a ajunge în sal?, le puneam perfuzia ?i le preg?team suflete?te. Unora le d?deam purgativul sau le f?ceam clisma. Altora le puneam sonda urinar?, dup? ce li se f?cea anestezia. Nimic deosebit de interesant, cu excep?ia opera?iei în sine. La început m-am bucurat c? nu aveam paciente cu boli grave, care m-ar fi impresionat suflete?te, clinica ocupându-se în special cu opera?iile estetice, la fa?? sau la corp – lipoaspira?ii, abdomenoplastii, liftinguri mamare. Era îns? ?i o dezam?gire. Orice cadru medical dore?te s? ajute oameni în suferin??, s? contribuie la alinarea durerii, la îns?n?to?irea pacientului. Aceasta era îns? doar o parodie a suferin?ei. Dintre to?i oamenii de pe p?mânt femeile astea erau cel mai pu?in de comp?timit. Unele aveau averi de milioane ?i veneau aici cu scopuri mizerabile: ca s? plac? unor b?rba?i mult mai tineri. Veneau din toat? lumea, chiar ?i din ??ri foste socialiste, vorbeau stâlcit germana, uneori n-o vorbeau deloc ?i nu m? în?elegeam cu ele decât cu greu. Altele îmi f?ceau confiden?e care m? umpleau de scârb?, la care d?deam – dup? bunul obicei care-mi devenise obi?nui?? – din cap politicos ?i m? sileam s? zâmbesc sau s? râd ?i s? r?spund simpatetic.
Am fost uimit? îns? când una dintre ele m-a bruftuluit de mi-au mers fulgii pentru o gre?eal? minor? – nu-mi închipuiam a?a ceva. În scurta practic? de spital pe care o f?cusem în cadrul cursului de la Dalles, ?tiam c? se întâmpla invers – asistentele se purtau urât cu pacien?ii. Am început s? m? fac c? nu aud când a început s?-mi povesteasc? iar din via?a ei privat? ?i am ie?it.
„Niiin? – pacientul nostru st?pânul nostru, în??lese?i?” mi s-a adresat doctorul Cetera? cu vocea lui t?r?g?nat? în timp ce-?i ?tergea musta?a cu dosul palmei.
„De ce, am încercat s? glumesc, am fost reclamat? c? n-ar fi a?a?”
„St?pânul nostru Nin?, a repetat, st?pânul nostru”.
Am în?eles c? nici aici nu aveam voie s?-mi exteriorizez sentimentele, frustrarea, trebuia s? m? prefac la fel ca ?i acas?, cu Hans, cu Martha, cu vecinii, cu prietenii de picnic, s? tac ?i s? înghit.
- N-ai nicio coleg? cu care s? te în?elegi mai bine? Cu care s? mai discu?i, a?a ca s?-?i mai ver?i n?duful?
A? fi putut s-o men?ionez pe Clara cu care eram în ture inverse. Nu ?tiu ce mi-a venit îns? s? men?ionez pe altcineva. Un medic din Spania venit de curând la noi în clinic? care m? saluta zâmbind de câte ori m? vedea pe culoare, la sala de mese ?i la rapoartele de gard?.
- E perfect, dar ai grij?, a spus Tante Helga râzând, s? nu cumva s? te îndr?goste?ti de el.
Am râs ?i eu, dar mai mult ca s?-i fac pl?cere m?tu?ii. Nu am mirosit nicio curs? a destinului.