proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Tr?ia odat? într-un s?tuc culcu?it în bra?ele mun?ilor, un fecior de miner atât de frumos, c? se opreau izvoarele din mersul lor s? îl priveasc? ?i soarele uita s? mai apun? de dragul lui. Avea feciorul acesta, pe numele lui S?ndru?u Oi?ii, ni?te ochi alba?tri ?i cura?i precum cerul de var?, un p?r negru c?rbune nu alta ?i cârlion?at ca lâna mieilor prim?vara, ni?te buze ro?ii de zici c? erau de frag? ?i o must?cioar? sub?ire ?i ascu?it? ca o coad? de rândunic?. Pe cât de frumos era la chip ?i la trup, pe atât de trufa? era acest fl?c?u. Multe fete se str?duiau s? îi ias? în cale dar nici una nu reu?ea s? îi intre în voie.

- S?ndru?u tatii, îi zicea b?trânul miner care numai s?n?tos nu era dup? o via?? întreag? de scormonit muntele, ar fi vremea s? te a?ezi ?i tu la casa ta, s? î?i g?se?ti o fat? bun?, frumoas? ?i gospodin?, c? multe zile nu cred s? mai apuc pe lumea asta.

Fl?c?ul î?i privea p?rintele surâzând în col?ul gurii ?i r?sucindu-?i vârful must?cioarei între degete.

- N-ai treab? tu, t?icu?ule, ?ezi ?i te odihne?te c? nu mult? vreme va trece pân? când nu vom mai avea nici o trebuin?? pe care s? nu o putem acoperi.

Asculta minerul ?i lua aminte c? fl?c?ul lipsea din ce în ce mai mult de acas? ?i c?, atunci când d?dea Domnul s? se arate, punga de la chimir îi era atât de plin? c? sta s? dea pe dinafar?. Îngrijorat, b?trânul f?cu ce f?cu ?i, într-o noapte, pe când feciorul îi era adâncit în somn, arunc? o privire în punga lui. Tare se mai sperie bietul b?trân v?zând str?lucirea aurului care st?tea s? dea pe-afar?. De unde ap?ruse toat? bog??ia aceea? Visul oric?rui miner era acela de a descoperi o vân? de aur care s?-l scoat? din nevoi dar pân? atunci, nimeni nu se putea l?uda cu o astfel de descoperire. În împrejurimile satului în care tr?iau minerul ?i feciorul lui, nu era deschis? nici o baie, nici o min? de aur. Toat? lumea tr?ia în acele locuri din vânzarea c?rbunelui.

Din ziua în care f?cu acea descoperire, minerul nu mai avu lini?te. În cele din urm?, luându-?i inima în din?i, într-o diminea??, porni pe urmele fl?c?ului. Acesta merse cale de trei ceasuri prin p?dure pân? ajunse la o baie p?r?sit? în care intr? ca la el acas?. La lumina felinarului pe care îl purta fl?c?ul, minerul se strecur? ?i el de-a lungul galeriei înguste, str?duindu-se s? nu fac? vreun zgomot. Niciodat? b?trânul nu mai intrase atât de adânc în m?runtaiele p?mântului, dar grija pentru fl?c?ul lui îi d?du curajul ?i puterea de a-l urma. Ajuns într-o zon? cu tavanul mai înalt, care sem?na foarte mult cu o înc?pere, fl?c?ul se opri, î?i smulse un fir de p?r ?i îl aprinse de la flac?ra felinarului. Imediat se stârni o vârtej de aer rece ?i în înc?pere ap?ru ca o n?luc? o fat? atât de frumoas? c? b?trânul miner î?i acoperi o clip? ochii de teama de a nu orbi. P?rul lung, de culoarea celui mai curat aur, str?lucea risipind întunericul, a?a încât tat?l fl?c?ului se retrase în galeria prin care veniser? pentru a nu fi descoperit.

- Iubitul meu, susur? glasul cristalin al fetei, ai venit!

Îl mângâie ?i îl iubi cât pofti, dup? care îi umplu punga cu aur, ?optindu-i tainic:

- Nu uita, s? nu spui nim?nui despre mine! Dac? ai s? faci asta, nu vom putea s? mai fim împreun? niciodat?.

De parc? ar fi putut spune cuiva aceast? groz?vie, râse fl?c?ul. Cine l-ar crede? ?i ce ar fi putut s? spun?? Nu ?tia numele iubitei lui, cu toate c? sim?ea s? aceasta nu era f?ptur? omeneasc? obi?nuit?. Fata îl s?rut? de r?mas bun pe ochi, ca de obicei, iar fiul minerului plec? c?tre cas? cu punga atârnând greu la brâu. Nu v?zu în drumul s?u pe nici una dintre frumoasele fete care se str?duiau ca de obicei s?-i ?in? calea dintr-o parte în alta a satului ?i nici nu sim?i lipsa tat?lui s?u decât atunci când se l?s? noaptea ?i observ? c? b?trânul nu a?ezase masa de cin?. Îl c?ut? cât îl c?ut? prin cas?, prin curte ?i prin sat, dup? care o lu? c?tre p?dure. Nu f?cu mai mult de zece pa?i printre copaci când îl g?si pe b?trân târându-se printre ierburi, lipsit de ochi ?i de limb?.

