proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Adoris ?i Kromia(30)

Adoris se trezi a doua zi destul de târziu. Privirile îi luceau cu încântare. Totul p?rea un vis, o feerie, ceva atât de ireal care, la o singur? tres?rire de gene sau la cel mai mic fo?net s-ar fi putut destr?ma ?i ar fi disp?rut ca ?i cum n-ar fi fost niciodat?. ?i asta în pofida faptului c? revedea totul în fa?a ochilor.

Soarele î?i trimitea razele aurii f?r? ca cerul care se vedea prin vitralii s?-?i piard? str?lucirea albastr?. Dimpotriv?, razele îl f?ceau mai luminos ?i mai pur, încât scenele zugr?vite pe bol?ile templului p?reau vii, în culori juc?u?e, clare ?i încânt?toare.

Ochii tân?rului str?luceau iar obrajii îi erau aprin?i ca de o u?oar? febr?. Mintea îi era st?pânit? de închipuiri nenum?rate, precum formele fl?c?rilor unui foc de vreascuri, sau cele ale norilor c?l?tori pe bolta senin?. Vârtejul iluziilor sporeau din ce în ce mai mult, iar realitatea se scufunda în himere palide. Lumina îns? nu se pierdea, ci doar lua înf??i??ri dintre cele mai fascinante.

De la o vreme lumina începu s? se ordoneze, iar închipuirile ?i jocul iluziilor începu s? se potoleasc?. În locul lor ap?ru o lumin? curat?, cea a cerului pur în adierea unui vânt u?or. Lumina aceea mângâietoare r?s?rea încet, aproape de privirile lui. Sim?i adierea blând? a unei sufl?ri calde, de var?, mângâindu-i fruntea ?i obrajii. Printre acele mângâieri u?oare se auzeau parc? dulci cuvinte precum ?oaptele m?rii într-o zi însorit?:

- Adoris!... Adoris!...

Acele chem?ri calde, grijulii, ?oaptele acelea diafane, îl f?ceau s?-?i simt? spiritul odihnit ?i n?lucirile îndep?rtându-se. Deschise ochii mari dintr-odat?, arzând ca ni?te fl?c?ri, uimi?i ?i recunosc?tori. În fa?a sa se afla Kromia, care îi mângâia fruntea cu grij?, cu degetele ei fine ?i prietenoase.

- Mam?! rosti ea încet ?i îngrijorat?. Îmi pare c?-i ard obrajii ?i fruntea!...
- Cred, Kromia! spuse miloasa regin?. Nici nu-i de mirare dup? cele îndurate ieri. Mai e ?i rana asta groaznic? de la picior, care-i provoac? febra...

În ve?mânt albastru, cu chipul sublim, cu lumina cald? ?i fascinant? a ochilor, cu buzele-i ro?ii ?i delicate, Kromia veghea asupra tân?rului, st?pânit? de emo?iile unei duioase îngrijor?ri. Glasul ei, mai t?m?duitor ca un balsam, rosti din nou:

- Ar trebui s? primeasc? îngrijiri de la un vraci, cât mai repede!
- Sigur, zise regina ca s? o lini?teasc?. Voi chema unul chiar acum, draga mea! ?i voi porunci sclavelor s? se ocupe îndeaproape s?-l îngrijeasc?...

Dar Kromia era atât de binevoitoare în a-i alina suferin?ele, încât r?spunse:
- Mam?, voi avea eu grij? de rana lui!

Regina, care urm?rea atent starea de îngrijorare a fiicei sale, era cu adev?rat emo?ionat? de avântul ei p?tima?. ?tiind îns? m?sura în toate, îi zise:

- Pân? se va face s?n?tos îl vei putea veghea ?i tu adesea. Totu?i, tu nu ?tii s? îngrije?ti o ran?. A?a c?, ar fi mai bine s? se ocupe de asta al?ii mai pricepu?i...

