proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Adoris si Kromia(38)


Presim?ind sfâr?itul apropiat al cet??ii, per?ii nu-?i mai riscau f?r? rost via?a pe sub ziduri ci a?teptau, cu r?bdarea lor oriental?, ca în interior lipsa de hran? ?i de alte materiale necesare s? devin? din ce în ce mai acut? ?i s? hot?rasc? soarta b?t?liei.

În scurt timp, nu atât luptele de pe ziduri cât foamea îndrepta cetatea Atalya spre un sfâr?it tragic. Din fericire, ap? era suficient?, c?ci în cetate existau multe fântâni care erau permanent p?zite pentru a nu fi otr?vite de iscoadele per?ilor.

În ora?ul asediat merindele se scumpir? atât de cumplit, încât cei s?raci nu mai aveau cu ce-?i cump?ra nici pâinea. Cei boga?i îns? ?ineau cu înd?r?tnicie la proviziile lor ?i nu erau doritori în niciun chip s? le împart? cu al?ii. Cei fl?mânzi, nemaiputând îndura foamea, au încercat în mai multe rânduri s? devasteze depozitele celor boga?i, furând ?i f?cându-?i singuri rost de hran?.
Despre faptul c? în cetate existau iscoade ?i tr?d?tori s-au putut convinge cu to?ii atunci când paznicii unui hambar de grâu prinseser? trei in?i în timp ce d?deau foc hambarului. Cei prin?i erau doi lucr?tori de la noul templu ?i un o?tean din cetate care p?r?siser? credin?a în Zeus, adoptând credin?a zeit??ilor r?s?ritene. Asemenea indivizi tr?d?tori puteau fi mul?i - dispu?i s?-i ajute pe du?mani ca ace?tia s? p?trund? cât mai repede în cetate. Dup? depistarea câtorva cazuri de tr?d?tori regele deveni ?i mai nelini?tit ?i porunci s? fie înt?rit? paza tuturor depozitelor, pentru a nu pierde ?i pu?inul ce-a mai r?mas. Dar mai porunci ?i ca cei presupu?i a fi iscoadele per?ilor s? fie arunca?i în temni?? ?i chiar uci?i de îndat?.

Spre nemul?umirea celor avu?i, regele Agatos a hot?rât ca toate proviziile care existau în cetate s? fie adunate la un loc pentru a fi împ?r?ite cu chibzuin??. Se în?elege, s?r?cimea primea cel mai pu?in, doar atât cât s? nu moar? de foame. Dintre cei privilegia?i f?ceau parte, în primul rând, lupt?torii de pe ziduri ?i din port. În aceste zile de lipsuri mul?i copii, femei ?i r?ni?i se pr?p?dir?. Cei r?ma?i în cetate se chinuiau îngrozitor s?-?i amâne foamea.

Trecând pe lâng? un chio?c pustiu Kromia v?zu ?ezând pe o lespede de piatr? doi copii: o feti?? de vreo ?ase ani, sl?bu??, cu mânu?ele firave ?i cu ochii mari care încerca s?-?i aline fr??iorul mai mic ce scâncea nepotolit din cauza foamei. Scena o impresion? nespus de mult pe Kromia care l?s? la o parte alte treburi ?i veni degrab? lâng? cei doi copii a?ezându-se al?turi de ei ?i încercând s? în?eleag? mai bine care era cauza fr?mânt?rilor lor. Copiii privind în ochii ei lumino?i uitar? pentru moment de foame.

- De ce plânge b?ie?elul? întreb? Kromia cu blânde?e.
- Îi este foame! Nu ?tie s? îndure! r?spunse feti?a cu vocea stins? ?i r?gu?it?. N-a mai mâncat nimic de alalt?ieri!...
- De alalt?ieri? Ah, cerule! exclam? Kromia impresionat? de cele auzite.

Mângâindu-i, Kromia, încerc? s?-i lini?teasc?:

- Nu mai plânge?i!

Apoi îi veni o idee ?i zise:

- Copii, sta?i aici cumin?i un pic! Nu pleca?i!...