- Cine ?i-a f?cut asta?

Vezi îns? c? minerul, s?racul, nu avea cu ce s? r?spund? b?iatului s?u. Acesta îl duse acas? ?i chem? o vindec?toare s? îl îngrijeasc?. De cum d?du cu ochii de miner, femeia se albi la fa??, dar nu puse nici un fel de întrebare, ca ?i cum s-ar fi temut s? zic? pân? ?i un cuvânt cât de mic. Î?i f?cu treaba ?i se duse repede acas?, unde o a?tepta fata ei ce promitea s? devin? o vindec?toare ?i mai bun? decât ea. Îi povesti cum îl g?sise pe minerul cel b?trân, dup? care î?i lu? copila de ambele mâini:

- Cred c? b?trânul s-a întâlnit cu Vâlva B?ii.

- Dar cine e Vâlva B?ii, mam? drag??

- B?trânii spun c? este o femeie neînchipuit de frumoas?, un spirit care s?l??uie?te doar în minele de aur, în b?i. Ea este cea care conduce minerii c?tre vâna de aur a muntelui dac? dore?te, dar, tot ce ?ine de ea este o tain? pe care nu o poate afla oricine ?i pe care, dac? cineva o dezv?luie, pl?te?te cu moartea.

- Dar b?trânul miner nu a murit!

- Nu a murit, dar nici nu poate povesti nim?nui ce a v?zut.

- Mâine am s? merg eu s? am grij? de miner, mam?. Vreau s? v?d cu ochii mei ?i s? aflu de pot mai multe.

Vindec?toarea nu încerc? s? o conving? pe M?riu?a s? nu se amestece în astfel de treburi. Îi era mil? de miner ?i avea încredere în frumoasa ?i istea?a ei fat? c? nu va face nimic care s? primejduiasc? via?a cuiva. A?adar, nici nu se lumin? bine de zi c? M?riu?a deja era la casa minerului. S?ndru?u tocmai d?dea s? plece. V?zând cât de frumos era acesta, M?riu?a se îndr?gosti pe loc, dar nu a?a, cu o dragoste care poate trece cu timpul, ci cu o dragoste fierbinte, care poate muta mun?ii din loc, poate seca lacurile ?i poate deschide por?ile cerului. Ei, dar fl?c?ul nu avea ochi pentru ea. Plec? la treburile lui ca ?i cum fata nu ar fi fost nimic mai mult decât o m?tur? uitat? dup? u??. Mare lucru ?i acesta, pentru c? M?riu?a era o mândre?e de fat?, cu cosi?e ar?mii groase cât pumnul ?i ochi verzi, p?trunz?tori, care î?i puteau fura sufletul pe loc dac? erai un fl?c?u ca oricare altul. S?ndru?u îns? nu era un fl?c?u ca oricare altul, dar cine s? ?tie c? Vâlva B?ii pusese st?pânire pe inima lui ?i avusese grij? s? nu aib? ochi pentru nici o alt? fat??

Ei, dar nici M?riu?a nu era chiar orice fat?! F?cu ce f?cu, prinse o ?opârl? neagr?, îi smulse limba, o unse cu alifii ?i o frec? cu ierburi, dup? care o puse în locul celei pe care o pierduse b?trânul miner. ?i, ce s? vezi? Limba de ?opârl? se prinse în locul celei vechi ca ?i cum acolo ar fi trebuit s? fie, iar b?trânul începu a povesti ce i se întâmplase. Dup? ce S?ndru?u plecase din baia p?r?sit?, tat?l lui se luase dup? Vâlva B?ii, cu gândul de a se ruga de ea s?-i lase feciorul în pace.

- Dac?-l iube?ti cu adev?rat, dac? î?i pas? de via?a lui, las?-l liber s? aleag? ce fel de via?? vrea s? duc?, implorase minerul îngenuncheat în fa?a minunatei femei care se ar?tase uimit? de îndr?zneala muritorului. Am v?zut cu ochii mei cum l-ai fermecat!

- Ei bine, izbucnise în râs Vâlva B?ii, de acum nu vei mai vedea altceva decât întuneric! Îi scosese cu unghiile ochii a?a cum ai scoate miezul dintr-o nuc? ?i îi zdrobise sub picioare.