Regina d?du porunc? de îndat? ca rana tân?rului s? fie îngrijit? a?a cum se cuvine, cu leacurile cele mai potrivite, de vracii de la curtea regelui. Îns? nimic nu era mai binevenit pentru ca rana lui Adoris s? se vindece, decât privirile duioase ?i devotate ale Kromiei, vorbele ei calde, blânde?ea mângâierilor ei. Când o vedea îi ?optea cu senin? ?i adânc? recuno?tin?? în glas:

- Kromia, e?ti mai dulce ca o zei?? trimis? s?-mi aline suferin?a!

?i astfel, rana de la piciorul lui Adoris se vindeca v?zând cu ochii. Pe m?sur? ce via?a nu-i mai era în primejdie Kromia devenea din ce în ce mai emo?ionat?, mai sfioas? ?i nici nu mai îndr?znea s?-l mângâie a?a cum o f?cuse adesea atunci când el se afla în clipe de agonie. Privirea ei îl sorbea cu nesa?, devenind ea îns??i mai tulburat?.

La rândul lui, Adoris, sim?ind aceast? schimbare în ochii ei, începea s? o priveasc? cu ?i mai mult respect, divinizând-o. Începea s? în?eleag? mai profund în?l?imea spiritului ei, s? întrevad? minunatele trepte care-i subliniau candoarea, chipul perfect, idealurile înalte, chiar dac? se vedea clar c? abia dep??ise vârsta copil?riei. Când r?mânea singur în templu, încerca s? chibzuiasc? temeinic despre ce ar putea urma în destinul s?u.

Adoris în?elese c? Kromia era o prin?es?, cea mai frumoas? prin?es? de la curtea regelui Atalyei. În?elese c? frumoasa regin? Ariadna era mama ei. Într-o zi, când Kromia ?i mama ei venir? s?-l vad?, Adoris le zise decis:

- Vreau s? m? întorc înapoi în temni??! De acolo am fugit.

Nici c? se putea o surpriz? mai mare pentru regin?, decât auzindu-l pe Adoris spunând asemenea cuvinte. A?a c?, exclam?, aproape indignat?:

- În temni???! De ce în temni???!

Adoris î?i men?inu ferm atitudinea ?i începu s? dea l?muriri: - De fapt, n-am fugit de temni??. Am ie?it de acolo când am v?zut c? temnicerii au plecat s? opreasc? r?scoala, uitând în graba lor u?ile deschise prin închisoare ?i, mai ales, dup? ce mi-am dat seama c? via?a Kromiei este în primejdie...

- Ah, prea adorata Afrodita! Cum a?a?! exclam? iar??i regina, de?i ea ?tia câte ceva despre tân?rul din temni??, dar numai atât cât îi dest?inuise Kromia.
- Nu v? fie cu mirare, zise Adoris cu sfial?. Într-adev?r, eu de acolo, din temni??, priveam pe fereastr? în gr?dina palatului, a?teptând cu nespus? emo?ie fericitele clipe când ap?rea încânt?toarea Kromia. Iar când se l?sa noaptea, fie c? dormeam, fie c? vegheam cerul înstelat, retr?iam mereu clipele acelea de fericire f?r? margini, de care nimeni pe lumea asta n-a avut parte cât mine. Închipui?i-v?, ce s-ar alege de mine, dac? n-a? putea s-o mai v?d pe Kromia, o zi numai...

Mi?cat? de aceast? izbucnire de devotament a unui suflet curat, regina recunoscu în sinea ei c? tân?rul avea oarecare dreptate. Erau înduio??toare entuziasmul ?i voin?a lui! Aflase de la Kromia c? tân?rul este hot?rât s? nu-?i dezv?luie originea, de team? s? nu fie îndep?rtat din cetate. De asemenea, aflase ?i întreaga poveste a vizitei pe care Kromia, înso?it? de Meneus, a f?cut-o în tenebrele temni?ei. Prin urmare lucrurile se l?mureau întrucâtva.

