proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

15 martie 1959
Puiculi??,
Am avut dreptate în intui?ia mea: am sc?pat. Scandalul s-a dus ca o flac?r? pe fitil la Bucure?ti, unde a f?cut s? explodeze scaunul lui Boureanu. A fost mutat disciplinar la unul dintre raioane, nu mai e inspector la Capital?. Raportul meu a sosit la Cocor??ti, încheiat de doamna de Francez?, care e de fapt institutoare ca ?i mine, având drept s? intre ?i la clasele mici. Raportul a fost foarte bun, a?a cum ?i meritam. Fifi abia a trecut, a?a-i trebuie (posed? limba foarte bine, dar nu folose?te material didactic adecvat, asta a fost concluzia, cel pu?in din ce ne-a spus ea).
Pe aici gerul s-a înmuiat. Avem din nou noroaie, amestecate cu z?pad?, p?mântul arat? ca o imens? pr?jitur? sara-bernard. Am vorbit cu Marcel despre unde vom sta dup? c?s?torie. În nicun caz nu vrea s? m? silieasc? s? r?mânem la ?ar?. ?tie cât ur?sc acest mediu. Am hotârât c? ne vom stabili la Bucure?ti, îndat? ce ne termin?m stagiatura. G?sim noi o cale. Deocamdat? trebuie s? avem r?bdare. Va trebui s? ne comand?m ?inutele pentru cununie. El va purta un costum bleu-marin, din tweed, pe care ?i-l va face la un croitor renumit din Capital?. Eu m-am decis s?-mi fac toaleta la casa de mod? Venus. O s? fie un deux-piece din stof? ivoar, ?i o s?-mi iau ni?te pantofi de antilop? Guban în aceea?i culoare, cu geant?-plic.
Apropo de asta, am mai avut o discu?ie în care el mi-a f?cut un compliment interesant ?i încânt?tor. I-am m?rturisit t?r??enia cu Boureanu ?i rolul pe care l-am avut în exilarea lui. A râs cu gura pân? la urechi. A spus, „Vera, drag?, tu e?ti ca o antilop?, nu te poate supune nimeni. ?tiai c? antilopa este unul din animalele care nu pot fi dresate? Poate fi mâncat? de leu, dar nu supus? de om. Leul, uciga?ul temut, poate fi, în schimb.”
Interesant paradox. L-am s?rutat ?i i-am spus: „Presimt, dragul meu, c? tu e?ti un foarte bun dresor de antilope.”

21 martie 1959
Surioar?,
Sunt trist?. Nea Ghemi? s-a dus. S-a înecat ?i a murit. Au venit ape mari pe Ialomi?a, iar el a c?zut de pe punte. S? vezi ce destin tragic ?i curios. Blestemul de care se temea s-a împlinit, exact în condi?iile în care spunea el. S? vezi: alalt?ieri la prânz vine la mine un pu?ti de clasa a patra, de la una dintre colegele mele, care plecase. El, cu al?i n?zdr?vani, mai z?boviser? prin curte ?i avuseser? o ceart? cu nea Ghemi?, nu ?tiu pe ce tem?, cert e c? în mod cu totul surprinz?tor nea Ghemi?, de obicei atât de blând ?i de r?bd?tor, se enervase ?i-i sc?pase împricinatului o coad? de m?tur? peste gur?, de-i sp?rsese un din?i?or din fa??, dup? care le pusese m?tura pe spinare ?i celorla?i. Copilul era sup?rat, c? era un dinte definitiv, nu unul de lapte, ?i-l durea r?u. L-am dus la dispensar, la duduia Monica, s?-i dea un hap pentru durere; dentistul vine doar o dat? pe s?pt?mân?, vinerea, adic? trebuia s? a?tepte pân? a doua zi. Dup? care, fiind joi am plecat la ?edin??. Ca de obicei m-a înso?it Marcel, iar când am ajuns la puntea blestemat?, ne-am oprit c? erau aduna?i mul?i oameni acolo ?i – ciopor – copiii de la clasa a 4-a, colegii împricinatului cu dintele spart. Am presim?it deîndat? c? s-a întâmplat ceva r?u. Câ?iva copii plângeau.
„N-am vrut decât s? ne râdem de el, s?-l pedepsim pentru ce-a f?cut.”
„Nu ne-am gândit c-o s? se înece, am zis c? face doar o baie bun?.”
Ce se întâmplase? Împieli?a?ii îi ?tiau drumul, ?i i-au ie?it în cale, pe furi?, ?i s-au ascuns. Când nea Ghemi? a ajuns pe la jum?tatea pun?ii, s-au ivit din ascunz?toare ?i au început s? ?ipe la unison. Ghemi? s-a speriat, s-a dezechilibrat ?i a c?zut pe sub frânghii, în apele umflate. Degeaba au intrat dup? el, le-a fost fric? ?i lor s? se avânte pân? în mijlocul vâltorii.
Dar cum de nea Ghemi? nu era cu Efta?
Am aflat ieri misterul, când l-am întrebat. Pentru c? Eftu?? fusese prevenit.
„?i? De ce nu l-ai aten?ionat pe nea Ghemi? c? i se preg?te?te o curs?? Lui, care a fost a?a de bun cu tine!”
A pus capul în p?mânt.
„Pentru c? a? fi fost acuma eu în Ialomi?a în locul lui.”
Frica, Puicu?o. Tr?darea. Asta e lumea în care tr?im. Mai degrab? îi tr?dezi pe cei buni ?i neputincio?i, decât pe cei r?i care sunt gata de orice. Chiar dac? este o reproducere în mic a orânduirii oamenilor mari, lumea copiilor are acelea?i legi crude. E o lec?ie amar?, care m? dezam?ge?te cumplit.
PS. Ce mai e nou pe la voi? Te rog, întreab?-l discret pe Papa dac? i-a pl?cut de Marcel ?i de p?rin?ii lui. N-am putut citi pe fa?a lui. A? putea deduce c? da, din faptul c? s-a învoit s?-i acorde mâna mea lui Marcelino, dar parc? am sim?it ?i ceva dezam?gire. Oare se a?tepta s? fac o partid? mai bun?? Când nu e?ti îndr?gostit ca mine, sigur c? judeci rece ?i practic toate lucrurile.

