proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Nu am nicio amintire despre desf??urarea fizic? a actului. M-am programat s? uit imediat detaliile. Dup? ce lucrul acela s-a petrecut, el a fost nespus de crud. ?i-a aprins o ?igar? ?i a început s? fredoneze, dup? care m-a trimis la baie s? sp?l cearceaful plin de sânge ?i de mizerie. Chiuveta era umplut? cu ap? ?i avea capacul pus. În ap? z?ceau iner?i câ?iva crapi aproape mor?i. Asta n-am s? uit niciodat?. Am gândit imediat c? a?a eram ?i eu – un pe?te aproape mort, prizonier într-o chiuvet?.
Am intrat cu picioarele ?i cu cearceaful în cad?. L-am sp?lat ?i m-am sp?lat ?i pe mine. Apoi, plângând, am întins cearceaful pe sârm? ?i am revenit în camer? la el.
M-a pus s? m? a?ez la mas? ?i s? scriu teza din nou. Mi-a dat o hârtie cu subiectele rezolvate ?i mi-a zis s? copiez întocmai. Dup? ce am terminat, a scos teza mea veche notat? cu patru ?i a rupt-o. Apoi mi-a pus în scârb? un zece pe teza ref?cut?, dup? care a spus:
- ?i-o dau mâine la clas?. Acuma du-te.
S-a uitat la ceas ?i a ad?ugat c? era ora de la care începeau oamenii s? vin? de la slujb?. M-a instruit s? nu iau liftul, s? cobor pe sc?ri.
- Dac? te opre?te cineva ?i te întreab? spui c? ai fost la Miruna Petcu de la opt. Ne-am în?eles?
Am f?cut semn c? da.
- În caz c? ... se va-ntâmpla ceva, în?elegi la ce m? refer ... nu sufli o vorb? la nimeni, vii ?i vorbe?ti cu mine, da? a mai ad?ugat în timp ce m? înc?l?am.

Nu s-a întâmplat nimic, a doua zi, speriat? ?i confuz? cum eram, mi-a ?i venit ciclul. ?tiam c? asta înseamn? c? cel pu?in de lucrul cel mai însp?imânt?tor sc?pasem. Nu voi putea îns? s? scap de stigmatul de moarte pe care-l pusese pe destinul meu. Eram condamnat? la a r?mâne singur?, la a nu avea niciodat? un so?, o familie. Cine m-ar fi luat vreodat? de so?ie? Cum a? fi putut îndura ru?inea de a face m?rturisiri, sau mai r?u, de a fi descoperit? dup? nunt?? S? îndur s? mi se scoat? ochii, a?a cum a f?cut Tata cu „m?mica”?
Apropo de ”m?mica”, aceasta parc? sim?ise c? era ceva în neregul? cu mine, ochii ei de pin?? nu se puteau în?ela. M? privea cu uit?tura aceea a ei rea ?i p?trunz?toare, ca ?i cum – Doamne, de unde? – ar fi b?nuit ceva.
Nu dup? mult timp, a urmat ziua uneia dintre prietenele mele. Înainte ca mie s? mi se-ntâmple nenorocirea, ne invitase pe toate la o petrecere dup? ore, iar eu reu?isem s?-l conving pe Tata s? m? lase. Intrând cu fetele într-o parfumerie, îmi cump?rasem o trus? ieftin? de fard de pleoape cu dou? culori, mai mult de jen?, ca s? nu m? mai certe c? eram a?a de troglodit?. În ziua aceea, Tata a descoperit trusa pe etajera din baie ?i a venit val-vârtej la mine-n camer? s?-mi fac? scandal.
- Ce, ai de gând s-ajungi o curv? ca m?-ta care te-a f?cut? mi-a strigat. N-ai s? te duci acolo fardat?, ca o brezaie. S? ?tii c? ?i-o dau la co?.
N-am îndr?znit s?-i r?spund c? toate fetele din clas? se machiau când ie?eau în ora?, în afar? de mine. Am spus cu jum?tate de glas:
- Bine, t?ticule.
Oricum via?a mi se rupsese în dou?, oricum nu m-a? fi dus la petrecerea aia decât din obliga?ie, pentru c? apucasem s? promit. A dat s? ias?, dar ceva îl zgând?rea ?i s-a întors din pragul u?ii ?i mi-a zis printre din?i:
- Nu cumva ai început s? faci futuri cu b?rba?i?
Nu era o întrebare, era mai mult o acuza?ie. Vulgaritatea acelui cuvânt m-a jignit atât de tare în situa?ia în care eram, c? am început s? plâng cu sughi?uri. Cum de m? b?nuia? Ce i-a putut spune Puica? Se aflase ceva despre mine? Cum? Sau era numai con?tiin?a mea vinovat? – Doamne, eram cu adev?rat vinovat? de ceva?
