proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Trecuse aproape un an de când nu mai fusesem acas?. Când am plecat din Rupea, la sfâr?itul lunii iunie, parc? m? eliberasem dintr-o ?coal? de corec?ie. De?i institu?ia de înv???mânt era civil?, direc?ia impusese reguli de disciplin? stricte: n-aveam voie s? m? plimb prin ora?, n-aveam voie s? merg la film, n-aveam voie s? colind pe dealurile înconjur?toare. N-aveam voie nimic. Uneori, în timpul orelor de curs, în pauza mare (?coala era sub cetate) plecam de unul singur, traversam cu greu h??i?ul de lilieci ?i dam un ocol cet??ii. Descoperisem, între dou? stânci, un puiandru de cire? care avea câteva bobi?e verzi pe r?murele. Am tot a?teptat s? le v?d coapte, s-au îng?lbenit, s-au înro?it ?i în cele din urm? au devenit negre. Mi-a fost imposibil s? le m?nânc, erau mai amare decât sarea amar?.
În sfâr?it, dup? o c?l?torie cu trenul care nu se mai termina, m-am v?zut în halt? la Clucereasa, la 12 Kilometri de casa noastr?. N-am mai avut r?bdare s? a?tept o ocazie, am pornit pe jos. Eram liber, liber! Când am ajuns, am colindat satul de la un cap?t la altul, am coborât la râu, m-am urcat în pod ?i am controlat cuibarele, clo?tile, m-am jucat cu Lup?a o vreme ?i-am pornit apoi în c?utare unor cire?e.
Era o c?ldur? în?bu?itoare… Cire?ul Mi?ei Bobi?oiu l-am g?sit gol, gol, vi?inii din deal ai lui Ghi?? L?utaru a?i?derea, cât despre cire?ii ?i vi?inii no?tri de la Voroveni, nici cr?cile nu le mai aveau întregi. Oricum terenul ne fusese comasat cu mul?i ani în urm? ?i apar?inea Colectivului din Davide?ti.
-S? treac? vara ?i s? nu m?nânc o vi?in?? Asta s-o crezi tu, i-am r?spuns Anei, o sor?, care m? sâcâia c? vremea lor a trecut de mult.
Mai ?tiam un cire? pe o vâlcea din dealul Hulubei, care mai tot timpul zilei st?tea ascuns la umbra deas? a p?durii. Abia se cr?pase de ziu? când am pornit spre locul ?tiut numai de mine. Prin dreptul lui Oncescu am r?mas ca tr?snit. Vi?inii ?colii, de care uitasem ca p?mântul, erau plini de la poale pân? la vârf. M? uitam ?i nu-mi venea s? cred. M-am dep?rtat câteva sute de metri, m-am întors, îmi mutam când pe un um?r când pe altul boccelu?a în care pusesem dou? ou? fierte ?i ni?te m?m?lig?.
Deodat? m-am trezit cu nea Ion al Adelei, paznicul ?colii, poreclit M?ciuc?, lâng? mine:
-Ce tot te-nvâr?i pe-acilea m?i b?iete, hai?
-Am o treab? cu domnul Oncescu, i-am r?spuns repezit. Profesorul locuia peste drum de aleea cu vi?ini.
-Las’ c? ?tiu eu ce treab? ai, de azi diminea?? te urm?resc. Nu cumva s? te prind la furat c-atunci se schimb? socoteala, vorbim altfel.
- Dac? vin cu ?tirea directorului, m? la?i?
-Fugi d’aci cu prostiile. Într-o zi dou?, le culegem. Hai pleac?, vezi-?i de drum.
M-am întors acas? foarte nec?jit.
-Te rog mam?, vorbe?te cu directorul s? ne dea un co? de vi?ine, pentru asta o s?-i adun la toamn?, pân? plec la Rupea, unul cu alune.
-U??! (maica-mare îmi spunea Nicu??, dar ea murise cu trei ani în urm?). F?g?duie?te-mi c? n-ai s? te duci!
-Câteva vi?ine, bre mam?, ce-o s? fie? Nici nu se cunoa?te dac? le iau, asta nu se cheam? furt.
