Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Dup? miezul nop?ii (fragment)

de Robert Nutu


…Am tres?rit brusc, pe la ora unu, invadat? de-o senza?ie acut? de team? ?i cu impresia c? eram privit? de aproape. Camera era sc?ldat? într-o lumin? difuz?, alb?struie.
A?ipisem cu capul rezemat de canapea, cu picioarele desf?cute ?i cu paharul gol în mân?. Pe m?su??, lumân?rile abia mai pâlpâiau în suporturile lor de mahon, topite ?i scurse în dâre groase de cear? pe t?blia acoperit? cu firimituri ?i resturi de fursecuri. Una din farfurii era c?zut? pe covor cu fundul în sus.
M-am urnit cu greu ?i-am suflat în lumân?ri, apoi mi-am rotit privirea prin camer?, înc? prizonier? a senza?iei cu care m? trezisem, de?i acum se estompase ?i deveneam con?tient? numai de presiunea tot mai puternic? din vezic?. Cu capul de-o ton? m-am uitat la ecranul televizorului, cu filmul r?mas pe meniu, m-am ridicat ?i m-am dus la baie. M? luase un pic cu frig. Pantofii cu toc îmi alunecaser? pe undeva din picioare, iar sânii mi se b?l?b?neau, reci ?i grei, ca ni?te pungi pline cu ap?, în vreme ce m? leg?nam prin hol. M-am a?ezat pe bâjbâite pe veceu, renun?ând s? mai aprind lumina. „De ce naiba e atât de frig?”
Apartamentul era cufundat într-o lini?te adânc?.
Nu se mai auzea nici ploaia, iar muzica se oprise.
Tot blocul era înv?luit în lini?te ?i t?cere. De?i sim?eam totu?i c? îmi ardea pielea, frigul mi se p?rea tot mai p?trunz?tor. Se furi?a peste gresie, se strecura în jurul gleznelor, urca spre pulpe.
Zgribulit?, mi-am ridicat rochia peste sâni ?i i-am acoperit, încercând s? nu mi?c foarte mult capul. Îl sim?eam umflat, de dou? ori mai mare ca de obicei ?i, în acela?i timp p?rea s? pluteasc? la câ?iva centimetri mai sus de corp, mare ?i tumefiat, ca un balon monstruos. Am închis ochii. „Isuse...” Gura îmi era uscat?, lipicioas?, cu resturi de biscui?i pe la col?urile buzelor. Le-am lins absent? în timp ce vezica mi se golea. Eram beat?. Foarte beat?. Prin cap nu-mi trecea nici un gând.
R?m?sesem suspendat? în siajul unui extaz am?rui ?i buimac, lipsit de complexitate, care m? absolvea de orice preocupare imediat?, îmi l?sa liber corpul s? ia orice hot?râre ar fi dorit, s? m? expun? oric?rei situa?ii ar fi g?sit de cuviin??. În sfâr?it senza?ia de frig începea s? dispar?. Lumina albastr? din sufragerie p?trundea pe hol, întins? pe covora?ul din fa?a b?ii ?i detalia modelul cu romburi, pres?rându-l cu umbre ?i contururi stranii.
De la etajul de deasupra s-a auzit deodat? o bufnitur? slab?, apoi, surd ?i ireal, zgomotul apei trase la veceu. M-am trezit c? pufnesc în râs. Era momentul perfect ca s? mai beau ceva.
„Hai fat?.”
Am l?sat picioarele s? m? ridice ?i s? m? duc? înapoi în sufragerie – s?racele mâini uitaser? s? mai trag? apa, una din ele m? sc?rpina moale ?i absent? pe coaste, iar cealalt? atârna aiurea – ?i s? m? poarte pân? la m?su?a plin? cu farfurii ?i resturi de chipsuri. Una din sticle înc? mai avea ceva pe fund, dar nu voiam vin. În schimb mi-am umplut un pahar mare cu lichior de ment? ?i, cu el în mân?, am dat draperia de la geamuri deoparte ?i am deschis u?a balconului. Noapte. Afar?. Sim?eam nevoia de aer curat. În camer? plutea un iz înec?cios de cear?, de ars.