Luând plânsul meu drept o nega?ie ?i satisf?cut c? m? atinsese, s-a dus în dormitor. Nu ?tiam ce s? fac. Cheful de lec?ii mi se dusese. Am vrut s?-mi fac tema pentru medita?ia la fizic? dar eram prea ab?tut?. Am dat drumul la radio ?i am g?sit pe programul doi muzic? simfonic?. În fine, ceva ce nu era muzic? u?oar?, c? nu m? pricepeam de loc s? ?tiu ce-i aia muzic? de camer?, ce-i aia simfonic? etc. Era o bucat? pentru pian, o melodie obsedant?, repetitiv? ?i totu?i cumva perpetuu descendent?, ca o scar? în spiral?. Cu fiecare not?, cu fiecare ap?sare de clap? te f?cea s? te scufunzi în tine tot mai adânc, într-o tristete incomensurabil?. Se potrivea atât de bine cu starea mea c? am dat aparatul mai tare. Apoi, incon?tient l-am dat ?i mai tare. ?i mai tare, din ce în ce mai tare, pân? când roti?a nu s-a mai putut învârti, c? era la maximum. Nici n-am b?gat de seam? când doamna Ioani?oaia de sus mi-a b?tut în ?eav?. N-am b?gat de seam? nici c? pe hol s-au auzit pa?i precipita?i, nici n-am auzit u?a deschizându-se. Eram atât de transpus? ?i deodat? m-am trezit în?f?cat? de p?r, smucit? în sus de pe scaun ?i împins? cu capul în fereastr?. Am mai avut timp s? m? întorc ?i s?-i v?d fa?a ro?ie de furie, c? m-a ?i lovit cu pumnul în obraz ?i cu capul în gur?. S-a repezit apoi la aparat ?i l-a izbit de perete pân? când plasticul a pleznit ?i bateriile au c?zut, amu?indu-l pe dat?. Dup? care s-a repezit la dulapul de haine ?i mi-a sfâ?iat rochia de stof? pe care mi-o preg?tisem pentru petrecere.
În fine, în culmea furiei, m-a mai izbit cu pumnul în cap de câteva ori pân? ce am c?zut la p?mânt, dup? care a continuat s? m? loveasc? cu picioarele. Cred c? la un moment dat am început s? ?ip, sperând c? m?car mama Puica o s? vin? s? m? salveze, dar n-a venit nimeni ?i el nu s-a oprit. Cred c? madam Ioani?oaia a b?tut iar în ?eav?, nu ?tiu sigur, nu mai eram con?tient? decât pe sfert de ce se întâmpla cu mine. La sfâr?itul ordaliei z?ceam într-o balt? de pipi. Sim?eam gustul sângelui pe buze. Casa se învârtea cu mine. Lacrimile îmi ?iroiau pe obraji nu atât din cauza corec?iei fizice propriu zise cât a ultragiului, a modului cum m? b?tuse: ca un golan care bate alt golan pe strad?. Era de presupus c? pumnii, picioarele ?i capetele în gur? i le datora Mamei ?i i le-ar fi dat ei dac? prin cine ?tie ce întâmplare ar fi întâlnit-o. Dar am hot?rât în inima mea c? n-o s?-l iert niciodat?. C? n-o s?-l mai consider niciodat? rud? de sânge ?i de suflet ci doar ceea ce era de fapt – o brut? îndr?cit?. Nu mi-ar fi p?sat dac? – dup? bunul lui obicei f?cea o criz? de tensiune. Nu-mi mai p?sa dac? ar fi murit, împlinind blestemul Bunicii.
M-am ridicat de pe du?umea. Eram îmbr?cat? cu lenjeria ?i cu dresurile de ?coal? – se udaser? toate. Am cotrob?it în dulap dar n-aveam decât o pereche de ciorapi negri, cu care n-aveam voie la liceu, a?a c? m-am hot?rât s? merg în picioarele goale de?i abia dac? erau 15 grade afar?. N-am îndr?znit s? m? uit în oglind?. Am mai avut puterea s? m? duc s?-i cump?r flori de la flor?rie prietenei care se s?rb?torea. Am spus c? m? împiedicasem ?i c?zusem într-o balt?, lovindu-m? r?u ?i udându-mi ciorapii. M-am scuzat c? n-o s? pot s? vin la ziua ei, pretextând c? m? doare tare capul.
Când am ajuns acas? dup? ore Lucian Postolache z?cea nemi?cat în cada de baie, cu m?dularul într-o erec?ie fulminant?, încremenit?. Avea ochii închi?i. Blestemul Bunicii se împlinise. Peste o s?pt?mân? ar fi f?cut 40 de ani.
Apa era înc? fierbinte ?i pe foc la buc?t?rie, mai era o oal? cu ap?. Coana Puica jeluia de mama focului, un plâns fals, din gur?, f?r? lacrimi.


