proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Noi oamenii gândim cu gura ?i animalele cu botul. Oamenii gândesc în timp ce deschid gura ?i nu mai gândesc atunci când închid gura.
A gândi înseamn? a trezi la via?? o voce ?i un sunet uitat. Gura din capul meu vorbe?te. ?i ?inutul din obrajii mei orbe?te. Gândirea meanu se vede.se aude. Când se gânde?te în ?oapt? nu se vede. Dac? pui degetul, o sim?i. Unii gândim cu ochii. Când ?inem ochii închi?i poate c? vorbim mai bine. Poate nu mai vorbim deloc. T?cem.
Casa îl încurc? pe vânt. Nu poate trece. Casa nu se poate ap?ra de vânt. Lemnul nu se poate ap?ra.
?i blocurile îl încurc? pe vânt. El înoat? printre blocuri, se ml?diaz?, se odihne?te pe pervazul ferestrelor. Uneori intr? neb?nuit de nimeni în apartamente ?i le trânte?te u?ile. Apoi se ascunde ca ?i când nimeni nu e vinovat. Când bate el ferestrele se închid repede tocmai ca s? nu intre în?untru ?i s? trânteasc? cu zgomot u?ile ?i s? mute lucrurile prin cas?, chiar dac? nu e?ti acas?. Atunci el prive?te de afar?. Se încol?ce?te pe pervaz ?i prive?te. Pare c? e absent. El vede tot ?i aude tot ?i ?tie tot. Atunci doamna Lenke înjur? cu voce mai tare ungure?te. ?tiu eu de ce, zice ea. Apoi începe invariabil aceea?i poveste. Odat? mi s-a spart oberlihtul de la buc?t?rie din cauza vântului. Mi-a c?zut ?i ghiveciul cu mu?cate ?i nu s-a spart. Atunci a plecat Wagner. Au venit trei pardesie negre lungi. I-am v?zut vesta ro?ie sub ceaf? aplecându-se sub cercul unei lanterne aprinse care c?l?torea pe spinarea lui arcuit?. Nu am mai auzit nimic de el. Dup? doi ani, am primit o carte po?tal? pe care era scis ceva în ruse?te. Doar numele lui era scris române?te. N-am în?eles nimic. Am pus-o pe pervaz, sub ghiveciul cu mu?cate care-mi c?zuse. A doua zi diminea?? am uitat de ea ?i am udat florile. Cerneala fugise ?i înota în pic?turi mari de ap?. Ochii viole?i ai literelor se ascundeau. Am p?strat-o câ?iva ani, într-o batist? veche de m?tase cu zorele move ?i roze. Când bate vântul ?i trânte?te ferestrele ?i se roade mintea, zice doamna Lenke. Pentru câ vântul intr? prin urechi, pe sub piele ?i nu las? urme vizibile. Numai înainte de a muri vezi c? ai un labirint gol în creierul ca un miez de nuc? costeliv?. Ochii sunt vinova?i pentru c? ei v?d, dar asta nu se vede din cauza lumân?rilor aprinse sear? de sear? pe dulapuri sau pe mese.
Vântul apare de nic?ieri, ca un p?duche de carte. P?duchele de carte este mic ?i ro?u ?i apare când nu te a?tep?i ?i la lumânare, dintre filele c?r?ii iese la lumin?. Merge bezmetic, se opre?te la fiecare trei pa?i se uit? ?i vede tot. Dac? b?nuie?te c? e desconspirat de lumin?, se preface mort ?i intr? la umbra paginilor c?r?ii. P?duchele de carte, ca to?i p?duchii trebuie strivit de cum a fost desconspirat. Doamna Lenke îi înjur? române?te pe to?i p?duchii ?i pe toate mamele p?duchilor care au putut s? z?misleasc? p?duchi de toate felurile.