Ploaia încetase ?i, cu toate c? pe cer înc? se plimbau câ?iva nori amenin??tori, gro?i ?i negri, stelele sclipeau printre ei. Se mi?cau parc? u?or, gravitând în jurul lunii care se ridica din stânga mea, rotund? ?i alb?, o sfer? perfect?. Mirosea puternic a ploaie ?i a asfalt umed. R?coarea reconfortant? a nop?ii m-a înv?luit din cap pân?-n picioare. Am respirat adânc aerul curat, cu gura deschis?, asta în vreme ce o ma?in? cu farurile aprinse trecea fâ?âind pe ?oseaua ud?, îndreptându-se c?tre bariera de la marginea ora?ului.
St?team pur ?i simplu acolo, în rochia ?ifonat? ?i cu paharul în mân?, încrustat? într-un moment des?vâr?it, interminabil, în care timpul p?rea s? curg? pe lâng? mine, s? m? evite ca pe-un obstacol – desp?r?it de prezen?a mea ca de-o piatr? care desface apele unui pârâu f?r? a-l împiedica s? curg? în continuare, satisf?cut? ?i amor?it?, o stare pe care-o cuno?team bine ?i în mijlocul c?reia m? pierdusem întotdeauna cu voluptate. De data asta îns? aveam totodat? sentimentul c? ceva de acolo e gre?it, în neregul?, c? exista în jurul meu ceva anormal, nelalocul lui. Ce era oare? Am rotit ochii. Chiar ?i aerul c?p?tase o consisten?? ciudat?, se strecura în pl?mâni asemenea unui fluid fin ?i parfumat.
Ca exerci?iu ?i poate ca s? reg?sesc ce lipsea din acea clip?, am încercat s? m? gândesc la un lucru familiar. Mi-a ap?rut înainte chipul necomplicat al lui Bobby Ti – dar era de parc? nu mi se înf??i?ase în minte, c? nu mi-l imaginam, ci îl vedeam pur ?i simplu în fa?a ochilor, ce-i drept, distorsionat ?i neclar, ca ?i cum l-a? fi studiat printr-o lup? pe care o ?ineam dep?rtat? la câ?iva centimetri de ochi. Tremura bizar ?i nelini?titor. Nu era ce-mi trebuia. Ok.
Pe strad? trecu o alt? ma?in?, fâ?âind pe asfaltul plin de b?l?i, îns? zgomotele f?cute de ro?i încetar? brusc, dintr-o dat?, ca ?i cum p?mântul se cr?pase ?i le înghi?ise cu ma?in? cu tot. Trebuia s? încerc altceva. Foarte beat?.
Buzele mele au atins lichidul mentolat din pahar, iar gândurile mi-au fugit c?tre Lidia, colega de birou.
Înalt?, blond?, tân?r?, frumoas?, cu sânii mari ?i coapse pline ?i lungi. Tot ce voiai. În bra?ele cui gemea acum, desupra cui se apleca ca s? o ia în gur?? Avocatul b?ncii, gestionarul de la firm? cu care o v?zusem discutând de câteva ori în timpul pauzei de mas?? Ori poate vreun tinerel vânjos ?i tatuat, ag??at în club, tocmai o întorcea cu spatele ?i se preg?tea s?-i ung? anusul cu crem?? Tâmpenii. ?i aceste gânduri erau la fel de distorsionate ?i ridicole ca imaginea de mai devreme, ba chiar u?or deprimante, a?a c? le-am l?sat s? dispar? cu totul. Ceva se întâmplase îns? cu stelele – ori poate felul în care c?dea lumina lunii s? fi avut vreo leg?tur?? Nu reu?eam s?-mi dau seama. Ce naiba se petrecea? ?i de ce se f?cea iar??i frig?
„Cineva d? târcoale”, m-am gândit aiurea, f?r? sens.
Am golit paharul.
St?team în balcon, înconjurat? de tot felul de vechituri – unele r?mase de la fo?tii proprietari, de peste zece ani în urm? ?i acoperite de prostiile adunate de mine – scaune rupte de plastic, ghivece, cutii de carton, înc?l??minte ?i bidoane, în timp ce norii grei care acopereau stelele, se zdren?uiau mereu, destr?ma?i ?i zb?tându-se parc? în agonie între p?mânt ?i lun?. Abia atunci, în acea clip?, am v?zut. Clar, f?r? nicio putin?? de îndoial?. „Ce dumnezeu?” În dep?rtare, spre dreapta ?i înainte, acolo unde de obicei str?luceau luminile care m?rgineau drumul na?ional ?i firma verzuie a unei benzin?rii, se în?l?au acum ni?te coline rotunde, înghesuite, cu crestele detaliate spectral de str?lucirea mereu mai puternic? a lunii, acoperite de copaci de?ira?i, cu crengile r?sucite în aer. P?reau în mod ciudat ?i departe ?i înfior?tor de aproape, îns? luminile becurilor care se vedeau în acea zon? de obicei disp?ruser? cu totul.