Imaginea lui avea s? mi se arate adeseori în vis. Nu ca un repro?, pentru c? nu m? sim?eam vinovat?. Nu provocasem cu nimic acea criz? de furie paroxistic?, bestial?; pentru ceea ce f?cusem într-adev?r în tulburarea mea de copil, s-ar fi putut limita s?-mi închid? aparatul, eventual s?-mi dea o palm?, ?i atât. Dar adeseori m? întrebam ce c?uta apa aceea fierbinte în cad? ?i de ce coana Puica mai preg?tea o oal?. Urma s? m? fac doctori?? ?i o oarecare judecat? medical? mi se formase. Cum s? bagi un om care are o criz? de tensiune în ap? fierbinte pân? la gât, când ri?ti s?-i provoci un ?oc prin dilatarea brusc? a tuturor vaselor? Ce f?cuse „m?mica”? Am întrebat-o cu jum?tate de gur? iar ea mi-a r?spuns în?epat? c? el ceruse a?a c?-i era foarte frig. La fel de în?epat? ?i foarte veninoas? mi-a repro?at c? eu îl adusesem într-un asemenea hal de enervare, pentru c? eram pe cale s? devin ca ?i Mama, o curv?. Nu am îndr?znit s?-i r?spund c? eram de fapt sigur? c? ea era aceea care îl otr?vise cu insinu?rile împotriva mea. Încet, am început s? realizez c? situa?ia mea nu era deloc de invidiat. C? a?a cum m? temusem, r?m?sesem singur? cu o femeie de care îmi era fric? ?i care continua s? locuiasc? cu mine.
În acea stare sufleteasc? am dat examenul de admitere la facultate. M-am v?zut numele pentru a doua oar? în via?? pe o list? de respin?i. Fizica îmi jucase festa, la restul luasem note bune. Mul?i din clasa mea, inclusiv prietenele mele, picaser?, dar asta nu m? consola. Îns? durerea era amortizat? cumva de marile schimb?rile care se produseser? în via?a mea.

Dac? mama Puica o fi sperat c? f?cându-i felul so?ului ei r?mânea mo?tenitoare pe o parte din cas?, în curând a aflat – nu ?tiu de la cine – c? lucrurile nu st?teau deloc a?a. Conform spuselor celor cu care st?tuse de vorb?, dac? nu fusese?i c?s?torit mai mult de zece ani cu cineva, erai exclus de la mo?tenire. Cum ea fusese m?ritat? cu tata doar opt ani, prin decesul lui Lucian Postolache casa îmi revenea exclusiv mie. Acuma eu dac? a? fi sperat, am?râta de mine, c? o s? scap în fine de coana Puica, era rândul meu s? aflu c? m? în?elam amarnic. Ceea ce a urmat a fost un an de tortur? neîntrerupt? ?i de continu? batere la cap. Lucrul pe care mi-l cerea era s? nu deschid succesiunea.
- Las, c? tu te m?ri?i ?i te duci dup? b?rbat?-tu, îmi spunea. Eu n-am unde m? duce. Casa asta mi se cuvine mie, indiferent de ce spune legea, c? eu i-am suportat hachi?ele lui tac-tu pân? n-am mai putut.
A? fi putut s? r?spund c? dac? suferin?a era motiv de a revendica o mo?tenire, eu suferisem cu mult mai mult. Dar mi-era fric?. Oricum o asiguram solemn c? eu n-a? fi dat-o niciodat? afar?, chiar dac?-mi luam în primire, legal, mo?tenirea.
- ?i dac? cine ?tie cum, dai ortu popii, c? nu se ?tie niciodat?, ?i Doamne-fere?te, se întoarce m?-ta din crailâc? Te mo?tene?te ?i m? d? pe mine afar?.
În fiecare zi m? sculam cu hot?rârea de a lua pe furi? certificatul de deces pentru a deschide succesiunea dup? tata, dar îndat? ce d?deam cu ochii de persoana ei autoritar? sau doar îi auzeam, poruncitor, glasul, hot?rârea mi se risipea. Eram ca un câine dresat.
M? întrebam totu?i de ce tr?gea cu din?ii de casa asta atunci când era proprietar? pe casa de la ?ar? a bunicului Wili. ?tiam c? o d?duse lui frate-su în custodie, dar era a ei ?i se putea duce acolo oricând. Numai c? dup? toate probabilit??ile coana Puica se spurcase la ora? ?i nu mai voia s? se întoarc? de unde venise.