În spatele blocurilor din fa?a casei doamnei Lenke nu este nicio direc?ie. Gr?dini de zarzavaturi f?r? sfâr?it ?i f?r? garduri, verzi, cu flori mici ?i urâte înfipte din loc în loc pe bâte move de lobod? b?trân?. Câte un p?r cu pere târzii de noiembrie ruginit la subra?ele întinse larg din cauza mu?ciului care ?ine umezeal?. Verde greu de var? pân? când privirea obose?te s? vad? aceast? culoare ?i refuz? s? o mai vad?. Linia orizontului spintec? privirea în dou? culori. Acolo verdele se oglide?te în cer ?i cerul îndeas? verdele spre sub p?mânt. Ochii refuz? s? mai priveasc? aceast? culoare ce devine din ce în ce mai palid? spre fabric?. Acolo lobodele b?trâne se transform? în m?r?cini? ?i cerul în praf alb pe frunze ?i pe ro?iile din gr?dini.
Când sub peri zac frunzele îng?lbenite în iarba obosit? de atâta verde parcul din fa?a ?colii se umple de glasuri de copii în fiecare an în aceea?i zi. Ar?arul din parc este mereu mai ciudat. ?i teii. Ei înverzesc înaintea tuturor ar?arilor ?i tuturor teilor din ora?. ?i asta pentru c? parcul este foarte aproape de cap?tul ora?ului. ?i pentru c? pe gardurile ?colii cre?te m?cri? care nu-l las? pe vânt s? circule nestingherit prin clase. M?cri?ul este primul care devine ro?u. El este b?tut primul de vânt. Cre?te în ochii gardului de sârm? împletit? din jurul terenului de sport al ?colii. Gardurile sunt înalte. În curtea ?colii sunt ci?mele din ?eav? neagr? ca o barc? împuns? de harpon în multe locuri. Când te apleci s? bei ap? sim?i în spate vântul în m?cri?.
În primele dou? duminici copiii se strâng în curtea ?colii cu saco?e mari de fâ? rezistente în mâini care zdr?ng?ne stânjenitor la mers. Se face apelul. Un b?iat cu ?nur galben în piept este l?sat s? strige ni?te nume de pe o hârtie dictando. Borcanele goale sunt num?rate. Apoi sticlele. Sticle ?i borcane. Nu ai zece borcane, zice ?nurul galben. Duminica viitoare vii cu zece sticle ?i borcane ?i face un x mare în dreptul unui nume. În fiecare an clasele se întrec în cine colecteaz? mai multe sticle ?i borcane goale. Sau saci de melci. Dup? ce dai jos eticheta de sfecl? ro?ie sau varz? ro?ie murat? po?i s? le duci la magazin ?i s? î?i dea bani la schimb pe ele pentru feliile de pâine neagr? num?rate la magazinul de pâine. Le pui în pung? cu grij? ca s? nu le spargi. Nu toate vânz?toarele vor s? ?i le primeasc?. Trebuie s? le vorbe?ti frumos altfel nici nu te v?d ?i trebuie s?le întrebi de trei ori dac? primesc sticle ?i borcane la schimb. V?d un copil la coad? la pâine. În pumnul drept are monede în cel stâng o plas? goal?. Din buzunarului pantalonului de trening bleumarin de nylon scoate dou? buc??ele de hârtie t?iat? dreptunghiular cu chenar negru. Scrie PÂINE sus apoi mai jos cartel?, 6 persoane. Luna trebuie completat? de vânz?toare. Cu?itul cu zim?i ondula?i se înfige adânc în carnea neagr? ?i acr? a pâinii. Copilul se bucur?, un zâmbet îi lumineaz? privirea înc?lzind-o pe cea a vânz?toarei de la pâine Persida. Bucuria c? a apucat pâine pe banii lua?i pe sticle ?i borcane îi fac inima s? tresalte. Transpir? la tâmple. Nu îl mai ceart? nimeni c? a pierdut un leu când a spart sifonul umplut la nenea Sandu.