Am r?suflat adânc, am înghi?it în sec, apoi am pus paharul gol pe balustrada balconului ?i am r?mas nemi?cat?, cu ochii închi?i, l?sând aerul cu iz de ploaie s?-mi r?coreasc? fa?a. Dup? o bucat? bun? de vreme în care am stat neclintit?, o pal? t?ioas? de vânt m-a silit s? redeschid pleoapele.
(ta- tam, ta-tam, ta-tam, ta-tam)
În aer începuse s? pluteasc? o cea?? u?oar?, vag luminoas?.
Norii de pe cer se evaporaser? subit ?i l?saser? stelele s? str?luceasc? nemi?cate deasupra dealurilor împ?durite care erau acum ?i mai aproape. „De ce naiba a trebuit oare s? adun atâtea lucruri?” mi-am zis, cu gândul la vechiturile din balcon. „Nici nu mai ?tiu ce e pe aici, trebuie s? m? hot?r?sc într-o zi s? fac cur??enie. Da, cur??enie, dar cur??enie serioas?, cât mai curând. Poate chiar mâine, ori cel mai târziu s?pt?mâna viitoare. Nu am nevoie de toate porc?riile astea…” Sub mine s-a auzit un clinchet, apoi zgomot de sticl? spart?.
F?r? s?-mi dau seama, trecusem un picior peste balustrada balconului ?i, cu genunchiul, împinsesem paharul a?ezat acolo mai devreme, azvârlindu-l în parcarea din spatele blocului. C?zuse ?i se sf?râmase printre ma?ini. Mi-a venit s? râd pentru c? nu-mi aminteam dac? era plin sau nu. Chiar în acel moment, în fa?a mea s-a mi?cat ceva ?i mi s-a p?rut c? v?d câteva stele schimbându-?i repede locul, coborând din dreapta lunii ca s? îngroa?e num?rul celor care sclipeau deasupra colinelor.
Vedeam destul de bine copacii acum. Ar?tau a fi stejari. Cre?teau de la poalele dealurilor pân? sus în vârf, iar cea?a izvora din acea direc?ie, mereu mai consistent? ?i luminoas?, adunat? sub balcon, prinzându-mi talpa piciorului trecut peste balustrad? într-o strânsoare pufoas?, rece, u?or alunecoas?. Cu o privire atent?, am m?surat distan?a dintre balcon ?i marginea ?oselei de dincolo de parcare. „Nu cred c? ?i-ar trebui mai mult de trei pa?i ca s? ajungi acolo”, mi-am zis ?i-am privit apoi luna ?i stelele ca ?i cum a? fi vrut s? m? asigur c? d?deau destul? lumin? încât s? nu-mi în?ele aprecierile. „Iar de vechituri po?i s? te ocupi mai târziu, s?pt?mâna viitoare, poate peste dou? s?pt?mâni, ori trei, nu e nicio grab?. Asta este important.” Mâna mi s-a lungit dup? pahar, dar s-a oprit în aer, îndat? ce mi-am adus aminte c? paharul c?zuse ?i se sp?rsese în parcare. „Nicio grab?.”
Umflat ?i gol, capul îmi plutea în sus ?i-n jos, ca un balon ag??at cu un fir de a??. Am trecut încet ?i cel?lalt picior peste balustrad?, m-am dezechilibrat, pe urm? am privit golul de sub mine ?i-am r?mas rezemat? cu fundul de balcon, uitându-m? la cea?a care dansa în jurul picioarelor. „Absolut nicio grab?.” Stelele sclipeau desupra dealurilor, al?turi de luna str?lucitoare. M-am aplecat, am f?cut exact trei pa?i, niciunul în plus, niciunul în minus, peste parcare ?i peste ?osea, cu cea?a pliat? moale în jurul meu ?i, imediat dup? aceea, am sim?it fire lungi de iarb? cum îmi atingeau pulpele goale.