Între timp, am mai aflat lucruri interesante. De pild?, mi-am dat seama c? “m?mica” scosese pe ?estache banii de la CEC pe care tata îi strânsese cu atâta trud?. Avea drept de retragere pe libretul de CEC (era un carne?el cam cât un buletin, cu stema RSR pe ultima foaie) ?i am v?zut acolo, cu cerneal? mov, ultima opera?iune, dând întâmpl?tor în debara peste cutia cu documentele noastre de familie. Practic, p?c?lindu-le pe func?ionare, scosese cei aproape 70 de mii ?i mai mult ca sigur, î?i f?cuse un libret numai al ei. O parte din bani veneau desigur, pentru cheltuilelile curente ale casei. Din banii ??tia îmi d?dea ?i mie pentru medita?ie (continuasem cu fizica) neuitând s?-mi scoat? ochii c? tr?iam completamente pe spuza ei. Asta m? sup?ra dar trebuia s-o înghit ?i s? m? concentrez pe înv???tur?. O parte din colegele mele care picaser? ca ?i mine d?duser? în toamn? sau se preg?teau s? dea acum la chimie industrial?, la Politehnic?. Dar pentru mine asta ar fi însemnat s? m? întorc din nou la calvarul matematicii ceea ce m? îngrozea, ?i desigur, s? arunc peste bord visul meu. Nu doream s? fac asta.
A venit ?i clipa decisiv?, dar cu toate speran?ele, eforturile ?i voin?a mea, am fost din nou sub linie. De data asta am luat aproape nou? la fizic?, opt ?i ceva la chimie, dar în jur de ?ase la anatomie. Nu am putut vorbi ?i nici mânca aproape nimic câteva zile.


Dup? al doilea e?ec de la facultate am priceput c? trebuia s? fac ceva cu via?a mea, s? am ?i eu banii mei (la pensie de urma? nu mai aveam dreptul), ca s?-mi pot pl?ti ?i a doua medita?ie, la anatomie. ?tiam din liceu s? fac injec?ii, a?a c? mi-am cump?rat ustensilele necesare ?i am dat sfoar? în ?ar?, cum se spune. Pe la jum?tatea toamnei, aveam deja câ?iva vecini în bloc care apelau cu regularitate la mine. Aveam mân? u?oar?, veneam la orice or? din zi sau din noapte, sterilizam bine instrumentarul ?i nu gre?eam când întocmeam schema de tratament dup? re?et?, lucru la care se încurcau mai toate asistentele cu diplom?. Am început încet încet s?-mi fac clientel? prin tot cartierul, c?ci vorba bun? merge din gur?-n gur?. Luam bani pu?ini, nu m? l?comeam, c? pe de alt? parte mi-era fric? s? nu m? reclame la Mili?ie.
În acea perioad? s-au perindat prin via?a mea câ?iva b?rba?i, s?-i numesc oare pretenden?i? Unul dintre ei mi-a fost meditator la anatomie – era student la medicin? în anul patru ?i d?dea medita?ii cu jum?tate de pre? – g?sisem un anun? lipit într-o sta?ie de autobuz ?i îl sunasem. M? medita în parcul Her?str?u – la sala de lectur? în aer liber sau pe paji?tile dinspre ?oseaua Nordului iar eu îi d?deam la sfâr?it câte 50 de lei într-un plic. Dup? a dou? lec?ie mi-a cerut s?-i fiu prieten?. Era mult mai mare ca mine, provenea dintr-o familie de medici cu renume, ?i el îns? picase de câteva ori ?i avea deja chelie. A fost primul b?iat care m-a s?rutat, buzele lui c?rnoase m? supuneau la adev?rate cazne prelungite dup? care a început s? m? s?rute „fran?uze?te” ?i asta m? îngre?o?a profund dar nu îndr?zneam s?-l refuz. Amintirea a ceea ce se petrecuse între mine ?i profesorul acela din liceu m? împiedica s? simt orice pl?cere fizic?. În plus, b?iatul ?sta nu-mi pl?cea deloc dar nu aveam de ales. Îmi doream atât de mult s? am familia mea ?i nu puteam da cu piciorul la a?a o ?ans?. S-a purtat m?g?re?te într-un final, când dup? câteva luni de prietenie m-a cerut de nevast? iar când eu l-am rugat s? vin? la „mama” Puica s? discute cu ea detaliile de cununie, a spus c? vrea s? a?tept?m pân? când o s? intru la facultate. Mi-a m?rtusit f?r? nicio jen? c? se consultase cu p?rin?ii lui ?i c? ei se temeau „ca nu cumva s? ne trezim cu o sor? medical? în familie” ?i mi-a mai spus-o ?i râzând, ca pe o glum? grozav?. Între timp, îmi oferea cu generozitate s? tr?iesc cu el prin parcurile capitalei, c? face bine la s?n?tate. Asta m-a jignit adânc. Eu voiam un so?, o familie ?i copii, nu puteam concepe s? fiu o otreap?. L-am refuzat ?i nu ne-am mai întâlnit. L-am mai rev?zut o singur? dat?, dup? examenul din var?, la avizier, unde se uita ca un la? la toate listele s? vad? dac? am intrat. Probabil c? ?i-a râs în barb?. Picasem ?i a treia oar?.