Când teii din ora? îng?lbenesc doamna Lenke începe s? fac? focul în buc?t?ria de var?. Nu se mai poate sta acolo de c?ldur?. Nici ea. Î?i pune scaunul vopsit cu vopsea verde lâng? canalizare, cu fa?a la ?osea. Urm?re?te persoanele care trec în sus ?i în jos, care târ? praful ?i îl mut? dintr-o parte în alta a ora?ului. Pe înc?l??ri ?i în ochi. În tinere?e st?tea la Martha Singer, o s?soaic? mare ?i gras? care se umfla de pâine ?i plângea. Apoi i se umflau ochii în cap ?i i se f?cea r?u ?i se ducea s? verse. A stat la ea în chirie. Era bun? tante Singer, zice doamna Lenke uneori, dar era foarte curioas?. Îi urm?rea pe to?i de pe strad? din dosul u?ii cu vizor. Într-o zi a r?mas mirat? c? nu mai vedea ce vedea de obicei la u?a mo?ului Hans. În spatele geamului rotund al u?ii de la intrarea lui în cas? a v?zut ceva mare, rotund ?i rozaliu sub care atârnau a?a ca dou? m?rgele mari ca ni?te bile. Tante Singer nu s-a mai uitat la geamul lui mo? Hans dup? ce vecina lui i-a spus ce era mare ?i rotund ?i rozaliu. Maic?-mea era nebun?, zice doamna Lenke. Î?i f?cea bagajul ?i pleca pe strad?. Unde pleci, mam?, o întrebam eu. Acas?. Iar taic?-meu la fel. El pleca la gar?. La dou? s?pt?mâni îl g?seam cu valiza goal? în gar?. Pleca acas?. Apoi au plecat amândoi fiecare acas? la el.
Privirea se odihne?te acum în fa?? într-o farfurie cu ciorb? de fasole. Î?i ostoie?te sufletul. Lingura bate caden?at por?elanul în drumul spre gaura gurii.
Clopo?elul r?sun? peste m?cri?ul ro?iatic ?i peste curtea ?colii. Deta?amentele se încoloneaz?. O fat? vine în pantofi, cu ?osete flau?ate ?i cu un pulover de lân? gri. În mân? îi flutur? o pung?. Pungile altora atârn? grele. În ea are un borc?nel cu magiun. S-a pref?cut c? ?i-a uitat m?nu?ile ca s? reu?easc? s? îl pun? în plas?. Mama ?i tata în aceste dimine?i pleac? foarte devreme la serviciu. Burta îi cânt? stingherit? doar de gândul plasei care îi atârn? de un col? în mân?. Orele nu încep în urm?toarele patru cinci s?pt?mâni. Deta?amentele de elevi stau înghesuite în autobuzele oprite pe trecerea de pietoni din fa?a ?colii. Soarele fâlfâie printre scaunele autobuzului. Fum gros intr? prin toate încheieturile dezbr?cate de carnea de fier ale autobuzelor. Vor fi du?i departe, la cules de coac?ze negre. E abia 1 octombrie.
T?cutele str?zi pleac? ?i ele o dat? cu autobuzele care îi duc pe copii departe, acolo unde se coc multe coac?ze pentru dulce?uri ?i gemuri. Un autobuz opre?te brusc între strig?tele speriate ale copiiilor din el. Pa?ii ?oferului coborât pe asfalt se a?tern între strig?tele lor. O fat? din clasa paralel? se ridic? de pe asfalt, î?i strânge p?rul la ceaf?, pistruiii ei se ro?esc. Ajunge din urm? autobuzul oprit brusc ?i se urc? din nou în el. Nimeni nu ?tie în afar? de noi de acea trap? deschis?.
Tufele de coac?ze sunt înalte. ?i urzicile sunt la fel de înalte sau poate chiar mai înalte. Urzicile devin obraznice dup? ce mu?c? de câteva ori pielea, î?i arat? moa?ele mai înalt decât vârfurile coac?zului. Perii urzic?tori se lipesc de degete ?i le mu?c?, le umfl? ro?ii. Limba linge altfel locul dup? ce cunoa?te mu?c?tura pi?c?toare a urzicii de s?pt?mâni, de diminea?? pân? seara. Urzicile sunt verzi ca otrava. Ciorchini mici negri le atârn? de subra?ul fiec?rei frunze, cu împrumut. Urzicile cresc coac?ze negre. Le hr?nesc cu lapte de urzic?. A?, m-a urzicat spune Ileana. Iau câteva coac?ze negre pentru sora mea mai mic?.