31 martie 1959
Drag? Puica,
Mi-am mai revenit suflete?te dup? povestea cu nea Ghemi?. M? bucur c? Tata ?i Mama l-au pl?cut pe Marcel. Fi?i pe pace, vom veni foarte des în vizit?, dup? ce ne vom c?s?tori. Aceasta era ?i marea mea nelini?te, dar am vorbit cu el ?i a spus c? el nu va fi niciodat? un obstacol între mine ?i familia mea. ?tie cât v? iubesc.
Cred îns? c? va trebui s? anun? oficial logodna mea cu Marcel, de?i a? vrut s-o ?in secret? pân?-n ultima zi. Nu doar c? mi-au ie?it bârfe la ?coal?. Dar a avut loc ?i un incident în care era s? mai moar? cineva – da, din nou! – iar eu am fost, f?r? s? vreau ?i f?r? s? ?tiu mobilul unei crime ratate. Auzi tu, b?di?a Petru a înnebunit. S? cread? el c? m-a? putea uita la el ?i c? Aurelian, inginerul de la CAP (da, tov. Linginer, nici nu-mi mai vine s? folosesc porecla) este principalul lui rival ?i obstacol. Ce crezi c? a f?cut din gelozie? St?teau de vorb? amândoi - unul jos, cel?lalt în droa?c?, când Petri?or, b?ut fiind, a dat un picior în burta calului care a ?â?nit ca din pu?c?. Bietul Aurelian a fost luat prin surpindere ?i nu a fost chip s?-l opreasc?. Au ajuns la calea ferat? ?i trenul tocmai venea. Aurelian a s?rit la timp din droa?c? iar calul s-a dus înainte, a sc?pat ?i el, dar trenul a f?cut praf hodoroaga ?i a azvârlit-o de pe ?ine cât colo. Spune tu! A înnebunit lumea!
Pe de alt? parte – m? gândesc – nu cumva îl expun ?i pe Marcel dac? spun adev?rul? Totu?i nu cred, el nu st? la palavre cu fitecine ?i familia lui este temut? ?i respectat? în sat.
A, am uitat s?-?i spun poate cu asta trebuia s? fi început, cred c? mi s-a ivit ocazia mult a?teptat? s-o fac praf – ?i înc? pe teme profesionale – pe coana Cali?a. N-am s?-?i spun acum, ci doar dac? îmi iese pasen?a.