Colinele se în?irau în fa??, la vreo sut? de metri dep?rtare, mult mai impozante ?i întunecate fa?? de cum mi se înf??i?aser? de la balcon, copacii r?suci?i cu ramurile c?tre cer, ca ?i cum ar fi crescut încercând s? nu se ating? unul pe altul, înf??ura?i în conuri palide de lumin?. Dar cel mai ciudat lucru era c? totul p?rea s? convearg? într-un singur punct de la poalele lor - cerul cu stelele, paji?tea pe care ajunsesem, lumina ?i cea?a, absolut totul ducea într-o singur? direc?ie, f?r? ocoli?uri, f?r? cotituri, într-un loc aflat acolo, la baza primilor copaci. ?i dac? ar fi fost în continuare nori pe cer, eram sigur? c? ?i ei ar fi urmat acela?i drum.
Jos, la picioarele mele, s-a auzit brusc un fo?net, apoi s-a f?cut lini?te, complet lini?te, o lini?te lipicioas? ?i tremur?toare ca o gelatin? c?ldu??.
M-am l?sat pe vine ?i-am pip?it p?mântul br?zdat de r?d?cinile ierburilor.
Era tare, un pic umed ?i str?lucea slab, ca luminat pe dedesubt.
Spre deosebire de alte d??i, nu sim?eam nimic, nici team?, nici emo?ie, doar o dorin?? nel?murit? de a m? l?sa dominat? de ce era în jurul meu, de a m? l?sa purtat? c?tre punctul acela de la baza colinelor. Iarba se lipea de mine f?r? nici un zgomot, iar cea?a curgea ca o ploaie fin? peste tot împrejur – picurii ajun?i pe p?mânt transforma?i imediat în mici viet??i alungite, fosforescente, care ?i ele începeau s? se lipeasc? de mine, s? mi se târasc? pe pulpe ?i peste labele picioarelor, fulgerând de colo-colo, în minusculi bulg?ri de lumini?e semitransparente. Nu-mi provocau nicio team?, ?tiam cumva c? nu-mi voiau r?ul, dimpotriv?.
Într-un târziu m-am ridicat, mi-am trecut palmele peste rochie, am inspirat aerul f?r? nici un miros, apoi am f?cut un pas, pentru ca în secunda urm?toare, s? r?sucesc capul prad? unui impuls de necontrolat ?i s? privesc înapoi.
Blocul meu era departe-departe, alb ?i sub?ire, cu ferestrele ca ni?te împuns?turi ruginite de bold, în?l?at pe fondul negru al cerului dintre sp?rturile transparente, gigantice, ale paharului pe care-l sc?pasem mai devreme de pe balcon. De fiecare dat? când clipeam se ducea ?i mai departe, ?i mai departe, a?a c? am întors f?r? regret capul ?i am f?cut câ?iva pa?i prin iarb?, cu ochii la copacii de pe dealuri.
Pe m?sur? ce mergeam, paji?tea p?rea c? se treze?te la via??. Iarba prindea s? fo?neasc?, b?tut? de vânt, gâng?niile s? fojg?ie, ba undeva, foarte aproape, se auzea ceva ce sem?na perfect cu susurul unui izvor sau al unui pârâu, timp în care cerul se deschidea la culoare, ca ?i cum s-ar fi cr?pat de ziu?.
Dup? numai câteva minute am ajuns într-adev?r la un pârâia? – curgea limpede printre ierburi ?i tufi?uri, iar peste el fusese înjghebat un soi de pode? miniatural, inutil, pentru c? tot ce trebuia s? faci era s?-l p??e?ti ca s? mergi mai departe. Am c?lcat totu?i peste scândurile lui îmbinate ciudat, în vreme ce-mi ridicam poalele rochiei cu o mân? ca s? nu se ude ?i mi-am continuat drumul, con?tient? dintr-o dat? c? distan?a dintre mine ?i copaci se mic?ora atunci când p??eam cu piciorul drept ?i se m?rea atunci când întindeam piciorul stâng – pentru ca, imediat, totul s? se inverseze ?i s? mi se par? c? m? învârt în cerc.
Câteva minute mai târziu, începând s? m? simt obosit? – rochia îmi stânjenea mi?c?rile, m? strângea de ?olduri ?i mergeam cu coapsele lipite – m-am îndreptat c?tre un bolovan mare, ce-?i în?l?a cre?tetul lâng? o tuf? de p?ducel ?i m-am rezemat de el, cu privirea a?intit? la stejarii de la poalele dealurilor.