Normele sunt înghi?ite de caietul dirigintei, o profesoar? de sport mic? ?i vopsit? ro?cat ca o vulpe sub form? de liniu?e. Coac?zele stau în l?di?e pe pat de frunze verzi ca s? nu curg? printre bur?ile sparte la jum?tate ale l?di?elor de lemn înnegrit. Coac?zele strepezesc întâi din?ii, apoi privirea dup? câteva s?pt?mâni buzunarele pe dinafar? ?i tururile pantalonilor. Ca ?i anul trecut merele mari ?i galbene de export sau prunele de acum doi ani ?i poate de anul viitor. Se aga?? de col?urile gurilor ?i atârn? pân? la urcarea în autobuz. Sau poate acolo st? magiunul de pe felia de pâine mâncat? între tufe. Ileana, de ce nu stai aici cu noi, întreab? Elena, din grupul colegilor. Am mâncat deja, r?spunde Ileana. O tuf? înalt? de urzici ?tie. Ni?te ou? fierte ?i chiftele pr?jite atârn? pe ni?te farfurii metalice emailate vopsite cu verde pe dinafar?. Mirosul lor uitat de mult timp se cocolo?e?te în n?rile verzi ale Ilenei. Norma de azi e mai mare decât cea de ieri, zice Ileana. Suntem amenin?a?i cu nota sc?zut? la purtare de tovar??a dirigint?. Diriginta ?i profesoara de matematic?, Groz?veasca, duc la autobuz câte dou? pungi pline de fructe în g?letu?e. Anul trecut duceau mere galbene de export.
Ploaia cade în continuare ca ?i în ultimele dou? s?pt?mâni de practic? agricol?. O burt? se vede rotund? ca o oaie gras? ie?ind de sub c?ma?a albastr? cu mâneci scurte a ?oferului de autobuz. Burta închide chepengul. Un huruit bag? din nou fumul negru ?i gros în autobuz. Sucul coac?zelor negre este pentru un stomac gol o licoare care roade creierele în fiecare septembrie-octombrie. Volanul mare al autobuzului are g?urele, ca ?i ci?meaua din curtea ?colii. Îi atinge burta la fiecare r?sucire de mâini ro?ii umflate la degete. Hai arunc?-te îi zice ?oferul unei babe care a?teapt? s? urce în autobuz cu dou? plase de rafie legate între ele cu sfoar? ?i care miroase a brânz?. Baba îi las? acolo o moned? pe bord ?i coboar? dup? cinci minute.
Copiiilor nu trebuie s? le spui c? cel mai iubit dintre fiii acestui popor i-a trimis aici ?i c? el este unul foarte bun, pentru c? ei cred ?i devin pitici, nu mai cresc, iar sângele coac?zelor b?lte?te în creierele lor toat? via?a, nu mai roade. Nici oamenilor mari nu trebuie s? le spui asta pentru c? ei ?tiu foarte repede c? sunt min?i?i ?i atunci ei se schimb? la fa?? ?i devin copii, apoi pitici, ?i se pierd în mul?imea celorlal?i oameni mari ?i apoi mor pitici. Uneoi mor subit, dac? spun c? sângele coac?zelor le macin? creierele ?i le roade.
Dirigintele a?teapt? lâng? l?zile normate pe elev. Le num?r? de 10 ori. Un b?rbat necunoscut cu cravat? sub un pulover verde le num?r? ?i el. Apoi strâmb? din nas. Ieri a fost mai bine, zice el. Azi a plouat toat? ziua, r?spunde diriginta. Diriginta se apleac? s?-?i cure?e adida?ii de noroiul de pe t?lpi cu o crengu?? de coac?z negru în mân?. Necunocutul înjur? de mama tutoror ploilor ?i noroaielor, a mâinilor care nu strâng cât trebuie coac?ze negre ?i a normelor neraportate de dou? zile agronomului ?ef. Elevii înjur? ?i ei ?col?re?te de mama tuturor dirigintelor ?i agronomilor ?efi care nu-i las? s? ia acas? nicio coac?z?. Îi caut? în plasele goale ?i în buzunare. Nu îl cunosc pe cel care se spune c? l-ar iubi foarte mult decât din televizor dou? ore pe zi ?i din difuzoare. Într-o var?, pe la sfâ?itul lui iunie au fost du?i de un autobuz la un mausoleu al eroilor din Primul R?zboi Mondial. Acolo l-au a?teptat pe cel mai iubit dintre fiii poporului lor. Pe care toat? ?ara îl invidiaz? pentru iubirea necondi?ionat? care i se arat?. Soarele este în oasele picioarelor lor un ascu?i? de topor ?i pripor în stomacele lor goale de diminea??. Sendvi?urile balig?.