V? îmbr??i?ez,
Vera





8 aprilie 1959

Puicu?o,
Am dou? ve?ti pentru tine, una grozav?, alta senza?ional?. Cu care vrei s? încep?
Partea grozav? e c? mi-a ie?it pasen?a! Era vorba de un plan de lec?ie – vom ?ine o lec?ie deschis? dup? vacan??, mai precis o voi ?ine eu, la ?tiin?ele naturii. Titlul lec?iei este „Barza”. Planul se discut? mai întâi, pentru ca nu cumva s? fie vreo sc?pare, ?i ?coala, care va avea invita?i din tot raionul, s? se fac? de râs. Diferendul cu cucoana a venit din p?rerile noastre diferite asupra obiceiurilor de familie ale sus-numitei p?s?ri. În opinia dumisale, trebuie s? eviden?iem în fa?a copiilor faptul c? masculul b?rzoi, ca ?i orice cap de familie, este un exemplu de d?ruire ?i de protec?ie, fiind acela care ap?r? cuibul ?i protejeaz? pe puii neajutora?i. Eu am sus?inut c? acest exemplu ar fi fals, întrucât contrazice realitatea: ?tiam de la Marcel c? adeseori omul este tentat s? atribuie regnului animal sentimentalisme ?i moralisme pe care acesta nu le are, fiind guvernat de legi obiective, cum ar fi legea supravie?urii speciei, care însemneaz? triumful celor mai puternice exemplare. Departe de fi un p?rinte bun pentru to?i puii, am afirmat, b?rzoiul îi d? jos din cuib pe aceia care fiind mai slabi din na?tere, ar pune în pericol prin concuren??, hr?nirea exemplarelor mai puternice, cu ?anse mai mari de supravie?uire.
„Po?i dovedi asta?” m-a provocat cu dispre? coana Cali?a?
A f?cut-o în public, ?i se cuvenea s?-i r?spund tot la fel. Nu aveam decât o dup? amiaz? la dispozi?ie – drept pentru care m-am dus glon? acas? la Marcel. Trebuie s? c?ut?m în toat? biblioteca, în articole din ziare, în c?r?i, orice, scris negru pe alb, ca s? pot s?-mi dovedesc dreptatea. Am început amândoi o c?utare înfrigurat?. La un moment dat am g?sit – un articol scris de un rus – cu fotografii cu tot. Evrika! Am fost ferici?i amândoi, dup? care dac? tot eram la el (?i nu ?tia nimeni) am decis s? ne petrecem dup?-amiaza cât mai pl?cut. M-am temut, Puicu?o, c? o s?-mi cear? s? m? dau lui, ?i z?u, nu ?tiu - o s? zici c? sunt nebun? - dac? a? fi avut suficient? voin?? s? spun „nu”. Dar el e un cavaler des?vâr?it, ?i nici vorb? s?-mi cear? una ca asta. Am ascultat ni?te discuri la gramofon ?i am dansat împreun?. Broasca ?estoas? ne-a privit, placid?.
A doua zi i-am ar?tat Cali?ei articolul în cancelarie; ?i-a mu?cat buzele ?i a spus: „ce bine e s? ai ca dr?gu? un profesor de biologie”. Ei da! Aici n-o contrazic.

?i acum - partea senza?ional?!
Am surprins – iar! – o conversa?ie în hrub?. De data asta nu despre conul Mi?u, ci despre ... misteriosul Sbur?tor – cel despre care ?i-am scris prin februarie – ?i domni?oara Monica. Am auzit pe cineva spunând cu glas sc?zut: „Habar n-ai pe cine frecventeaz? stimabilul ... Pe duduia doctor de la dispensar!” Dup? care râsete înfundate. Am tres?rit, pricepând pe dat? despre ce era vorba. Am ciulit urechile. Nu pricepusem numele stimabilului. Recunoscusem îns? vocea lui Gigi Botezatu.
„Trage la dumneaei în fiecare joi” a precizat Jiji numaindecât, „când e tov?r??ica Helmans e la ?edin?? la Balta Danciului ?i coana Sofica la ora?. ?mecheri, da?i naibii, amândoi. Mi-a spus Marin al lui Tric?, care-i amic cu cârciumarul. Se v?d des în ultima vreme.”
Au continuat s? h?h?ie, dar n-au mai repetat numele amorezului, spre marele meu necaz. Au repetat îns? numele meu.
„Ce-ar mai râde to’ar?a Helmans” a gr?it din nou Jiji.
Normal c? a? râde, de când a?tept!
Pucui?o, m-am hot?rât! „Trag chiulul” de data asta, cum spun elevii mei; o s? pretextez o indispozi?ie. Da, o s? m? fac c? m? duc la ?edin?? dup? care m? întorc pe ?osea. Nu vreau în ruptul capului s? afle Marcel c? m? preocup? asemenea picanterii, î?i dai seama c? nu e un subiect de discutat cu viitorul meu so?. Dar nici moart? n-a? rata un asemenea eveniment. Cochetez cu fel de fel de ipoteze. Cine ar putea fi? Cu siguran?? cineva cunoscut la noi în ?coal? ?i posibil, cineva pe care-l cunosc ?i eu, dac? s-a rostit a?a insistent numele meu. Ce-ar fi s? fie domnul Linginer, sau fotograful, cândva înfocatul meu admirator? Inima îmi palpit? de emo?ie. Abia a?tept s? v?d. Mâine voi afla eu, tu peste câteva zile, când veni?i aici s? începem preg?tirile de nunt?.
Fii gata pentru marele deznod?mânt.