Inutil s? spun c? ?i cu al?i b?ie?i rela?ia a e?uat lamentabil. Unii m-au invitat s? m? cunoasc? familiile lor ?i mamelor nu le-a convenit situa?ia mea. Al?ii m-au dus la teatru ?i la cinema ?i dup? câteva randevu-uri s-au dat la fund inexplicabil. Nu ?tiam dac? pur ?i simplu nu aveam nici pic de noroc sau nu eram suficient de frumoas?. Mi se p?rea c? oricum nu atrag decât indivizi urâ?i, b?trânicio?i ?i cam grosolani. Poate c? de vin? era ?i faptul c? eram timid? ?i f?r? prestan??, ca un ?oricel. Poate c? m? îmbr?cam prea s?r?c?cios, prea modest. Sau poate c? ceea ce ?tiam în fundul con?tiin?ei mele – c? eram „început?”, c? la examenul final, adic? noaptea nun?ii, n-a? fi putut trece drept o fat? cuminte – m? f?ceau s? m? port mult prea concesiv ?i supus. Iar fata f?r? ifose r?mâne, cum se spune în popor, nedansat?.
De la un timp mi-a devenit evident c? dac? Mama Puica ar fi fost în competi?ie cu mine pentru m?riti?, ea ar fi câ?tigat. Se ?inea dup? fundul ei – nu ?tiu cum o cunoscuse – un tip între dou? vârste, numit Costic? Dobo?, de meserie mecanic de locomotiv?, originar de undeva de la ?ar?, din împrejurimile Bucure?tiului ?i el v?duv. În curând m-am procopsit cu un „tat? vitreg” în persoana acestui nea Costic?, cum mi-a zis c? pot s?-i spun. Asta înseamn? c? atunci când nu era în tur? dormea la noi, mai precis cu mama Puica, în patul în care cândva, pe un alt mal al timpului vie?ii mele, dormiser? p?rin?ii mei, Vera ?i Lucian.
Cumva resemnat? în privin?a admiterii la medicin?, la care sim?eam c? am tot mai pu?ine ?anse cu trecerea timpului, m? înscrisesem la un curs de surori medicale de la Universitatea Popular?. Aceasta era undeva pe Magheru, la sala Dalles, cum i se spunea, dar cursurile propriu-zise le aveam undeva pe la Pia?a Amzei într-o cl?dire veche, un fel de vil?. Încercasem în prealabil s?-mi g?sesc o slujb? la un spital, dar altceva decât femeie de serviciu nu voia s? m? angajeze nimeni pentru c? nu aveam studii de specialitate. Fusesem în ?coala general?, apoi ?i în liceu la „Sanitarii pricepu?i”, dar asta nu-mi d?dea vreo ?ans? real?, era privit? ca o joac? de copii. Nici m?car ca tehnician de laborator sau biolog cu studii medii nu puteam s? lucrez, c? nu m? dusesem la reparti?ie dup? terminarea liceului ?i acum nu mai erau posturi vacante. Fusesem îndrumat? îns? s? fac aceste cursuri post liceale ?i a?a ajunsesem aici. Îmi pl?cea ceea ce studiam. Era un fel de alternativ?, o cale mai scurt? spre o medicin? de nivel mediu, dar oricum medicin?. În trimestrul întâi am f?cut un curs despre medicamente. Luam micul dejun în cap cu antiinflamatoare, antipiretice ?i antialgice, m? culcam în gând cu bactericide, bacteriostatice ?i bacteriolitice. În fiecare noapte adormeam cu cartea în bra?e. M? pasiona mai mult decât complicata anatomie, cu desenele alea în spa?iu pe care abia le în?elegeam ?i cu am?nuntele atât de greu de ?inut minte.
Toate ar fi fost oarecum bune ?i în armonie, dac? cucoanei Puica nu i-ar fi venit bâzdâcul s? scape de mine din cas? ?i din via?a ei cu orice pre?. Acum c? femeia avea b?rbat din nou, nu prea mai era loc ?i pentru mine.
La început, a încercat s?-mi bage pe gât cu de-a sila pe un nepot de-al lui Nea Costic?. Mi l-a prezentat în Gara de Nord, dup? care ne-am a?ezat pe o banc? din parcul din fa?a Palatului CFR. Spre norocul meu, nu i-a pl?cut de mine ?i nu mi-a mai dat alt? întâlnire. Apoi coana Puica a propus s? m? v?d cu un nepot de-al ei. De data asta am refuzat categoric ?i i-am spus c? nu m? m?rit cu un ??ran. Mi-a dat o palm? de mi-a dat sângele pe nas ?i m-am sc?pat în chilo?i, iar Nea Costic? a s?rit împ?ciuitor ?i a spus, las?, s?raca fat?, de ce o ba?i, ?i a calmat-o pe nebun?.
Nici moart? nu m-a? fi dat pe mâna cuiva din neamul Puic?i sau al apropia?ilor ei. N-a? fi acceptat ca ea s? afle c? nu eram fat? mare, s? aib? ascendent asupra mea, s? zic? c? tata a avut dreptate, c? fusesem într-adev?r o curv?. Era ultima mea f?râm? de demnitate la care nu voiam s? renun?, oricare ar fi fost pre?ul.