Se ridic? ml?dioas? de lâng? ei ?i se pierdu tainic în palat. Nu trecu mult ?i reap?ru cu o tipsie de argint str?lucitor pe care erau a?ezate mai multe feluri de bucate luate în grab? ?i aranjate de-a valma, unele peste altele: friptur? de berbec, pâine, smochine, adic? din cele ce se mai aflau la mas? în casa regelui.

V?zând a?a minune copiii r?maser? f?r? grai, cu ochii mari sc?p?rând spre tipsia de argint ?i bucatele ispititoare de pe ea.

- V-am adus ceva de mâncare, copii! Lua?i cu grij? ?i s? nu sc?pa?i bucate pe jos! îi pov??ui Kromia.

Nici ea nu ?tia prea bine cum ar trebui hr?ni?i ni?te copii înfometa?i, c?ci ace?tia nu a?teptar? deloc o nou? invita?ie ?i se repezir? spre bucate. Fr??iorul cel mic se n?pusti asupra buc??ii celei mari de pâine, punând st?pânire pe ea, dosind-o ?i mâncând cu înfrigurare ?i pe furi? din ea, f?r? s? se gândeasc? c? surioarei îi era la fel de foame.

- Nu fii r?u! D?-i ?i surioarei tale din pâine! Nu vezi ce fl?mând? e? încerc? s? mai repare situa?ia Kromia.

B?ie?elul a în?eles despre ce era vorba îns? abia dup? ce a mâncat lacom o bucat? din pâine i-a dat din ce mai r?m?sese ?i surioarei lui.

Kromia veghea ca ei s? m?nânce îndeajuns ?i cu parte dreapt?. Se vedea îns?, copiii nu mai fuseser? chema?i demult pe la mas?, c?ci nici nu mai ?tiau s? mul?umeasc? pentru o astfel de binefacere. Kromia a?tepta s? aud? mul?umiri de la ace?ti copii s?raci, dar a trebuit s? r?mân? contrariat? c? ei nu au f?cut asta...

- Mda! A?a-i! Copii de s?raci! La ce s? te a?tep?i de la ei? î?i zise resemnat?.

Întrucâtva dezam?git? de purtarea lor privi spre bucatele care au mai r?mas pe tipsie ?i zise totu?i, cu generozitate:

- Duce?i p?rin?ilor vo?tri bucatele care au mai r?mas! Poate c? ?i lor le e foame!

Dar ochii feti?ei se întunecar? ?i coborând capul în piept, zise:

- Nu. Nu putem duce bucatele tale... p?streaz?-le...
- De ce nu pute?i? întreb? Kromia contrariat?.
- Fiindc? nu mai avem p?rin?i! r?spunse b?ie?elul cu vocea lui firav?.
- Da... a?a e... nu mai avem p?rin?i... recunoscu ?i feti?a, cu lacrimi în ochi.

- Cum? Nici mam?, nici tat?? izbucni Kromia, consternat? de cele auzite.
- Mama a plecat la târg s? cumpere smochine, r?spunse gr?bit micul fr??ior c?ruia îi ap?rur? ?i lui lacrimi în ochi.

- Nu! veni feti?a cu preciz?ri, p?rând c? ?tie mai bine situa?ia. Mama a murit! A fost bolnav? mult? vreme. Nu aveam hran?, iar din pu?inul pe care-l aveam, mama ne d?dea numai nou?. Nu oprea nimic pentru ea...

- ?i ne-a dat un ban! interveni iar??i b?ie?elul în vorb?.
- Da! recunoscu ?i feti?a. Înainte de a muri ne-a pus s? scoatem o l?di?? de sub pat din care ne-a ar?tat un ban mare, de argint ?i ni l-a dat zicând: "Ţine?i banul ?sta s? v? cump?ra?i pâine dup? ce eu nu voi mai fi…".

- ?i unde-i banul acela? întreb? Kromia, profund impresionat? de povestea asta.
- Ni l-a furat un negustor! interveni din nou în vorb? b?ie?elul.
- Nu! îl corect? iar??i feti?a. Am dat banul unui negustor ca s? cump?r?m o pâine. Negustorul a luat banul, ne-a dat pâinea ?i nu ne-a mai dat restul, zicând c? atât cost? pâinea. A?a am r?mas f?r? banul mamei.