Telegram? 9 aprilie 1959,
de la Vera Helmans, Cocor??tii Mari, raion Urziceni
c?tre Wilhelm Helmans, com ...., raionul Bal?

Rog nu mai veni?i. Rupt logodna.


[data este estompat?]
Puicu?o, nu mai vreau s?-l v?d niciodat?. Cred c? în?elegi ce s-a petrecut, n-am putere s?-?i scriu mai multe. Dar cu un asemenea faun scârbavnic ?i tic?los eu nu mai pot face cas?. O s? plec de-aici, o s? plec departe, unde s? nu-l mai v?d ?i s? nu-mi mai amintesc de el. Îmi pare un pic r?u de copii, dar n-am ce face. Fiecare e dator s?-?i vad? de via?a lui.
Vera


Cocor??ti, 18 aprilie 1959

Drag? Domnule Helmans,
V? scrie un om disperat, care nu peste mult timp ar fi trebuit s? vi se adreseze cu „Tat?” dac? împrejur?rile nu i-ar fi stat în chip atât de tragic împotriv?. Domnule Helmans, o iubesc pe Vera la nebunie. V? rog, nu m? l?sa?i în acest moment al vie?ii mele atât de cumplit. Domnia voastr? sunte?i b?rbat ca ?i mine ?i cred c? m? pute?i în?elege. De aceea v? implor s-o convinge?i pe Vera c? o iubesc, c? cealalt? n-a însemnat ?i nu-nsemneaz? nimic pentru mine, dar c? noi b?rba?ii avem anumite nevoi pe care dac? nu ni le îndeplinim, ajungem Doamne-fere?te la onanism, sau ?i mai r?u, ajungem s? necinsitim fata pe care o iubim. V? implor, ierta?i-mi franche?ea ?i scrisul neglijent. Îmi curg lacrimile acum când scriu, capul m? doare de-mi plezne?te. V? rog înc? o dat?, ajuta?i-m?!

Al Dvoastr?,
Marcel ?intescu,
PS. Presupun c? e la Dvoastr?, fiind vacan??. Spune?i-i c? dac? nu m? iart? ?i nu se întoarce la mine, sunt în stare s? iau pu?ca tatei ?i s? fac un gest necugetat.