-Chiar ni?te vi?ine, când le iei f?r? ?tirea celui ce-i apar?in, tot ho?ie se cheam?. Ajungem de râsul satului, potole?te-te. De parc? a? fi putut s? m? potolesc!
-De ce nu-l rogi pe director, s?-mi dea voie?
N-a fost chip s-o înduplec pe mama, era în rela?ii reci cu domnul Costion, vecinul nostru, degeaba s-ar fi umilit s?-l roage, nu s-ar fi învoit. Nici un copil n-avea voie s? se ating? de vi?ine. Eu ajunsesem s? le v?d ?i în somn.
Seara, înainte de a merge la culcare, mi-ar?t nemul?umirea:
-Bine bre, mam?, tata nu putea s? planteze ni?te vi?ini ?i în gr?dina casei s-avem ?i noi acum?
-Da’ pe ?ia de la ?coal?, cine crezi c? i-a s?dit? Taic?-t?u, când era tân?r, muncea cât ?apte ?i orice loc viran îl ara, îl planta cu meri, pruni, cire?i, vi?ini, ce n-a pus el! Salcâmii pe dealurile astea râpoase, s?lciile pe malurile râului Arge?el, livada din Dealul Hulubei...
Nimic din ceea ce f?cuse el odat?, în tinere?e, nu mai era al nostru.
Toat? noaptea mi-am rumegat gândul. Dac? tata i-a s?dit înseamn? c? are ?i el dreptul s? m?nânce ni?te vi?ine. Am s? le culeg eu s?-i dau. Asta nu se cheam? furt. ?i pentru c? nu e furt n-am s? mai cer voie nim?nui, am s? merg singur s? iau. Numai de nu m-ar vedea M?ciuc?, profesorul Oncescu sau vreun copil care s? m? dea de gol.
În seara urm?toare am îmbr?cat cea mai larg? c?ma?? a tatei ?i am r?mas s? m? joc pe la poart? pân? târziu în noapte.
Când nici ?ipenie de om nu se mai z?rea pe drum, am urcat vâlceaua lui Veta pân? la poala p?durii ?i învingându-mi spaima m-am strecurat, ca o umbr?, printre tufele de aluni. Întuneric ?i lini?te, doar cucuvelele spintecau aerul nop?ii cu ?ip?tul lor.
Gr?dina se m?rginea cu drumul mare ?i cl?direa nou? a ?colii, la apus cu cimitirul satului iar la miaz?zi cu aleea care ducea în cimitir. Aveam dou? posibilit??i. Ori s? încalec gardul dinspre drum dar exista pericolul s? fiu v?zut, ori s? ocolesc prin p?dure, cimitir ?i apoi direct în gr?dina ?colii. Terminasem clasa a VII-a ?i m? consideram b?iat viteaz, f?r? spaim? de stafii, duhuri necurate sau alte fantasme.
Când am ajuns la gardul care împrejmuia cimitirul, curajul mi s-a topit ca ceara pe jar.
-Nu exist? draci, nici strigoi, eu nu cred în prostii d’astea, îmi ziceam în gând. M? ?ineam cu amândou? mâinile de uluci ?i m? holbam la crucile înalte din lemn ?i piatr? de m? treceau to?i fiorii.. Am închis ochii în a?teptare ?i, cum nimic nu m-a pocnit în cap, i-am deschis iar. Împins de o for?? de care nu m? credeam în stare m-am trezit în vârful gardului ?i am s?rit…M-am f?cut ghem ?i scrutam speriat în întuneric. Un miorl?it ce venea dinspre fundul gr?dinii, m-a îmboln?vit. “A fost o pisic? adev?rat?” îmi spuneam în gând. “O pisic? adev?rat?, altminteri…” Uitasem de toate promisiunile mele c? n-am de ce s? m? sperii, orice trosnitur? de sub picioare m? înghe?a, îmi venea s? ?ip. Ca s? fiu mai sigur îmi f?ceam semnul crucii, ?tiam c? asta alung? dracii mai r?u ca focul pe lup. Cu toat? spaima asta, nimic nu m-a întors din drum, pân? la gardul ?colii nu m-am oprit. L-am s?rit ?i pe ?sta ca împins de furtun?.