Pricepând c? nu va avea succes cu tactica asta, m?mica a început s? bat? alte apropouri. Eram ditamai m?g?ri?a ?i tr?iam pe banii ei ?i ai lui b?rbat?-su. Nu g?seam serviciu în Bucure?ti? S? m? duc în provincie, unde erau mai multe posturi libere ?i-mi d?deau ?i loc la un c?min de nefamili?ti. Asta puteam s-o fac numai peste un an, îi r?spundeam, când îmi luam calificarea. Dar nu era nimic sigur, c? nu ni se d?deau reparti?ii. În plus, nu voiam s? renun? cu totul la Medicin?. Voiam s? mai încerc o dat?, poate ultima. Nici acum nu pricepeam ce îmi sc?pa, unde gre?eam. Luam note relativ mari de fiecare dat?, dar nu suficient pentru a trece pragul.
- O s? dai în primire cu atâta înv???tur?, îmi spunea veninoas?. Nu vezi c? nu e?ti în stare?
Pân? la urm? a în?eles c? nu putea sc?pa de mine cum nu puteam nici eu sc?pa de ea, cel pu?in pentru moment. Dar îmi g?sea pricin? pentru orice, cum f?cea în copil?rie, în anul când venise la noi. Nu voiam s? m? duc cu gunoiul seara târziu tocmai la cel?lat cap?t al aleii, unde se adunau câinii? Zbang, o palm?. Spuneam c? n-am timp s-o ajut s? fac nu ?tiu ce pr?jitur?, c? vreau s? apuc s?-mi înv?? pân? nu se stinge curentul? A?ijderea. Via?a mea devenise un calvar. ?tiam c? o face întradins. Bietul Nea Costic?, care desigur, nu pricepea nimic, era mereu uimit ?i încerca s-o domoleasc?. Eram încredin?at? c? f?r? el mi-ar fi dat pân? la urm? cu ceva în cap s? scape de mine definitiv, cum sc?pase de al?i membri ai familiei mele.

Într-o zi c?reia în filmele americane i s-ar spune „fateful day”, când m-am întors de la cursuri am v?zut în fa?a blocului nostru un b?rbat cu un buchet de flori în mân?. M-am întrebat pe cine o fi a?teptând. Când b?rbatul mi-a auzit pa?ii, s-a întors c?tre mine, a scos un mic chiot de surpriz? ?i s-a repezit ?i m-a pupat, oferindu-mi buchetul.
- Nina, dac-ai ?ti cât am umblat ca s? aflu unde stai!
În fa?a privirii mele uimite, s-a dat un pas înapoi, u?or jenat ?i a spus:
- Nu ?tii cine sunt eu, nu m? mai recuno?ti, a?a-i? Sunt Hans, v?rul t?u din Germania. Ne-am cunoscut la mare, cu ani în urm?!
Mi-a s?rit inima din piept. Primul meu gând a fost la Mama. Dup? atâ?ia ani aveam în sfâr?it o veste de la ea! Abia am îng?imat:
- Mama! Ce face Mama? Ea te-a trimis?
Hans p?rea acum el surprins, de întrebare.
- Nu, nu ?tiu, nu te-a mai vizitat? Am aflat c? Tante Vera l-a p?r?sit pe tat?l t?u ?i c? el ?i-a ref?cut via?a cu Tante Puica. Dar n-am ?tiut c? nu v? vede?i.
Mi-a povestit apoi cum d?duse de mine. Fusese în provincie, la Craiova, ?i luase leg?tura cu un alt neam? de origine, un prieten al lui Vili Helmans, bunicul nostru comun ?i acesta îi povestise ultimele nout??i, atâta cât ?tia el. Apoi luase leg?tura cu fratele Mamei Puica ?i acesta îi d?duse adresa ei de la Bucure?ti. Nu-i spusese îns? ?i apartamentul ?i cum la cutiile noastre po?tale numele era ?ters, Hans se împotmolise ?i hot?râse s? m? a?tepte afar? pân? când o s? apar. A?a d?duse de mine.