Un elicopter este a?teptat s? treac? pe deasupra capetelor cu fundi?e ?i ?epci albe la câteva sute de metri înal?ime. Nu au scaune. Zvonurile circul? încet. Cadranele ceasurilor de la mân? ard în soarele torid de var? de ner?bdare ?i cu foame, nesc?pând nicio ocazie de a arde privirile care îndr?znesc s? se urce în sus, dup? vreun elicopter. Se aga?? de fiecare pic?tur? de ap? b?ut? pe ascuns de tovar??a dirigint? care e preocupat? s? o înjure pe mama tuturor ceasurilor care se scurg prin cadran pentru c? ea a z?mislit totul. Osemintele solda?ilor c?zu?i î?i astup? urechile ?i tac. Diriginta se întoarce, î?i înal?? capul ?i strig? v? spun categoric, pentru ultima oar?, a?i venit aici ca s? fi?i cumin?i, nu s? v? bate?i cu stegule?e ?i cu sendvi?uri. V? spun categoric. Tu, ce faci chiar aici în fa?a mea, se ir? ea. Î?i lipe?te plesnit deodat? ambele palme devenite tambur de obrazul primului elev de lâng? ea care mânca un sendvi?. Nu ave?i voi pân? nu trece elicopterul s? mânca?i nimic. În col?ul fâ?iei ce ?ine loc de gaura gurii face mereu o spum? alburie.
Pe la ora patru dup?-amiaza autobuzul a oprit la autogara din ora?. Stegule?ele ro?ii sunt rupte ?i aruncate aiurea pe strad?. Unii m?nânc? ni?te sendvi?uri salvate. Traseul elicopterului s-a schimbat în ultima clip?.duminica liber? s-a dus ?i ea cu elicopetrul ?i cu stegule?ele ro?ii cu secer? ?i ciocan încruci?ate care a?teptau poate s? fie puse în cui.
Copiii cânt? în fiecare zi în autobuz la întoarcerea din practic? :

Pentru pace ?i popor
Ne b?tem în dormitor
Ne b?tem cu pernele
S? nu doarm? fetele

Pentru pace ?i popor
Ne b?tem în dormitor
Ne b?tem cu castrave?ii
S? nu doarm? nici b?ie?ii

Pentru pace ?i popor
Ne b?tem în dormitor
Ne b?tem cu levierul
S? nu doarm? nici ?oferul
Olarioriorio Olarioriora
Olarioriorio Olara.

Autobuzul plin cu copii care stau ?i în picioare se hurduc?ie. ?oferul aude cântecul ?i zâmbe?te uneori. Sunt veseli. Ilenei îi cânt? ?i burta. Viseaz?. Genele ei despic? pic?turile de ploaie. Doi b?ie?i i-au aruncat un ?arpe în fa??. În iarb?. ?arpele s-a ondulat urât. Nu a ?ipat ca alte fete. Elena îi spune c? nu face nimic, nu face nimic, este din plastic. Ileana nu mai viseaz? cu gândul la ploaie. Pic?turile sunt multiplicate de zeci de mii de ori, ca frunzele de urzic? ?i cele de coac?z negru. Un ciorchine cu dou? boabe negre îi zboar? pe la urechea dreapt?. Na, m?nânc? ?i tu ceva azi. O vr?biu?? pic? la picioarele ei moart?.

Dup? câteva s?pt?mâni ochii refuz? s? mai vad? negrul coac?zelor, gaura gurii refuz? sângele lor între din?i ?i linsul b??icilor de pe pielea urzicat? devine monoton. T?lpile pantofilor refuz? s? mai primeasc? coac?ze sau mere sau prune c?lcate în picioare de ieri de alalt?ieri. Dimine?ile se lini?tesc ghiozdanele atârn? greu de c?r?i ?i caiete.
Doamn? Lenke, cum faci ciorba de fasole, întreab? Ileana, c? seam?n? cu cu cea pe care o face mama acas?. Doamna Lenke ridic? din umeri ?i intr? în cas?.