- Rogu-te, plânsese minerul cu lacrimi de sânge, nu-l înrobi! Dac? e s? te aleag? pe tine, a?a s? fie, dar s? o fac? cu sufletul liber!

- Nu e clar c? m-a ales pe mine? Cum crezi c? i-ar fi mai bine? Are cine s? îl iubeasc?, are aur, are tot ce î?i dore?te!

- El te-a ales pe tine sau tu l-ai ales pe el? Te-a ales cu sufletul?

- S? taci pe vecie, ?ipase atunci Vâlva B?ii ?i îi smulsese limba cum ai smulge o buruian? dintr-o gr?din? cu flori. Ca s? vezi cât îl iubesc, te las în via??, dar s? nu-mi mai ie?i în cale! S?ndru?u e al meu ?i al meu va fi cât am s? voiesc eu!

M?riu?a ascult? cu sufletul la gur? povestea minerului ?i hot?rî s? fac? ce-a face numai s? îi vin? de hac celei care îl ?inea pe S?ndru?u înrobit f?r? voia lui.

- De unde ?tii c? e f?r? voia lui? Întrebase vindec?toarea, mama ei, atunci când fata îi m?rturisise ce avea de gând s? fac?. Dup? câte am auzit, nu este fat? în lumea asta mai minunat? ca Vâlva B?ii!

- Dar e vâlv?, mam?, e doar o n?luc?! Orice om în?elege c? nu poate tr?i cu o n?luc?. Ai v?zut ce i-a f?cut minerului! Nu are inim?. Dac? nu are inim? nu poate iubi ?i dac? nu poate iubi, ce este S?ndru?u Oi?ii pentru ea altceva decât o juc?rie?

- ?i cum ai s? o convingi tu o vâlv? s? î?i lase juc?ria din mân??

Cum, nu prea ?tia M?riu?a. Tot ce ?tia era c? î?i dorea s? îl vad? pe S?ndru?u ca pe orice fl?c?u, liber s? î?i aleag? fata care îi pl?cea ?i de avea s? fie chiar ea aceea, M?riu?a avea s? fie cea mai fericit? fat? de pe p?mânt.

Ne?tiind c? pentru el î?i f?ceau griji minerul ?i M?riu?a, S?ndru?u continua s? se întâlneasc? cu Vâlva B?ii, orb ?i surd la toate . Într-o sear?, cum se întorcea el prin p?dure cu punga plin? de aur, se întâlni cu doi fl?c?i cunoscu?i, dintr-un dat vecin. Bucuro?i de întâlnire, ace?tia îl invitar? la un pahar de t?rie. Dintr-una în alta ?i dintr-un pahar în altul, ajunser? cu vorba la fete.

- Mie, spuse unul dintre fl?c?i, tare-mi place Florica, fata morarului. Are pielea alb? ca f?ina, p?rul de culoarea pâinii coapte, ochii ca mierea ?i e iute ca vântul prin lanul de grâu. Chiar la prim?var? am s? o cer de nevast?.

- Mie, spuse cel?lalt fl?c?u mi-a c?zut drag? Viorica, fata fierarului. Are p?rul ro?i ca focul, ochii ca viorelele ?i ni?te pistrui m?run?i ca ni?te gr?un?e de aur pe toat? pielea. Deja ne-am în?eles s? ne cunun?m la var?.

Cum veni ?i rândul S?ndru?ului Oi?ii, ame?it de t?ria din paharele golite, acesta suspin?:

- Eu nu am nevoie de nici o f?tuc?, fie ea Floric? sau Vioric?, pe mine m? iube?te o fat? cum nu e alta, p?r de aur, ochi de diamante, atingere de zân?, pung? plin?.

Auzind cuvintele S?ndru?ului, ceilal?i doi fl?c?i î?i d?dur? coate. Bag seama c? puseser? cuvintele fiului de miner pe seama t?riei b?ute împreun?, care, mult?-pu?in?, cât? fusese, se pare c?-i luase acestuia cu totul min?ile. Acest lucru îl repetar? ?i în urm?toarea zi când îl întâlnir? pe minerul cel b?trân care î?i c?uta fiul disp?rut peste noapte.

- L-am întâlnit pe S?ndru?u, da, am b?ut câteva pahare ?i am plecat fiecare c?tre casa lui. Începuse s? vorbeasc? despre o fat? cu p?rul de aur, ochi de diamante, atingere de zân? ?i punga plin?.

B?trânul tat? în?elese imediat cum st?tea treaba ?i, pentru c? nu putea vedea ?i deci nu putea descoperi de unul singur baia p?r?sit?, o chem? pe M?riu?a în ajutor. Auzind c? S?ndru?u a disp?rut, fata nu st?tu mult pe gânduri. Î?i adun? câteva lucruri ?i porni împreun? cu b?trânul miner la drum. Cale de trei ceasuri bune scotocir? p?durea pân? ce reu?ir? s? descopere intrarea în baia p?r?sit?. M?riu?a scoase un felinar ?i intr? f?r? fric? în galeria îngust?, purtându-l pe b?trân de mân? ca pe un copil neajutorat, c?ci acesta refuzase s? r?mân? s? a?tepte la intrare.