Sim?eam în corp o nevoie aproape iresponsabil? de a o rupe la fug? prin iarb?, de a alerga f?r? s? m? uit în jur, îns? m-am ab?inut ?i am r?mas acolo câteva clipe, c?utând s?-mi dau mai bine seama ce era în jurul meu. Piatra de care m? sprijinisem pulsa c?ldu?? ?i umed?, dar asta nu m? deranja în nici un fel.
Mai încolo, spre dreapta, se aflau alte câteva pietroaie, mult mai mici, înconjurate de tufe ?i iarb?, apoi se vedeau numai tufi?uri ?i flori de câmp, pres?rate pe-un teren ceva mai gola?, pentru ca apoi iarba s? se z?reasc? iar??i înalt?, unduitoare, acoperind totul, pân? în preajma p?durii.
Picioarele mi s-au mi?cat atunci singure. ?i-au ales drumul, au ocolit bolovanii ?i, dup? ce au urcat o mic? ridic?tur? împresurat? de trifoi ?i flori, s-au cufundat din nou prin iarb?, pân? la genunchi, împr??tiind gâng?niile sclipitoare în evantaie prelungi de lumini?e intermitente.
Vântul îmi ?uiera pe la urechi, cerul se deschisese la culoare ?i c?p?tase o nuan?? galben-alb?struie, pl?cut?, îns? pu?in împov?r?toare. Ce era locul ?sta? De când m? ?tiam nu v?zusem ceva asem?n?tor – sunetele erau altele, culorile erau altele, felul în care m? mi?cam era altul. Ori doar starea mea de spirit era diferit?? Mi-am privit picioarele. De la genunchi în jos disp?reau în iarb?. Abia când am aplecat capul, mi-am dat seama c? de când m? desprinsesem de bolovan, inima începuse s?-mi bat? de s? sparg? pieptul, iar bra?ele îmi dârdâiau incontrolabil, prad? unor fiori pe care nu-i puteam st?pâni.
Mi-am înf??urat mâinile în jurul trupului ?i m-am str?duit s? le opresc tremurul, dar degeaba.
Devenisem prizoniera unor emo?ii intense c?rora nu reu?eam s? le aflu motivul ?i faptul c? nu le puteam controla, îmi f?cea inima s? se zbuciume ?i mai puternic, agitat? ca un animal în capcan?. Mi-am fixat repede privirea asupra copacilor ?i-am c?utat s? m? gândesc la altceva, s? m?sor din ochi distan?a care m? desp?r?ea în clipa aceea de ei. Cum mersesem o bun? bucat? de drum ?i erau destul de aproape, le distingeam perfect trunchiurile drepte, cu scoar?a cafenie, ramurile crescute-n sus, f?r? s? se ating? unele pe altele, micile tufe de m?ce? ?i p?ducel crescute printre tulpini, covorul uscat de frunze de pe jos. Am f?cut înc? un pas ?i m-am oprit în mijlocul unui pâlc de flori galbene. Ceva alunecos mi-a lins obrazul. Ceva asem?n?tor unei ?uvi?e de cea??, ?uvi?? care apoi mi-a p?truns prin p?r ?i a curs pe ceaf?, de-a lungul ?irei spin?rii.
Pâcla a p?rut s? se umfle de jur-împrejur, precum talazurile unei m?ri, apoi s-a lini?tit ?i a coborât la nivelul p?mântului, acoperind totul cu o str?lucire palid?, alb-cenu?ie acum, în lumina rev?rsat? din cerul tot mai senin.
Lâng? trunchiul unui stejar b?trân, plin de scorburi, a?ezat pe-o buturug? ?i preocupat parc? s? priveasc? ceva ce i se afla în poal?, st?tea un om îmbr?cat în alb.
Distan?a era înc? destul de mare ca s?-mi dau seama dac? era un tân?r, ori un b?trân, îns? îi distingeam bine hainele, cu o claritate crud?, sup?r?toare, ca ?i cum acestea singure ar fi avut o greutate ?i o semnifica?ie mult mai important? – cel pu?in în acel moment – decât tot ce era în jur, cu detalii ce sileau privirea s? se opresc? irezistibil asupra lor ?i s? ignore orice altceva.