Îns?, de?i lucrurile începeau s? se limpezeasc?, regina nu putea în?elege unul anume:

- De ce vrei înapoi în temni?? ?i nu ai vrea, poate, s? r?mâi un om liber? Oricum î?i suntem recunosc?tori pentru c? ?i-ai riscat via?a ca s? ni le salvezi pe-ale noastre. Iar pentru asta nu se cuvine s? te ?inem z?vorât în temni??, tocmai pe tine care ne-ai ap?rat în vremea unei cumplite primejdii?

- Pentru c?, a?a cum am spus, mi-este tare team? s? nu pierd privilegiul de-a o mai vedea pe Kromia, zise sec Adoris. Mai bine r?mân închis în temni??, de unde pot s? o mai v?d pe Kromia, decât în libertate, dar departe de ea!
- Bietul de el! zise regina emo?ionat?. ?i nici m?car nu vrei s? ne spui cine e?ti ?i din ce ?ar? sunt p?rin?ii t?i!...

Adoris consim?i cu greu s?-?i spun? istoria, abia dup? ce ob?inu promisiuni c? nu va fi îndep?rtat din cetate. Le povesti pe larg cele mai importante momente din via?a sa, despre p?rin?i ?i prietenii s?i, despre ora?ul Atena, despre peripe?iile din insula Rodos. Povesti ?i despre nefericita expedi?ie armat? asupra regatului Atalya, recunoscând c? multe din câte a f?cut pân? atunci erau doar aventuri, datorate elanului s?u tineresc. M?rturisi c? ?i-a dat seama de toate gre?elile sale abia dup? ce a ajuns în temni??, dar mai cu seam? dup? ce a v?zut-o întâia oar? pe Kromia, cea care i-a schimbat dintr-odat? toate gândurile ?i visele.

Kromia urm?rea cu sufletul plin de emo?ie calda istorisire a lui Adoris. Cu ochi mari, transpus? de încântare, asculta o poveste de peste m?ri îndep?rtate, ca pe o enigmatic? epopee. Ochii ei erau lumino?i, str?lucind de bucuria proaspetelor taine deslu?ite, pe care de mult? vreme ar fi vrut s? le afle. Multe din îndoielile ei se spulberar? chiar atunci. Acum închipuirile ei colindau spre ??rmurile ?i m?ri îndep?rtate, c?utând s? cuprind? toate minun??iile pe care le auzea din glasul nespus de duios al lui Adoris.

Regina, la rândul ei, era captivat? de istorisirea lui Adoris. O interesau, mai ales, exprim?rile ?i atitudinile oneste din cele ce auzea povestite, care pentru ea aveau mare însemn?tate. O impresion? zbuciumul dorin?elor sale de a c?l?tori ?i de a face lucruri îndr?zne?e ?i neobi?nuite. Acea aparent? nebunie tinereasc?, o în?elegea ?i o pre?uia mai bine ca nimeni altul. În?elegea la fel de bine, chiar ?i nebunia Kromiei de a vizita o temni?? întunecoas? ?i fioroas?. ?i astfel, în inima reginei r?s?rir? sclipirile unei n?dejdi tainice, ca o încredere nem?rturisit?, ce n-o va mai p?r?si de acum înainte.

Într-una din zile, pe când Adoris se str?duia s? mearg? pe picioarele lui, f?r? sprijin, se întâmpl? s? treac? în vizit? pe la templu însu?i regele Agatos, înso?it de regina ?i fiica sa Kromia. De bun? seam?, regele ?tia multe despre Adoris, c?ci regina îi povesti tot ce aflase. Numai c? nu ?tia nimic de pasiunea fiicei sale adorate pentru acest tân?r erou.

Când intr? regele, Adoris, care îi recunoscu de îndat? însemnele ?i ?inuta regeasc?, se ridic? repede în picioare, apoi se înclin? ?i zise:

- Slav? ?ie, m?rite rege al Atalyei ?i st?pân atotputernic!

Sim?ind îns? tulburarea din inima tân?rului, regele îi zâmbi încurajator ?i-i zise:

- Tu e?ti Adoris, eroul care a ap?rat templul Afroditei de furia r?scula?ilor?

