proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Adoris si Kromia(46)


Soarele cald ?i blând alina suferin?ele înc? vii ale fugarilor, precum o mam? bun? ?i milostiv?. Marea, cu vârfurile valurilor sclipind pe toat? întinderea ei, cu vuietul necontenit, leg?na odihnitor, ?optind pove?ti din tainicile împ?r??ii ale lui Poseidon.

Trezit? sub mângâierile dulci ale razelor de soare Kromia privea cu entuziasm spectacolul m?rii. Era prima ei c?l?torie pe o corabie, departe de palatul în care se n?scuse. Ochii ei mari admirau cu aviditate ?irul minun??iilor m?rii, pe care le oferea plutirea pe ape. Îi pl?cea atât de mult s? urm?reasc? valurile înalte ?i rare, cu crestele lor unduioase alb-albastre, sosind necontenit din dep?rt?rile infinite ale orizontului. Peste întinderile de ape nesfâr?ite, lipsite de orice crâmpei de uscat, veghea cupola cerului de un albastru-pur.

Curioas? ca un copil, îi pl?cea mult s? priveasc? acele fiin?e m?runte, crinii de mare, scoicile, pe?tii m?run?i, care se perindau necontenit pe luciul apei.

Tres?ri u?or atunci când v?zu un pe?te r?pitor, destul de mare ?i fioros, care zbura înalt deasupra apei oferind privirilor corpul s?u str?lucitor, cu pieptul alb ?i creasta albastr? a spin?rii. Totul a durat doar câteva clipe, c?ci pe?tele s-a afundat în adâncul apelor. Numai undele m?runte, în cercuri, mai jucau înc? în locul unde disp?ruse vietatea.

Adoris retr?ia ?i el cu bucurie libertatea de pe ape. Surprinse îns? tres?rirea Kromiei, dar i se p?ru ?i mai încânt?toare în ipostaza aceea sublim?. Era atât de fericit? în dorin?a ei de a vedea cât mai multe ?i de a admira cu entuziasm toate frumuse?ile pe care ochii ei parc? atunci n?scu?i cuprindeau.

Adoris îi lu? mâna între ale lui ?i o întreb?:

- Î?i place pe mare? E a?a cum ?i-ai închipuit-o?
- Da! Îmi place foarte mult, îi r?spunse ea surâzând dulce, ca un copil recunosc?tor, înv?luindu-l cu privirea ochilor ei în care se reflectau cerul ?i marea. Da, îmi place nespus de mult! E a?a cum am visat-o întotdeauna!

- ?i care-i motivul pentru care î?i place a?a de mult? încerc? Adoris s? o determine s? povesteasc? mai mult.
- Fiindc? e atât de frumoas?, de proasp?t?, cu toat? întinderea asta de valuri albastre, cu puritatea cerului de deasupra ?i cu zbaterile pânzelor de pe catarge... Îmi place mult îns? ?i ceea ce a?tept?m s? vedem... dup? o a?teptare îndelungat?, adic? un ??rm îndep?rtat cu palmieri, o cetate nou? pe o colin? înalt?, un catarg alb al unei cor?bii r?s?rind de la marginea lumii...

Adoris era fericit ?i se bucura de frumoasele gânduri ?i vorbe pure ale minunatei lui iubite. Privir? împreun? îndelung z?rile ?i se înc?lzir? mult sub soarele cel dulce. Erau mângâia?i împreun? de briza m?rii ?i de visuri frumoase. Adoris i-a propus Kromiei la un moment dat s? vad? ce se mai întâmpl? pe corabie.

- Chiar! Hai s? vedem ce fac copiii! zise ea, parc? în acela?i gând cu Adoris.

Îi g?sir? culca?i, sub ad?postul catargului de la pror?.
- Vezi, Adoris, cât de frumos dorm ei! zise Kromia, aplecându-se asupra fe?elor lor ?i mângâindu-i cu candoare, încet, s? nu-i trezeasc?.

- Bie?ii de ei! Ce noroc au avut c? te-ai întors dup? ei! zise Kromia.
- Oare ce s-ar fi ales de ei dac? nu îi g?seam? se întreb? Adoris, amintindu-?i momentele de atunci când s-a întors dup? ei în cetate.