- Nenorocitul! Îl vom pedepsi pe acel negustor dac? m? ajuta?i s?-l afl?m! zise foarte indignat? Kromia care, de fapt, nici nu prea cuno?tea cât de scumpe ajunseser? bucatele în cetate.

- Nu ?tim unde s?-l g?sim. A doua zi n-am mai v?zut taraba acelui negustor, zise feti?a.
- ?i tat?l vostru? dori s? afle Kromia mai multe am?nunte.
- Tata s-a înecat în mare! o lu? b?ie?elul pe dinainte cu explica?iile. Feti?a îns? aduse l?muriri suplimentare:

- Tata a plecat pe o corabie, într-o noapte ?i nu s-a mai întors. Nu mai ?tim nimic de el. Mama zicea c? a plecat pe furi?, f?r? s? spun? un cuvânt. A doua zi s-a auzit c? mult? lume a fugit pe mare, cu cor?biile.
- Bie?ii de voi! îi mângâie Kromia v?zându-i cât de neferici?i sunt.

Îi cuprinse pe copii pe dup? umeri. Îi sim?i cumin?i, tremurând de gustul protec?iei. Poate tocmai asta era dovada celei mai mari recuno?tin?e pentru bun?tatea ei. Kromia în?elese c?, mai presus de educa?ie ?i de bunele maniere era soarta nefericit? a acestor f?pturi omene?ti mici ?i f?r? sprijin, f?r? hran? ?i poate f?r? ad?post. Îi mângâie într-una, ca o mam?. Dar, la un moment dat, î?i aduse aminte c? trebuia s? se-ntoarc? în palat unde era a?teptat?. Mângâind pe cre?tet pe cei doi copii, le zise:

- Merge?i acas? ?i mâine s? veni?i din nou aici. Am s? v? mai aduc ceva bun!
- Noi... noi nu avem cas?... r?spunse feti?a, cu team? parc? s? n-o supere pe prea frumoasa lor protectoare.

- Cum? Nici cas? n-ave?i? Dar p?rin?ii unde au locuit pân? acum? exclam? Kromia în culmea nedumeririi.
- Am avut ?i noi cas?, dar acum n-o mai avem, zise feti?a cu triste?e în glas. Au venit ni?te refugia?i dintr-un sat pe care p?rin?ii i-a ad?postit în c?su?a noastr?. Îns?, dup? ce-a fugit tata ?i dup? ce mama a murit, am fost alunga?i din cas? de oamenii aceia r?i...
- Ah! Tic?lo?ii!... V? promit c? oamenii aceia la fel ?i negustorul acela, vor fi crunt pedepsi?i! Ar merita s? fie spânzura?i pentru faptele lor! rosti Kromia indignat?.

Se ridic? în grab? pentru a pleca. V?zând îns? copiii pe care îi l?sa singuri ?i tri?ti, Kromia îi lu? de mân? ?i le zise:

- Haide?i cu mine! Am s? v? g?sesc un ad?post!

Ajungând la palat, Kromia intr? cu cei doi copii pe o u?? l?turalnic?, îi conduse într-o camer? mic?, dar înalt? ?i împodobit? toat? cu aur, covoare de pre?, tapete ?i perne de puf. Puse degetul la buze ?i zise copiilor în ?oapt?:

- R?mâne?i cumin?i în camera asta! Am s? mai vin s? v?d ce face?i, da?
Apoi alerg? gr?bit? pe culoar c?utând-o pe mama ei. Îmbujorat? la fa??, când o g?si, îi zise:
- Mam?, vreau s?-?i spun o tain?! Am poftit în palat doi musafiri neobi?nui?i, doi copii nenoroci?i, f?r? p?rin?i, lihni?i de foame ?i f?r? ad?post. Vino cu mine s? ?i-i ar?t chiar acum!

Regina, luat? prin surprindere de fiica ei, nu avu încotro ?i a trebuit s? o urmeze. Kromia deschise u?a camerei în care îi l?sase pe copii ?i apoi îi prezent?:

- I-am g?sit ad?posti?i într-un chio?c, lihni?i de foame...