Emo?ionat, Adoris recunoscu, c?utând s? par? cât mai modest în exprimare:

- Da, m?rite rege!...
- ?i, cine ai spus c? e tat?l t?u?
- Sunt fiul lui Atridas, armator în ora?ul Atena, r?spunse Adoris cu fruntea în p?mânt, sim?indu-se ru?inat c? numele tat?lui s?u era nevoit s? fie pus al?turi de al s?u, cel care f?cuse atâtea nerozii.
- Atridas ai spus?! Din Atena?! Ce caut? în beciurile închisorii mele fiul marelui armator Atridas din Atena?...

Genele lui Adoris clipeau des, mai s? dea drumul la lacrimi, aflând c? numele tat?lui s?u ajunsese s? fie cunoscut poate din cauza nes?buin?elor lui.

Cu glasul înmuiat ?i cu mult? sfial?, Adoris încerc? s? se dezvinov??easc?, începând s? explice în câteva cuvinte istoria sa. Dar regele îl opri cu blânde?e:

- Cunosc povestea ta, tinere! Î?i datorez mult? recuno?tin?? pentru c? mi-ai ap?rat familia prin faptele tale curajoase. Gânde?te-te bine ?i cere-mi o r?splat?!

Adoris, trecându-i prin minte ceea ce ar fi vrut s? roasteasc?, î?i sim?i inima st?pânit? de o mare tulburare, de parc? p?mântul se învârtea cu el. Regele, v?zându-i paloarea, încerc? s?-l îmb?rb?teze:

- Hai tinere, alege-?i dorin?a! Nu te sfii!

Încurajat de bun?voin?a regelui, Adoris îndr?zni într-un târziu:

- Sl?vite ?i prea bunule rege! A? vrea s? m? faci o?tean, ap?r?tor al cet??ii tale!...

Agatos, care ardea de ner?bdare s? afle alegerea tân?rului, auzind r?spunsul lui, ridic? din sprâncene a mirare ?i rosti:

- Cum? Nu-mi ceri s? te eliberez pe dat? ?i s? pleci pe mare ca s? te întorci în Atena, la ai t?i?...

Adoris se înclin? din nou cu demnitate ?i r?spunse, de data asta ceva mai conving?tor:

- Înc? nu pot da ochii cu locuitorii Atenei, ca urmare a nes?buin?elor mele. Dar, motivul adev?rat al faptului c? vreau s? r?mân aici este acela c?, dac? a? prefera s? plec departe de cetatea ta, n-a? putea s-o mai v?d pe Kromia, prea frumoasa ta fiic?...

Regele se tulbur? dintr-odat? la auzul acestor vorbe. Gândurile i se zb?teau încurcate în mintea sa. Îl ?tia, dup? renume, destul de bine pe Atridas din Atena. Fiul s?u nu-i displ?cea deloc prin atitudinea sa curajoas? ?i prin vorbele sale hot?râte. În acela?i timp, încerca s? în?eleag? cele ce se petreceau în sufletul Kromiei, fiica sa drag?. O vedea preg?tit? s?-l apere pe Adoris ?i îi în?elegea spiritul ei b?t?ios. Dar acum o vedea capabil? de sim??minte profunde, de devotament nestr?mutat. Iar în ce-l privea pe Adoris, î?i zise c? acesta ar merita s? fie pus la încercare! Se întoarse deci spre el ?i-i zise:

- Fie! Î?i îndeplinesc aceast? dorin?a! Pân? una alta, te numesc c?petenie peste o sut? de o?teni din garda cet??ii!

Adoris s?ri în sus de bucurie, dar î?i reaminti pe dat? în fa?a cui se afla, f?cu o plec?ciune ?i i se închin? regelui, ne?tiind îns? cu ce cuvinte s?-?i exprime gratitudinea.

Când o privi pe Kromia, regele Agatos întelese din ochii ei care str?luceau de recuno?tin??, ceea ce îl f?cu s? fie mul?umit de hot?rârea sa. Apoi, înso?it îndeaproape de regin? ?i de fiica sa, p?r?sir? templul, l?sându-l pe Adoris în exuberan?a clipelor celei mai nepre?uite fericiri.

(va urma)