25 aprilie 1959, Bucure?ti
Drag? Puicu?o,
Abia acum c? m-am mai lini?tit suflete?te am curajul s? rememorez cum au decurs ultimele zile de la Cocor??ti. Acum sunt la Bucure?ti, la tante Mitte, cum v-am scris ?i în telegram?. S? nu v? sup?ra?i, n-am avut inim? s? vin acas? în vacan??. N-a? fi suportat dezam?girea P?rin?ilor. Mi-ar fi pl?cut s? vii tu aici, dar ?tiu c? n-aveai cum l?sa cofet?ria. Cum v-am zis, am reu?it s? m? transfer la Bucure?ti. M-a ajutat enorm conu Mi?u, ce om de pâine! M-a în?eles c? nici nu mai puteam intra la clas?.
Nu mai vreau s?-mi aduc aminte momentul acela când i-am surprins ... Când s-au despletit din îmbr??i?are. T?cerea aceea uimit?, mortal?. Sunt lucruri pe care vreau s? le încui într-un sipet ?i s?-l arunc dincolo de via?a asta, acolo unde s? nu le mai ajung cu mintea.
Chiar în dup?-masa aia groaznic? m-am dus la familia Panait ?i i-am rugat s? m? primeasc? la ei. Îmi era imposibil s? mai r?mân la tanti Sofica în noaptea aceea. A doua zi mi-am cerut concediu f?r? plat? pân? la sfâr?itul trimestrului. I-am spus totul conului Mi?u. A spus c? vorbe?te el la Bucure?ti. S-a ?inut de cuvânt. A doua zi a ?i vorbit – abia ce ne instalasem telefon la ?coal?. Norocul meu, marele meu noroc: o fat? într-o situa?ie oarecum similar? cu a mea, care vrea s? scape de amintirea unui mariaj nefericit ?i care fiind din regiunea Urziceni, e dispus? s? fac? schimb cu mine.
A?a c? am ob?inut transferul. I-am trimis nemernicului înapoi toate lucrurile de la el, inelul, c?ciula ?i ni?te c?r?i, apoi am aflat c? duduia doctor a plecat s?-?i viziteze p?rin?ii, f?cându-i-se brusc dor de ei.
Dup? ce mi-a sosit nota de transfer de la inspectorat, i-am cerut coanei Sofica banii înapoi pe ultima s?pt?mân? de chirie ?i mi-am f?cut geamantanul. Apoi m-am dus la ?coal? ?i am a?teptat pe culoar pân? ce conu Mi?u a ie?it de la clasa mea – a fost a?a bun c? trei zile mi-a ?inut dânsul orele. Apoi am intrat ?i mi-am luat r?mas bun de la copii.
”O s? v? par? r?u c? plec ?i v? p?r?sesc?” i-am întrebat mai mult a?a, fiindc? tânjeam dup? o cât de mic? dovad? de afec?iune.
”Da, tovar??a” au r?spuns într-un glas, m? rog, cu mai mult sau mai pu?ine varia?ii pe tem?. ”Cine o s? vin? în locul Dvoastr??” a întrebat Nicu.
”O tovar??? înv???toare de la Bucure?ti. Probabil c? ve?i fi împ?r?i?i la celelate clase pân? la vacan??. Pe cei mai r?i dintre voi o s? v? ia cu siguran?? tovar??a Sachelarie, la simultan” am încercat s? glumesc, dar n-a râs niciunul. Am continuat: ”Nu o s? m? ?ine?i minte ca pe una care v-a mai atins câteodat?? N-o s?-mi purta?i pic??”
”Vai de mine, eu unul prefer s? m? ciufuleasc? o duduie dr?gu?? ca Dvoastr?, decât s?-mi p?teze c?ma?a cu cerneal? coana Cali?a.”
”?i mamele noastre ne mai ating, dar nu le purt?m pic?. ?i n-a?i f?cut ca alte tovar??e care le spun la copii pe numele de familie.”
„?i ne-a?i înv??at carte.”
”O s? v? iubim întotdeauna. Dac? vre?i v? conducem la gar?.”
Am surâs printre lacrimi. Am spus: ”Plec foarte, foarte devreme.” ?i am ie?it c? nu m? mai ?ineam baierele inimii ?i nu voiam s? m? vad? plângând în hohote.
Când am ajuns la gazd?, coana Sofica m? a?tepta. Am aflat c? taman a doua zi, în care trebuia s? plec eu, Duduia doctor avea s? se întoarc? din vilegiatur?, a?a c? aveam o ocazie de zile mari s? l?muresc lucrurile cu dumneaei. N-am închis un ochi toat? noaptea. A venit pe la cinci ?i jum?tate de la gar?. Lumina o l?sasem aprins?. Decum a venit, s-a uitat ?i a priceput c? eram pe picior de plecare. Am luat-o la întreb?ri deîndat?:
”Cum ai putut s? fii atât de infam? s? tr?ie?ti cu logodnicul meu? Dup? ce c? e?ti cr?c?nat? ?i cu-atâ?ia ani mai b?trân?!
Cu o insolen?? care m-a l?sat interzis?, mi-a r?spuns:
”Dimpotriv?, cum ai putut d-ta s? te logode?ti cu un b?rbat care tr?ia cu mine? Cât despre infirmitatea ?i vârsta mea ...”
Am întrerupt-o, rec?p?tându-mi glasul:
”Eu sunt fat? cuminte. ?i sunt frumoas? ?i f?r? bete?uguri. Nicio clip? nu m-am gândit c? … ”
”C? ce? C? fl?c?ii pot s? nu fie la fel de cumin?i? Sau c? o fat? tân?r?, frumoas? ?i s?n?toas? nu poate fi în?elat? pentru una care e taman invers? Nu e?ti decât o feti?? râzgâiat?, Vera, un copil închipuit care nu ?tii nimic despre via?? ?i nici despre b?rba?i. ?i nici nu cred c? vrei s? înve?i – o s? crezi mereu c? e?ti numai tu pe lumea asta ?i c? to?i trebuie s?-?i fac? pe plac, ca elevii de la ?coal?. Când o s? te convingi de contrariul, s? nu cumva s? ajungi r?u mai târziu, în via??, la nebunie, cine ?tie, sau la crim?.”
S-o omori, nu alta. Auzi, tu? Dac? era de seama mea îi frigeam numaidecât dou? palme. Mi-am luat bagajele ?i am plecat. ”A?a e, duduie Monica, nu vreau s? înv?? o asemenea lec?ie, c? cei care merit? sunt deposeda?i de cei care nu merit? ?i c? via?a este a?a cum ai spus: nu ajungi niciodat? s?-i cuno?ti legile. ?i sigur, merci beaucoup pentru profe?ie.”
Afar? era rece ?i soarele nu r?s?rise. Am ie?it târând geamantanul ?i am luat-o pe uli?? ?inându-m? departe de garduri, s? nu trezesc câinii. E aproape un kilometru pân? la sta?ia de autobuz, e tocmai la C?minul cultural. Când am ajuns se f?cuse lumin?. M-am uitat la ceas, ?i am r?suflat. Mai era un sfert de or? pân? s? vin? rata. Ni?el mai încolo e Dispensarul ?i atunci mi-a trecut prin cap o ultim? idee, de r?zbunare. Am a?ezat geamantanul jos, l-am desf?cut ?i am scos cutia cu crete. Am ales una roz-bombon ?i am scris cu litere mari pe peretele imaculat care m? a?tepta ca un obraz. Am scris mare, s? vad? toat? lumea: MONICA SE F... ?i crede-m?, Puicu?o, am scris cuvântul întreg, cu toate silabele. A?a! N-am sim?it nici un pic de ru?ine, doar era adev?rul adev?rat. Mi-am privit ?i r?sprivit opera, cu satisfac?ie, când de niciunde apare un cet??ean pe care cred c?-l cunosc de la ?coal?, da, e notar în comun? ?i are doi copii. M-a apucat de mân? ?i mi-a zis, abia re?inându-?i un zâmbet: „Domni?oar? Vera, degeaba! Nu faci decât s?-i aduci publicitate, ?i te asigur, c? pentru noi b?rba?ii asta chiar e o invita?ie ...” ?i tu, Brutus? M-am uitat la el, el la mine, n-am zis nimic. În fine, sose?te rata, opre?te, se dau jos naveti?tii, gazele de e?apament m? îneac?. Omul m? ajut? s?-mi pun bagajul în burta ma?inii, m? urc ?i cer taxatoarei bilet pentru gar?. Iat?-m?, în fine, sc?pat? din iad. În timp ce-mi dezbr?cam jacheta ?i hodoroaga pornea m-am uitat cu coada ochiului pe geam. L-am v?zut pe omul meu ?tergând cu dosul man?etei literele de cret? roz ?i pe acestea cum se-mpr??tiau în aer – o imagine de adio, ca un ultim suvenir de-al Cocor??tilor.

Acum trebuie s?-mi aranjez noua mea via??. Tante Mitte nu poate s? m? ?in? în gazd? pe termen lung, b?rbatul ei s-a îmboln?vit ?i e peste m?sur? de irascibil, îi sare ?and?ra din orice. Printr-o coinciden?? fericit? îns?, tante î?i repar? înc?l??mintea o familie de cizmari care stau în cartierul Colentina, la curte, ?i care sunt interesa?i s? primeasc? în gazd?. La ei m? voi muta când se termin? vacan?a. Noul meu serviciu e în centru, la o ?coal? veche, cu renume, care are nu numai ciclu primar ?i gimnazial, ci ?i liceal. Realizez c? e cu totul altceva decât slujba mea de la ?ar? dar, crede-m?, nu simt pic de entuziasm.

A voastr?
Vera