N-am vrut s?-l invit sus pentru c? nu ?tiam cum ar fi reac?ionat coana Puica. I-am propus s? mergem prin „23 August” ?i el m-a luat de bra? ?i ne-am îndreptat spre parcul copil?riei mele. Pe drum i-am spus c? sora mea pe care n-o cunoscuse murise, c? nici Tata nu mai era, ?i c? „m?mica” se încurcase cu alt b?rbat. Hans a oftat ?i aveam s? aflu în curând de ce, lucru de care era oarecum legat ?i motivul vizitei lui aici. Dar mai întâi mi-a povestit c? acum locuia în Germania Federal?, c? terminase o ?coal? medie de arhitectur? ?i c? lucra în construc?ii, conducând o mic? echip? de pe un post similar celui de diriginte de ?antier de la noi. Emigraser? acolo cu to?ii, el cu tat?l ?i mama lui vitreg?, cu m?tu?a Helga ?i cu unchiul Karl. Se aflau într-un ora? mare din nordul RFG, un port prosper unde mai întâlniser? ?i al?i români. În acele zile de demult, când ne v?zuser?m, la Mamaia, tat?l lui îi propusese mamei mele s? vin? cu ei, promi?ându-i s? o lanseze ?i pe ea în muzic? ?i s? fac? o vedet? din ea a?a cum f?cuse din Hannelore. În definitiv ?i Mama avea voce (fusese solist? în corul institutului pedagogic), era frumoas? ?i tân?r?, ?i el putea compune pentru amândou?. Dar Mama l-a refuzat categoric, cel pu?in pentru viitorul apropiat. Dac? Mama ar fi hotârât pân? la urm? s? emigreze în Germania, cu siguran?? ar fi luat leg?tura cu ei. Cum asta nu s-a întâmplat, lui Hans îi era clar c? Mama nu se afla în RFG.
Hans nu mai fusese niciodat? în Bucure?ti ?i l-am dus pe alei, pe la Teatrul de Var?, pe la fosta c?su?? a Vulpi?ei ?i pe la lac. Apoi am ie?it la turnul de para?utism ?i am luat-o pe o potec? spre stadion. Hans înainte, cu curiozitatea exploratorului. Eu, în urm?, înh?mat? la gândurile mele.
Am trecut pe lâng? cl?direa patinoarului unde c?zusem pe ghea?? ca o proast? cu ani în urm? ?i Mama se sup?rase a?a r?u. Am ocolit ni?te terenuri de tenis ?i am ajuns în parcul ce înconjoar? stadionul. Ne-am a?ezat pe o banc? unul lâng? altul ?i el mi-a m?rturisit adev?ratul motiv pentru care m? c?utase.
Tat?l lui, unchiul Oti era pe moarte. El ?i cu Hanne, mama vitreg? a lui Hans, avuseser? un accident în timp ce se duceau la un turneu, îi lovise un TIR ?i ma?ina se r?sturnase ?i luase foc. Nu explodase, dar arsese mocnit în timp ce ei erau imobiliza?i în?untru. Hanne se sufocase ?i murise, el sc?pase cu via??, dar particulele acelea toxice pe care le inhalase îi otr?viser? sângele ?i dup? câ?iva ani f?cuse leucemie. De?i ?inuse un regim ascetic boala avansase ?i acum ajunsese în faza terminal?. Nu mai avea putere, era imobilizat la pat. Având o constitu?ie tare totu?i ?i un organism altfel s?n?tos, via?a se p?rea c? nu-l va p?r?si u?or. Dar deznod?mântul era previzibil. Ultima lui dorin?? era s?-l vad? pe Hans c?p?tuit ?i la casa lui, acum dup? ce avusese satisfac?ia s?-l vad? împlinit pe plan profesional. ?i aici era marea problem? pentru care venise în România.
Îmi p?rea tare r?u pentru unchiul Oti ?i mai ales pentru Hannelore al c?rei dans ?i voce le purtam în memorie (oare ce f?cusem cu discul? Oricum nu aveam pick-up s?-l ascult) dar eram curioas? ce-i putea oferi ?ara noastr? lui Hans.
Explica?ia a venit în continuare. O so?ie! De?i se realizase pecuniar ?i se integrase în comunitate, Hans nu era privit chiar ca un vest-german get-beget. Era venitul din est, „comunistul” transfug, iar nem?oaicele de familie, crescute în buna tradi?ie, îl priveau cu oarecare reticen??. Hans c?uta o fat? cuminte, modest? ?i gospodin?, care s? aib? grij? de copiii viitori ?i s? fie fidel?. Fetele care catadicsiser? s? se uite la el i se p?ruser? prea emancipate, prea libertine, erau azi cu unul, mâine cu altul, f?r? prejudec??i ?i sentimente.
- Ai fost îndr?gostit de vreuna din ele? l-am întrebat din pur? curiozitate.
În loc de r?spuns, Hans a scos din buzunar un medalion în form? de inim? ?i l-a desf?cut. A ap?rut în?untru un splendit cap buclat de fat? blond?, foarte stilat, a?a cum v?zusem în revistele Neckerman.
- Ea e Anelise, a spus. Nu ?tiu de ce o mai p?strez. M-a în?elat cu cel mai bun prieten pe care-l aveam. ?i nici m?car nu eram c?s?tori?i!
Am r?mas u?or surprins? ?i am zâmbit închipuindu-mi-l pe Hans, ursuzul din copil?rie, îndr?gostit lulea ?i în?elat. În privin?a so?iei românce îns?, i-am explicat c? din câte ?tiam eu (avusesem o vecin? în cartier care se m?ritase cu un suedez) procesul de c?s?torie cu un str?in putea lua ?i ?ase luni de zile pân? primeai aprobarea.