- Vai! Nici nu pot s?-mi imaginez, când m? gândesc ce s-ar fi ales de ei daca îi prindeau per?ii! spuse Kromia, cutremurându-se înfiorat?.
- ?i când te gânde?ti c? era cât pe ce s?-i uit?m acolo! Eram atât de preocupa?i, c? ?i uitasem de bie?ii de ei.

- Da. Îns? e meritul t?u pân? la urm? c? tu ai fost acel care ?i-ai riscat via?a întorcându-te în cetate, ca s?-i salvezi! zise Kromia, mângâindu-l ?i pe iubitul ei pe obraji, a?a cum o f?cuse ?i cu copiii adormi?i.

Adoris, ne?tiind ce replic? s?-i dea, zise totu?i:

- Kromia! Cum a? fi putut s? fac altfel? Gânde?te-te, peste ani, oricât de fericit? ai fi fost, oare nu ?i s-ar fi întunecat fruntea ?i nu ?i s-ar fi mâhnit inima amintindu-?i de bie?ii copila?i r?ma?i prad? mâniei du?manilor?
- A?a e! Ai dreptate! zise ea mângâindu-i din nou, de data asta p?rul buclat de pe frunte.

Pe m?sur? ce soarele se ridica pe cer ?i c?ldura zilei cre?tea, se înte?i ?i zarva pe puntea vasului. Cei doi copii, care ?i-au prelungit mult somnul dup? tot zbuciumul din timpul nop?ii, s-au trezit ?i ei. Primul lucru pe care l-au f?cut dup? ce s-au ridicat în picioare pe punte a fost acela de a-i c?uta pe Kromia ?i pe Adoris, pentru a primi mângâierile lor cu care începuser? s? se obi?nuiasc? ?i s? le doreasc?.

- Unde mergem noi acum? întreb? feti?a, surprins? de atât de nea?teptata schimbare a decorului.
- Pe mare! Nu vezi? se gr?bi s-o l?mureasc? fr??iorul ei.

- A?a e! C?l?torim departe, departe, ca în pove?ti! o l?muri imediat Kromia, iar Adoris surâse ?i el, mirat un pic de instinctul de marinar al micu?ului b?iat.

Copii se obi?nuiser? s? se joace ?i, în cele din urm?, puseser? st?pânire pe toat? puntea vasului, care începu s? r?sune de chiotele ?i de joaca lor.

Pe la amiaz? se petrecu un fapt deosebit. În catul de jos al cor?biei unul din vâsla?i care asuda din greu tr?gând la rame, r?mase nemi?cat o clip?, c?utând s? deslu?easc? sunetele care veneau de pe punte. I s-a p?rut c? aude ni?te glasuri ce-i sunt cunoscute. Atunci l?s? vâslele din mâini ?i, cum nu era legat cu lan?uri a?a cum se obi?nuia pe mai toate cor?biile, s?ri de la locul lui f?r? ca supraveghetorul vâsla?ilor s? aib? timp s?-l opreasc? ?i d?du fuga pe puntea vasului.

Cum d?du cu ochii de cei doi copii îmbr?ca?i în h?inu?e frumoase ?i curate vâsla?ul îi recunoscu pe dat? ?i, deschizând larg bra?ele sale mari, se n?pusti asupra lor strigând:

- Copiii mei! Copiii mei cei dragi!

Iar copiii, f?r? a fi speria?i de chipul întunecat al vâsla?ului, de p?rul lui negru ?i vâlvoi ?i de barba ?epoas?, izbucnir? la rândul lor într-un glas de bucurie:

- Tata! E tata!

Marinarul îi cuprinse în bra?ele sale cu patim? pe cei doi copii. La rândul lor copii îl înl?n?uir? pe dup? gât, cu mâinile lor firave. Era greu de st?vilit bucuria copiilor ?i a bietului marinar, care nu se mai s?tura îmbr??i?ându-i.

- Tat?, de ce-ai întârziat atât de mult s? vii acas?? întreb? feti?a.
- Dac? ai ?ti, tat?, ce foame ne-a fost dup? ce ne-ai p?r?sit! zise ?i b?iatul cuib?rit la pieptul p?rintelui reg?sit.

Se-ntâmpl? ca la aceast? emo?ionant? reg?sire s? soseasc? chiar regele Agatos, înso?it de regina Ariadna. De bun? seam?, ei aflaser? împrejur?rile în care disp?ruse tat?l copiilor.