Un râs ascu?it îi întâmpin? de îndat? ce p??ir? în sala cu tavanul înalt ?i o lumin? orbitoare coborî brusc peste ei. Vezi dar, M?riu?a nu era de ieri de azi, î?i legase peste ochi o basma, a?a încât lumina nu o deranja câtu?i de pu?in, ce s?-i fac? r?u? O privi drept în ochi pe Vâlva B?ii. Frumoas? mai era blestemata! Dac? ?i o femeie se minuna de frumuse?ea ei, cum s? nu o fac? un b?rbat?

- Ce-ai f?cut cu S?ndru?u?

- Cine e?ti tu s? îmi ceri mie socoteal??

- Cine sunt, cine nu sunt, nu e treaba ta!

- Ia s? te las f?r? limba asta ascu?it?!

Nu î?i întinse vâlva bine mâinile c?tre fat? s? o apuce, c? aceasta i le ?i prinse într-un la? din acelea cu care vân?torii leag? vânatul, trântind-o la p?mânt.

- D?-mi drumul, strig? Vâlva B?ii, d?-mi drumul ?i te acop?r de aur!

- Unde e S?ndru?u Oi?ii?

- S?ndru?u trebuie s? pl?teasc? pentru c? a vorbit despre mine. Nimeni, niciodat? nu îl va afla pe fa?a p?mântului.

- Pe fa?a p?mântului, sub p?mânt sau în aer, oriunde ar fi, dac? nu îmi spui cum s? ajung la el, ai s? putreze?ti legat? afar?, în fa?a b?ii, s? te vad? toat? lumea din împrejurimi.

Vâlva B?ii prinse a se tângui ?i a se ruga, timp în care încerca s? î?i desfac? leg?turile din jurul încheieturilor. M?riu?a , îns?, nu o sl?bea din priviri. O apuc? de p?r ?i prinse a o trage spre ie?ire. În acest timp, b?trânul miner prinse a cerceta baia pip?ind pere?ii ?i podeaua ?i strigându-?i feciorul. Nu trecu mult ?i auzi un zgomot, ca de piatr? lovind pe piatr?.

- S?ndru?u tatii, strig? b?trânul, unde e?ti?

Se apropie de peretele galeriei, acolo unde sunetul se auzea mai puternic ?i î?i lipi urechea de el.

- Sunt zidit aici, abia reu?i s? aud? minerul, scoate-m? tat?!

Cum nici un miner nu intr? într-o min? f?r? târn?cop, b?trânul miner îl scoase pe al s?u ?i prinse a lovi peretele urmând vocea care se auzea înfundat.

În acest timp, M?riu?a reu?ise s? o scoat? pe Vâlva B?ii afar? din galerie, direct în b?taia razelor soarelui puternic. Imediat ce lumina ?i c?ldura îi atinser? trupul, vâlva prinse a-?i schimba înf??i?area. P?rul începu s?-i cad? fir cu fir, iar trupul i se usc? asemenea unui trunchi de copac r?mas f?r? r?d?cini. Când în locul ei nu se mai v?zu decât o mic? gr?m?joar? de aur, pere?ii b?ii prinser? a se pr?bu?i cu zgomot ?i pulbere ridicat? pân? la cer.

Când totul se lini?ti ?i praful se a?ez? peste d?râm?turi, M?riu?a îi z?ri pe miner ?i pe fiul s?u teferi ?i nev?t?ma?i, privind-o din locul în care, nu demult se ridicase baia p?r?sit?. Fata îi zâmbi fericit? fl?c?ului, iar acesta î?i d?rui ei de bun?voie sufletul, descoperind c? ni?te cosi?e ar?mii ?i ni?te ochi verzi iscoditori aveau mult mai mult farmec decât p?rul de aur ?i ochii de diamant.

Înainte de a înc?leca pe-o ?a, v-a? mai spune ceva. Când se întâlni din nou S?ndru?u Oi?ii cu cei doi fl?c?i din satul învecinat ?i prinser? a goli pahare unul dup? altul, el fu primul care aduse vorba despre fete:

- Mie, mi-a c?zut peste m?sur? de drag? o fat? curajoas?, frumoas?, istea??, cuminte, gospodin? ?i nu am mai stat pe gânduri, a?a c? am luat-o deja de nevast?!

Pân? la urm?, am înc?lecat ?i pe ?a, v-am spus ?i povestea mea, dar, s? nu uita?i cumva, fiecare baie are vâlva ei, iac-a?a!