- E oricum mai pu?in decât mi-ar lua în Germania s? o iau de la cap?t, s? cunosc o fat? cinstit?, în ipoteza c? m-ar accepta, ?i s-o curtez a?a cum se cuvine.
- Deci vrei s?-?i g?sesc pur ?i simplu o so?ie? Mi se p?rea amuzant s? joc la cel?lat cap?t: s? fac eu pentru altcineva ceea ce încercase coana Puica s? fac? pentru mine.
- Da, a confirmat Hans zâmbind, nu ai cumva printre prietenele tale vreo fat? care s? corespund? cu ceea ce vreau eu?
Le-am trecut mental în revist? pe colegele mele de la Dalles. Mi-am dat seama c? nu o cuno?team suficient de bine pe niciuna încât s?-i pot garanta în fa?a lui Hans calit??ile morale. Totodat?, nu puteam vorbi cu nicuna deschis despre faptul c? am un v?r neam?, cu atât mai pu?in s? fac pe pe?itoarea într-o problem? a?a sensibil? ca m?riti?ul cu un cet??ean str?in ?i emigrarea.
O idee mi-a venit atunci ca din zbor, ?i am cânt?rit consecin?ele pre? de o secund?. Am spus încet:
- Dac? tot ?i-e indiferent pe cine iei ?i vrei doar o fat? de treab? ?i gospodin?, de ce nu m-ai lua chiar pe mine? Eu a? merge cu tine oriunde!
(asta însemna sfâr?itul definitiv al visului meu de a deveni medic dar în acela?i timp singura fereastr? în zidul care-mi înconjura via?a ?i o f?cea atât de trist? ?i de f?r? perspectiv?)
Hans s-a uitat la mine uluit de parc? ar fi auzit un tr?snet în plin cer cu soare.
- Tu?? Dar e imposibil!
- De ce, am replicat, sunt a?a de urât?? Nu-?i place cum ar?t niciun pic?
- Nu-i vorba de asta Nina, ?tii bine, e?ti fat? dr?gu??. Dar suntem veri.
- ?tii bine c? nu suntem veri de sânge. Religia catolic? nici m?car nu interzice c?s?toria între veri adev?ra?i.
- Dar o interzice între cei care au fost ca ni?te fra?i în copil?rie.
- Faptul c? ne-am v?zut o dat? nu înseamn? c? am fost ca ni?te fra?i. De altfel ai promis, am ad?ugat râzând fals. Î?i mai aduci aminte? Ai promis c? te însori cu mine.
- Nina, eram un copil, ce mama m?-sii!
Am oftat adânc. Ie?irea pe care o întrev?zusem pre? de o clip? se obturase ?i zidul vie?ii mele era iar impenetrabil. Pentru mine nu exista nicio solu?ie.
Hans m-a cuprins cu bra?ul pe dup? mijloc ?i mi-a mângâiat obrazul cu dosul mâinii celeilalte. Mi-au dat lacrimile. I-am spus cât sunt de disperat?. I-am spus de b?t?ile pe care le primeam de la coana Puica f?r? încetare ?i despre cât? umilin?? înduram. I-am spus c? nu mai pot s? suport, c? n-am unde m? duce, c? n-am un ?fan? de pus de-o parte ?i c? practic n-am înc? nicio meserie.
A început s?-mi vorbeasc? pe un ton dulce ?i alint?tor c? noi copiii trebuie s? fim concilian?i ?i ascult?tori cu p?rin?ii, fie ?i vitregi. ?i pe el Hannelore, Dumnezeu s-o odihneasc?, a?a dr?g?la?? ?i fragil? cum p?rea, îl mai corec?ionase uneori, poate mai dur decât ar fi f?cut-o o mam? adev?rat?. Trebuia s? ac?ionez cu r?bdare ?i în?elegere ?i s? nu m? revolt din atâta lucru. P?rin?ii întotdeauna ne vor binele chiar dac? nu g?sesc mijloacele potrivite.
Am priceput, resemnat?, c? Hans nu m? va în?elege niciodat?. Cu firea lui cinstit?, de neam?, el nu putea concepe c? Puica nu m? b?tea pentru c?-mi voia binele, ci numai din ur? ?i calcul. Am mai f?cut o ultim? încercare de apel la inima lui:
- O, Hans, nu e numai asta. B?rbatul cu care tr?ie?te, nea Costic?, se d? la mine în fiecare noapte.
?i am r?mas eu îns?mi uimit? de enormitatea miciunii, când bietul nea Costic? era singurul care avea pentru mine o f?râm? de suflet.
Hans s-a f?cut palid ?i s-a ridicat în picioare. Dumnezeule, a spus, asta e cu totul altceva. Apoi a murmurat horipilat, ca pentru sine: a?a s-a întâmplat ?i cu m?tu?a Helga. ?i ea a fost violat?.