- Cum ai avut inim?, omule, s?-?i p?r?se?ti copiii? îl lu? la rost indignat?, regina.
- Chiar! Ai merita s? prime?ti o sut? de bice pe spinare! Sau s? fii legat într-un sac ?i aruncat în mare! De ce-ai f?cut asta? întreb? la rândul s?u regele, cu o privire care sc?p?ra de mânie.

Marinarul c?zu umil în genunchi ?i ceru îng?duin?? s? povesteasc? motivul pentru care s-au întâmplat toate. Nu. Nu voise s?-?i p?r?seasc? nici copiii ?i nici nevasta, a?a cum se vorbe?te. A fost trezit în miez de noapte de un tovar?? de-al s?u, vâsla? de meserie, ca ?i el. A fost chemat degrab? pe corabie de st?pânul s?u. Nu ?tia ce se preg?te?te. Ie?i din cas? noaptea. Abia ajunsese pe corabie, c? ?i plecar? în grab?. Muncise aprig la vâsle, toat? noaptea, biciuit necontenit de v?taful vâsla?ilor. Doar a doua zi a aflat c? cei de pe punte sunt ni?te fugari. Prin urmare, corabia nu mai avea de gând s? se întoarc? în portul Atalya care era la vremea aceea amenin?at de per?i. Au înaintat dispera?i, prin truda lor, a vâsla?ilor, c?ci vântul nu reu?ea deloc s? umfle pânzele. Dup? multe zile chinuitoare au ajuns în portul din Rodos, unde urmau s? poposeasc? o vreme.

Îns? el, disperat de soarta celor ai lui r?ma?i în Atalya, nu ?tia cum s? fac? s? g?seasc? o solu?ie pentru a se întoarce acas?. De bun? seam?, st?pânul corabiei nu s-ar fi îndurat cu niciun chip s?-i dea drumul s? plece acas?. De aceea nu a suflat nicio vorb? nim?nui despre inten?iile sale. Într-o noapte, profitând de zarva celor ce plecau ?i se întorceau de pe mal, s?ri în ap? ?i se f?cu nev?zut în întuneric. A ajuns pe uscat ?i a început s? caute o cale de înapoiere în Atalya, la copiii ?i la nevasta lui. Dar nu reu?ea nicicum s? g?seasc? o corabie care s? plece spre r?s?rit, c?ci toate, speriate de amenin?area per?ilor, fugeau spre apus.

Într-un târziu a aflat de cele dou? cor?bii care urmau s? plece spre Atalya ?i, dup? îndelungi st?ruin?e, a fost primit ca vâsla? pe una din ele. Ajungând aproepe de ??rmul Atalyei, echipajele au aflat cu triste?e de soarta ora?ului încercuit de pe mare ?i de pe uscat de o?tirile du?mane. Nu mai ?tia nimic despre copiii lui dragi. Nu i-au fost luate în seam? nici rug?min?ile de a fi l?sat la mal s? încerce s? se strecoare în cetate, de team? s? nu fie prins ?i s? compromit? planul expedi?iei lui Craton. ?i iat?, c? zeii au fost buni cu el ?i l-au f?cut fericit acum, c? ?i-a g?sit copiii!

Povestirea vâsla?ului înduios? pe to?i cei de fa??. Regele î?i veni în fire cel dintâi, ?i rosti:

- Bine, omule! Te voi ierta! Iar de îndat? ce vom sosi în insula Rodos, vei fi eliberat din munca ta de vâsla?, ca s? po?i avea grij? de copiii t?i!

Vâsla?ul mul?umi din tot sufletul s?rind în genunchi la picioarele regelui.

Cei doi copii ascultar? ?i ei cu mare aten?ie toate prin câte trecuse tat?l lor. Apoi, neîncetând s?-l mângâie ?i s?-l îmbr??i?eze, au început s?-i povesteasc? cât de mult au suferit dup? plecarea lui, cum le-a murit mama ?i cum au fost alunga?i din casa lor.

Când ajunser? la episodul salv?rii lor de c?tre fiica regelui, copiii p?r?sir? o clip? pe tat?l lor, alintându-se în jurul Kromiei, spunând:

- Tat?! Ea ne-a salvat! ?i a fost atât de bun? cu noi!

Vâsla?ul, mâhnit de moartea so?iei sale, era totu?i fericit v?zând veselia pe chipul copiilor s?i, pe care zeii i-au redat prin nem?rginita lor bun?tate, dup? atâtea zile de zbucium.

(va urma)