Regina în?elese pe dat? ce fel de musafiri îi adusese fata ei. E drept, era uimit?. Dar camera aceea nu o g?si prea potrivit? pentru a ad?posti ni?te copii de oameni s?raci. Cu toate acestea, regina se lini?ti: fiica ei, la care ?inea atât de mult, avea un suflet bun! ?i aceasta o f?cea s?-i ierte mereu micile ei nebunii. O lu? deoparte ?i-i zise:

- Ai f?cut o fapt? bun?, frumoas? ?i dreapt?! Îns? copiii va trebui s?-?i schimbe hainele, s? fie sp?la?i ?i supraveghea?i ca s? nu fac? cine ?tie ce n?zbâtii prin palat. Regele s-ar sup?ra dac? ar afla c? bucatele destinate o?tenilor s?i truditori sunt risipite în aceste zile pentru hr?nirea s?racilor.

Regina d?du porunci slujitorilor care schimbar? de îndat? înf??i?area celor doi copii, de nu-i mai recuno?teai.

*

Când îi veni rândul s? se odihneasc? Adoris veni la palat, s-o revad? pe Kromia. Ea îl a?tepta cu ner?bdare s?-i comunice nout??ile pe care le avea ?i care i se p?reau deosebite:

- Vino s?-?i ar?t ceva la care nici nu te-ai gândit!

?i Kromia îl conduse pân? în camera în care cei doi copii st?teau cumin?i, în h?inu?e de prin?i?ori, privind cu ochii lor mari.

Adoris se bucur? nespus de fapta iubitei sale, în?elegând ?i apreciind bun?tatea f?r? margini ?i noble?ea din sufletul Kromiei. O bun?tate zeiasc?, mai presus de lipsurile ?i necazurile acestei lumi.

Mai târziu, a?a cum era de a?teptat, afl? ?i regele de cei doi proteja?i ai Kromiei. De?i a avut de bomb?nit ceva mai întâi, pân? la urm? a aprobat ?i el gestul fiicei sale.

Într-una din zile Adoris a tr?it momentele unei mari emo?ii. Tocmai participa la lupta de pe ziduri ca s?-i împiedice pe per?i s? p?trund? în cetate. Du?manii atacau furios, curgeau ploi de s?ge?i ?i suli?e printre crenelurile zidurilor ?i peste ziduri. Dar n?v?litorii nu reu?iser? mare lucru nici de data asta. Se vedea c? trebuia s? se retrag? cât mai repede în taberele lor.

Într-o clip? de r?gaz Adoris privi de pe zid în interiorul cet??ii ?i r?mase înm?rmurit: Kromia, înso?it? de cei doi copila?i îmbr?ca?i în alb ca ni?te fluturi adunau de pe jos s?ge?ile trase de arcurile persane peste zid, le f?ceau snopuri, iar Kromia le a?eza frumos în stive, pe iarb?. Nici Kromiei, nici celor doi copii nu le p?sa c? în preajma lor zburau s?ge?i. Î?i vedeau netulbura?i de treaba lor.

Adoris, pân? atunci atent la lupta cu du?manii, p??i pe zid pân? se apropie de locul unde era Kromia, ?i-i strig? cu disperare:

- Kromia! Te rog din tot sufletul, îndep?rteaz?-te de ziduri! Sunte?i în mare primejdie s? fi?i atin?i de s?ge?i!

Kromia îns? privi fericit? la el, zâmbindu-i cu nevinov??ie, ?i-i zise:

- Parc? tu nu e?ti în primejdie, acolo sus? Uite, noi aici am adunat o mul?ime de s?ge?i!
- Da, viteaza ?i frumoasa mea Kromia! Totu?i, pentru lini?tea mea, te implor mult, îndep?rteaz?-te de ziduri, chiar acum!

- Bine, plec! r?spunse Kromia, nemul?umit? totu?i c? nu are voie s? fac? ceea ce ar fi vrut. Totu?i, trimite un o?tean s? ia s?ge?ile adunate de noi!

- Negre?it, ne vor fi de folos! Dar acum, te implor, îndep?rteaz?-te de zidurile acestea primejdioase!

Meneus trecu pe acolo ?i v?zând-o pe Kromia, o sf?tui degrab? s? plece din locul acela periculos. Dup? plecarea ei, Adoris trimise un o?tean s? aduc? s?ge?ile adunate de Kromia ?i de copii.

(va urma)