-Ce-a fost mai greu a trecut, mi-am zis r?suflând u?urat. Da’ n-o s? m? urc în primul ?i nici în al doilea vi?in c? prea sunt aproape de cimitir. Abia de al patrulea pom am avut curajul s? m? reazem. Întunericul era de nep?truns, noaptea f?r? stele ?i o lini?te ap?s?toare prevestea ceva r?u . M-am c???rat cu u?urin??, am ag??at o crac?, a doua, înc? una, le-am trecut prin mân? ?i am intrat în panic?, nici urm? de vi?ine, le culeseser?. Tocmai în vârf, pe ni?te cr?cu?e, am g?sit câteva. B?gam trei în gur? una în sân! Când terminam de pip?it cu mâna r?murelele, m? ag??am de o crac? mai groas? ?i m? l?sam cu toat? greutatea pân? întâlneam o alta din pomul al?turat, ?i a?a, f?r? s? mai ating p?mântul, treceam dintr-un vi?in în altul, apropiindu-m? de drumul mare.
Trecuse bine de miezul nop?ii, coco?ii se întreceau în a doua cântare, c?ma?a mi se umflase ca o desag?, da’ tot nu m?-nduram s? las vreunul nepuricat. Deodat? un strig?t, la început încet, apoi din ce în ce mai tare, m-a f?cut una cu ramul pe care eram c???rat.
-U??, U??,…U???.
Zeama vi?inelor strivite mi se prelingea pe burt? în jos, de-a lungul picioarelor, iar craca pe care st?team se zbân?uia pârâind.
-U??, n-auzi m?, r?spunde odat?!
-Ce cau?i aici bre tat?, s? ne aud? tot satul, s? m? dai de gol! Sup?rarea mea nu cuno?tea margini. Precis M?ciuc? s-a trezit din somn, poate domnul Oncescu, poate vreun s?tean nu dormea la ora aia ?i va ie?i la drum s? vad? cine strig? .
-D?-te imediat jos, a zis atât de ap?sat c? mi-a pierit graiul. Cum era întuneric bezn?, nu-l vedeam, dar nici el pe mine. M-am l?sat cu o crac? pân? la p?mânt, am s?rit gardul ?i fugi pe drum în jos.
Mama ne a?tepta în buc?t?rie, eu am intrat îns? în beci s? de?ert vi?inele. Când s? ies, zdranc, m-am împiedicat de ceva ?i peste câteva clipe mama a fost lâng? mine. A înfipt mâna în ceafa mea ?i m-a zgâl?âit înfuriat?.
-N-am f?cut nici-un r?u bre mam?, tata a poftit ni?te vi?ine, da’ i le-au cules al?ii. Abia am g?sit câteva pe vârfuri. Vi?inii sunt ai lui bre mam?, nu mai fi a?a sup?rat?, m?nânc? ?i matale câteva, n-au nici viermi…
Când am intrat în buc?t?rie, un castron plin ochi cu vi?ine, cu codi?ele în sus, era pus pe m?su?a joas?, cu trei picioare.
-Ă??…N-am mai avut glas.
-Hai, du-te la culcare c? dac? te g?se?te taic?-t?u aici nu scapi f?r? o chelf?neal?. Alt?dat? mai ascult? ?i de mine, borhanule!


P.S.

-Dup? mai mul?i ani, cea mai grea problem? care mi-a bântuit amintirile a fost r?spunsul la întrebarea dac? gestul meu a fost sau nu furt? Când ajunsesem la concluzia c? vi?inii sunt ai tatei, chiar dac? acest lucru nu-l mai recunoa?tea noua conducere a ?colii, nimic nu mi-a mai stat în cale. Mi se p?rea complicat s?-i fac pe oameni s? m? în?eleag? ?i tocmai de aceea nu voiam s? se afle ?i s? m? fac de ru?ine. Le-ar fi picat bine s? m? judece, s? spun? c? n-am caracter…
- Mai târziu am aflat c? tata fusese director al ?colii între 1930-1947. Când m-am n?scut eu, r?m?sese f?r? serviciu, ne luaser? livezile ?i terenurile iar mama tr?ia cu spaima c? o s?-l aresteze ?i-o s?-l duc? la canal. .
-Niciodat? de atunci n-am mai intrat într-un cimitir, noaptea.