Omul î?i tot mi?ca mâinile în poal?, în sus ?i-n jos, înainte ?i înapoi. Pe urm?, ca ?i cum ar fi realizat c?-l privesc, s-a oprit din ce f?cea ?i ?i-a îndreptat spatele. Fa?a îi era acum orientat? c?tre mine, dar nu-i vedeam ca lumea tr?s?turile. De fapt, un straniu joc de lumin? ?i umbr? crea impresia c?, a?a cum st?tea pe fondul copacilor, nu avea deloc chip, ci doar o gaur? nebuloas? prin care treceau uneori sclipiri vagi – îns? îmi d?deam bine seama c? are p?rul lung, negru, crescut pân?-n dreptul umerilor. Putea fi tân?r deci.
În schimb, hainele i se deslu?eau limpede - albe, largi, cu modele ro?ii pe guler ?i pe mâneci, cu flori ?i frunze ?esute mig?los la poale ?i pe piept. Eram convins? c? mai v?zusem pe undeva haine ca acelea, dar pe unde? M-am str?duit s?-mi amintesc îns? memoria îmi era acoperit? de un nor greu ?i nu izbuteam s? procesez nimic altceva decât ceea ce se afla în fa?a mea, iar ceea ce-mi trecea prin minte era prea vag ?i intermitent ca s? reu?esc s? ?es de acolo un fir logic de care s? m? ag??. Omul m? privea în continuare. Nu ?tiam dac? s? m? mi?c, ori s? r?mân acolo. Inima îmi b?tea puternic. Gâzele ?ârâiau la picioare, lipite de gambe, iar cea?a se târa spre p?dure. În cele din urm?, m-am hot?rât ?i m-am urnit din loc, cu din?ii încle?ta?i ?i bra?ele încordate.
Omul a întârziat o clip? în aceea?i pozi?ie, apoi am avut impresia c?-mi aud rostit numele, lung ?i ireal în atmosfera aceea c?ldu?? „Paa…tri…ciii…aaa”, iar el s-a ridicat de pe buturug?, sub?ire ca un fir de lumin?, silueta sa contrastând puternic cu masivele trunchiuri ale stejarilor.
Chipul i se luminase un pic, îns? tot nu-i puteam deosebi tr?s?turile – numai p?rul îi plutea molatic desupra umerilor, pudrat de cea?a luminoas?, b?tut de-o adiere de dincolo de lume. „E târziu, foarte târziu,” am auzit un glas ?optit în ureche ?i dintr-o dat? m-am sim?it extrem de obosit?, epuizat? chiar – bra?ele mi-au c?zut pe lâng? corp, iar picioarele au refuzat s? se mai mi?te, ca ?i cum ar fi atins o grani?? dincolo de care nu mai era posibil s? p??easc?.
Am încercat s? le urnesc împotriva voin?ei lor ?i nu am reu?it s? le clintesc nici m?car cu un centimetru.
În?epenisem pur ?i simplu în locul acela, în iarba înalt?, în rochia mea strâmt?, cu bra?ele moi ?i cu gâzele dansând în jur, foarte aproape de marginea p?durii, cople?it? brusc de-un regret amar care nu m? mai l?sa nici m?car s? respir. De ce nu m? mai puteam mi?ca?
Voiam s? ajung în preajma copacilor, lâng? omul acela îmbr?cat în alb c?tre care curgea tot ceea ce m? înconjura. Voiam s? ajung s?-l v?d, s?-l privesc doar pentru câteva clipe ?i importan?a acestui am?nunt, inexplicabil de altfel, m? cople?ea cu atât mai mult cu cât ?tiam c? nu avea s? se întâmple a?a ceva în acel moment. „E târziu, foarte târziu ast?zi”, continua s? ?opteasc? vocea – ?i, ca ?i cum ar fi vrut s? confirme ceea ce auzeam, omul a ridicat o mân? ?i a f?cut un semn, nu ?tiu dac? de salut ori de avertizare – mai degrab? ceva ce sem?na cu îndemnul de a a?tepta – apoi ?i-a dus cealalt? mân? la brâu, în dreptul chimirului, ?i-a tras de acolo un obiect lung, care sclipea între volutele ce?ii luminoase. A f?cut iar??i acela?i semn, a dus obiectul în dreptul fe?ei ?i a suflat în el de câteva ori, cu pletele ridicate ca ni?te ?erpi în jurul capului.

Robert Nutu (mordaunt) | Scriitori Români

motto: Criticul e un botanist. Eu sunt un gradinar. (Jules Renard)

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro